Negative Jurisdictional Conflict Resolved in Father's Favor: Bucharest Sector 1 Court Deemed Competent for Parental Contact Application.

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanţa sub număr 14564/212/2019, la data de 27 mai 2019, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B., pe calea procedurii ordonanţei preşedinţiale, stabilirea unui program de legături personale între tată şi minora C., până la soluţionarea definitivă a Dosarului nr. x/2019 al Judecătoriei Constanţa.

Judecătoria Constanţa, prin Sentinţa civilă din 23 iulie 2019, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, reţinând în motivarea acestei soluţii următoarele considerente:

În fapt, astfel cum rezultă din înscrisul aflat la dosar, constând în copie de pe cartea de identitate a pârâtei, dar şi din susţinerile părţilor, rezultă că domiciliul acesteia este situat în Municipiul Bucureşti, str. x, tot din susţinerile părţilor rezultând că minora locuieşte cu reclamanta.

Aspectul asupra cărora părţile sunt în dezacord este legat de locuinţa în fapt a pârâtei şi, implicit a minorei, reclamantul susţinând că locuinţa în fapt este în Constanţa, pârâta afirmând că locuinţa este în Bucureşti.

În raport de dispoziţiile art. 400 C. civ., cererea având ca obiect stabilirea program vizită minor este o cerere privind ocrotirea persoanei fizice date de C. civ. în competenţa instanţei de tutelă şi de familie.

Aceasta se soluţionează de instanţa în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana ocrotită, potrivit art. 114 C. proc. civ., care stipulează că "dacă legea nu prevede altfel, cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de C. civ. în competenta instanţei de tutelă şi de familie se soluţionează de instanţa în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana ocrotită".

Instanţa a reţinut că la data formulării cererii de ordonanţă preşedinţială, domiciliul pârâtei era situat în situat în Municipiul Bucureşti, str. x, în circumscripţia Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Din declaraţia martorului D. nu reiese fără putinţă de tăgadă că, în fapt, pârâta şi minora locuiesc, în mod statornic, în Constanţa.

Martorul a menţionat că ştie că cele două locuiesc în Constanţa, deoarece în perioada în care s-a născut minora lucra la restaurantul pârâtei. A mai arătat că nu mai este angajatul pârâtei din luna decembrie 2018, dar ştie că în prezent pârâta locuieşte în Constanţa, deoarece acum o lună a trecut prin Piaţa Ovidiu şi a văzut minora.

Martorul a declarat că nu locuieşte în Constanţa şi nu vine des în oraş, în afară de acea dată, nemaivăzând minora în Constanţa.

Nefiind probat că, în fapt, pârâta locuieşte în chip statornic în Constanţa, instanţa a apreciat că nu are relevanţă împrejurarea, de altfel necontestată de pârâtă, în sensul că aceasta şi minora locuiesc ocazional în Constanţa.

Astfel învestită, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, secţia a II a civilă, prin Sentinţa civilă nr. 5437 din 29 august 2019, la rândul său, şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanţa şi, în temeiul art. 133 pct. 2 şi art. 135 alin. (1) C. proc. civ., constatând ivit conflictul negativ de competenţă, l-a înaintat, spre soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Pentru a decide astfel, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a reţinut următoarele considerente:

Art. 998 C. proc. civ. stabileşte o competenţă specială a instanţei, date de procedura de judecată aleasă (respectiv procedura ordonanţei preşedinţiale), astfel că cererea de ordonanţă preşedinţială se va introduce la instanţa competentă să judece fondul dreptului, în primă instanţă.

Cu referire la speţa dedusă judecăţii, instanţa a reţinut că reclamantul a introdus iniţial, la Judecătoria Constanţa (la data de 7 mai 2019, Dosar nr. x/2019), o cerere care urmează a fi judecată prin procedura dreptului comun, al cărei obiect vizează tot măsuri cu privire la minora C. şi este parţial comun cu prezenta cerere, care a fost introdusă, iniţial tot la Judecătoria Constanţa (la data de 24 mai 2019).

Judecătoria Constanţa a declinat competenţa de soluţionare a Dosarului nr. x/2019, către Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, la data de 26 iulie 2019 (Sentinţa civilă nr. 8745/2019), iar cererea care face obiectul prezentului dosar, a fost declinată la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, cu trei zile înainte, respectiv la data de 23 iulie 2019.

În jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (Decizia nr. 2816 din 22 mai 2013), textul de lege care reglementează competenţa de soluţionare a cauzelor în materie de ordonanţă preşedinţială a fost interpretat în sensul că reglementează competenţa materială, iar nu competenţa teritorială, aceasta din urmă fiind determinată potrivit regulilor generale.

În speţă, obiectul cererii formulate pe calea ordonanţei preşedinţiale vizează măsuri privind pe copilul minor al pârâtei B., despre care reclamantul afirmă că este şi copilul său.

Având în vedere aceste consideraţii, instanţa a apreciat că în prezenta cauză sunt aplicabile dispoziţiile prevăzute de art. 114 C. proc. civ., care determină competenţa teritorială de soluţionare, prin raportare la locuinţa minorului.

Cu privire la modalitatea de interpretare a sintagmei "cereri privind ocrotirea persoanei fizice" din cuprinsul art. 114 alin. (1) C. proc. civ., instanţa a reţinut că aceasta include şi cererile care decurg din autoritatea părintească, în condiţiile în care potrivit art. 106 alin. (1) din C. civ. se prevede că ocrotirea părintească se realizează în primul rând de către părinţii copilului.

În ceea ce priveşte prezenta cauză, reclamantul a solicitat încuviinţarea unui program de relaţii personale cu minora, ceea ce semnifică, în esenţă, luarea unor măsuri privind ocrotirea copilului minor despre care susţine că i-ar fi fiică.

Or, o asemenea cerere revine, în virtutea art. 114 C. proc. civ., instanţei în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul minorul, ca şi persoană ocrotită.

În cauza dedusă acestei judecăţi, problema esenţială apărută, a fost dezbaterea cu privire la domiciliu vs. locuinţă de fapt a copilului, respectiv a mamei-pârâte, cu alte cuvinte, în primul rând s-au înregistrat dificultăţi în stabilirea locuinţei de fapt a copilului, iar în al doilea rând, s-a pus problema dacă instanţa ar trebui să se raporteze la domiciliul înregistrat în cartea de identitate a mamei sau la locuinţa sa de fapt, de la data sesizării primei instanţe.

O primă observaţie este legată de faptul că, în mod uzual, s-a considerat că stabilirea competenţei de soluţionare a cauzelor în care solicitările vizează măsuri de ocrotire a minorilor, în sens larg (cum este şi cauza dedusă acestei judecăţi) nu se va raporta la adresa domiciliului din cartea de identitate a părintelui, unde acesta nu locuieşte în fapt şi cu care nu are vreo legătură concretă, ci la reşedinţa sa în fapt, unde minorul îşi avea stabilită viaţa la data sesizării instanţei, fapt impus de celeritatea procedurii în care sunt implicaţi minorii, care presupune desfăşurarea procesului la instanţa de pe raza locuinţei minorului.

Cu privire la stabilirea în concret a instanţei competente să soluţioneze această cauză, prin raportare la locuinţa în fapt a minorei C. (şi a pârâtei, mama sa), instanţa a reţinut că prima instanţă învestită a avut ca argument faptul că nu s-a putut putut stabili, dincolo de orice dubiu faptul că aceasta ar locui la Constanţa, fapt ce ar determina raportarea la domiciliul înscris în cartea de identitate a pârâtei, respectiv adresa din municipiul Bucureşti.

Referitor la această adresă din municipiul Bucureşti, instanţa a reţinut că, din susţinerile apărătorului convenţional al pârâtei, aceasta este adresa legală din cartea de identitate, unde în fapt locuiesc părinţii pârâtei, despre care, reprezentantul convenţional al pârâtei a afirmat în faţa instanţei că nu oferă condiţii prielnice pentru creşterea şi educarea minorei.

S-a mai reţinut că, în faţa Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, reprezentantul convenţional al pârâtei ar fi indicat o locuinţă în fapt a pârâtei în municipiul Bucureşti, dar pe raza sectorului 4, unde, în urma efectuării unor verificări, a reieşit că pârâta nu locuieşte în fapt, de altfel, reprezentantul convenţional al pârâtei precizând ulterior, că pârâta urmează să se mute acolo, în scurt timp, fiind totul pregătit pentru mutarea efectivă a acesteia împreună cu minora.

În ceea ce priveşte posibilitatea ca pârâta să fi locuit la data sesizării Judecătoriei Constanţa, în municipiul Constanţa, judeţul Constanţa, instanţa a reţinut că există indicii puternice care converg spre această concluzie.

Astfel, în faţa Judecătoriei Constanţa, pârâta, prin reprezentant convenţional, a recunoscut că "mai locuieşte şi în Constanţa,", instanţa constatând recunoaşterea pârâtei, prin apărător, potrivit căreia locuinţa minorei este unde se află mama "locuinţa minorei este în fapt, în Constanţa, însă acest lucru se întâmplă cu titlu sporadic." .

Tot în acest sens, instanţa a reţinut şi existenţa unei plângeri penale împotriva reclamantului, înregistrată de pârâtă la organele de poliţie din Constanţa în luna martie 2019, (dată afirmată de pârâtă, prin reprezentantul convenţional, în cadrul şedinţei de judecată desfăşurate la Constanţa la data de 22 iulie 2019 - f.97 din dosarul înregistrat pe rolul Judecătoriei Constanţa), în cadrul căreia pârâta a recunoscut că adresa sa de reşedinţă era la Constanţa:

"În perioada 4 februarie 2019 - 17 februarie 2019, numitul a început să mă urmărească în repetate rânduri în zona Piaţa Ovidiu din Centrul Vechi al Constanţei, zonă în care se află adresa mea de reşedinţă,...".

În ceea ce priveşte argumentul pârâtei, prin reprezentant convenţional, legat de emiterea unei decizii privind stabilirea indemnizaţiei pentru creşterea copilului, de către Agenţia pentru Plăţi şi Inspecţie Socială a Municipiului Bucureşti, instanţa a reţinut că modalitatea de stabilire a competenţei unui organ administrativ, reglementată de acte normative/cu caracter administrativ specifice, nu este relevant în aprecierea competenţei instanţei de judecată.

Referitor la celălalt argument utilizat de pârâtă, prin reprezentantul convenţional, respectiv că deţine fotografii cu minora, efectuate în parcuri din municipiul Bucureşti, nici acesta nu a fost considerat suficient pentru a demonstra ipso facto, că locuieşte în Bucureşti în mod uzual, asemenea fotografii putând fi făcute atunci când a venit pârâta să îşi viziteze părinţii împreună cu minora, sau cu orice altă ocazie.

Pentru aceste considerente, instanţa a concluzionat că, în mod cert, la data sesizării Judecătoriei Constanţa, pârâta avea cel puţin o locuinţă în fapt (şi) în municipiul Constanţa, fapt apreciat ca relevant pentru stabilirea competenţei de soluţionare a cauzei, din moment ce nu s-a putut stabili prin nicio probă administrată până la acest moment, că la acel moment locuia efectiv şi în municipiul Bucureşti.

În aceste condiţii, instanţa a considerat că nu Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti (instanţă care a fost învestită doar prin luarea în considerare a domiciliului pârâtei din cartea de identitate unde aceasta nu locuia în fapt la data sesizării primei instanţe cu prezenta cauză), este instanţa competentă din punct de vedere teritorial să judece cererea formulată referitoare exclusiv la minor, ci judecătoria din circumscripţia unde minora locuia, în mod stabil, chiar dacă sporadic, aşa cum a susţinut (dar nu a dovedit) pârâta, prin reprezentant convenţional.

Un ultim aspect priveşte argumentul utilizat de pârâtă, prin reprezentant convenţional, cu privire la procesul de fond existent între aceleaşi părţi, înregistrat la Judecătoria Constanţa şi a cărui competenţă de soluţionare a fost declinată, la o dată ulterioară, pronunţării primei soluţii de declinare din acest dosar.

Cu referire la aceste motive, instanţa a reţinut considerentele Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 2816 din 22 mai 2013, al cărei raţionament juridic explicat este pe deplin aplicabil în speţa dedusă acestei judecăţi, cu privire la interpretarea dispoziţiilor art. 998 C. proc. civ.

Pe de altă parte, instanţa a reţinut că ordonanţa preşedinţială reprezintă o procedură specifică de soluţionare a unei acţiuni, însă aceasta trebuie în mod cert să întrunească, pe lângă condiţiile date de particularitatea procedurii, pe cele generale, ale oricărei acţiuni civile, neavând caracterul unei cereri incidentale, constituind o cerere de sine stătătoare, care poate fi formulată în mod distinct, chiar şi atunci când pe rolul instanţelor nu se află pendinte un alt proces de fond.

Pe cale de consecinţă, la stabilirea competenţei teritoriale a cererii formulate pe cale de ordonanţă preşedinţială, instanţa a avut în vedere regulile de competenţă teritorială, prin raportare la obiectul cererii şi la momentul introducerii acesteia, independent de faptul că pe rolul instanţelor se află un alt proces de fond.

Faţă de toate aceste aspecte, având în vedere faptul că legea instituie o competenţă teritorială exclusivă a judecătoriei în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul persoana ocrotită (avându-se în vedere noţiunea de domiciliu în sens larg - locuinţa efectivă), întrucât există indicii puternice că minora C. locuia în municipiul Constanţa, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanţa.

Conflictul negativ de competenţă a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, fiind fixat termen pentru pronunţarea regulatorului de competenţă la 21 noiembrie 2019.

Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, pentru considerentele care succed:

Reclamantul a învestit instanţa cu o cerere având ca obiect stabilirea, pe calea ordonanţei preşedinţiale, a unui program de legături personale cu minora C., reprezentată de mama sa, B..

Art. 106 C. civ. prevede la alin. (1) că "Ocrotirea minorului se realizează prin părinţi (...) iar potrivit art. 107 din acelaşi cod, "Procedurile prevăzute de prezentul cod privind ocrotirea persoanei fizice sunt de competenţa instanţei de tutelă şi de familie stabilite potrivit legii".

Conform art. 76 al Legii nr. 76/2012 de punere în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., "judecătoriile sau, după caz, tribunalele ori tribunalele specializate pentru minori şi familie vor îndeplini rolul de instanţe de tutelă şi familie, având competenţa stabilită potrivit C. civ., C. proc. civ., prezentei legi, precum şi reglementărilor speciale în vigoare".

Art. 114 C. proc. civ. prevede că "cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de C. civ. în competenţa instanţei de tutelă şi de familie se soluţionează de instanţa în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana ocrotită".

Titlul IV din C. civ., intitulat "Autoritatea părintească" cuprinde dispoziţii cu privire la autoritatea părintească şi exercitarea autorităţii părinteşti, locuinţa copilului şi obligaţia de întreţinere, dispoziţii conform cărora instanţa de tutelă, potrivit interesului superior al copilului, are competenţa de soluţionare a cererilor izvorând din neînţelegeri între părinţi cu privire la exerciţiul drepturilor sau la îndeplinirea îndatoririlor părinteşti (art. 486), la stabilirea locuinţei copilului (art. 496), la schimbarea locuinţei copilului (art. 497) sau la exercitarea autorităţii părinteşti (art. 504 coroborat cu art. 396 alin. (1) C. civ.).

De asemenea, art. 505 C. civ. prevede la alin. (1) că "În cazul copilului din afara căsătoriei (...), autoritatea părintească se exercită în comun şi în mod egal de către părinţi, dacă aceştia convieţuiesc" iar la alin. (2) că, "Dacă părinţii copilului din afara căsătoriei nu convieţuiesc, modul de exercitare a autorităţii părinteşti se stabileşte de către instanţa de tutelă, fiind aplicabile prin asemănare dispoziţiile privitoare la divorţ".

Conform acestor dispoziţii, aceleiaşi instanţe de tutelă îi revine competenţa de soluţionare a cererilor având ca obiect exercitarea autorităţii părinteşti numai de către unul dintre părinţi (art. 398 alin. (1), stabilirea locuinţei copilului minor în lipsa înţelegerii dintre părinţi sau dacă aceasta este contrară interesului superior al copilului (art. 400 alin. (1) sau stabilirea contribuţiei fiecărui părinte la cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională a copiilor (art. 402 alin. (1).

Totodată, potrivit art. 92 alin. (1) C. civ., "domiciliul minorului care nu a dobândit capacitate deplină de exerciţiu în condiţiile prevăzute de lege este la părinţii săi sau la acela dintre părinţi la care el locuieşte în mod statornic", iar alin. (2) al aceluiaşi articol stipulează că, "în cazul în care părinţii au domicilii separate şi nu se înţeleg la care dintre ei va avea domiciliul copilul, instanţa de tutelă, ascultându-i pe părinţi, precum şi pe copil, dacă acesta a împlinit vârsta de 10 ani, va decide ţinând seama de interesele copilului. Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti, minorul este prezumat că are domiciliul la părintele la care locuieşte în mod statornic."

În raport de textele legale menţionate, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 114 C. proc. civ., care reprezintă o dispoziţie specială, ce instituie o competenţă teritorială exclusivă în favoarea instanţei în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana ocrotită, dispoziţie derogatorie de la norma generală reprezentată de art. 107 C. proc. civ., care, prin alin. (1), reglementează o competenţă teritorială generală.

Noţiunea de domiciliu sau de reşedinţă a minorului, astfel cum este reglementată de dispoziţiile art. 114 C. proc. civ., trebuie însă interpretată prin prisma raţiunii pe care legiuitorul a avut-o în vedere în această materie, prin stabilirea unor norme de competenţă teritoriale derogatorii de la dreptul comun, în acord cu principiul ocrotirii interesului superior al minorului, care guvernează această materie.

Astfel, necesitatea stabilirii competenţei teritoriale în favoarea instanţei în circumscripţia căreia se află domiciliul sau reşedinţa minorului, a pornit de la împrejurarea că, în cadrul acestei proceduri speciale, se impune, de cele mai multe ori, administrarea de probatorii referitoare la condiţiile în care minorul trăieşte, inclusiv ascultarea minorului, dacă sunt întrunite condiţiile legale. Or, pentru o administrare cât mai eficientă şi facilă a probelor, se impune ca, în cererile privind ocrotirea persoanei fizice, noţiunea de domiciliu sau de reşedinţă a minorului din cuprinsul dispoziţiilor art. 114 C. proc. civ. să se interpreteze în sensul de locuinţă efectivă a minorului, respectiv domiciliul acestuia de fapt.

În cauză, ambele instanţe aflate în conflict au reţinut astfel, respectiv că instanţa competentă să soluţioneze cererea dedusă judecăţii este cea care se află în circumscripţia unde minora domiciliază efectiv, împreună cu mama sa, problema care a generat desesizarea acestora fiind determinată de locul unde minora locuieşte efectiv.

Înalta Curte reţine că, din motivarea cererii de ordonanţă preşedinţială dedusă judecăţii, precum şi din declaraţia martorului D. rezultă că minora, împreună cu mama sa, nu locuiesc în mod statornic în Constanţa.

Totodată, în plângerea penală formulată de pârâta B. (mama minorei), aflată la dosarul Judecătoriei Constanţa, aceasta şi-a indicat domiciliul în Bucureşti, iar din Contractele de închiriere nr. x din 1 octombrie 2015 şi nr. y din 1 octombrie 2015, aflate la dosarul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, rezultă că, la adresa din Constanţa, la care se susţine că ar locui minora, îşi desfăşoară activitatea comercială, constând în servicii de alimentaţie publică (terasă, bar, cafenea, restaurant, club), societatea comercială "E." SRL.

Prin urmare, aplicând prevederile legale anterior menţionate, Înalta Curte apreciază că instanţa de tutelă competentă să soluţioneze pricina este Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, în circumscripţia căreia domiciliază persoana ocrotită.

Aşa fiind, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 1 Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 noiembrie 2019.

GGC - LM