Misapplication of Article 480(3) Civil Procedure Code: appellate court improperly remanded instead of evaluating prescription exception under construction safety law

La data de 1 noiembrie 2016 a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi, acţiunea formulată de reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâţii C., D., UAT Iaşi prin Primar, Inspectoratul de Stat în Construcţii, E., S.C. F. şi pentru opozabilitate G. S.A. şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin care au solicitat obligarea pârâţilor la plata sumei de 80.000 Euro reprezentând prejudiciu estimat ca urmare a nerespectării obligaţiilor privind siguranţa în construcţii.

La data de 21 noiembrie 2016, reclamanţii au precizat că suma de 80.000 Euro reprezintă împrumutul de 45000 Euro efectuat pentru cumpărarea apartamentului şi suma minimă necesară pentru achiziţionarea unei noi locuinţe. S-a mai susţinut că este o acţiune în pretenţii iar temeiul juridic este art. 1349 C. civ., 1879, 1707 şi 2531 C. civ..

La termenul din 7 septembrie 2017 reclamanţii au precizat că temeiul juridic al acţiunii este răspunderea civilă pentru vicii ascunse.

Prin Sentinţa civilă nr. 1646/2017 din 28 septembrie 2017, Tribunalul Iaşi, secţia I civilă, a respins ca prescrisă acţiunea formulată de reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâţii C. şi D.

A respins acţiunea formulată de reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâţii Inspectoratul de Stat în Construcţii, Inspectoratul de Stat în Construcţii Iaşi, ISCTR Direcţia Regională Construcţii N-E, SC F. SA, G. SA, Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii, E. şi Unitatea Administrativ Teritorială Iaşi, prin Primarul municipiului Iaşi, pentru lipsa calităţii procesual pasive a pârâţilor.

A obligat reclamanţii la plata către pârâtul E. a sumei de 2.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată şi către pârâţii C. şi D. a sumei de 5.000 RON cu acelaşi titlu.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel, reclamanţii A. şi B., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin Decizia nr. 880 din data de 5 decembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, a fost admis apelul formulat de reclamanţii A. şi B. împotriva Sentinţei civile nr. 1646/2017 din 29 septembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia I civilă, hotărâre pe care a anulat-o şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs, pârâţii C. şi D., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Iaşi.

Potrivit art. 499 prima teză C. proc. civ., prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins.

În motivarea recursului s-au arătat următoarele.

În cadrul primului motiv de recurs se invocă nerespectarea dispoziţiilor art. 480 alin. (3) C. proc. civ. şi incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ.

Astfel, art. 480 alin. (3) C. proc. civ. permite instanţei de apel să trimită cauza spre rejudecare primei instanţe, la cererea expresă a cel puţin uneia dintre părţi, o singură dată în cursul judecăţii, în două situaţii: când prima instanţă, în mod greşit, a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului, respectiv dacă judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost legal citată. A doua situaţie un intră în discuţie în prezenta cauză.

Cu privire la prima ipoteză, aceea a soluţionării procesului fără a se intra în cercetarea fondului, aceasta devine incidenţă în cazul în care prima instanţă s-a dezînvestit ca urmare a admiterii unei excepţii dirimante, iar instanţa de apel consideră că această soluţie este greşită. Cu alte cuvinte, anularea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare (la cererea părţii) se face pentru ca prima instanţă, în rejudecare, să analizeze fondul pricinii (ori, după caz, alte excepţii care au fost lăsate nesoluţionate ca urmare a admiterii excepţiei prioritare).

În speţă, instanţa de apel nu a trimis cauza spre rejudecare pentru analizarea fondului, ci pentru ca prima instanţă să analizeze din nou excepţia prescripţiei prin raportare la un temei de drept pe care instanţa de apel reţine că nu ar fi fost analizat la prima instanţă (incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 30 din Legea nr. 10/1995). Or, în acest caz, nu ne aflăm pe tărâmul art. 480 alin. (3) C. proc. civ.: instanţa de apel nu poate trimite cauze spre rejudecare pentru reluarea judecăţii cu privire la excepţia pe care prima instanţă deja a analizat-o. Din contră, soluţia dată de prima instanţă asupra excepţiei trebuia analizată de instanţa de apel, prin prisma motivelor de apel invocate; dacă acesta aprecia că analiza făcută de prima instanţă cu privire la incidenţa în cauză a dispoziţiilor Legii nr. 10/1995 este greşită, trebuia să se pronunţe asupra acestui aspect, în virtutea caracterului devolutiv al apelului şi, după caz, să menţină soluţia de admitere a excepţiei, dar prin motivare să se refere şi al analizarea art. 30 din Legea nr. 10/1995, ori, după caz, să respingă excepţia şi să trimită cauza spre rejudecarea fondului. Admiţând apelul şi trimiţând cauza la prima instanţă pentru rejudecarea excepţiei asupra căreia aceasta deja s-a pronunţat, instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 480 alin. (3) C. proc. civ., încălcare care atrage sancţiunea nulităţii hotărârii şi incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ.

Prin al doilea motiv de recurs se arată că hotărârea instanţei de apel cuprinde motive contradictorii (art. 488 pct. 6 C. proc. civ.)

Astfel, pe de o parte, instanţa de apel susţine că prima instanţă a analizat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune fără a avea în vedere dispoziţiile art. 30 din Legea nr. 10/1995 ("... prima instanţă era învestită să examineze prescripţia şi prin raportare la dispoziţiile art. 30 din Legea nr. 10/1995 privind siguranţa în construcţii. Această chestiune nu a fost însă analizată în considerentele sentinţei apelate"), pe de altă parte instanţa de apel reţine că prima instanţă a analizat şi incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 30 din Legea nr. 10/1995 ["(...) în considerentele sentinţei apelate, prima instanţă reţine că ar fi învestită şi cu examinarea art. 30 din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii, însă constată că acest temei nu ar fi relevant în cauza, sens în care reţine că pârâţii din cauză nu au calităţile speciale impuse de acest text legal şi, mai mult, Legea nr. 10/1995 nu are legătură cu art. 1352 C. civ., articol invocat de reclamanţi ca temei juridic al acţiunii formulate"].

În sinteză, instanţa de apel a reţinut că prima instanţă a analizat excepţia prescripţiei doar din perspectiva temeiului juridic reprezentat de art. 1352 C. civ. 1864, însă hotărârea primei instanţe este contradictorie pentru că s-a referit şi la art. 30 din Legea nr. 10/1995 (considerând că acestea nu sunt aplicabile) şi că, prin urmare, se impune trimiterea cauzei spre rejudecare pentru ca prima instanţă să analizeze prescripţia şi prin raportare la art. 30 din Legea nr. 10/1995.

Apreciază că motivele reţinute de instanţa de apel sunt contradictorii: prima instanţă a analizat excepţia prescripţiei, reţinând că, raportat la temeiul indicat de reclamanţi (răspunderea pentru vicii ascunse), este împlinit termenul de prescripţie şi că dispoziţiile art. 30 din Legea nr. 10/1995 nu sunt incidente în cauză şi nu au legătură cu acest temei.

Instanţa de apel reţine că nu ar putea analiza ea incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 30 din Legea nr. 10/1995, deoarece prima instanţă nu le-a analizat şi astfel ar contraveni limitelor efectului devolutiv (art. 478 C. proc. civ.). În acelaşi timp, reţine că prima instanţă reţine că a fost învestită şi cu analizarea art. 30 din Legea nr. 10/1995, însă a apreciat că aceste a nu sunt incidente în cauză, deoarece părţile nu au calităţile speciale prevăzute de textul de lege.

Consideră că, din contră, graţie efectului devolutiv, instanţa de apel ar fi trebuit să verifice temeinicia şi legalitatea soluţiei primei instanţe şi fie să menţină soluţia asupra excepţiei, raportat, eventual, la o motivare suplimentară faţă de motivele invocate pe părţi în faţa instanţei de apel şi probele noi administrate, fie să respingă excepţia şi să trimită cauza la rejudecare pentru soluţionarea fondului.

Prin încheierea din 22 octombrie 2019 a fost admis în principiu recursul.

Înalta Curte a constatat fondat recursul în limitele şi pentru considerentele expuse mai jos.

Este fondat motivul de recurs prin care se susţine greşita interpretare a prevederilor art. 480 alin. (3) C. proc. civ., încadrat în prevederile art. 488 pct. 5 C. proc. civ.

Prin Decizia nr. 880 de la 5 decembrie 2018 CURTEA DE APEL IAŞI SECŢIA CIVILĂ a admis apelul formulat de reclamanţii A. şi B. împotriva Sentinţei civile nr. 1646/2017 din 29 septembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia I civilă, hotărâre pe care a anulat-o şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În esenţă, instanţa de apel a reţinut aplicarea prevederilor art. 480 alin. (3) din C. proc. civ., întrucât prima instanţă de fond nu ar fi analizat excepţia prescripţiei dreptului la acţiune şi raportat la dispoziţiile art. 30 din Legea nr. 10/1995 privind siguranţa în construcţii, temei de drept ce a apreciat că a fost invocat cu respectarea prevederilor legale în faţa primei instanţe. Instanţa de apel a mai reţinut că motivarea sentinţei ar fi şi contradictorie, întrucât în considerentele sentinţei apelate, prima instanţă reţine că ar fi învestită şi cu examinarea art. 30 din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii, însă constată că acest temei nu ar fi relevant în cauză, sens în care reţine că pârâţii din cauză nu au calităţile speciale impuse de acest text legal, şi, mai mult, Legea nr. 10/1995 nu are legătură cu art. 1352 C. civ., articol invocat de reclamanţi ca temei juridic al acţiunii formulate.

Potrivit art. 480 alin. (3) C. proc. civ.: "În cazul în care se constată că, în mod greşit, prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost legal citată, instanţa de apel va anula hotărârea atacată şi va judeca procesul, evocând fondul. Cu toate acestea, instanţa de apel va anula hotărârea atacată şi va trimite cauza spre rejudecare primei instanţe sau altei instanţe egale în grad cu aceasta din aceeaşi circumscripţie, în cazul în care părţile au solicitat în mod expres luarea acestei măsuri prin cererea de apel ori prin întâmpinare; trimiterea spre rejudecare poate fi dispusă o singură dată în cursul procesului. Dezlegarea dată problemelor de drept de către instanţa de apel, precum şi necesitatea administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului."

Din aceste prevederi legale rezultă că instanţa de apel poate trimite, la cererea părţilor, cauza spre rejudecare primei instanţe, în cazul în care constată că soluţia acesteia este greşită, doar în situaţia în care prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost legal citată.

În speţă nu se pune problema aplicării celei de-a doua situaţii prevăzute de textul normativ menţionat anterior.

În ceea ce priveşte situaţia soluţionării procesului fără a intra în judecata fondului, aceasta se regăseşte în cazul în care prima instanţă a soluţionat cauza în temeiul unei excepţii în mod greşit, adică a admis o excepţie în loc să o respingă ca neîntemeiată şi să treacă la soluţionarea fondului cauzei.

Pentru a ajunge la această concluzie instanţa de apel trebuie să analizeze ea însăşi temeinicia acestei excepţii. Acesta este sensul interpretării în mod strict a acestui text normativ care instituie o excepţie de la evocarea fondului în apel, după anularea hotărârii atacate, excepţie care a fost reglementată tocmai pentru a se evita tergiversarea soluţionării cauzelor.

În speţă, prima instanţă de fond a soluţionat cauza în temeiul excepţiei prescripţiei extinctive a dreptului la acţiune, iar instanţa de apel nu a constatat că a fost admisă în mod greşit această excepţie, când a trimis cauza spre rejudecare primei instanţe, ci a reţinut că excepţia prescripţiei extinctive a dreptului la acţiune ar fi trebuit analizată şi raportat la dispoziţiile art. 30 din Legea nr. 10/1995 privind siguranţa în construcţii.

Or, această situaţie nu se încadrează în prevederile art. 480 alin. (3) C. proc. civ., instanţa de apel trebuind ea însăşi să aprecieze asupra temeiniciei excepţiei prescripţiei extinctive a dreptului la acţiune raportat la dispoziţiile art. 30 din Legea nr. 10/1995 privind siguranţa în construcţii şi doar dacă ar fi ajuns la concluzia că excepţia este neîntemeiată ar fi putut să trimită cauza spre judecarea fondului litigiului primei instanţe.

De altfel, în speţă nu se poate reţine nici că prima instanţă de fond nu ar fi analizat excepţia prescripţiei extinctive a dreptului la acţiune raportat şi la dispoziţiile art. 30 din Legea nr. 10/1995 privind siguranţa în construcţii.

Astfel, în motivarea sentinţei, sub acest aspect, s-a reţinut că "în ceea ce priveşte art. 30 din Legea nr. 10/1995 (privind calitatea în construcţii) (...) nu este relevant în cauză deoarece pârâţii nu au calităţile speciale impuse de textul legal, anume de proiectant, specialist verificator, fabricant, executant. Mai mult, Legea nr. 10/1995 nu are legătură cu art. 1352 C. civ. invocat de reclamanţi ca temei al acţiunii formulate."

Ca atare, prima instanţă de fond a menţionat de ce nu s-a impus analiza excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune şi raportat la acest text de lege, faptul că ar fi considerat că Legea nr. 10/1995 nu ar avea legătură cu art. 1352 C. civ., invocat de reclamanţi ca temei al acţiunii formulate, fiind reţinut doar în subsidiar.

Totuşi, aceste motive ale instanţei de apel nu sunt contradictorii, contrar susţinerilor recurentului, ci relevă doar o greşită interpretare a art. 480 alin. (3) C. proc. civ.

Aceleaşi motive sunt aplicabile şi în cazul excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, despre care instanţa de apel a reţinut că ar fi fost admisă tot ca urmare a raportării primei instanţe doar la prevederile art. 1352 C. civ.

În consecinţă, în temeiul art. 496 coroborat cu art. 497 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia şi trimite cauza pentru rejudecare la aceeaşi instanţă.

Nu se impune analiza cererii de cheltuieli de judecată în recurs, ţinând cont că litigiul a fost trimis spre rejudecare şi, ca atare, nu se poate determina în această fază procesuală partea care a pierdut procesul, conform art. 453 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâţii C. şi D. împotriva Deciziei nr. 880 din data de 5 decembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă în Dosarul nr. x/2016.

Casează decizia şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 noiembrie 2019.

GGC - LM