Competence for judicial review of appeal-stage judgments under 200,000 RON under the Romanian Code of Civil Procedure
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice declined its competence to hear the appeal, referring the case to the Bucharest Court of Appeal, leaving the lower court's dismissal of the claim in effect pending the appellate court's decision on the merits. The dispute involved a contractual action for unpaid sanitation services and late penalties, where the value of the claims was under 200,000 RON and the initial appeal was decided by a County Court. The decisive legal basis was the binding interpretation established by the High Court’s specialized panel in Decision No. 18/2018, which, applying the hierarchical pyramid of judicial organization (Art. 96, 97, and 483 of the Code of Civil Procedure) and the constitutional right to appeal recognized in Constitutional Court Decision No. 369/2017, determined that appeals against judgments rendered in the first instance of appeal (by County Courts) for monetary claims up to 200,000 RON fall under the exclusive competence of the Courts of Appeal, not the High Court.
Legislator headnote
AI generatedart. 483 din C. proc. civ, art. 97 pct. 1 C. proc. civ, art. 483 alin. (3) C. proc. civ, art. 483 alin. (3) din C. proc. civ, art. 122 C. proc. civ, art. 483 alin. (4) C. proc. civ; Competence for judicial review of appeal-stage judgments under 200,000 RON under the Romanian Code of Civil Procedure: The dispute involved a contractual action for unpaid sanitation services and late penalties, where the value of the claims was under 200,000 RON and the initial appeal was decided by a County Court. The decisive legal basis was the binding interpretation established by the High Court’s specialized panel in Decision No. 18/2018, which, applying the hierarchical pyramid of judicial organization (Art. 96, 97, and 483 of the Code of Civil Procedure) and the constitutional right to appeal recognized in Constitutional Court Decision No. 369/2017, determined that appeals against judgments rendered in the first instance of appeal (by County Courts) for monetary claims up to 200,000 RON fall under the exclusive competence of the Courts of Appeal, not the High Court.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural rule applied in the dispositive to decline competence and refer the case to the competent court.
Full text
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Giurgiu la data de 26 mai 2017, sub nr. x/2017, reclamanta SC B. SA, în reorganizare prin A. SPRL, a solicitat obligarea pârâtei Asociaţia de Proprietari nr. 28 la plata sumei de 1.501,19 RON, reprezentând contravaloarea serviciilor de salubrizare de care a beneficiat în perioada iulie 2010 - martie 2011 şi penalităţi de întârziere pentru perioada iulie 2010 - iulie 2011.
Judecătoria Giurgiu, secţia civilă, prin Sentinţa civilă nr. 5188 din data de 18 octombrie 2017, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC B. SA, în reorganizare prin A. SPRL, în contradictoriu cu pârâta Asociaţia de Proprietari nr. 38.
Reclamanta SC B. SA, în reorganizare prin A. SPRL, a formulat apel împotriva sentinţei pronunţate de prima instanţă, cale de atac care a fost respinsă, ca nefondată, prin Decizia civilă nr. 279 din data de 7 martie 2018, pronunţată de Tribunalul Giurgiu, secţia civilă, în Dosarul nr. x/2017.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC B. SA, în reorganizare prin A. SPRL, care a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, la data de 23 mai 2018.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia civilă nr. 465 din data de 27 septembrie 2018, a declinat competenţa de soluţionare a recursului în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 29 octombrie 2018, fiind trimis spre soluţionare, prin repartizare computerizată aleatorie, completului nr. 9.
Prin rezoluţia din data de 6 noiembrie 2018, s-a fixat termen la data de 4 decembrie 2018, în vederea discutării competenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului.
Analizând excepţia, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că este întemeiată pentru următoarele considerente:
Hotărârea atacată prin prezentul recurs a fost pronunţată în apel de Tribunalul Giurgiu, secţia civilă, într-un litigiu având ca obiect "acţiune în răspundere contractuală", valoarea pretenţiilor solicitate situându-se sub plafonul de 200.000 RON inclusiv.
Prin Decizia nr. 18 din data de 1 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 965/14.11.2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat că "În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 96 pct. 3, art. 97 pct. 1 şi art. 483 din C. proc. civ., competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani de până la 200.000 RON inclusiv, ca urmare a pronunţării Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curţii Constituţionale, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582/20.07.2017, revine curţilor de apel".
Astfel, instanţa supremă a constatat că potrivit dispoziţiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege".
În interpretarea acestor dispoziţii legale, a reţinut că "textul art. 97 pct. 1 C. proc. civ. nu consacră exclusivitatea de competenţă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa ce a pronunţat hotărârea supusă recursului.
Dimpotrivă, legea a limitat competenţa instanţei supreme în soluţionarea recursurilor îndreptate împotriva altor hotărâri decât cele ale curţilor de apel la cazurile de atribuire expresă a competenţei. Prin acestea din urmă nu se poate identifica o prevedere expresă în sensul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ar judeca şi recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale, în apel".
Totodată, a arătat că, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., "recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.", dar înţelesul acestor dispoziţii "trebuie să reiasă din decelerarea intenţiei legiuitorului, care constă doar în explicarea scopului recursului."
A reţinut că, în raport de dispoziţiile art. 483 alin. (4) teza finală C. proc. civ., acelaşi scop îl urmăreşte şi recursul soluţionat de tribunale sau de curţi de apel.
Prin urmare, instanţa supremă a constatat că "Nici prevederile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ. nu conţin o formulare de principiu în sensul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competenţa altor instanţe".
Astfel, Completul competent să judece recursul în interesul legii al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a statuat că Înalta Curte nu este instanţă de drept comun pentru soluţionare oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competenţa altei instanţe, pentru că o asemenea abordare ar echivala cu instituirea unei reguli noi de competenţă, care, în raport de dispoziţiile art. 122 C. proc. civ., pot fi stabilite numai prin modificarea normelor acestui cod.
În ceea ce priveşte efectele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din data de 30 mai 2017, a constatat că, în viziunea instanţei de contencios constituţional, conformitatea cu Constituţia este asigurată prin simpla recunoaştere a dreptului la recurs şi nu prin accesul la o anumită instanţă.
Prin urmare, a concluzionat în sensul că, în stabilirea competenţei ratione materiae de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor judecătoreşti pronunţate de tribunale în apel, în litigiile vizând cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, nu se poate reţine că revine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie competenţa de soluţionare, ca efect al deciziei Curţii Constituţionale anterior menţionate.
Totodată, constatând că nici dispoziţiile art. 96 pct. 3 şi nici cele ale art. 483 alin. (4) C. proc. civ. nu prevăd, în mod expres, în favoarea curţilor de apel competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, a apreciat că se impune a fi identificată o instanţă competentă pentru soluţionarea acestora.
Astfel, faţă de principiul organizării judecătoreşti în sistem ierarhic de tip piramidal a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 94 - 97 C. proc. civ., care "presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă", a statuat că revine curţilor de apel competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani de până la 200.000 RON inclusiv, ca urmare a pronunţării Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curţii Constituţionale.
Potrivit dispoziţiilor art. 517 alin. (4) C. proc. civ., dezlegarea dată problemelor de drept judecate de Completul competent să judece recursul în interesul legii al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este obligatorie pentru instanţe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I (în speţă, Decizia nr. 18 din data de 1 octombrie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 965/14.11.2018).
În aplicarea dezlegărilor date prin decizia anterior menţionată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, obligatorii pentru instanţe de la data de 14 noiembrie 2018, Înalta Curte reţine că în speţă nu sunt incidente dispoziţiile art. 97 pct. 1 C. proc. civ., competenţa de soluţionare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunţate în apel de către Tribunalul Giurgiu, secţia civilă, revenind instanţei ierarhic superioare, şi anume Curţii de Apel Bucureşti.
Prin urmare, în raport de considerentele arătate, văzând şi dispoziţiile art. 132 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va declina competenţa de soluţionare a recursului în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minor şi de familie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de reclamanta SC B. SA, în reorganizare, prin A. SPRL, împotriva Deciziei civile nr. 279 din data de 7 martie 2018, pronunţată de Tribunalul Giurgiu, secţia civilă, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 decembrie 2018.
GGC - GV