Failure of extra-ordinary appeal to identify specific legal errors instead of repeating initial arguments

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I.Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Galaţi, secţia civilă, la data de 18 noiembrie 2016 şi sub nr. x/2016, reclamantul Municipiul Galaţi a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A. Galaţi, obligarea acesteia la plata sumei de 450.867 RON contravaloare folosinţă imobil proprietatea reclamantei, pentru perioada 1 ianuarie 2013 - 31 decembrie 2015, a sumei de 187.325 RON, cu titlu de dobânzi şi penalităţi aferente debitului principal calculate de la data de 15 martie 213 şi până la data de 15 noiembrie 2015, precum şi a sumei de 152.220 RON contravaloare folosinţă imobil proprietatea reclamantului, pentru anul 2016.

Prin Sentinţa civilă nr. 3376 din 25 aprilie 2017, Judecătoria Galaţi, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată de pârâtă, şi a declinat competenţa de soluţionare a pricinii în favoarea Tribunalului Galaţi.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Galaţi

Prin sentinţa civilă nr. 267/15 martie 2018, Tribunalul Galaţi, secţia I civilă a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamantei, invocată de pârâtă, şi a respins acţiunea reclamantei pentru pretenţiile formulate împotriva pârâtei pentru perioada anterioară datei de 09 iunie 2016. A admis în parte acţiunea, a obligat-o pe pârâtă să plătească reclamantei suma totală de 581.585 RON reprezentând: suma de 429.362 RON, reprezentând contravaloare lipsă de folosinţă aferentă perioadei 10 iunie 2013 - 31 decembrie 2015, cu dobânda legală calculată de la data punerii în întârziere, 10 iunie 2013, şi până la data achitării integrale a debitului; suma de 152.220 RON, reprezentând contravaloare lipsă de folosinţă aferentă anului 2016. Totodată, a obligat-o pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 5.040 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin încheierea din data de 10 iulie 2018, instanţa a dispus, din oficiu, îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinţei, în sensul că va fi trecut corect "Respinge acţiunea reclamantei pentru pretenţiile formulate împotriva pârâtei pentru perioada anterioară datei de 9 iunie 2013" în loc de "Respinge acţiunea reclamantei pentru pretenţiile formulate împotriva pârâtei pentru perioada anterioară datei de 9 iunie 2016", cum din eroare s-a tehnoredactat.

Împotriva hotărârii primei instanţe au declarat apel părţile litigiului.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Galaţi

Prin Decizia civilă nr. 190A din 31 octombrie 2018, Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă a respins, ca nefondat, apelul.

4. Calea de atac formulată în cauză

Această ultimă hotărâre a fost atacată pe calea recursului de pârâta SC A. SRL.

În partea de început a cererii de recurs, recurenta face o prezentare a situaţiei de fapt, din perspectiva transmiterii în timp a proprietăţii asupra imobilului constând în spaţiul comercial cu destinaţia de B., situată pe Faleza Dunării. În esenţă, arată că anterior anului 1989, imobilul construcţie a aparţinut statului, ulterior regăsindu-se în patrimoniul unei societăţi cu capital integral de stat, care în urma reorganizării a dobândit denumirea SC C. SA. Potrivit Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra construcţiei nr. 42884 din 15 mai 2007, eliberat chiar de reclamantul Municipiul Galaţi, imobilul era înregistrat ca mijloc fix în componenţa capitalului social la înfiinţarea SC C. SA. În anul 2003, imobilul a fost transmis către SC D. SRL. Anterior înstrăinării construcţiilor, SC C. SA exercita un drept de folosinţă asupra unei suprafeţe de 1.404,56 mp situate pe faleza Dunării în Municipiul Galaţi, aferentă B., aspect ce rezultă din declaraţia privind stabilirea impozitului pe clădiri şi taxa pentru folosirea terenului proprietate de stat în cazul contribuabililor persoane juridice, înregistrată la Consiliul Local Galaţi la 25 ianuarie 2002.

Este de menţionat că statul nu a avut nicio problemă în a exploata construcţia potrivit destinaţiei sale, câtă vreme nu se făcea distincţie între proprietarul construcţiei şi proprietarul terenului aferent acesteia.

Prin Contractul de vânzare-cumpărare nr. x/2007, SC D. SRL a transmis dreptul de proprietate asupra imobilului, spaţiu comercial cu destinaţia de B. format din 6 încăperi, având o suprafaţă utilă totală de 44,31 mp către SC A. SRL. La 19 aprilie 2013, SC C. SA a înstrăinat recurentei dreptul de proprietate asupra construcţiei C2 cu destinaţia de terasă betonată, având o suprafaţă construită de 956,51 mp.

Afirmă recurenta că, în această perioadă, nu au fost probleme derivând din împrejurarea potrivit căreia titularul dreptului de proprietate asupra construcţiei nu este şi proprietarul terenului, primul exercitând un drept de folosinţă recunoscut de administraţia publică locală, care încasa o taxă pentru aceasta.

Relativ la acest aspect, se mai susţine că atunci când se înstrăinează dreptul de proprietate asupra construcţiilor, în mod automat se transmite şi dreptul de a folosi terenul, întrucât, în caz contrar, ar fi imposibil exerciţiul atributelor dreptului de proprietate asupra construcţiilor. Cu toate acestea, prin Adresa nr. x/2008, emisă de administraţia publică locală, pârâta A. SA a fost anunţată că un contract de închiriere, referitor la acordarea dreptului de folosinţă asupra terenului aferent B., va putea fi încheiat după analizarea documentaţiei şi emiterea certificatului de urbanism.

Cu toate că în anul 2008 a primit din partea administraţiei locale promisiuni că se va încheia un contract de închiriere asupra terenului afectat construcţiei, în anul 2014, Primarul Municipiului Galaţi a emis dispoziţia nr. x prin care a dispus desfiinţarea pe cale administrativă şi pe cheltuiala proprietarului a construcţiilor şi amenajărilor realizate fără autorizaţie de construire pe terenul proprietatea Municipiului Galaţi, în zona restaurant B..

Consideră recurenta că dreptul de folosinţă asupra terenului a fost consfinţit de legiuitor prin art. 321 din O.U.G. nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale, ce au următorul conţinut:

(1) "Societăţile comerciale care deţin terenuri ce sunt necesare pentru desfăşurarea activităţii în conformitate cu obiectul lor de activitate şi al căror regim juridic urmează să fie clarificat vor continua să folosească aceste terenuri până la clarificarea regimului lor juridic."

(2) "După clarificarea regimului juridic terenurile clasificate ca aparţinând domeniului public al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale, după caz, rămân în folosinţă societăţilor comerciale privatizate sau care urmează a fi privatizate, pe baza unei concesiuni acordate de autoritatea competentă, pentru perioada maximă prevăzută de lege."

Cu toate acestea, administraţia publică locală refuză să recunoască acest drept conferit chiar prin lege şi susţine că se impune evacuarea pârâtei de pe teren şi construcţii, întrucât nu există o autorizaţie de construire.

Solicită recurenta a se avea în vedere că statul este cel care a introdus în circuitul juridic civil o serie de construcţii realizate în 1984, fără autorizaţie de construire.

Conform conţinutului anexei cuprinse în H.G. nr. 597/1992, SC C. SA se numără printre societăţile comerciale care trec sub autoritatea Consiliului Local Galaţi.

Prin urmare, Consiliul Galaţi, care este şi administratorul patrimoniului reclamantei din prezenta cauză, deşi a avut sub controlul său pe titularul dreptului de proprietate asupra B., nu a înţeles să demoleze construcţiile pe motiv că sunt ridicate fără autorizaţie de construire, ci a permis rămânerea acestora în patrimoniul SC C. SA şi, implicit, în circuitul civil, pentru ca, ulterior, să ceară în instanţă evacuarea noilor proprietari din aceste imobile.

Aşa fiind, o atare situaţie echivalează cu o gravă încălcare a principiului securităţii raporturilor juridice.

În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale active a Municipiului Galaţi, arată recurenta că, în mod greşit, curtea de apel a menţinut soluţia de respingere a acesteia, dată de tribunal, întrucât Municipiul Galaţi nu este proprietarul terenului. Imobilul teren în cauză nu putea fi transmis în proprietatea Municipiului Galaţi prin Ordinul Prefectului nr. 197 din 18 februarie 2001, conform art. 36 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, ci numai prin Hotărâre de Guvern, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 213/1998 şi nr. 18/1991.

Conform Hotărârii nr. 46/1994 emisă de Consiliul Judeţului Galaţi, faleza Dunării a fost declarată arie naturală protejată de interes judeţean, astfel că dreptul de proprietate asupra falezei Dunării ar trebui să aparţină Judeţului Galaţi, iar nu intimatului Municipiul Galaţi.

Aşadar, câtă vreme nu există o hotărâre de consiliu local prin care imobilul în discuţie să fie declarat de interes public local, însă există o hotărâre a Consiliului Judeţean Galaţi prin care terenul este declarat de interes judeţean, recurenta apreciază că proprietar asupra Falezei Dunării este Judeţul Galaţi. În concluzie, solicită admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a reclamantului şi respingerea acţiunii pe acest considerent.

Pe fondul cauzei, recurenta contestă modul de evaluare a prejudiciului calculat de reclamant în baza HCL nr. 392/2001, apreciind că terenurile la care se referă act nu sunt din aceeaşi categorie cu cel ocupat de pârâtă. Prin art. 71 din O.U.G. nr. 195/2005, legiuitorul a instituit o interdicţie de modificare a destinaţiei terenurilor reprezentând spaţii verzi sau de reducere a suprafeţelor acestora, iar terenul de pe faleză este amplasat într-o astfel de zonă. Astfel, în condiţii obişnuite, suprafaţa de teren în cauză ar fi rămas în acest interval de timp spaţiu verde, neputând fi ocupată de construcţii, terase, alei.

Întrucât reclamantul nu ar fi putut realiza în mod obişnuit vreun folos patrimonial din folosinţa unei suprafeţe de spaţiu verde, înseamnă că, în cauză, nu este îndeplinită condiţia existenţei prejudiciului pentru admiterea acţiunii în răspundere civilă delictuală.

Recurenta A. a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

5. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor potrivit dovezilor de comunicare aflate la dosarul de recurs.

6. Apărările formulate în cauză

În speţă, nu a fost formulată întâmpinare şi nu s-au depus nici puncte vedere la raportul de admisibilitate în principiu a recursului.

II.Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând recursul sub aspectul posibilităţii de încadrare a criticilor formulate în cazurile de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., chestiune reţinută prin raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, Înalta Curte constată următoarele:

Recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată numai în termenul şi condiţiile expres prevăzute de lege.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar, în conformitate cu prevederile art. 488 din acelaşi cod, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.

Prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. statuează că recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din acelaşi cod.

Prin Decizia civilă nr. 190A din 31 octombrie 2018 a Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă, recurată în prezenta cauză, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de reclamantul Municipiul Galaţi şi de pârâta A. SRL împotriva Sentinţei civile nr. 267 din 15 martie 2018 a Tribunalului Galaţi, reţinându-se în sinteză, cu referire la obiectul litigiului-acţiune în răspundere civilă delictuală pentru contravaloarea lipsei de folosinţă, că pârâta a folosit terenul reclamantului fără a plăti un preţ al exploatării acestuia, iar acţiunea prin care i se solicită plata acestei folosinţe nu afectează siguranţa raporturilor juridice. Se mai reţine că, în soluţionarea motivelor de apel formulate de pârâta A. SRL, curtea de apel a examinat problema transmiterii proprietăţii asupra construcţiei spaţiului comercial denumit "B. Pescăruş", îndreptăţirea pârâtei la folosinţa terenului prin prisma prevederilor legale invocate prin cererea de apel, precum şi excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului Municipiul Galaţi.

În speţă, recurenta fără a combate argumentele instanţei de apel, care au condus la pronunţarea soluţiei, a reiterat, în cadrul cererii de recurs, în întregime motivele de apel, cu referire la situaţia de fapt dedusă judecăţii şi la probatoriile administrate în cauză. În detalierea motivelor, a expus istoricul cauzei din perspectiva transmiterii în timp a proprietăţii asupra imobilului constând în spaţiul comercial cu destinaţia de B., situată pe Faleza Dunării, susţinând că odată ce a dobândit dreptul de proprietate asupra construcţiei, s-a transmis automat şi dreptul de folosinţă al terenului. A mai arătat că instanţa de apel a menţinut în mod greşit soluţia tribunalului pe excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului Municipiul Galaţi şi că, în ceea ce priveşte fondul cauzei, nu sunt întrunite condiţiile pentru atragerea răspunderii civile delictuale, în sensul că nu s-a dovedit în sarcina pârâtei existenţa unui prejudiciu, raportat la împrejurarea că terenul pentru care se solicită contravaloarea lipsei de folosinţă este un spaţiu verde şi nu poate fi valorificat din punct de vedere economic.

Or, motivarea recursului implică obligaţia părţii de a arăta, în concret, în ce constă greşeala instanţei care a pronunţat hotărârea atacată din perspectiva motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., raportat la argumentele pe care instanţa şi-a întemeiat soluţia, exigenţă care nu este îndeplinită în speţa de faţă în ceea ce priveşte susţinerile evocate în cererea de recurs.

Înalta Curte constată că, deşi recurenta şi-a fundamentat formal cererea de recurs pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu a adus critici punctuale deciziei atacate şi nu a arătat în ce au constat greşelile de judecată săvârşite de instanţa de apel, limitându-se să copieze cuvânt cu cuvânt motivele de apel, regăsite la dosarul curţii de apel. Or, aparenţa de motivare a recursului nu poate fi privită ca un recurs motivat.

Condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică invocarea aspectelor de nelegalitate a deciziei pronunţate de instanţa a cărei hotărâre se atacă, precum şi încadrarea acestora în motivele de casare limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., ori a unor critici care să permită o astfel de încadrare juridică, pentru ca instanţa de recurs să poată exercita controlul de legalitate.

Constatând că susţinerile recurentei nu constituie veritabile critici ale argumentelor prezentate de instanţa de apel în susţinerea soluţiei date, pentru a putea fi încadrate în cazurile de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. şi, cum în speţa de faţă, nu pot fi reţinute în raport de prevederile art. 489 alin. (3) C. proc. civ. motive de ordine publică, Înalta Curte în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ. va anula recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâta SC A. SRL împotriva Deciziei civile nr. 190A din 31 octombrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 noiembrie 2019.

GGC - LM