Inadmissibility of appeals against filtering panel decisions under Art. 493(5) CPC
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Romania dismissed the third-level appeal (contestație în anulare) filed by the claimant against Decision No. 212/2019, thereby confirming the inadmissibility of the challenge to Decision No. 3735/2018 and leaving the original merits judgment in force, as the underlying appeal was nullified. The dispute originated from a civil claim seeking 3.89 million RON in interest from the Ministry of Finance Public for the alleged illegal retention of a notification, which was dismissed by the first-instance court for the defendant's lack of passive standing and subsequently upheld by the Court of Appeal. The decisive legal basis was Article 493(5) of the Code of Civil Procedure, which establishes that decisions rendered by a filtering panel finding an appeal formally defective or manifestly unfounded are not subject to any ordinary or extraordinary legal remedy, a principle extended to subsequent procedural decisions via Article 508(4), thereby barring any further challenge to the chain of rulings.
Legislator headnote
AI generatedart. 493 alin. (5) din C. proc. civ, art. 508 alin. (4) din C. proc. civ; Inadmissibility of appeals against filtering panel decisions under Art. 493(5) CPC: Conform dispoziţiilor art. 508 alin. (4) din C. proc. civ., hotărârea dată în contestaţie în anulare este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea atacată.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, sub nr. x/2016, la data de 15.11.2016, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, obligarea acestuia la plata unei dobânzi de 3,89 milioane RON pentru reţinerea ilegală a notificării nr. x/2001 în intervalul 01.04.2002 - 30.10.2018, soluţionată prin Dispoziţia nr. x/29.03.2002.
Prin Sentinţa nr. 403 din 22 martie 2017, instanţa a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului şi a respins cererea reclamantului, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel reclamantul.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia civilă nr. 875A din 26 octombrie 2017, a respins, ca nefondat, apelul declarat în cauză.
Această hotărâre a fost atacată cu recurs de către reclamant.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, prin Decizia nr. 1795 din 15 mai 2018, pronunţată în complet de filtru, în condiţiile art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., a constatat nul recursul reclamantului.
La data de 28 iunie 2018, contestatorul A. a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei pronunţate de instanţa supremă.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, prin decizia nr. 3735 din 24 octombrie 2018, a respins, ca inadmisibilă, calea de atac exercitată în cauză.
Contestatorul A. a declarat contestaţie în anulare împotriva deciziei nr. 3735 din 24 octombrie 2018.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, prin Decizia nr. 212 din 31 ianuarie 2019, a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată.
Împotriva acestei ultime decizii, contestatorul A. a declarat contestaţie în anulare, ce a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 25 martie 2019.
Analizând cauza, Înalta Curte constată următoarele:
Contestatorul a exercitat prezenta cale de atac împotriva Deciziei nr. 212 din 31 ianuarie 2019, decizie prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestator împotriva Deciziei nr. 3735 din 24 octombrie 2018.
Prin Decizia nr. 3735 din 24 octombrie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei nr. 1795 din 15 mai 2018 a aceleiaşi instanţe, prin care s-a constatat nul recursul declarat de acesta împotriva Deciziei civile nr. 875A din 26 octombrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Conform dispoziţiilor art. 508 alin. (4) din C. proc. civ., hotărârea dată în contestaţie în anulare este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea atacată.
Hotărârea atacată pe calea contestaţiei în anulare, anume Decizia nr. 1795 din 15 mai 2018, a fost pronunţată în complet de filtru, în condiţiile art. 493 alin. (5) din C. proc. civ.
Potrivit prevederilor art. 493 alin. (5) din C. proc. civ.: "În cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplineşte cerinţele de formă, că motivele de casare invocate şi dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute la art. 488 sau că recursul este vădit nefondat, anulează, sau, după caz, respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunţată, fără citarea părţilor, care nu este supusă niciunei căi de atac."
Prin urmare, hotărârile pronunţate în condiţiile art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., nu sunt supuse niciunei căi de atac, ordinară sau extraordinară, astfel că Decizia nr. 1795 din 15 mai 2018 nu este susceptibilă de a fi atacată cu vreo cale de atac, inclusiv contestaţie în anulare.
În consecinţă, în aplicarea dispoziţiilor art. 508 alin. (4) din C. proc. civ., Decizia nr. 3735 din 24 octombrie 2018, pronunţată în soluţionarea contestaţiei în anulare nu este supusă niciunei căi de atac, inclusiv contestaţie în anulare, ceea ce face ca nici Decizia nr. 212 din 31 ianuarie 2019, prin care a fost soluţionată contestaţia în anulare promovată împotriva Deciziei nr. 3735 din 24 octombrie 2018, să nu fie supusă niciunei căi de atac.
Pentru argumentele mai sus arătate, Înalta Curte urmează să respingă, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei nr. 212 din data de 31 ianuarie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în Dosarul nr. x/2018.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei nr. 212 din data de 31 ianuarie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/2018.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 7 mai 2019.
GGC - OB