Civil delictual liability for land registry inaccuracy: failure to prove illicit act and prohibition of changing legal cause on appeal

Asupra recursului civil de faţă, prin raportare la dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:

1. Obiectul cauzei:

Prin cererea înregistrată, pe rolul Tribunalului Maramureş, la data de 11.11.2015, reclamanţii A., în nume propriu şi în calitate de succesor în drepturi al SC B. SRL, radiată şi C., în contradictoriu cu Oraşul Tăuţii Măgherăuş, prin primar, cu Primăria Tăuţii Măghierăuş şi cu D. au solicitat instanţei de judecată pronunţarea unei hotărâri prin care pârâţii să fie obligaţi la plata sumei de 229 682 euro, în RON, la cursul BNR, din ziua plăţii, reprezentând contravaloare prejudiciu suferit prin pierderea dreptului de proprietate asupra imobilului teren de 8836 mp, situat în Tăuţii Măgherăuş, identificat în CF nr. x, nr. topo xc şi nr. topo xa, în CF nr. x, nr. cad. x. Totodată au solicitat acordarea şi a sumei de 642837 RON reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a terenului de mai sus, pe perioada 04.02.1992 - 14.11.2012.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă de tribunal:

Prin Sentinţa civilă nr. 1073 din 08.12.2017 a Tribunalului Maramureş, pronunţată în Dosar nr. x/2015 a fost respinsă, ca nefondată, excepţia lipsei calităţii procesual pasive a Oraşului Tăuţii Măgherăuş, prin primar; a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesual active a reclamantului A., în calitate de succesor în drepturi al SC B. SRL şi a fost respinsă acţiunea introdusă de acesta în contradictoriu cu pârâtul Oraşul Tăuţii Măgherăuş, ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesual activă. Totodată, a fost respinsă, ca nefondată, acţiunea introdusă de reclamanţii A. şi C. în contradictoriu cu pârâtul Oraşul Tăuţii Măgherăuş, prin primar.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel pârâtul Oraşul Tăuţii Măgherăuş şi reclamanţii A., în nume propriu şi în calitate de succesor în drepturi al SC B. SRL şi C..

3. Hotărârea pronunţată, în apel, de Curtea de Apel:

Prin Decizia nr. 64/A din 19 aprilie 2018, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanţii A., în nume propriu şi în calitate de succesor în drepturi al SC B. SRL şi C. împotriva Sentinţei civile nr. 1073 din 08.12.2017 a Tribunalului Maramureş. Apelanţii A. şi C. au fost obligaţi să plătească intimatului Oraşul Tăuţii Măgherăuş suma de 9.200 RON, cheltuieli de judecată, în apel. Totodată, a admis apelul declarat de pârâtul Oraşul Tăuţii Măgherăuş, împotriva aceleiaşi sentinţe pe care a schimbat-o, în parte, în sensul că a obligat reclamanţii A. şi C. să plătească pârâtului suma de 20.000 RON cheltuieli de judecată la fond şi a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei atacate.

4. Cererea de recurs:

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii A., C. şi A. - succesor în drepturi al SA B..

În dezvoltarea motivelor de recurs, după expunerea detaliată a considerentelor reţinute de instanţele de fond şi apel, recurenţii susţin, în esenţă, că decizia atacată este nelegală, întrucât în cauză, în conformitate cu dispoziţiile de drept invocate în cererea de chemare în judecată, condiţiile răspunderii civile delictuale sunt îndeplinite, respectiv: fapta ilicită - care constă în emiterea adeverinţei nr. x/31.01.1992, care atestă o situaţie de fapt şi de drept diferită celei stabilite ulterior; prejudiciul cauzat - care constă în contravaloarea terenului pierdut din proprietate. Relativ la condiţia referitoare la culpa în producerea prejudiciului, se pretinde că aceasta este îndeplinită, deoarece autoritatea publică avea obligaţia de a realiza verificări în privinţa stabilirii corecte a situaţiei juridice a terenului, iar în ceea ce priveşte legătura de cauzalitate, se arată că, în situaţia în care nu ar fi fost eliberară această adeverinţă, notarul nu ar fi încheiat actele translative de proprietate şi nu s-ar fi produs prejudiciul solicitat, respectiv contravaloarea terenului care a făcut obiectul actului autentic de vânzare-cumpărare.

Recurenţii au arătat că prin adeverinţa nr. x/31.01.1992 a fost atestat dreptul de proprietate a numitei E. asupra terenului şi, întrucât s-a menţionat că terenul nu a fost niciodată cooperativizat, notarul a încheiat actul translativ de proprietate. Astfel, prejudiciul s-a produs ca urmare a semnării contractului respectiv, în baza unei adeverinţe care nu atesta situaţia juridică, reală, a imobilului supus vânzării. Astfel, anularea - ulterioară - a actului translativ de proprietate a survenit ca o confirmare a nerealităţii faptelor atestate de adeverinţa menţionată.

Aşadar, reclamanţii susţin că prejudiciul încercat s-a produs prin chiar semnarea contractului, iar fapta ilicită, care a cauzat acest eveniment, constă în emiterea adeverinţei în discuţie, astfel încât derularea, ulterioară, a evenimentelor reprezintă doar constatări ale prejudiciului cauzat, deoarece încă de la semnarea actului de vânzare-cumpărare reclamanţii s-au aflat în imposibilitate de a beneficia de drepturile, legal, recunoscute unui proprietar, determinat de fapta ilicită a pârâtului.

Referitor la valoarea prejudiciului, recurenţii susţin că aceasta urmează a fi stabilită de către instanţa de apel, respectiv, de fond, după casare, în funcţie de soluţia ce se va pronunţa de instanţa de recurs.

Printr-o altă critică, s-a susţinut că instanţa de apel a stabilit greşit faptul că justificarea calităţii procesuale active a lui A., de succesor în drepturi al SC B. SRL, nu ar fi fost posibilă prin invocarea, în apel, şi a altor dispoziţii legale. Temeiul de drept menţionat în cererea de chemare în judecată nu leagă instanţa, care poate analiza cererea sub toate aspectele şi temeiurile juridice, cu condiţia de a se păstra cauza cererii deduse judecăţii. Or, invocarea şi a altor temeiuri de drept, pentru justificarea calităţii procesuale active, nu reprezintă o schimbare a temeiului judecăţii, cum eronat s-a reţinut în cauză.

Recurenţii susţin admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond, iar în subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

Intimatul Oraşul Tauţii Magherăuş, prin Primar, a formulat întâmpinare, prin care a solicitat anularea, ca netimbrat, a recursului, pentru situaţia în care recurenţii nu depun la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru, constatarea nulităţii recursului în temeiul dispoziţiilor art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. întrucât criticile formulate nu vizează aspecte de nelegalitate a hotărârii atacate. În subsidiar, s-a solicitat respingerea, ca nefondat, a recursului şi obligarea recurenţilor la plata cheltuielilor de judecată.

5. Procedura derulată în recurs:

Învestită cu soluţionarea cererii de recurs, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a procedat la data de 10 septembrie 2018 la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului şi, constatându-se că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., completul filtru a dispus comunicarea acestuia, pentru ca părţile să îşi exprime punctele de vedere, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea din data de 17 martie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, reţinând dispoziţiile art. 493 alin. (5) şi (6) şi art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., a dispus admiterea în principiu a recursului declarat de reclamanţii A., C. şi A. - succesor în drepturi al SA B. SRL împotriva Deciziei nr. 64/A din 19 aprilie 2018 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă, fixând termen de judecată la 21 martie 2019 cu citarea părţilor, în şedinţă publică.

6. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Examinând hotărârea atacată, având în vedere raportul întocmit asupra admisibilităţii în principiu şi limita impusă de acele critici din cererea de recurs susceptibile de încadrare în cazul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va constată că recursul este nefondat, pentru considerentele care succed:

Obiectul acţiunii, formulate în prezenta cauză, constă în pretenţiile reclamanţilor îndreptate împotriva pârâtului Oraşul Tăuţii Măgherăuş în valoare de 229682 euro, plătibili în RON, la cursul BNR, din ziua plăţii, reprezentând contravaloare prejudiciu suferit prin pierderea dreptului de proprietate asupra imobilului teren de 8836 mp, situat în Tăuţii Măgherăuş, identificat în CF nr. x, nr. topo xc şi nr. topo xa, în CF nr. x, nr. cad. x şi de 642837 RON reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a terenului menţionat, pe perioada 04.02.1992-14.11.2012. În drept, acţiunea în răspundere civilă delictuală a fost fundamentată pe dispoziţiile art. 998 - 999 şi art. 1000 alin. (3) din C. civ.

Prin cererea de recurs, reclamanţii au pretins aplicarea greşită a prevederilor legale în ceea ce priveşte condiţiile răspunderii civile delictuale.

În cauză, fapta ilicită imputată constă în eliberarea de către pârâtul Oraşul Tăuţii Măgherăuş a adeverinţei nr. x/31.01.1992, în cuprinsul căreia s-a menţionat faptul că numita E. nu a fost membră cooperatoare şi că terenul (care a fost supus, ulterior, vânzării) nu a fost cooperativizat, situaţie de fapt şi de drept eronată în baza căreia a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. x/04.02.1992. Prin urmare, în opinia recurenţilor, fapta delictuală constă, în materialitatea acesteia, chiar în emiterea acestei adeverinţe, care a condus la perfectarea de către notar a actelor translative de proprietate care, ulterior, au fost anulate, întrucât terenul fusese cooperativizat şi, apoi, trecut în domeniul public al statului. S-a pretins că prejudiciul cauzat constă în contravaloarea terenului pierdut din proprietate. Relativ la îndeplinirea condiţiei referitoare la culpa în producerea prejudiciului, s-a susţinut că autoritatea publică trebuia să facă verificări, apte să conducă la stabilirea, corectă, a situaţiei juridice a terenului.

Înalta Curte, analizând criticile de nelegalitate care pot fi încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., constată caracterul nefondat al acestora, reţinând că instanţa de apel a aplicat corect dispoziţiile legale referitoare la condiţiile răspunderii civile delictuale.

Premisa de analiză a pretenţiilor care vizează plata contravalorii prejudiciului cauzat de către pârâtul-intimat Oraşul Tăuţii Măgherăuş reclamă verificarea întrunirii condiţiilor răspunderii civile delictuale, reglementate de art. 998 şi urm. din C. civ.. Astfel, cerinţele legii impun ca persoana care a săvârşit un fapt ilicit să repare, integral, prejudiciile ce au rezultat din săvârşirea faptei, dacă sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, prevăzute de textul legal evocat, respectiv: existenţa unei fapte ilicite, a unui prejudiciu şi a unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, precum şi existenţa vinovăţiei celui care a cauzat prejudiciul, ce poate consta în intenţia, neglijenţa sau imprudenţa cu care a acţionat.

Sub aspectul analizării cerinţelor legale, instanţele de fond şi apel au reţinut corect lipsa caracterul ilicit al faptei imputate pârâtului.

Din situaţia de fapt stabilită de instanţele de fond, rezultă, în esenţă, că la nivelul anului la care a fost eliberată adeverinţa nr. x/31.01.1992, terenul în suprafaţă de 8836 mp, parte din nr. topo xc şi 473/1/a din CF x Tăuţii de Jos - care a făcut obiectul Dosarului nr. x/2008 - a fost cuprins, odată cu realizarea cadastrului agricol, în numărul cadastral x, imobil ce se afla amplasat în incinta Aeroportului Internaţional Baia Mare. S-a reţinut că, la nivelul anilor 1966 - 1989, evidenţierea în regim de carte funciară nu era regulat ţinută, astfel încât cooperativizarea terenurilor şi exproprierea imobilelor, intervenite în perioada de referinţă, nu au fost operate în cartea funciară, întrucât în actele normative de expropriere terenurile nu erau identificate după datele de carte funciară, iar CAP -urile din zonă nu aveau înscrise în CF dreptul de proprietate asupra terenurilor avute în patrimoniu.

Pe de altă parte, prin Decizia civilă nr. 324/A/22.12.2011 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/2008 (irevocabilă, prin Decizia civilă nr. 6961/14.11.2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă) s-a reţinut că, în anul 1992, când E. a vândut către SC B. SRL terenul în litigiu, aceasta nu putea dispune de imobil întrucât bunul se afla deja în patrimoniul CAP, ca urmare a cooperativizării, aspect cunoscut de către vânzătoarea E., care a şi uzat de prevederile Legii nr. 18/1991. Totodată, din adresa nr. x/2007 a rezultat că, în urma verificărilor efectuate la OCPI Maramureş şi în registrele de evidenţă din perioada 1954 - 2000, defuncta E. nu a fost membru CAP, însă terenul înscris în CF nr. x, nr. top. x-c, 473/1-a, 472/2/b/14 a fost cooperativizat, parţial, fără acordul proprietarului, din momentul respectiv, neputându-se preciza şi suprafaţa care a fost cooperativizată, întrucât, de-a lungul anilor, în registrele agricole apăreau suprafeţe diferite.

Or, în contextul circumstanţial reţinut în cauză, care nu mai poate fi reevaluat în raport de structura actuală a recursului, se vădeşte corectă concluzia instanţelor de fond şi apel relativ la neîndeplinirea condiţiei referitoare la existenţa unei fapte ilicite a pârâtului. În calitate de emitent al adeverinţei nr. x/31.01.1992, Primăria comunei Tăuţii Măgherăuş a procedat la atestarea unor fapte, ca urmare a verificării documentelor deţinute. Faptul că în evidenţele de cartea funciară nu era menţionată succesiunea operaţiunilor de preluare a imobilului prin cooperativizare şi, apoi, expropriere a bunului ce a aparţinut numitei E., nu poate conduce la concluzia că această lipsă de acurateţe a datelor rezultate din evidenţele de carte funciară ar avea semnificaţia unui fapt juridic ilicit.

Aşadar, Înalta Curte constată că, prin decizia recurată, instanţa de apel a efectuat o corectă aplicare şi interpretare a dispoziţiilor legale în materie, ca urmare a reţinerii imposibilităţii antrenării răspunderii civile delictuale a pârâtului în lipsa întrunirii condiţiei referitoare la existenţa faptei ilicite. Cum prima dintre condiţiile răspunderii civile delictuale nu este îndeplinită, Înalta Curte reţine că susţinerile recurenţilor referitoare la celelalte condiţii prevăzute de art. 998 - 999 din C. civ., respectiv prejudiciul reclamat, legătura de cauzalitate între faptă şi prejudiciu şi vinovăţia pârâtului nu se mai impun a fi analizate, atât timp cât cele patru condiţii sunt cumulative.

În privinţa susţinerii referitoare la nelegalitatea deciziei recurate din perspectiva încălcării dispoziţiilor art. 478 alin. (3) din C. proc. civ. şi a reţinerii greşite de către instanţa de apel a faptului că invocarea altor temeiuri de drept pentru justificarea calităţii procesuale active ar reprezenta o schimbare a temeiului judecăţii, Înalta Curte reţine că nici această critică nu poate fi primită.

În ce priveşte devoluţiunea care poate fi realizată în cadrul căii de atac de reformare a apelului, trebuie subliniat că aceasta rămâne guvernată de două reguli fundamentale: tantum devolutum quantum apellatum şi tantum devolutum quantum iudicatum.

Astfel, dacă prima regulă îşi găseşte consacrarea în dispoziţiile art. 477 din C. proc. civ. (limitele efectului devolutiv sunt determinate de ceea ce s-a apelat), cea de-a doua este reglementată de art. 478 din C. proc. civ., care limitează efectul devolutiv la ceea ce s-a judecat în primă instanţă. Această din urmă regulă, înseamnă interdicţia pentru părţi de a schimba cadrul procesual [alin. (1) al art. 478 din C. proc. civ..], de a se folosi de alte motive, mijloace de apărare şi dovezi decât cele invocate în primă instanţă, în motivarea apelului ori prin întâmpinare [alin. (2) al aceluiaşi articol] şi, de asemenea, interdicţia schimbării calităţii părţilor, a cauzei juridice sau obiectului cererii de chemare în judecată, precum şi a formulării de pretenţii noi [alin. (3) al art. 478 din C. proc. civ..].

În speţă, cu ocazia judecării cauzei la instanţa de fond, reclamantul A., în calitate de succesor în drepturi al SC B. SRL a invocat, pe de o parte, în motivarea demersului său judiciar, o transmisiune legală a dreptului de proprietate asupra terenurilor din patrimoniul SC B. SRL în patrimoniul propriu, anterior radierii societăţii, iar, pe de altă parte, a mai invocat încheierea unui contract de vânzare-cumpărare, în anul 2001, între SC B. SRL şi A. şi C.. Ca temei de drept, a invocat prevederile art. 236 (abrogat), art. 231 alin. (1) şi art. 233 alin. (4) din Legea nr. 31/1990.

Prin memoriul de apel, în justificarea calităţii sale procesuale active de succesor în drepturi al SC B. SRL, reclamantul A. a susţinut că a dobândit dreptul de proprietate asupra terenurilor în temeiul Legii nr. 31/1009, astfel încât perfectarea celui de al doilea contract de vânzare-cumpărare nu îşi mai avea rostul. Sub acest aspect, evocând dispoziţiile art. 172 din Legea nr. 31/1990, apelantul a arătat că dizolvarea SC B. SRL a fost urmată de procedura lichidării, iar dreptul de proprietate asupra bunurilor a fost transmis în temeiul art. 186 din Legea nr. 31/1990, în conformitate cu repartizarea propusă de lichidator (respectiv, de A.), adică a repartizării întregului activ aflat în patrimoniul societăţii, către asociatul unic, A..

Dacă, într-adevăr, instanţa nu este ţinută de temeiul juridic din cererea de chemare în judecată, în ipoteza în care acesta este indicat eronat, în privinţa obiectului şi a cauzei juridice (adică, faptul juridic ce reprezintă fundamentul dreptului pretins) a acţiunii, instanţa nu le poate schimba. Or, raport la contextul factual expus, instanţa de apel a reţinut corect incidenţa art. 478 alin. (3) din C. proc. civ., în conformitate cu care schimbarea cauzei juridice a cererii de chemare în judecată nu este permisă în apel, de vreme ce justificarea în fapt şi drept a calităţii procesuale active a reclamantului A., de succesor în drepturi al SC B. SRL, reprezintă o cauză juridică diferită în apel faţă de cea invocată la fond, prin cererea de chemare în judecată.

Pentru considerentele expuse, reţinând netemeinicia criticilor de nelegalitate invocate de recurenţi, în temeiul dispoziţiilor art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat de reclamanţii A., C. şi A. - succesor în drepturi al SA B. împotriva Deciziei nr. 64/A din 19 aprilie 2018 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă.

În temeiul dispoziţiilor art. 451 alin. (2) din C. proc. civ. se va dispune obligarea recurenţilor la plata către intimatul pârât Oraşul Tăuţii Măgheruş a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1823 RON, cuantumul onorariului de avocat fiind redus, în aplicarea dispoziţiilor art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., având în vedere următoarele considerente:

Textul sus invocat prevede că instanţa poate, chiar şi din oficiu, să reducă, motivat, partea din cheltuielile de judecată, reprezentând onorariul avocaţilor, atunci când acesta este vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama de circumstanţele cauzei. Măsura luată de instanţă nu va avea nici un efect asupra raporturilor dintre avocat şi clientul său.

Analizând proporţionalitatea onorariului avocatului intimatului-pârât (în cuantum integral de 12.000 RON) cu volumul de muncă presupus de pregătirea apărării în această etapă procesuală, determinat de elemente precum complexitatea şi dificultatea litigiului, se apreciază că suma de 1.000 RON are un caracter rezonabil, raportat inclusiv la durata litigiului în faţa Înaltei Curţi.

Drept urmare, se impune acordarea cheltuielilor de judecată, reduse, în acest cuantum, către intimatul-pârât Oraşul Tăuţii Măgheruş.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de reclamanţii A., C. şi A. - succesor în drepturi al SA B. împotriva Deciziei nr. 64/A din 19 aprilie 2018 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă.

Obligă pe recurenţi la plata către intimatul pârât Oraşul Tăuţii Măgheruş a cheltuielilor de judecată în sumă de 1823 RON, cuantumul onorariului de avocat fiind redus conform dispoziţiilor art. 451 alin. (2) din C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 aprilie 2019.

GGC - OB