Res judicata preclusion of restitution in kind for property validly privatized under Law 10/2001

Asupra cauzei de faţă constată următoarele:

Contestatorii A. şi B. au solicitat, în temeiul Legii nr. 10/2001 şi în contradictoriu cu SC H. SA Sinaia anularea deciziei din data de 11 august 2001 şi restituirea în natură a imobilului situat în Sinaia, str. x.

În motivarea contestaţiei s-a arătat că imobilul sus-arătat a fost proprietatea autorilor C. şi D. şi ulterior a fost preluat abuziv de stat în baza Decretului nr. 92/1950, deoarece autorii lor făceau parte din categoria persoanelor exceptate de la naţionalizare, motiv pentru care au notificat-o pe intimată să le restituie acest imobil. S-a mai arătat că prin adresa nr. x/10 septembrie 2001 intimata le-a comunicat decizia consiliului de administraţie prin care s-a precizat că restituirea în natură nu este posibilă.

Prin Sentinţa civilă nr. 477/17 decembrie 2001 Tribunalul Prahova a respins contestaţia ca neîntemeiată.

Instanţa de fond a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 contestatorii sunt îndreptăţiţi a solicita măsuri reparatorii prin echivalent, deoarece SC H. SA Sinaia deţine în proprietate imobilul din litigiu (vila "I.") în baza unui titlu valabil, din considerentele Sentinţei civile nr. 1511/29 martie 1995 a Judecătoriei Câmpina rămasă definitivă prin perimarea apelului rezultând că imobilul a intrat în proprietatea statului în baza Decretului nr. 92/1950, naţionalizarea operând in rem, fiind vorba de o unitate hotelieră.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel contestatorii care au susţinut că hotărârea primei instanţe este nelegală şi netemeinică, sub două aspecte:

- tribunalul a analizat trunchiat dispoziţiile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, text de lege în care se prevede pe lângă condiţia privind legala privatizare şi cea referitoare la faptul că imobilul trebuie să fi fost preluat cu titlu valabil, în cauză vila "I." cu terenul aferent nefiind preluată cu titlu valabil, întrucât Decretul nr. 92/1950 a fost aplicat abuziv, autorul lor fiind intelectual profesionist;

- intimata nu şi-a dovedit dreptul de proprietate asupra imobilului, certificatul de atestare a dreptului de proprietate neconstituind titlul de proprietate, astfel că potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 şi-au păstrat calitatea de proprietari avută la data preluării.

Curtea, verificând hotărârea apelată în raport de actele şi lucrările dosarului, de criticile formulate şi având în vedere şi dispoziţiile legale incidente în cauză, a constatat că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:

Art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 reglementează situaţia imobilelor preluate cu titlu valabil, evidenţiate în patrimoniul unei societăţi comerciale privatizate cu respectarea dispoziţiilor legale.

În astfel de situaţie, nu este posibilă restituirea în natură a imobilului şi ca atare în mod corect prima instanţă a verificat existenţa titlului în baza căruia preluarea a avut loc raportându-se la Sentinţa civilă nr. 1511/29 martie 1995 pronunţată de Judecătoria Câmpina, hotărâre rămasă definitivă prin perimarea apelului şi care a intrat în puterea lucrului judecat.

Cum imobilul a fost preluat cu titlu valabil, rezultă că şi cea de-a doua critică este nefondată neputându-se invoca dispoziţiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, text de lege potrivit căruia restituirea în natură este obligatorie.

În speţă, intimata a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului din litigiu în mod legal, contestatorii susţinând astfel neîntemeiat că acest drept ar fi continuat să rămână în patrimoniul lor.

Pentru toate considerentele sus menţionate, curtea a respins apelul ca nefondat.

Împotriva Deciziei nr. 37 din 18 aprilie 2002 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă, au declarat recurs contestatorii A., decedat, şi continuat de moştenitorii E. şi F., şi B., decedată, şi continuat de moştenitoarea G. care au invocat următoarele motive de nelegalitate:

În mod greşit instanţa de apel a considerat că, întrucât prin Sentinţa civilă nr. 1511 din 29 martie 1995 a Judecătoriei Câmpina, a fost respinsă, ca neîntemeiată, acţiunea în revendicarea imobilului în litigiu, ar opera autoritatea lucrului judecat şi că Vila " I." cu terenul aferent "a intrat în proprietatea statului în mod legal, în baza Decretului nr. 92/1950". Procedând în acest fel, Curtea de Apel Ploieşti şi-a motivat decizia sa pe excepţia ridicată de către SC H. SA Sinaia, fără ca prin minuta sau dispozitivul deciziei să se pronunţe asupra acestei excepţii dirimante.

Or, în considerentele sentinţei menţionate s-a reţinut doar faptul că naţionalizarea " a operat in rem, fiind vorba de o unitate hotelieră", fără a analiza dacă imobilul a fost preluat de către stat cu titlu valabil.

Art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 prevede, pe lângă condiţia legalei privatizări a societăţii comerciale şi o a doua condiţie, aceea ca imobilul să fi fost preluat" cu titlu valabil". Art. 6 din legea menţionată defineşte noţiunea de titlu valabil, acel titlu al statului care s-a constituit "cu respectarea Constituţiei, a tratatelor internaţionale la care România era parte şi a legilor în vigoare la data preluării de către stat".

Se arată că certificatul de atestare a dreptului de proprietate M08 nr. 0190/1994 emis de Ministerul Turismului, se referă numai la terenurile atribuite societăţii şi nu constituie titlu de proprietate cum a statuat, în mod constant, practica judiciară (C.S.J., secţia civilă, Decizia nr. 4.396 din 17 noiembrie 2000).

Din cele expuse, rezultă în mod clar că imobilul în litigiu a fost preluat fără titlu valabil de către stat, iar societatea deţinătoare nu poate face dovada unui titlu, în sensul legii, astfel că potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 reclamanţii şi-au păstrat calitatea de proprietari avută la data preluării.

Analizând recursul declarat prin prisma dispoziţiilor legale incidente şi a motivelor de recurs invocate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Susţinerile din cuprinsul memoriului de recurs, invocate de recurenţi vizează incidenţa motivului de modificare a deciziei recurate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., sub aspectul interpretării şi aplicării prevederilor legale privind reţinerea puterii de lucru judecat a Sentinţei civile nr. 1511 din 29 martie 1995 a Judecătoriei Câmpina, prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, acţiunea în revendicare a imobilului în litigiu. Pe de altă parte, se contestă şi aplicarea dispoziţiilor art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, a art. 6, art. 2 lit. g) şi h) din Legea nr. 10/2001, considerându-se că imobilul în litigiu a fost preluat fără titlu valabil de către stat, iar societatea deţinătoare nu poate face dovada unui titlu, în sensul legii, astfel că potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 reclamanţii şi-au păstrat calitatea de proprietari avută la data preluării.

Criticile formulate de recurenţii reclamanţi sunt nefondate.

Pentru a fi incident motivul de nelegalitate a deciziei recurate, reglementat de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este necesar ca hotărârea pronunţată să fie lipsită de temei legal ori să fi fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, or în cauză instanţa a procedat la o examinare a cauzei cu respectarea şi aplicarea justă a prevederilor legale incidente.

Astfel, în ceea ce priveşte reţinerea puterii de lucru judecat a Sentinţei civile nr. 1511 din 29 martie 1995 a Judecătoriei Câmpina, prin care s-a respins acţiunea în revendicare formulată de reclamantul A. împotriva pârâtei SC H. SA, în mod just s-a considerat că imobilul - vila "I." cu terenul aferent, fost proprietatea numitului C., a intrat în proprietatea statului în mod legal în baza Decretului nr. 92/1950.

Excepţia puterii lucrului judecat, care diferă de "excepţia autorităţii de lucru judecat" este o excepţie de fond care a fost dezvoltată de doctrină pe baza principiului conform căruia "hotărârea este prezumată a exprima adevărul şi nu trebuie contrazisă de o altă hotărâre (res judicata pro veritate habetur) ".

Ea este reglementată atât ca o prezumţie legală (în temeiul art. 1200 pct. 4 din C. civ.) cât şi ca o excepţie procesuală - prin art. 166 C. proc. civ.. Conform acestui din urmă text legal, "excepţia puterii lucrului judecat se poate ridica, de părţi sau de judecător, chiar înaintea instanţelor de recurs".

Înalta Curte, constatând că sentinţa ataşată la dosarul cauzei are putere de lucru judecat în raport cu obiectul acţiunii de faţă, va considera neîntemeiată critica de nelegalitate invocată pe acest aspect, în privinţa acestei excepţii nefiind necesar a fi întrunită tripla identitate, de părţi, obiect şi cauză, aşa cum susţin recurenţii.

Aşadar, de vreme ce aceeaşi problemă dedusă judecăţii într-un litigiu dintre aceleaşi părţi a fost soluţionată irevocabil pe cale incidentală sau pe fond într-un anumit sens, rezultă că acest aspect reţinut de instanţă, care a stat la baza soluţiei din dispozitivul hotărârii, a dobândit putere de lucru judecat şi, în mod corect a fost avut în vedere de instanţa sesizată ulterior, Curtea de Apel Ploieşti.

Drept urmare, corect a reţinut Curtea de apel că nu se mai poate susţine în prezent că imobilul în litigiu ar fi fost nelegal preluat şi ca urmare el ar fi fost preluat abuziv de stat şi ulterior de către intimată, instanţa de fond în mod just considerând ca fiind neîntemeiată acţiunea formulată de contestatori.

De asemenea, susţinerea recurenţilor privind nepronunţarea instanţei asupra excepţiei puterii de lucru judecat în minuta sau dispozitivul deciziei recurate nu se poate circumscrie motivului de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în mod legal Curtea de apel reţinând în considerentele deciziei puterea de lucru judecat a sentinţei sus menţionate.

Nici criticile recurenţilor vizând aplicarea prevederilor art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 şi a art. 6, art. 2 lit. g) şi h) din Legea nr. 10/2001 nu subzistă. Instanţa de apel a reţinut în mod just că potrivit dispoziţiilor art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 contestatorii nu sunt îndreptăţiţi a solicita restituirea imobilului în natură, deoarece SC H. SA Sinaia deţine în proprietate imobilul din litigiu (vila "I.") în baza unui titlu valabil.

Prin adoptarea Legii nr. 10/2001 a fost instituit regimul reparatoriu special în privinţa imobilelor preluate abuziv de stat sub aspectul condiţiilor, procedurii şi modalităţilor de restituire a unor astfel de imobile, reglementându-se explicit şi regimul juridic al bunurilor imobile care au format obiectul unor preluări abuzive şi care sunt evidenţiate în patrimoniul societăţilor comerciale privatizate.

Astfel, potrivit art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în redactarea ei iniţială, pentru imobilele preluate cu titlu valabil, evidenţiate în patrimoniul unei societăţi comerciale privatizate cu respectarea dispoziţiilor legale, persoana îndreptăţită are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent constând în bunuri ori servicii, acţiuni la societăţi comerciale tranzacţionate pe piaţa de capital sau titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare, corespunzătoare valorii imobilelor solicitate.

În cauză s-a procedat la o corectă interpretare a prevederilor art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 care reglementează situaţia imobilelor preluate cu titlu valabil, evidenţiate în patrimoniul unei societăţi comerciale privatizate cu respectarea dispoziţiilor legale, fiind ataşate la dosar înscrisurile care atestă îndeplinirea condiţiilor de privatizare a intimatei.

În contextul operaţiunii de interpretare şi aplicare a prevederilor legale incidente, Curtea de apel a considerat în mod legal că nu este posibilă restituirea în natură a imobilului şi ca atare că prima instanţă în mod corect a procedat la verificarea existenţei titlului în baza căruia preluarea a avut loc având în vedere Sentinţa civilă nr. 1511/29.03.1995 pronunţată de Judecătoria Câmpina, hotărâre rămasă definitivă prin perimarea apelului.

Pe de altă parte, se confirmă soluţia instanţei de apel care a considerat că nu este posibilă restituirea în natură a imobilului în litigiu şi prin prisma considerentelor deciziei Curţii Constituţionale nr. 1055/2008 publicată în Monitorul Oficial nr. 737/30.10.2008 prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 47 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. Aceste dispoziţii statuau în sensul că "persoanele îndreptăţite, precum şi persoanele vătămate într-un drept al lor, cărora până la data intrării în vigoare a prezentei legi li s-au respins, prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, acţiunile având ca obiect bunuri preluate în mod abuziv de stat, de organizaţii cooperatiste sau de orice alte persoane juridice, pot solicita, indiferent de natura soluţiilor pronunţate, măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent, în condiţiile prezentei legi."

Prevederile art. 47 din Legea nr. 10/2001 se refereau la persoanele îndreptăţite care au formulat acţiuni în justiţie, pe calea dreptului comun, având ca obiect bunuri imobile preluate abuziv de stat, de organizaţii cooperatiste sau de orice alte persoane juridice, aşa cum sunt acestea definite prin art. 2 coroborat cu art. 6 din lege, acţiuni care au fost respinse prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile. Astfel, potrivit textului de lege criticat, indiferent dacă respingerea acţiunii a fost făcută prin pronunţarea asupra fondului cauzei sau pe cale de excepţie, persoanele îndreptăţite puteau solicita măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent în condiţiile Legii nr. 10/2001.

Curtea a constatat că art. 47 din Legea nr. 10/2001 este neconstituţional, fiind contrar principiului garantării şi ocrotirii proprietăţii astfel cum este consacrat de art. 44 din Constituţie. Astfel, persoanele fizice şi persoanele juridice cărora li s-a recunoscut şi consolidat prin hotărâre judecătorească irevocabilă dreptul de proprietate asupra unui imobil ce cade sub incidenţa Legii nr. 10/2001 nu pot fi obligate la restituirea acestora, atâta timp cât această măsură nu are o justificare serioasă, întemeiată pe o cauză de utilitate publică, în sensul art. 44 alin. (3) din Constituţie. S-a reţinut că art. 47 din Legea nr. 10/2001 nu poate constitui temei juridic nou pentru introducerea unei alte acţiuni de restituire a aceluiaşi imobil, întrucât legiuitorul nu poate să dispună nici chiar prin lege asupra unui drept câştigat printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă decât dacă ar avea loc o expropriere pentru cauză de utilitate publică.

Constatând că în mod just instanţa de apel a interpretat şi aplicat dispoziţiile legale incidente, motivul de recurs invocate de recurenţi întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu poate fi primit, drept pentru care prezentul recurs declarat împotriva Deciziei nr. 37 din 18 aprilie 2002 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă, va fi respins ca nefondat.

În ceea ce priveşte incidenţa motivului de modificare reglementat de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenţii nu precizează care ar fi motivele care ar lipsi din hotărârea recurată sau care sunt motivele contradictorii ori străine de natura pricinii ale deciziei atacate pentru a atrage aplicabilitatea acestui motiv de nelegalitate, astfel că nu poate fi supus analizei instanţei de control judiciar.

Având în vedere dispoziţiile art. 274 C. proc. civ. conform cărora partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, la plata cheltuielilor ocazionate de desfăşurarea procesului, instanţa, reţinând culpa procesuală a recurenţilor, va obliga pe recurenţii-contestatori E., F. şi G. la 2.380 RON, reprezentând cheltuieli de judecată (onorariu apărător) către intimata-pârâtă SC H. SA.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de contestatorii A., decedat, şi continuat de moştenitorii E. şi F., şi de B., decedată, şi continuat de moştenitoarea G., împotriva Deciziei nr. 37 din 18 aprilie 2002 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă.

Obligă pe recurenţii-contestatori E., F. şi G. la 2.380 RON, reprezentând cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă SC H. SA.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 decembrie 2018.

GGC - GV