Divorce jurisdiction between courts when both parties reside abroad: validity of post-filing written consent to specific court competence under Civil Procedure Code Art. 915(2)

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Râmnicu Sărat la data de 31 octombrie 2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. a formulat cerere de divorţ în contradictoriu cu pârâtul B., solicitând instanţei să dispună desfacerea căsătoriei din culpa pârâtului şi revenirea acesteia la numele avut anterior căsătoriei.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 373 lit. b), 379 alin. (1), (38)3 alin. (3) C. civ.

La data de 28 ianuarie 2019, pârâtul a depus la dosar o declaraţie, în sensul că este de acord ca cererea de divorţ să fie soluţionată la Judecătoria Râmnicu Sărat.

Prin Sentinţa civilă nr. 51/2019 din 4 aprilie 2019, pronunţată de Judecătoria Râmnicu Sărat, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Râmnicu Sărat şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.

În motivare, această instanţă a reţinut că părţile nu au locuinţa în ţară şi nici nu au făcut dovada existenţei unei convenţii de introducere a cererii de divorţ la Judecătoria Râmnicu Sărat. Totodată, instanţa a arătat că la data introducerii cererii de divorţ, respectiv 31 octombrie 2018, între părţi nu a existat un acord în sensul art. 915 alin. (2) C. proc. civ., iar înscrisul depus de pârât la 28 ianuarie 2019, prin care a învederat că este de acord ca divorţul să se judece la Judecătoria Râmnicu Sărat, este depus ulterior introducerii cererii de chemare în judecată, fiind vorba despre o acceptare ulterioară.

Prin urmare, instanţa a constatat că cererea fost introdusă la Judecătoria Râmnicu Sărat, ca urmare a manifestării unilaterale de voinţă a reclamantei.

Concluzionând, instanţa a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Râmnicu Sărat, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de judecare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.

Învestită prin declinare, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, secţia a II-a civilă, prin Sentinţa nr. 4587/2019 din 18 iunie 2019, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Râmnicu Sărat; a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat cauza şi a dispus trimiterea dosarului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că părţile nu au locuinţa în sectorul 5 Bucureşti, iar în prezent atât reclamanta cât şi pârâtul locuiesc în străinătate, în Italia, potrivit actelor de identitate depuse la dosar.

În cauză, voinţa reclamantei de a se judeca la Judecătoria Râmnicu Sărat a devenit evidentă odată cu introducerea acţiunii pe rolul instanţei sus-menţionate, iar pârâtul a acceptat competenţa prin înscrisul depus la dosarul instanţei iniţial sesizate.

Totodată, instanţa a reţinut că prin Decizia nr. 20/2016 dată în recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că în interpretarea şi aplicarea art. 915 alin. (2) din C. proc. civ., acordul părţilor cu privire la alegerea instanţei care urmează să soluţioneze acţiunea de divorţ trebuie să fie exprimat expres.

Conchizând, această instanţă a arătat că Înalta Curte a avut în vedere inclusiv posibilitatea părţilor de a-şi exprima acordul verbal în faţa instanţei, nefiind obligatoriu ca acesta să fi fost exprimat anterior introducerii acţiunii de divorţ.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul dispoziţiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Prin prezentul demers judiciar, reclamanta a învestit instanţa de judecată pentru a se pronunţa asupra unei cereri de divorţ şi a cererilor accesorii acesteia, ambele părţi locuind în străinătate, astfel cum rezultă din actele dosarului.

Într-o atare situaţie, instanţa competentă să soluţioneze pricina se stabileşte potrivit dispoziţiilor art. 915 alin. (2) C. proc. civ., părţile putând conveni să introducă cererea de divorţ la orice judecătorie din România, iar, în lipsa unui asemenea acord, cererea este de competenţa Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.

Instanţele aflate în conflict, Judecătoria Râmnicu Sărat şi Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti şi-au declinat reciproc competenţa de soluţionare a prezentei cauze, reţinând incidenţa aceloraşi dispoziţii legale, anume art. 915 alin. (2) C. proc. civ., însă au apreciat diferit cerinţa vizând exprimarea, în mod expres, a acordului părţilor în ceea ce priveşte alegerea judecătoriei care să soluţioneze cererea de divorţ.

În acest sens, prin Decizia nr. 20 din data de 24 octombrie 2016, pronunţată în recurs în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 1049 din data de 27 decembrie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că este necesar ca acordul părţilor cu privire la "alegerea instanţei care urmează a soluţiona acţiunea de divorţ să fie exprimat expres, în formă scrisă, iar, în situaţia în care litigiul este pendinte, şi verbal în faţa instanţei. În ambele cazuri, manifestarea de voinţă a părţilor în sensul opţiunii pentru o anumită instanţă trebuie să rezulte explicit fie din cuprinsul convenţiei, fie din susţinerile formulate în scris sau oral în faţa instanţei de judecată."

Astfel, chiar în lipsa unei convenţii încheiate anterior învestirii instanţei, părţile pot să îşi manifeste voinţa în scris sau verbal în faţa instanţei de judecată, în sensul alegerii judecătoriei care va soluţiona divorţul, singura condiţie fiind aceea ca opţiunea părţilor să rezulte explicit din susţinerile formulate în scris sau oral în faţa instanţei.

Manifestarea de voinţă trebuie să fie una neechivocă, clară şi exteriorizată, manifestarea tacită de voinţă neputând produce efecte juridice în cazul alegerii instanţei în temeiul art. 915 alin. (2) C. proc. civ.

În speţă, la data de 28 ianuarie 2019, pârâtul a depus la dosarul aflat pe rolul Judecătoriei Râmnicu Sărat o declaraţie olografă, aflată la dosar, prin care a arătat, în mod expres, că este de acord ca cererea de divorţ să fie soluţionată de Judecătoria Râmnicu Sărat.

Înalta Curte reţine că din cererea scrisă depusă de pârât la dosar la data de 28 ianuarie 2019 şi din cererea de divorţ formulată de reclamantă, rezultă explicit şi fără echivoc că părţile şi-au manifestat, în mod expres, voinţa ca instanţa care urmează să judece pricina să fie Judecătoria Râmnicu Sărat.

Prin urmare, având în vedere circumstanţele particulare ale cauzei, reţinând că părţile şi-au exprimat acordul expres ca litigiul să fie judecat de către Judecătoria Râmnicu Sărat, Înalta Curte, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul B., având ca obiect divorţ, în favoarea Judecătoriei Râmnicu Sărat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul B., având ca obiect divorţ, în favoarea Judecătoriei Râmnicu Sărat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 noiembrie 2019.

GGC - LM