Election complaint appeal appeal dismissed as moot after underlying appeal resolved during procedural suspension
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as moot, upholding the lower court's procedural ruling, because the underlying appeal had already been decided by the Court of Appeal after the cause was resumed on the docket. The dispute concerned a legal contest against a decision of the Central Electoral Bureau regarding the 2019 European Parliament elections, where the first instance court had rejected the election complaint but referred a constitutional unconstitutionality exception to the Constitutional Court. The appellant challenged an interlocutory order suspending the appeal proceedings due to the parties' absence, but the Supreme Court found the challenge devoid of object under Article 414 of the Code of Civil Procedure, as the suspension order was effectively overtaken by the subsequent final decision on the merits of the appeal.
Legislator headnote
AI generatedart. 17 alin. (1) din Legea nr. 33/2007, art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ, Art. 414 din C. proc. civ; Election complaint appeal appeal dismissed as moot after underlying appeal resolved during procedural suspension: Prin încheierea de şedinţă din data de 15.04.2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, a dispus supendarea judecării apelului formulat de contestatoarea A. împotriva Sentinţei nr. 25/AEPE din 13.04.2019 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, în baza art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., pentru lipsa părţilor.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra cauzei de faţă constată următoarele:
Prin Sentinţa nr. 25/AEPE din 13.04.2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a respins contestaţia la legea electorală - alegeri europarlamentare 2019 - formulată de contestatoarea A. împotriva Deciziei BEC nr. 40/D/06.04.2019, în contradictoriu cu intimatul Biroul Electoral Central, ca neîntemeiată.
Prin aceeaşi sentinţă, a fost admisă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale în vederea pronunţării acesteia asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17 alin. (1) din Legea nr. 33/2007 în raport de art. 11 alin. (1), art. 38 şi art. 53 alin. (1) din Constituţia României.
Împotriva sentinţei sus-menţionate, contestatoarea a formulat apel.
Prin încheierea de şedinţă din data de 15.04.2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, a dispus supendarea judecării apelului formulat de contestatoare, în baza art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., pentru lipsa părţilor.
Împotriva acestei încheieri, contestatoarea A. a formulat recurs, care face obiectul prezentului dosar.
Analizând recursul declarat în cauză, Înalta Curte reţine următoarele:
Prin încheierea de şedinţă din data de 15.04.2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, a dispus supendarea judecării apelului formulat de contestatoarea A. împotriva Sentinţei nr. 25/AEPE din 13.04.2019 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, în baza art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., pentru lipsa părţilor.
Ulterior, cauza a fost repusă pe rol şi, prin Decizia nr. 542 din 16.04.2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, a respins apelul ca nefondat.
Art. 414 din C. proc. civ. stipulează la alin. (1) şi (2) că « asupra suspendării judecării procesului instanţa se va pronunţa prin încheiere, care poate fi atacată cu recurs, în mod separat, la instanţa ierarhic superioară (...). Recursul se poate declara cât timp durează suspendarea cursului judecării procesului, atât împotriva încheierii prin care s-a dispus suspendarea, cât şi împotriva încheierii prin care s-a dispus respingerea cererii de repunere pe rol a procesului ».
În speţă, se constată însă că apelul declarat de către contestatoare împotriva sentinţei nr. 25/AEPE din 13.04.2019 a Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a cărui judecată a fost suspendată prin încheierea atacată cu recurs, a fost soluţionat de către Curtea de Apel Bucureşi, prin Decizia nr. 542 din 16.04.2019.
Ca atare, Înalta Curte constată că prezentul recurs a rămas fără obiect, urmând a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca rămas fără obiect recursul declarat de contestatoarea A. împotriva încheierii de şedinţă din 15 aprilie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 aprilie 2019.
GGC - OB