Property-titles nullity action stands as appeal held inadmissible in land-restitution case.

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Brezoi, reclamanta Comisia locală de fond funciar Boişoara, prin primar A., a chemat în judecată pârâtele Obştea de Moşneni Boişoara - Găujani şi Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Vâlcea, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se constate nulitatea absolută a Titlurilor de proprietate nr. x şi 6 din 2002 eliberate pe numele pârâtei, precum şi a actelor premergătoare eliberării titlurilor de proprietate, respectiv a proceselor-verbale de punere în posesie şi a Hotărârii Comisiei Judeţene de aplicare a legilor fondului funciar nr. 5915 din 11 iulie 2002.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 82 coroborat cu art. 112 C. proc. civ., art. 274 C. proc. civ., art. 6 alin. (1), art. 25 alin. (1), art. 26 alin. (2) din Legea nr. 1/2000, precum şi art. III alin. (1) şi (2) din Legea nr. 169/1997.

Prin Sentinţa civilă nr. 5848 din 3 decembrie 2013, Judecătoria Brezoi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea.

Hotărârea instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 840 din 19 iunie 2014, Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active şi a respins acţiunea ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanta Comisia locală de fond funciar Boişoara, prin primar şi Primarul comunei Boişoara.

Prin Decizia civilă nr. 164/2015 din 28 ianuarie 2015, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă a admis apelul declarat de Comisia Locală de Fond Funciar Boişoara, prin Primar, a anulat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe. Totodată, a respins ca inadmisibil recursul declarat de Primarul Comunei Boişoara împotriva aceleiaşi sentinţe.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta Obştea Moşnenilor Boişoara-Găujani.

Prin Decizia civilă nr. 1144 din 21 iunie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II a civilă a anulat recursul declarat de pârâta Obştea Moşnenilor Boişoara-Găujani.

În rejudecare, s-a formulat cerere de intervenţie în interes propriu de către Obştea Vatra Satului Boişoara Bumbuieşti Găujani, prin care a solicitat anularea Titlurilor de proprietate nr. x şi 6/2002, susţinând că acestea au fost eliberate prin încălcarea dispoziţiile art. 26 - 28 din Legea nr. 1/2000, precum şi dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 21/1924 şi O.G. nr. 26/2000.

Prin încheierea de şedinţă din 26 mai 2017, s-a încuviinţat în principiu cererea de intervenţie în interes propriu şi au fost unite cu fondul soluţionării cererii excepţiile invocate.

Prin Sentinţa civilă nr. 1079 din 5 octombrie 2018, Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă s-au respins excepţiile invocate, cererea de intervenţie, precum şi cererea principală, fiind obligată reclamanta, în solidar cu intervenienta, să plătească pârâtei suma de 4.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Hotărârea instanţei de apel

Prin Decizia civilă nr. 3171 din 1 iulie 2019, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă a admis apelul formulat de reclamanţii Comisia locală de fond funciar Boişoara, prin primar A. şi de intervenienta Obştea Vatra Satului Boişoara Bumbuieşti Găujani, a desfiinţat sentinţa apelată şi a trimis primei instanţe spre rejudecare.

Decizia Curţii de apel este definitivă, conform dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.

Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Piteşti a declarat recurs pârâta Obştea de Moşneni Boişoara - Găujani.

Procedura de filtru

Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 4 septembrie 2019 şi a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 4, astfel cum reiese din fişa Ecris şi referatul de repartizare aleatorie.

Prin Rezoluţia din 12 septembrie 2019, s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

La data de 27 martie 2019, s-a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin raport apreciindu-se că recursul nu este admisibil în principiu.

La data de 13 septembrie 2019, Completul de filtru C4, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia, pentru ca părţile să îşi exprime punct de vedere, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Recurenta a formulat punct de vedere cu privire la raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului, prin care a susţinut că recursul declarat în cauză este admisibil, raportat şi la împrejurarea că, într-un ciclu procesual anterior, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, prin Încheierea din 26 februarie 2016, a constatat că recursul este admisibil în principiu.

Constatându-se încheiată această etapă a procedurii de filtru, dosarul a fost înaintat completului de judecată în vederea stabilirii termenului pentru soluţionarea căii de atac.

S-a fixat termen pentru judecarea recursului la data de 21 noiembrie 2019, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în complet de filtru, fără citarea părţilor.

La termenul din 21 noiembrie 2019, Înalta Curte a reţinut cauza în pronunţare cu privire la excepţia inadmisibilităţii recursului, reţinută şi prin raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului, pe care o va admite, pentru considerentele care succed:

Cu titlu preliminar, se reţine că, în raport de dispoziţiile art. 24 şi 25 alin. (1) C. proc. civ., în soluţionarea recursului de faţă se vor avea în vedere dispoziţiile C. proc. civ. existente la data iniţierii demersului judiciar.

Raportul juridic dedus judecăţii are ca obiect o acţiune în materia fondului funciar, respectiv acţiunea în constatarea nulităţii absolute a titlurilor de proprietate nr. x şi 6 din 2002 eliberate pe numele pârâtei, precum şi a actelor premergătoare eliberării titlurilor de proprietate, respectiv a proceselor-verbale de punere în posesie şi a Hotărârii Comisiei Judeţene de aplicare a legilor fondului funciar nr. 5915 din 11 iulie 2002.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 82 coroborat cu art. 112 C. proc. civ., art. 274 C. proc. civ., art. 6 alin. (1), art. 25 alin. (1), art. 26 alin. (2) din Legea nr. 1/2000, precum şi art. III alin. (1) şi (2) din Legea nr. 169/1997.

Deşi recurenta-pârâtă a invocat, prin "punctul de vedere", că recursul ar fi admisibil în principiu, această susţinere nu poate fi primită.

Astfel, potrivit art. 1 al Titlului XIII "Accelerarea judecăţilor în materia restituirii proprietăţilor funciare" din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, cu modificările şi completările ulterioare, "în scopul accelerării judecării plângerilor, contestaţiilor şi a altor litigii apărute în urma aplicării Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea drepturilor de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare, numite în continuare procese funciare, procedura în faţa instanţelor judecătoreşti se va efectua conform prevederilor acestui titlu, care se vor completa cu cele ale C. proc. civ.."

Art. 5 alin. (1) din acelaşi act normativ, prevede că "Hotărârile pronunţate de instanţele judecătoreşti în procesele funciare în primă instanţă sunt supuse numai recursului. Hotărârile definitive şi irevocabile susceptibile de înscriere în cartea funciară sunt comunicate din oficiu de către instanţa de judecată birourilor de carte funciară."

După intrarea în vigoare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., dispoziţiile legale menţionate trebuie însă coroborate cu prevederile alin. (1) şi (2) ale art. 7 Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., publicată în M. Of. nr. 365 din 30 mai 2012, care statuează că:

"(1) Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este "definitivă", de la data intrării în vigoare a C. proc. civ., aceasta va fi supusă numai apelului la instanţa ierarhic superioară.

(2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este "supusă recursului" sau că "poate fi atacată cu recurs" ori, după caz, legea specială foloseşte o altă expresie similară"

Dispoziţiile cuprinse în Titlul XIII al Legii nr. 247/2005 sunt dispoziţii speciale, astfel că normele de procedură consacrate de prevederile alin. (1) şi (2) ale art. 7 Legea nr. 76/2012, au incidenţă în cauza pendinte.

Coroborând prevederile art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., care stipulează că sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, iară drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs, cu cele ale art. 483 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului, rezultă că hotărârile pronunţate în faza procesuală a apelului, în procesele funciare, nu sunt supuse recursului.

Potrivit dispoziţiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.

Din interpretarea acestui text legal rezultă că o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac a hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii, regula având valoare de principiu constituţional în raport de prevederile art. 129 din Constituţie.

Totodată este de reţinut că normele procesuale privind sesizarea instanţei judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limita competenţelor atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului statuat prin art. 126 din Constituţie.

Faţă de aceste considerente, nu poate fi primit punctul de vedere al recurentei, în sensul că recursul ar fi admisibil, raportat la împrejurarea că, într-un ciclu procesual anterior, prin încheierea din 23 februarie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis în principiu recursul declarat în cauză, întrucât încheierea de admitere în principiu nu leagă prezenta instanţă, neavând putere de lucru judecat cu privire la admisibilitatea căii de atac.

Prin urmare, faţă de dispoziţiile legale menţionate, pentru considerentele expuse, se constată că Decizia nr. 3171 din 1 iulie 2019 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă, împotriva căreia a declarat recurs pârâta Obştea Moştenilor Boişoara Găujani este o hotărâre definitivă, nesusceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Aşa fiind, având în vedere că hotărârea atacată cu recurs, respectiv Decizia civilă nr. 3171 din 1 iulie 2019 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă, nu are deschisă calea de atac a recursului, Înalta Curte urmează să respingă, ca inadmisibil, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâta Obştea de Moşneni Boişoara Găujani împotriva Deciziei civile nr. 3171 din 1 iulie 2019 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 noiembrie 2019.

GGC - LM