Road accident injury claim fails; cassation appeal annulled for generic grounds, damages denial stands.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Bucureşti la data de 6 iunie 2016, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu asigurătorul de răspundere civilă B. SA şi intervenientul forţat C., obligarea pârâtei la plata sumei de 625 RON reprezentând cheltuieli materiale globale şi a sumei de 52.200 euro cu titlu de daune morale pentru prejudiciile suferite în accidentul rutier din data de 11 aprilie 2014, soldat cu vătămarea sa corporală.

În drept, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1381 şi următ., art. 1387 şi următ. din C. civ., art. 49, art. 54 şi următ. din Legea nr. 136/1995, Ordinul nr. 14/2011, Directiva 2009/103/CE.

La data de 23 noiembrie 2016, reclamanta a arătat că înţelege să-şi modifice cererea de chemare în judecată prin mărirea cuantumului cheltuielilor materiale globale la suma de 1.474 RON.

Prin Sentinţa nr. 4138 din 10 noiembrie 2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins cererea.

S-a constatat, în esenţă, că nu sunt îndeplinite cerinţele art. 1349 şi aer. 1357 din C. civ., nefiind făcută dovada săvârşirii vreunei fapte ilicite de către asiguratul pârâtei şi nici dovada unei legături de cauzalitate dintre prejudiciul suferit de către reclamantă şi conduita intervenientului, în condiţiile lipsei impactului constatată prin raportul de expertiză.

Soluţia primei instanţe a fost menţinută de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin Decizia nr. 815 din 23 aprilie 2018, prin care s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei pronunţate de tribunal.

S-a constatat, potrivit înscrisurilor depuse la dosarul cauzei şi necontestate (acte de urmărire penală efectuate în Dosarul penal nr. x/2014 constituit de către Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 6 Bucureşti şi expertiza tehnică), că vătămarea corporală suferită de către apelanta - reclamantă la data de 11 aprilie 2014 nu se datorează faptei delictuale a intervenientului forţat, C.. Astfel, potrivit declaraţiilor părţilor, care s-au coroborat cu menţiunile din procesul-verbal de cercetare de la faţa locului, curtea a constatat că, în mod judicios, tribunalul a reţinut că apelanta, la data producerii incidentului, alerga pe partea carosabilă, prin loc nepermis. De asemenea, potrivit concluziilor raportului de expertiză efectuat de expert D., care s-au coroborat cu declaraţia intervenientului, curtea a constatat lipsa impactului dintre autoutilitara condusă de către C. şi apelantă. Sub alt aspect, curtea nu putut reţine susţinerea apelantei, în condiţiile în care, în situaţia existenţei unui impact de natura celui descris de către aceasta în plângerea adresată organelor de urmărire penală (plecarea autoutilitarei de pe loc, în forţă, urmată de proiectarea victimei pe o distanţă de aproximativ 2 metri), leziunile suferite nu ar fi fost numai cele reţinute în raportul de expertiză medico - legală nr. A1/4883/2014.

Asupra forţei probatorii a acestor înscrisuri, contestate de reclamantă prin motivele de apel formulate, curtea a constatat că în mod legal prima instanţă le-a analizat ca mijloace de probă pertinente şi concludente. Astfel, chiar dacă aspectele cuprinse în actele procedurale de urmărire penală nu au fost confirmate în mod definitiv de către o instanţă penală şi deci nu se pot impune cu autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile, acestea reprezintă înscrisuri în accepţiunea art. 1171 şi următ. din C. civ. şi, deci, mijloace de probă admisibile în cadrul procesului civil.

Apreciind asupra neîndeplinirii condiţiilor prevăzute în mod cumulativ şi imperativ de dispoziţiile art. 1349 raportate la cele ale la art. 1357 din C. civ., în sensul că în sarcina intervenientului forţat nu poate fi reţinută nicio faptă delictuală, curtea de apel a apreciat că în mod legal nu s-a reţinut nici răspunderea asigurătorului de răspundere civilă.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., reclamanta A..

Prevalându-se şi de jurisprudenţa instanţei de la Strasbourg referitoare la noţiunea de proces echitabil şi de art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, recurenta a criticat decizia curţii de apel, prin prisma pct. 6 al art. 488 din C. proc. civ., arătând că instanţa nu a arătat motivele de fapt şi de drept în temeiul cărora şi-a format convingerea.

În opinia recurentei, în considerentele hotărârii atacate nu se regăsesc referiri suficiente din care să reiasă raţionamentul de la care a pornit instanţa atunci când a decis respingerea în totalitate a apelului reclamantei. A arătat că instanţa de apel nu a examinat în mod real problemele esenţiale care i-au fost supuse, rezumându-se la a face o referire generică cu privire la motivarea primei instanţe.

În ceea ce priveşte motivul de recurs circumscris pct. 8 al art. 488 din C. proc. civ., recurenta, prin prisma jurisprudenţei Curtea Europeană a Drepturilor Omului, a susţinut încălcarea de către curtea de apel a principiului reparării integrale a prejudiciului instituit prin art. 1385 din C. civ.. A apreciat astfel că instanţa de apel ar fi trebuit să aibă în vedere gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite.

A solicitat a se observa că ipoteza lipsei impactului dintre autospeciala condusă de intervenient şi recurentă nu poate fi primită, în condiţiile în care contravine declaraţiei din 4 iunie 2014.

Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a dispus, prin rezoluţia din 19 iunie 2018, comunicarea recursului către intimaţi, cu menţiunea de a formula întâmpinare, urmând ca după efectuarea formalităţilor de comunicare să fie întocmit raportul prevăzut de art. 493 din C. proc. civ.

La 19 iulie 2018 a fost înregistrată întâmpinarea formulată de intimatul - intervenient, iar la 7 septembrie 2018, notele scrise depuse de intimata - pârâtă.

La data de 10 septembrie 2018, s-a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, care, potrivit rezoluţiei din 11 septembrie 2018, a fost comunicat părţilor, acordându-se termen la 17 octombrie 2018, în care de consiliu, fără citare părţi, pentru soluţionarea căii de atac.

În şedinţa camerei de consiliu din 17 octombrie 2018, în temeiul art. 520 alin. (4) din C. proc. civ., s-a suspendat judecata recursului până la soluţionarea sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept care face obiectul Dosarului nr. x/2018 al Înaltei Curţi.

Prin rezoluţia din 21 ianuarie 2019, având în vedere dispoziţiile deciziei Curţii Constituţionale nr. 874 din 18 decembrie 2018 (publicată în Monitorul Oficial al României Partea I nr. 2 din 3 ianuarie 2019) şi soluţionarea Dosarului nr. x/2018 al Înaltei Curţi prin decizia nr. 2 din 14 ianuarie 2019, dosarul a fost repus pe rol, în vederea reluării procedurii de filtru şi s-a dispus completarea raportului prin care să fie analizate celelalte condiţii prevăzute de art. 493 alin. (3) din C. proc. civ.

Prin completarea la raport din 7 februarie 2019 s-a reţinut că motivele de recurs ridică o problemă de încadrare a criticilor, cu consecinţa sancţiunii prevăzute de art. 493 alin. (5) din C. proc. civ.

Completul de filtru C3, la 12 februarie 2019, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia părţilor, pentru depunerea punctelor de vedere, în acord cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din cod, prioritar asupra aspectelor referitoare la nulitatea recursului pentru neîncadrarea criticilor în cele prevăzute la art. 488 din C. proc. civ.

Prin punctul de vedere depus la 7 martie 2019, intimatul - intervenient C. a considerat nul recursul.

Constatându-se încheiată această etapă a procedurii de filtru, prin rezoluţia din 18 martie 2019, s-a stabilit termen la 17 aprilie 2019, în camera de consiliu, fără citarea părţilor, pentru soluţionarea recursului, în temeiul art. 493 alin. (5) din C. proc. civ.

Analizând recursul, Înalta Curte constată următoarele:

Art. 493 alin. (5) din C. proc. civ. stipulează că în cazul în care completul este în unanimitate de acord că motivele de casare invocate şi dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute la art. 488 din cod, anulează recursul printr-o decizie motivată, pronunţată fără citarea părţilor, care nu este supusă niciunei căi de atac.

Or, în speţă, verificând cererea de recurs, se constată că nu s-a realizat încadrarea motivelor formulate în cele prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

Aceasta întrucât, deşi s-au indicat formal dispoziţiile art. 488 pct. 6 din C. proc. civ., recurenta a invocat nemotivarea deciziei atacate, respectiv neexaminarea în mod real a problemelor esenţiale care i-au fost supuse spre analiză curţii de apel, fără a face o referire concretă, în sensul de a preciza care sunt respectivele aspecte.

Astfel, recurenta a prezentat o serie de consideraţii cu caracter teoretic şi general asupra noţiunii de proces echitabil, conform jurisprudenţei instanţei de la Starsbourg şi art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, susţinând, prin prisma acestora, că instanţa de apel trebuia să prezinte criteriile care au stat la baza hotărârii luate.

În acelaşi mod formal, prevalându-se de motivele circumscrise pct. 8 al art. 488 din C. proc. civ., recurenta a invocat generic aplicarea greşită a legii şi încălcarea principiului reparării integrale a prejudiciului instituit prin art. 1385 din C. civ., considerând că instanţa de apel ar fi trebuit să aibă în vedere gradul de lezare al valorilor ocrotite.

Astfel, recurenta s-a limitat din nou a prezenta conţinutul pct. 8 al art. 488 din C. proc. civ., prin prisma căruia a susţinut încălcarea art. 1385 din C. civ., dar fără a arăta modul efectiv în care instanţa a aplicat greşit respectivul text de lege, în funcţie de gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite.

În ceea ce priveşte susţinerea referitoare la greşita ipoteză a lipsei impactului dintre autospeciala condusă de intervenient şi recurentă, aceasta nu poate fi primită, în condiţiile în care priveşte o stare de fapt, care nu poate fi analizată în recurs.

Se reţine, în aceste condiţii, că recurenta nu a dedus judecăţii critici care să se încadreze în motivele de casare prevăzute limitativ la pct. 1 - 8 ale art. 488 din C. proc. civ. şi prin care să arate în ce mod, concret, este eronat şi nemotivat raţionamentul instanţei de apel.

O astfel de modalitate de redactare a memoriului de recurs nu se circumscrie exigenţelor art. 486 alin. (1) lit. d) şi art. 488 din C. proc. civ., care presupun ca în calea de atac a recursului să fie deduse judecăţii critici de nelegalitate împotriva dezlegărilor instanţei de apel.

Ca atare, motivele de recurs ale reclamantei ridică o problemă de încadrare, cu consecinţa sancţiunii prevăzute de art. 488 alin. (5) din C. proc. civ.

Prin urmare, văzând dispoziţiile art. 493 alin. (5) din C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 488 din cod şi cum nu au fost identificate motive de ordine publică, se va anula calea de atac exercitată în asemenea condiţii procedurale încât nu este posibilă examinarea sub vreun aspect de nelegalitate a deciziei atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei nr. 815 din 23 aprilie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 aprilie 2019.

GGC - OB