Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 824/2019 AI generated

Land restitution claim; peremption of appeal after suspension and missed resumption deadline

Case Number Decizia nr. 824/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal, upholding the Court of Appeal's decision to declare the earlier appeal lapsed and ordering the appellants to pay the respondents' legal costs of 238 RON. The dispute arose from a civil challenge to an administrative order seeking the return of a half-share in a 250 sq. m. plot of land; the lower court had ruled the challenge unfounded, and the subsequent appeal was suspended pending the outcome of a related civil case regarding the completion of a death certificate. The decisive legal basis concerned the interruption and resumption of the lapse period under Articles 416–418 of the Code of Civil Procedure; the court held that although the suspension halted the running of the six-month lapse deadline, the appellants were obligated to actively file a request to resume proceedings once the related case became final. Because the appellants failed to act within the six-month period following the resumption of the deadline (which expired in November 2017) and instead filed their request for the case to be placed on the docket in January 2018, the appeal was deemed lapsed ex lege, justifying the final rejection of the recourse.

Legislator headnote

AI generated

art. 499 C. proc. civ, art. 413 alin. (1) din C. proc. civ, art. 413 pct. 1 din C. proc. civ, art. 483 din C. proc. civ, art. 493 alin. (3) din C. proc. civ, art. 493 alin. (4) din C. proc. civ; Land restitution claim; peremption of appeal after suspension and missed resumption deadline: La data de 25 ianuarie 2018, reclamantele B. şi A. au exercitat recurs împotriva Deciziei civile nr. 10C din 19 ianuarie 2018, invocând dispoziţiile art. 483 din C. proc. civ.

Keywords

AI generated
civil dispute pending proceedings missed deadline time limits for seeking redress land law suspension period

Cited Legislation

AI generated
art. 499 C. proc. civ
Asupra recursului civil de faţă, prin raportare la dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:
art. 413 alin. (1) din C. proc. civ
În faţa instanţei de apel, la data de 24.02.2017, reclamantele au formulat, în temeiul art. 413 alin. (1) din C. proc. civ., cerere de suspendare a judecării cauzei, apreciind că dezlegarea litigiului depinde, în tot, de soluţia ce urmează a fi pronunţată în Dosarul nr.
art. 413 pct. 1 din C. proc. civ
Prin încheierea pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, la data de 24.02.2017, a fost suspendată judecata apelului în baza art. 413 pct. 1 din C. proc. civ..civ., până la soluţionarea definitivă a Dosarului civil nr.
art. 483 din C. proc. civ
10C din 19 ianuarie 2018, invocând dispoziţiile art. 483 din C. proc. civ.
art. 493 alin. (3) din C. proc. civ
Învestită cu soluţionarea cererii de recurs, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a procedat la data de 5 octombrie 2018 la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului şi, constatându-se că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin.
art. 493 alin. (4) din C. proc. civ
civ., completul filtru a dispus comunicarea acestuia, pentru ca părţile să îşi exprime punctele de vedere, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.
art. 493 alin. (7) din C. proc. civ
(5) şi (6) şi art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., a dispus admiterea în principiu a recursului declarat de reclamantele B.
art. 488 pct. 5 din C. proc. civ
Înalta Curte constată că această critică vizează încălcarea de către instanţa de apel a unor reguli de procedură în desfăşurarea judecăţii, prin prisma temeiurilor reţinute, fiind susceptibilă de încadrare în prevederile art. 488 pct. 5 din C. proc. civ.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului civil de faţă, prin raportare la dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:

1. Obiectul cauzei:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, la data de 29 februarie 2016, sub nr. x/2016, reclamantele A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Constanţa prin primar, Primarul Municipiului Constanţa, Viceprimarul Municipiului Constanţa şi Consiliul Local Constanţa, au formulat contestaţie împotriva Dispoziţiei nr. 361/09.02.2016, solicitând anularea acesteia, cu consecinţa obligării pârâţilor la restituirea în natură a cotei de 1/2 din terenul în suprafaţă de 250 mp. situat în Constanţa, str. x (fostă str. x) nr. 7, jud. Constanţa.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă

Prin Sentinţa civilă nr. 2393 din 05.10.2016, Tribunalul Constanţa, secţia I civilă, a luat act de renunţarea reclamantelor la judecata acţiunii formulată în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Constanţa prin primar şi Consiliul Local Constanţa şi a respins, ca nefondată, acţiunea opusă pârâtului Primarul Municipiului Constanţa prin viceprimar. A obligat reclamantele la plata către pârât a sumei de 540 RON cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu avocat).

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamantele A. şi B..

3. Hotărârea pronunţată în apel

În faţa instanţei de apel, la data de 24.02.2017, reclamantele au formulat, în temeiul art. 413 alin. (1) din C. proc. civ., cerere de suspendare a judecării cauzei, apreciind că dezlegarea litigiului depinde, în tot, de soluţia ce urmează a fi pronunţată în Dosarul nr. x/2017, aflat pe rolul Judecătoriei Constanţa ce are ca obiect completare act deces.

Prin încheierea pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, la data de 24.02.2017, a fost suspendată judecata apelului în baza art. 413 pct. 1 din C. proc. civ..civ., până la soluţionarea definitivă a Dosarului civil nr. x/2017 al Judecătoriei Constanţa.

Cauza a fost repusă pe rol, din oficiu, în vederea discutării perimării apelului, în acest scop fiind stabilit termen de judecată la 19.01.2018.

Pentru acelaşi termen, apelantele reclamante B. şi A. au formulat cerere de repunere pe rol a cauzei, justificată de soluţionarea definitivă a Dosarului nr. x/2017

Prin Decizia civilă nr. 10C din 19 ianuarie 2018, Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, a respins cererea de repunere pe rol în vederea continuării judecăţii şi a constatat perimat apelul formulat de reclamante împotriva hotărârii atacate.

4. Cererea de recurs

La data de 25 ianuarie 2018, reclamantele B. şi A. au exercitat recurs împotriva Deciziei civile nr. 10C din 19 ianuarie 2018, invocând dispoziţiile art. 483 din C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentele au arătat că, la data de 24.02.2017, curtea de apel a dispus suspendarea judecării prezentei cauze până la soluţionarea definitivă a Dosarului nr. x/2017 La termenul de judecată din 19.01.2018 s-a constatat intervenită perimarea judecării cauzei.

Au apreciat recurentele că, în mod eronat, a fost dispusă această măsură, întrucât instanţa ar fi trebuit să repună, mai întâi, pricina pe rol urmare a soluţionării definitive a dosarului care a determinat suspendarea judecăţii şi abia, ulterior, după trecerea termenului de 6 luni, să aprecieze asupra perimării căii de atac.

Intimaţii Primarul Municipiului Constanţa şi Municipiul Constanţa prin primar au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat şi obligarea recurentelor la plata cheltuielilor de judecată, constând în onorariu de avocat în sumă de 238 RON, dovedit cu chitanţa nr. x/20.06.2018, aflată la dosarul de recurs.

a. Procedura derulată în recurs

Învestită cu soluţionarea cererii de recurs, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a procedat la data de 5 octombrie 2018 la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului şi, constatându-se că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., completul filtru a dispus comunicarea acestuia, pentru ca părţile să îşi exprime punctele de vedere, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilităţii în principiu a fost comunicat părţilor care nu au formulat puncte de vedere la raport.

Prin încheierea din data de 21 februarie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, reţinând dispoziţiile art. 493 alin. (5) şi (6) şi art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., a dispus admiterea în principiu a recursului declarat de reclamantele B. şi A., fixând termen de judecată la 18 aprilie 2019, cu citarea părţilor, în şedinţă publică.

a. Analiza instanţei de recurs:

Prin memoriul de recurs, recurentele susţin că, în mod greşit, curtea de apel a perimat cauza, în condiţiile în care aceasta trebuia repusă pe rol ca urmare a finalizării Dosarului nr. x/2017, ce a generat măsura suspendării judecăţii, prin încheierea din 24.02.2017.

Înalta Curte constată că această critică vizează încălcarea de către instanţa de apel a unor reguli de procedură în desfăşurarea judecăţii, prin prisma temeiurilor reţinute, fiind susceptibilă de încadrare în prevederile art. 488 pct. 5 din C. proc. civ.

Dispoziţiile art. 416 alin. (1) din C. proc. civ. stipulează: "Orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părţii, timp de 6 luni.’’

Prin încheierea din 24.02.2017, curtea de apel a dispus suspendarea judecării apelului, în temeiul art. 413 pct. 1 din C. proc. civ..civ., până la soluţionarea definitivă a dosarului civil nr. x/2017 al Judecătoriei Constanţa, având ca obiect completare act deces.

Verificând situaţia dosarului care a impus măsura suspendării, s-a constatat că, la 30.05.2017, s-a pronunţat o soluţie definitivă, prin Încheierea nr. 9201 (în Dosar nr. x/2017) respingându-se, ca neîntemeiată, cererea reexaminare formulată de reclamanta B. împotriva încheierii nr. 4632/17.03.2017.

Înalta Curte reţine că atât timp cât judecata este suspendată până la soluţionarea unui alt proces, termenul de perimare nu curge. În acest sens, art. 418 alin. (1) din C. proc. civ. arată: "Cursul perimării este suspendat cât timp durează suspendarea judecăţii, pronunţată de instanţă în cazurile prevăzute la art. 413, precum şi în alte cazuri stabilite de lege, dacă suspendarea nu este cauzată de lipsa de stăruinţă a părţilor în judecată.’’ Suspendarea cursului perimării se menţine până la rămânerea definitivă a hotărârii pronunţate în pricina care a motivat suspendarea, în considerarea prevederilor art. 413 alin. (2) din acelaşi cod.

Astfel, cum corect a apreciat şi curtea de apel, odată ce hotărârea a rămas definitivă, suspendarea încetează, iar termenul de perimare îşi reia cursul, părţile fiind obligate să îndeplinească acte de procedură în vederea continuării judecăţii.

Potrivit art. 417 din C. proc. civ., perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes.

Contrar susţinerilor recurentelor, curtea de apel nu putea dispune, din oficiu, repunerea pe rol a cauzei după soluţionarea definitivă a Dosarului nr. x/2017, această obligaţie revenind părţilor interesate de soluţionarea procesului în temeiul prevederilor legale amintite. Or, în cauză, reclamantele B. şi A. nu au depus diligenţe în vederea repunerii cauzei pe rol înăuntrul termenului de 6 luni de la pronunţarea Dosarului nr. x/2017, prin urmare, în mod corect s-a constatat incidenţa excepţiei de perimare.

În contextul arătat, nu poate fi valorificată cererea de repunere pe rol a pricinii, iniţiată de reclamante, deoarece aceasta a fost formulată la 19 ianuarie 2018, cu depăşirea termenului legal imperativ de perimare de 6 luni, care s-a împlinit la 30.11.2017, prelungindu-se până în 4 decembrie 2017 (intervalul 30 noiembrie -3 decembrie fiind reprezentat de zile nelucrătoare), potrivit art. 181 alin. (1) pct. 3 şi alin. (2) din C. proc. civ. "Când termenul se socoteşte pe săptămâni, luni sau ani, el se împlineşte în ziua corespunzătoare din ultima săptămână ori lună sau din ultimul an. Când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul se prelungeşte până în prima zi lucrătoare care urmează.’’

În raport de considerentele expuse, curtea de apel a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale în materia perimării, constatând perimat apelul reclamantelor împotriva Sentinţei civile nr. 2393/5.10.2016 a Tribunalului Constanţa, secţia I civilă. Prin urmare, se constată că, în cauză, nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5 din C. proc. civ., împrejurare ce va conduce la respingerea recursului, ca nefondat, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ.

Având în vedere că prezentul demers judiciar a fost respins, Înalta Curte va dispune, în temeiul art. 453 alin. (1) coroborat cu art. 451 alin. (1) din C. proc. civ., obligarea recurentelor la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 238 RON, cu titlu de onorariu de avocat, conform chitanţei nr. 62 din 20.06.2018, depusă la dosar recurs, către intimaţii Municipiul Constanţa prin Primar şi Primarul Municipiului Constanţa.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de reclamantele B. şi A. împotriva Deciziei civile nr. 10/C din 19 ianuarie 2018 a Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă.

Obligă pe recurente la plata sumei de 238 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către intimaţii Municipiul Constanţa prin Primar şi Primarul Municipiului Constanţa.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 aprilie 2019.

GGC - OB