Road-accident death moral-damage awards upheld; insurer's appeal struck as void for failing to specify legal error.

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Sălaj la data de 10 august 2017, reclamanţii au solicitat instanţei obligarea pârâtei SC A. SA la plata sumei de 350.000 euro cu titlu de daune morale, adică câte 50.000 euro pentru fiecare reclamant, pentru suferinţa provocată de decesul fratelui lor B..

Prin Sentinţa nr. 90 din 18 ianuarie 2018, pronunţată de Tribunalul Sălaj, secţia civilă, în Dosar civil nr. x/2017, s-a admis acţiunea reclamanţilor C., D., E., F., G., prin reprezentanţi legali H. şi I., J. şi K. prin reprezentanţi legali H. şi I. şi a fost obligată pârâta SC A. SA la plata către reclamanţi a sumei de 100.000 euro cu titlu de daune morale, precum şi la 4.165 RON cheltuieli de judecată către reclamanţi.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel atât reclamanţii, cât şi pârâta.

Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, prin Decizia nr. 84/A clin 23 mai 2018, a respins apelul declarat de reclamanţii C., D., E., F., G., prin reprezentanţi legali, H. şi I., J., K., prin reprezentanţi legali H. şi I., împotriva Sentinţei nr. 90/18.01.2018, pronunţată de Tribunalul Sălaj, secţia civilă. A fost admis în parte apelul declarat de pârâta SC A. SA, împotriva aceleiaşi sentinţe, pe care a schimbat-o în parte. A fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamanţi şi, în consecinţă, a fost obligată pârâta să plătească fiecăruia dintre reclamanţi suma de câte 7.000 euro, cu titlu de daune morale. A fost obligată pârâta să plătească reclamanţilor suma de 2.082,5 RON cheltuieli de judecată la fond, parţiale.

Împotriva deciziei instanţei de apel au declarat recurs reclamanţii C., D., E., F., G. prin reprezentanţi legali H. şi I., J., K. prin reprezentanţi legali H. şi I. şi pârâta Societatea de Asigurare -Reasigurare A. SA, invocându-se ca temei de drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Prin cererea de recurs formulată de reclamanţii C., D., E., F., G., prin reprezentanţi legali H. şi I., J. şi K., prin reprezentanţi legali H. şi I., întemeiată pe motivul de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., s-a solicitat casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare în apel.

Reclamanţii invocă nelegalitatea hotărârii pronunţate în apel, întrucât s-a aplicat greşit principiul echităţii, precum şi jurisprudenţa din România şi că în mod eronat instanţa s-a raportat la dispoziţiile art. 22 alin. (1) lit. b) pct. c din Norma ASF 39/2016 coroborat la art. 21 alin. (5) lit. a) din O.U.G. nr. 54/2016.

Se arată că deşi jurisprudenţa nu este de principiu un izvor de drept, normele de punere în aplicare a legii asigurărilor din România fac referire expresă la jurisprudenţă, care în cazul de faţă reprezintă cu criteriu de individualizare a cuantumului despăgubirii în fiecare caz în parte. Aceste norme se completează şi cu dispoziţiile art. 1531 din C. civ., ce legiferează principiul despăgubirii integrale, despre care se afirmă că a fost incorect aplicat de instanţa de apel.

Reclamanţii învederează că prejudiciul încercat a fost dovedit cu proba testimonială, martorii arătând fără putinţă de tăgadă că relaţiile dintre fraţi, dar şi dintre unchi şi nepoţi de frate au fost deosebit de apropiate, aceştia gospodărindu-se ca o familie.

Se susţine că instanţa de judecată în apel a făcut o greşită evaluare a prejudiciului, având în vedere şi aspectul că asigurătorul a propus pe cale amiabilă a propus acordarea unei sume de 10.000 de euro pentru fiecare frate, iar suma acordată de instanţă este net inferioară sumei propuse de asigurător.

Calculul despăgubirii referitor la criteriul punctul traumatic se efectuează conform art. 21 din O.U.G. nr. 54/2016, potrivit căruia punctajul include numai prejudiciul cauzat de durerile fizice, astfel că interpretând per a contrario punctajul nu poate include daunele morale.

Reclamanţii învederează faptul că normele legale cuprinse în art. 21 din O.U.G. nr. 54/2016 şi art. 22 din Norma ASF nr. 39/2016 nu se pot aplica, cu atât mai mult cu cât sunt deja ieşite din vigoare, învederându-se că prejudiciul moral se stabileşte prin aplicarea principiului echităţii şi având în vedere principiul reparării integrale a prejudiciului.

Or deşi instanţa de apel a menţionat că nu va aplica direct dispoziţiile legale referitoare la punctul traumatic, se arată că va avea în vedere aceste dispoziţii legale.

Prin cererea de recurs, formulată de pârâta Societatea de Asigurare -Reasigurare A. SA, întemeiată pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., s-a solicitat casarea hotărârii recurate în parte şi trimiterea cauzei spre rejudecare în apel.

Pârâta susţine că se impune reducerea cuantumului despăgubirii acordate, raportat la faptul că acestea trebuie să aibă efecte compensatorii, tară însă ca suma acordată să se transforme într-o amendă excesivă aplicată asigurătorului ori în venituri nejustificate pentru victime, ce ar duce la îmbogăţire iară justă cauză. Nu se contestă suferinţa provocată reclamanţilor, dar nivelul daunelor morale trebuie să fie rezonabile, în concordanţa cu jurisprudenţa în materie, cu venitul pe cap de locuitor, cu nivelul general de dezvoltare economica din România. S-a învederat că instanţa învestită cu soluţionarea cererii de despăgubire trebuie să ţină seama şi de faptul că uciderea a fost produsă din culpă, iar nu cu intenţie. La stabilirea cuantumului despăgubirilor acest aspect are o mare relevanţă şi nu poate fi ignorat.

Recurenta-pârâtă a depus întâmpinare la recursul reclamanţilor, invocând excepţia inadmisibilităţii recursului, motivat de faptul că se invocă aceleaşi critici aduse prin intermediul cererii de apel, tară a se indica modalitatea în care au fost încălcate textele legale incidente la speţă, iar pe fond respingerea recursului ca ne fondat.

Reclamanţii au depus răspuns la întâmpinare, prin care au solicitat înlăturarea susţinerilor formulate.

În ceea ce priveşte recursul exercitat de pârâta Societatea de Asigurare -Reasigurare A. SA, prin încheierea din 28 februarie 2019 Înalta Curte a constatat nul recursul formulat de pârâtă, în temeiul prevederilor art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., reţinând următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) din C. proc. civ.:

"cererea de recurs va cuprinde, lit. d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Alin.(3) al aceluiaşi articol stipulează în sensul că menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. d) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.

Conform prevederilor art. 488 din C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, limitativ prevăzute la pct. 1 - 8 în acest articol.

Dispoziţiile art. 487 alin. (1) din C. proc. civ. stipulează că:

"recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute de art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs".

Potrivit prevederilor art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. sancţiunea nulităţii recursului intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din acelaşi act normativ.

Din perspectiva celor expuse, în ceea ce priveşte cererea de recurs dedusă judecăţii de pârâta Societatea de Asigurare Reasigurare A. SA, Înalta Curte constată că aceasta nu cuprinde argumentele în drept ale vreunei critici de nelegalitate, astfel cum stipulează, în mod imperativ, dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.

După o succintă expunere a situaţiei de fapt, recurenta-pârâtă a solicitat reducerea cuantumului despăgubirii acordate, apreciind că aceasta trebuie să aibă efecte compensatorii, fără însă ca suma acordată să se transforme într-o amendă excesivă, aplicată asiguratorului, ori în venituri nejustificate pentru victime, care ar putea conduce la îmbogăţirea fără justă cauză.

A învederat că, deşi nu a contestat suferinţa reclamanţilor, consideră că nivelul daunelor morale trebuie să fie rezonabil, în concordanţă cu jurisprudenţa în materie şi cu nivelul general de dezvoltare economică a ţării. Totodată, a susţinut că prezintă relevanţă, la stabilirea cuantumului despăgubirilor, aspectul referitor la săvârşirea din culpă a faptei ilicite.

Or, susţinerile recurentei din cuprinsul cererii de recurs nu reprezintă motivarea căii de atac exercitate, conform exigenţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) din C. proc. civ., care trebuie interpretate în sensul a unuia din motivele de nelegalitate prevăzute limitativ de art. 488 din acest act normativ, prin formularea unor critici propriu-zise cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

Motivarea recursului înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 din C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat de către recurent.

Pentru a conduce la casarea hotărârii, recursul nu se poate limita la o simplă indicare a textului de lege, aşa cum a procedat recurenta, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., întrucât condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor imputate instanţei, respectiv o minimă argumentare a criticii în drept.

În acest sens, Înalta Curte a reţinut că dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici, care, circumscrise motivelor de recurs, sunt de natură a învedera nelegalitatea hotărârii.

Cu toate că se invocă incidenţa art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., anume încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, Înalta Curte a constatat că recurenta-pârâtă tinde, pe de altă parte, prin motivele invocate, la reanalizarea situaţiei de fapt deduse judecăţii, aspect inadmisibil în această fază procesuală din perspectiva dispoziţiilor care reglementează cazurile de nelegalitate prin prisma art. 488 din C. proc. civ.. În cauză, nu se contestă încălcarea criteriilor legale ce trebuie avute în vedere la stabilirea cuantumului daunelor morale solicitate de partea reclamantă, ci însăşi modalitatea de aplicarea acestora la speţă.

Cum cerinţa motivării recursului este prevăzută de art. 486 alin. (3) din C. proc. civ. sub sancţiunea nulităţii, Înalta Curte în temeiul art. 493 alin. (5) din C. proc. civ. va constata nul recursul declarat de pârâta Societatea de Asigurare Reasigurare A. SA, împotriva Deciziei nr. 84/A din 23 mai 2018 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă.

Recursul exercitat de reclamanţii C., D., E., F., G., prin reprezentanţi legali H. şi I., J. şi K., prin reprezentanţi legali H. şi I. este nefondat pentru considerentele ce succed.

Reclamanţii au invocat o greşită aplicare a principiului echităţii, susţinând că instanţa de apel nu a realizat o corectă aplicare a acestui principiu.

În materia daunelor morale, dată fiind natura prejudiciului care le generează, practica judiciară şi literatura de specialitate au subliniat că nu există criterii precise pentru cuantificarea lor, anume că problema stabilirii despăgubirilor morale nu trebuie privită ca o cuantificare economică a unor drepturi şi valori nepatrimoniale (cum ar fi demnitatea, onoarea, ori suferinţa psihică încercată de cel ce le pretinde), ci ca o evaluare complexă a aspectelor în care vătămările produse se exteriorizează, supusă puterii de apreciere a instanţelor de judecată.

Echitatea este un criteriu fundamental consacrat de doctrină şi jurisprudenţă în cuantificarea despăgubirilor acordate pentru prejudiciul moral. Din acest punct de vedere, stabilirea unor asemenea despăgubiri implică fără îndoială şi o doză de aproximare, însă instanţa trebuie să stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit, care nu va putea fi înlăturat în totalitate şi despăgubirile acordate, în măsură să permită celui prejudiciat anumite avantaje care să atenueze suferinţele morale, fără a se ajunge însă în situaţia îmbogăţirii fără just temei.

Examinând decizia atacată, raportat la criteriile de evaluare a prejudiciului valorificate de către reclamanţi, Înalta Curte constată că acestea au fost avute în vedere de instanţa de apel, adaptate la situaţia particulară a speţei de faţă. Astfel, în considerentele hotărârii recurate instanţa de apel reţine că, întrucât nu s-a administrat nici un fel de probaţiune care să dovedească altceva în plus decât faptul că reclamanţii sunt fraţii defunctului, că nu s-a probat că s-ar fi gospodărit împreună cu defunctul, ori că ar fi fost în întreţinerea acestuia, daunele morale care trebuiesc acordate trebuie să aibă natura unei consolări, iar nu să reprezinte o îmbogăţire fără justă cauză. De asemenea, instanţa de apel a avut în vedere că daunele morale nu trebuie să fie excesive, şi astfel să conducă la îmbogăţire nejustificată.

Criticile prin care se urmăreşte reevaluarea probelor administrate în faţa instanţelor de fond nu pot fi analizate în recurs întrucât reformarea unei hotărâri judecătoreşti pe calea recursului se poate face numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute expres de art. 488 din C. proc. civ., instanţa de recurs neavând competenţa de a reaprecia probele.

Prin urmare, s-a apreciat că acordarea unor daune morale în cuantum de câte 7.000 Euro fiecăruia dintre reclamanţi - din care, 5.000 de Euro pentru pierderea fratelui, 1.500 de Euro pentru pierderea nepotului de un an şi jumătate şi 500 de Euro pentru pierderea nepotului nenăscut - reprezintă o despăgubire suficientă pentru prejudiciul moral suferit.

Este nefondată şi critica referitoare la raportarea greşită la jurisprudenţă a instanţei de apel cu ocazia cuantificării despăgubirilor acordate pentru prejudiciul moral.

Din perspectivă jurisprudenţială, trebuie reţinut că atât instanţele naţionale, cât şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, atunci când au avut de soluţionat cauze similare celei de faţă, s-au raportat nu numai la criteriile de evaluare prestabilite de legislaţia naţională, ci au avut în vedere şi o judecată în echitate prin raportare şi la consecinţele negative suferite de reclamanţi urmare a evenimentului rutier. Toate aceste aspecte, circumstanţiate situaţiei particulare deduse judecăţii, au fost expuse în raţionamentul logico-juridic al soluţiei pronunţate în ceea ce priveşte determinarea despăgubirilor, menite să asigure o reparaţie justă şi echitabilă a prejudiciului suferit de reclamanţi.

Astfel, examinând decizia atacată, raportat la criteriile de evaluare a prejudiciului, se constată că instanţa de apel a avut în vedere traumele suferite de reclamanţi în urma accidentului rutier, a reţinut gradul de rudenie dintre reclamanţi şi persoana decedată, daunele morale urmărind să asigure părţii vătămate o alinare în condiţii de viaţă mai confortabile, dar şi faptul că aceste daune morale nu trebuie să fie excesive şi astfel să conducă la îmbogăţire nejustificată.

Însă cuantificarea despăgubirilor, în aplicarea acestor criterii, nu este supusă însă cenzurii instanţei de recurs, potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., aceasta ţinând de temeinicia şi nu de legalitatea hotărârii.

În consecinţă, faţă de cele menţionate anterior, Înalta Curte nu poate reţine în cauză dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., deoarece la stabilirea cuantumului daunelor morale instanţa a avut în vedere atât criteriile oferite de doctrină şi jurisprudenţă, cât şi circumstanţele factuale ale cauzei menite să asigure o reparaţie justă şi echitabilă a prejudiciului suferit de reclamanţi.

O altă critică a reclamanţilor vizează faptul că instanţa de apel s-a raportat în mod greşit la dispoziţiile art. 22 alin. (1) lit. b), pct. c) din Norma ASF nr. 39/2016 coroborat cu art. 21 alin. (5) lit. a) din O.U.G. nr. 54/2016 la stabilirea daunelor morale.

Potrivit art. 22 alin. (1) lit. c) din Norma nr. 39/2016 privind asigurările auto din România, emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară, la stabilirea despăgubirilor în cazul vătămărilor corporale sau al decesului unor persoane, pe cale amiabilă, în caz de deces daunele morale se evaluează pe baza punctajului comunicat de Institutul Naţional de Medicină Legală şi publicat de către ASF pe site-ul propriu, precum şi a altor documente justificative ce particularizează cazul, pentru pretenţiile legate de traumele psihice persoana prejudiciată putând prezenta documente pentru dovedirea acestora.

Totodată, potrivit art. 21 alin. (5) lit. a) din O.U.G. nr. 54/2016 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţelor persoane prin accidente de vehicule şi de tramvaie:

"(5) Stabilirea despăgubirii pe cale amiabilă se realizează pe baza următoarelor criterii generale de evaluare:

a) despăgubirile cuvenite persoanelor prejudiciate ca urmare a vătămării integrităţii corporale ori a sănătăţii persoanelor se evaluează pe baza punctajului obţinut prin însumarea punctelor, comunicat de către Institutul Naţional de Medicină Legală şi prevăzut în reglementările ASF."

Înalta Curte reţine că şi critica ce vizează raportarea greşită a instanţei de apel la dispoziţiile anterior menţionate este nefondată, în condiţiile în care în considerentele hotărârii se arată că:

"Deşi pârâta, prin propriul apel a solicitat în mod expres ca la stabilirea daunelor morale să fie avute în vedere prevederile art. 22 alin. (1) lit. c) din Norma ASF nr. 39/2016, totuşi, Curtea constată că nu poate da curs favorabil acestei solicitări, în condiţiile în care aceste dispoziţii legale se impun ca punct de reper în acordarea daunelor morale doar pentru asigurător, nu şi pentru instanţa de judecată". Ca atare, contrar susţinerilor reclamanţilor, instanţa de apel nu a avut în vedere aceste prevederi.

În consecinţă, în temeiul art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de pârâta Societatea de Asigurare-Reasigurare A. SA împotriva Deciziei nr. 84/A din 23 mai 2018, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă.

Fără nici o cale de atac.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii C., D., E., F., G., prin reprezentanţi legali H. şi I., J. şi K., prin reprezentanţi legali H. şi I., împotriva Deciziei nr. 84/A din 23 mai 2018, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 7 mai 2019.

GGC - OB