Conflict of jurisdiction: application of exclusive territorial competence for provisional orders to supplement parental consent to minor's travel

Asupra cauzei de faţă constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Iaşi la data de 23 august 2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., ca pe calea ordonanţei preşedinţiale să se pronunţe o hotărâre prin care să fie suplinit acordul pârâtului pentru ca să poată călători în străinătate cu minorii C., născut la data de 30 ianuarie 2005 şi D., născut la data de 1 noiembrie 2014, întrucât reclamanta lucrează în Italia, iar în aceste împrejurări copiii vor beneficia de condiţii mai bune de creştere şi educare.

Prin Sentinţa civilă nr. 9456 din data de 18 septembrie 2018, Judecătoria Iaşi a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Arad.

Pentru a hotărî astfel, instanţa, în esenţă, a constatat că, faţă de obiectul cererii de chemare în judecată, în cauză, sunt incidente prevederile art. 114 alin. (1) C. proc. civ., ce reglementează competenţa teritorială în cazul cererilor privind ocrotirea persoanei fizice date de C. civ. în competenţa instanţei de tutelă şi familie.

A reţinut că, din conţinutul art. 114 alin. (1) C. proc. civ., rezultă două cerinţe de aplicare a normei, şi anume să fie vorba despre cereri vizând ocrotirea persoanei fizice, iar cererile cu acest obiect să fie date de C. civ. în competenţa instanţei de tutelă şi familie.

Cât priveşte prima condiţie, a apreciat că este relevant art. 106 C. civ. potrivit căruia "Ocrotirea minorului se realizează: prin părinţi; prin instituirea tutelei; prin darea în plasament sau, după caz, prin alte măsuri de protecţie specială anume prevăzute de lege."

Chiar dacă denumirea "Ocrotirea persoanei fizice" reflectă un titlu din Cartea I "Despre persoane" a C. civ. (art. 104 - 186), ceea ce ar putea limita domeniul de aplicare al art. 114 alin. (1) C. proc. civ. doar la cererile din acest titlu, includerea explicită în enumerarea din art. 106 C. civ., menţionată anterior, a măsurilor de ocrotire a minorului prin părinţi în sfera măsurilor de ocrotire a persoanei fizice, justifică aplicarea art. 114 alin. (1) C. proc. civ. şi în cazul cererilor având ca obiect ocrotirea minorului prin părinţi.

A constatat şi că cea de-a doua condiţie de aplicare a normei de competenţă este îndeplinită, deoarece, în conformitate cu art. 265 C. civ., ce face parte din Cartea a II-a "Despre familie", "Toate măsurile date prin prezenta carte în competenţa instanţei judecătoreşti, toate litigiile privind aplicarea dispoziţiilor prezentei cărţi (...) sunt de competenţa instanţei de tutelă".

Aşadar, a reţinut că măsurile de ocrotire a minorului prin părinţi, inclusiv cele privind exercitarea autorităţii părinteşti, se adoptă de către instanţa de tutelă competentă potrivit legii, iar, în aplicarea art. 114 alin. (1) C. proc. civ., competenţa teritorială de soluţionare a cererii de chemare în judecată din prezenta cauză aparţine instanţei în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana ocrotită.

Instanţa a constatat că din probatoriul administrat şi din susţinerile părţilor rezultă că reşedinţa obişnuită a minorului D. a fost în Italia până în luna august, când reclamanta a revenit cu acesta în ţară, iar reşedinţa obişnuită a minorului C. este în Arad, acesta stabilindu-se la mătuşa sa încă din anul 2017, fiind înscris acolo la şcoală, iar întoarcerea reclamantei cu minorii în locuinţa din Iaşi, comuna Ţibana s-a realizat după introducerea prezentei cereri.

Constatând faptul că legea instituie o competenţă teritorială exclusivă a judecătoriei în a cărei circumscripţie îşi are reşedinţa în fapt persoana ocrotită şi la cele reţinute cu privire la locuinţa celor doi minori, a apreciat că Judecătoria Arad este instanţa competentă a soluţiona prezentul litigiu.

Cauza a fost înregistrată, sub acelaşi număr de dosar, pe rolul Judecătoriei Arad la data de 2 octombrie 2018.

Prin Sentinţa civilă nr. 4567 din data de 24 octombrie 2018, Judecătoria Arad a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a pricinii în favoarea Judecătoriei Iaşi, instanţă competentă din punct de vedere teritorial, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă între Judecătoria Iaşi şi Judecătoria Arad, a suspendat judecata şi a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului de competenţă.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 998 C. proc. civ. şi a constatat că instanţa competentă din punct de vedere teritorial pentru a se pronunţa asupra fondului dreptului este Judecătoria Iaşi, părţile având înregistrat pe rolul acestei instanţe dosarul de divorţ, dosar în care se poate dezbate fondul dreptului.

Astfel, a reţinut că la data de 13 august 2018, reclamanta a înregistrat la Judecătoria Iaşi, sub nr. x/2018, o acţiune civilă în contradictoriu cu pârâtul, solicitând desfacerea căsătoriei, exercitarea autorităţii părinteşti de către reclamantă, în mod exclusiv, faţă de copii, stabilirea locuinţei copiilor la domiciliul reclamantei şi obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreţinere în favoarea copiilor.

În cuprinsul acţiunii de divorţ, reclamanta a arătat că locuieşte în comuna Ţibana, sat x, judeţul Iaşi, aspect menţionat şi prin concluziile scrise depuse la dosar.

În data de 24 septembrie 2018, pârâtul a depus la dosarul de divorţ întâmpinare şi cerere reconvenţională, arătând că locuieşte în comuna Ţibana, sat x, judeţul Iaşi.

În raport de dispoziţiile art. 915 C. proc. civ., instanţa a constatat că Judecătoriei Iaşi, instanţă în a cărei rază teritorială se află ultimul domiciliu comun al soţilor, îi revine competenţa de a soluţiona fondul dreptului, respectiv dosarul de divorţ al părţilor.

Totodată, a reţinut că în dosarul de divorţ, părţile au convenit, în conformitate cu art. 915 alin. (2) C. proc. civ., prin formularea şi înregistrarea acţiunii civile principale şi a acţiunii reconvenţionale la Judecătoria Iaşi, ca aceasta să fie instanţa competentă să judece dosarul de divorţ.

Prin urmare, a apreciat că, dacă Judecătoria Iaşi este competentă din punct de vedere teritorial să judece fondul dreptului, tot Judecătoria Iaşi este competentă să soluţioneze cererea de ordonanţă preşedinţială formulată de reclamantă, având în vedere dispoziţiile cuprinse în art. 998 C. proc. civ.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în condiţiile 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Prin demersului judiciar iniţiat de către reclamanta A., pe calea ordonanţei preşedinţiale, acesta a solicitat suplinirea acordului parental al pârâtului B. pentru ca reclamanta să poată călători în străinătate cu minorii C. şi D..

Potrivit art. 997 alin. (1) C. proc. civ.: "Instanţa de judecată (...), va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări."

Conform art. 998 C. proc. civ. cererea de ordonanţă preşedinţială se introduce la instanţa competentă să se pronunţe în primă instanţă asupra fondului.

În ceea ce priveşte ordonanţa preşedinţială, competenţa este determinată de instanţa competentă să judece fondul dreptului.

Astfel cum a reţinut şi Judecătoria Arad, prin cererea de chemare în judecată ce formează obiectul dosarului nr. x/2018 al Judecătoriei Iaşi reclamanta A. a solicitat desfacerea căsătoriei încheiate cu pârâtul B., exercitarea autorităţii părinteşti de către reclamantă, în mod exclusiv, faţă de copii, stabilirea locuinţei copiilor la domiciliul reclamantei şi obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreţinere în favoarea copiilor.

În ceea ce priveşte cererile accesorii şi incidentale în materia divorţului, art. 919 C. proc. civ. stipulează că "(1) La cerere, instanţa de divorţ se pronunţă şi cu privire la: a) exercitarea autorităţii părinteşti, contribuţia părinţilor la cheltuielile de creştere şi educare a copiilor, locuinţa copilului şi dreptul părintelui de a avea legături personale cu acesta; b) numele soţilor după divorţ; c) locuinţa familiei; d) despăgubirea pretinsă pentru prejudiciile materiale sau morale suferite ca urmare a desfacerii căsătoriei; e) obligaţia de întreţinere sau prestaţia compensatorie între foştii soţi; f) încetarea regimului matrimonial şi, după caz, lichidarea comunităţii de bunuri şi partajul acestora. (2) Când soţii au copii minori, născuţi înaintea sau în timpul căsătoriei ori adoptaţi, instanţa se va pronunţa asupra exercitării autorităţii părinteşti, precum şi asupra contribuţiei părinţilor la cheltuielile de creştere şi educare a copiilor, chiar dacă acest lucru nu a fost solicitat prin cererea de divorţ. (3) De asemenea, instanţa se va pronunţa din oficiu şi asupra numelui pe care îl vor purta soţii după divorţ, potrivit prevederilor C. civ..".

Prin urmare, în cauză nu se poate reţine că instanţa învestită cu soluţionarea cererii de divorţ şi a cererilor accesorii acesteia este instanţa competentă a se pronunţa asupra fondului dreptului dedus judecăţii pe calea ordonanţei preşedinţiale asupra căreia poartă prezentul conflict de competenţă şi al cărui obiect îl reprezintă o cerere de suplinire a acordului parental al tatălui.

Ca atare, la stabilirea instanţei competente să soluţioneze prezenta ordonanţă preşedinţială nu sunt incidente dispoziţiile art. 998 C. proc. civ., evocate anterior.

Potrivit art. 106 alin. (1) şi art. 107 alin. (1) C. civ., "Ocrotirea minorului se realizează prin părinţi (…)" şi, respectiv "Procedurile prevăzute de prezentul cod privind ocrotirea persoanei fizice sunt de competenţa instanţei de tutelă şi de familie stabilite potrivit legii, denumită în continuare instanţa de tutelă."

Art. 114 alin. (1) C. proc. civ. dispune că "Dacă legea nu prevede altfel, cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de C. civ. în competenţa instanţei de tutelă şi de familie se soluţionează de instanţa în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana ocrotită".

Potrivit art. 76 din Legea nr. 76/2012, până la organizarea instanţelor de tutelă şi familie, judecătoriile sau, după caz, tribunalele ori tribunalele specializate pentru minori şi familie vor îndeplini rolul de instanţe de tutelă şi familie, având competenţa stabilită potrivit C. civ. şi C. proc. civ.

În raport de textele legale menţionate, în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 114 alin. (1) C. proc. civ., care instituie o competenţă teritorială exclusivă în favoarea instanţei în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana ocrotită

În cauză, persoanele ocrotite sunt minorii C. şi D., iar din actele dosarului rezultă că la data formulării cererii de ordonanţă preşedinţială reşedinţa minorului C. era în Arad, în circumscripţia teritorială a Judecătoriei Arad.

Având în vedere cele anterior reţinute şi dispoziţiile legale evocate, Înalta Curte constată că Judecătoria Arad este instanţa competentă să soluţioneze cererea formulată pe calea ordonanţei preşedinţiale, aşa încât va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Arad.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 decembrie 2018.

GGC - GV