Res judicata bars post-irrevocable clarification of debt identity in abuse expropriation restitution

Asupra recursului civil de faţă:

Prin Decizia civilă nr. 180/A din 23 mai 2007, Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie a admis apelul declarat de reclamantul A. şi intervenienta B. împotriva Sentinţei civile nr. 185 din 8 martie 2007 a Tribunalului Cluj, pronunţată în Dosarul nr. x/2006, pe care a schimbat-o, în sensul că a admis, în totalitate, acţiunea civilă formulată de reclamant împotriva pârâtei SC C. SA Bucureşti, precum şi cererea de intervenţie principală formulată de intervenienta B. împotriva aceleiaşi pârâte şi, în consecinţă:

S-a dispus restituirea în natură în favoarea reclamantului şi a intervenientei a parcelei cu nr. top. nou x în suprafaţă de 235 mp, conform raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit de ing. exp. D., parte integrantă din prezenta decizie; a fost stabilit dreptul reclamantului şi intervenientei la despăgubiri băneşti în valoare de 69.246,2 RON pentru terenul în suprafaţă de 145 mp nerestituit în natură; a fost menţinută dispoziţia privind acordarea cheltuielilor de judecată în sumă de 1.776 RON reclamantului şi intervenientei şi a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta SC C. SA Bucureşti împotriva aceleiaşi sentinţe.

În pronunţarea acestei soluţii, curtea de apel a reţinut următoarele:

Prin Decizia nr. XX din 19 martie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în recurs în interesul legii, s-a reţinut "în aplicarea disp.art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, instanţa de judecată este competentă să soluţioneze pe fond nu numai contestaţia formulată împotriva deciziei/dispoziţiei de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci şi notificarea persoanei îndreptăţite în cazul refuzului nejustificat al entităţii deţinătoare de a răspunde la notificarea părţii interesate".

Reţinând obligativitatea acestei decizii pentru instanţe, conform art. 329 alin. (3) C. proc. civ., Curtea de Apel a reţinut că hotărârea primei instanţe sensul de a nu soluţiona notificarea pe fond este greşită, astfel încât, în temeiul art. 296 C. proc. civ., apelul reclamantului şi intervenientei a fost admis, hotărârea atacată fiind schimbată, în sensul pronunţării unei soluţii pe fondul cererii de acordare a măsurilor reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001.

Relativ la starea de fapt, instanţa de apel a apreciat că aceasta a fost corect reţinută de prima instanţă.

Astfel, având în vedere raportul de expertiză întocmit de ing. exp. D., Curtea de Apel apreciază că terenul în suprafaţă de 235 mp, neafectat de construcţii, dar afectat de reţele publice de apă, canalizare, termoficare şi electricitate, poate fi restituit în natură, chiar raportat la art. 10.3. din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007, potrivit cărora "în toate cazurile entitatea investită cu soluţionarea notificării are obligaţia, înainte de a dispune orice măsură, de a identifica cu exactitate terenul şi vecinătăţile şi totodată de a verifica destinaţia actuala a terenului solicitat şi a subfeţei acestuia, pentru a nu afecta căile de acces (existenta pe terenul respectiv a unor străzi, trotuare, parcări amenajate şi altele asemenea), existenta şi utilizarea unor amenajări subterane: conducte de alimentare cu apa, gaze, petrol, electricitate de mare calibru, adăposturi militare şi altele asemenea. În cazul în care se constata astfel de situaţii, restituirea în natura se va limita numai la acele suprafeţe de teren libere sau, după caz, numai la acele suprafeţe de teren care nu afectează accesul şi utilizarea normală a amenajărilor subterane".

Aceasta, deoarece, pe de o parte, expertul s-a exprimat în acest sens, iar, pe de altă parte, câtă vreme aceste utilităţi pot fi exploatate cât timp terenul aparţine unei societăţi comerciale cu capital mixt, la fel de bine vor putea fi exploatate şi dacă terenul este restituit foştilor proprietari. În plus, aşa cum rezultă din anexa 1 la suplimentul la raportul de expertiză, terenul restituibil în natură, având nr. top nou x, conform propunerii din raport, este situat în prelungirea terenului neexpropriat de la reclamant şi intervenientă, respectiv a parcelei cu nr. top x, pe care se află şi casa lor (str. x), şi acest teren fiind străbătut de reţeaua publică de apă rece. Pentru diferenţa de teren de 145 mp, urmează a fi acordate măsuri reparatorii în echivalent, constând în despăgubiri băneşti, raportat la valoarea de circulaţie a terenului stabilită prin raportul de expertiză, de 477,56 RON, respectiv un total de 69.246,2 RON.

Aceasta, deoarece, deşi potrivit disp. art. 3 lit. a), art. 5 şi art. 12 alin. (3) şi (4) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, măsurile reparatorii prin echivalent ce pot fi acordate pentru imobilele nerestituibile în natură sunt titlurile de despăgubire, ce reprezintă certificate emise de Cancelaria Primului Ministru prin Comisia centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în numele şi pe seama Statului Român, care încorporează drepturile de creanţă şi care urmează a fi exersate prin conversie în acţiuni emise de Fondul "Proprietatea", neputând fi înstrăinate prin acte între vii anterior conversiei lor în acţiuni.

Fondul " Proprietatea", conform art. 6 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, se constituie în termen de 180 de zile de la data intrării în vigoare a legii, iar, potrivit art. 12 alin. (4) al aceluiaşi titlu, în termen de 30 de zile de la constituire, acest fond va iniţia procedura legală necesară pentru admiterea acţiunilor acestuia la tranzacţionare pe piaţa operată de Bursa de Valori Bucureşti, astfel încât dobânditorii acestora să poată dispune de acţiuni, prin vânzare, în orice moment, în conformitate cu prevederile Legii nr. 297/2004, privind piaţa de capital, a legislaţiei aplicabile pieţei de capital şi a reglementărilor emise sau aprobate de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare.

Potrivit jurisprudenţei CEDO în aplicarea art. 1 alin. (1) din Protocolul nr. 1, din care cităm doar cauza Sebastian Taub contra României, soluţionată prin hotărârea din 12 octombrie 2006, o astfel de reparaţie nu este una efectivă, ceea ce reprezintă o încălcare a dreptului la un bun, în sensul art. 1 alin. (1) din Protocolul nr. 1. Aceasta, deoarece, Fondul "Proprietatea" a fost înscris în Registrul Comerţului Bucureşti la 29 decembrie 2005 şi, conform unui calendar prevăzut de lege, acţiunile ce puteau fi obţinute din martie 2006 prin conversiunea titlurilor de despăgubire, ar fi fost cotate la bursă abia în decembrie 2006.

Întrucât Fondul "Proprietatea" nu funcţionează de o manieră susceptibilă să asigure o indemnizaţie efectivă, aceasta echivalează cu o absenţă totală a indemnizaţiei în sensul legislaţiei interne, reglementare incompatibilă cu respectarea dreptului la bunuri garantat prin art. 1 al Protocolului nr. 1.

Prin urmare, în condiţiile în care, potrivit art. 20 alin. (3) din Constituţia României, atunci când există o neconcordanţă între legislaţia internă şi pactele ori tratatele privind drepturile şi libertăţile fundamentale, au prioritate reglementările internaţionale, instanţa va înlătura legislaţia internă ce nu acordă o despăgubire efectivă şi, aplicând art. 1 din Protocolul 1, apreciază că singura măsură reparatorie prin echivalent posibilă este aceea din dreptul comun, constând în sume de bani, aşa cum rezultă din Capitolul VII Despre efectele obligaţiilor, din Titlul III Despre contracte şi convenţii al Cărţii a III-a Despre diferitele moduri în care se dobândeşte proprietatea a C. civ.

În consecinţă, în baza art. 296 C. proc. civ., apelul reclamatului şi intervenientei a fost admis în sensul solicitat în principal, iar cel al pârâtei respins ca nefondat.

Prin cererea înregistrată la data de 22 aprilie 2019, pârâtă SC C. SA a solicitat lămurirea dispozitivului cu privire la întinderea şi modul de aplicare a dispozitivului Deciziei civile nr. 180/A din 23 mai 2007, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, în Dosarul nr. x/2005, privind şi pe E. (moştenitoare după reclamantul apelant A.-decedat), pe intervenienta apelantă B., în nume propriu şi în calitate de moştenitoare după reclamantul apelant A.-decedat, precum şi pe pârâta intimată SC C. SA - Sucursala 2 Cluj.

În motivarea cererii de lămurire s-a arătat că, la prima punere în executare a hotărârii în anul 2009, împotriva pârâtei, dispozitivul Deciziei civile nr. 180/2007 a fost lămurit de Curtea de Apel Cluj, prin Decizia civilă nr. 129/A din 16 aprilie 2009, în sensul că debitorul creanţei de 69.246,2 RON, este Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice.

Petenta a arătat că se impune lămurirea dispozitivului cu privire la întinderea acestuia, cu privire la valoarea măsurilor reparatorii şi a modului de aplicare a dispozitivului, în sensul de a se arăta cum se exercită acest drept de creanţă, constatat în patrimoniul contestatorului şi intervenientei prin decizie, precum şi dacă decizia este sau nu susceptibilă de executarea efectivă sau dreptul de creanţă şi dacă se exercită în raport de persoana responsabilă stabilită de dispoziţiile Legii nr. 10/2001.

Prin încheierea de şedinţă din 4 septembrie 2019, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă a admis excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de E. şi B. şi a respins cererea formulată de apelanta pârâtă SC C. SA privind lămurirea dispozitivului Deciziei civile nr. 180/A din 23 mai 2007 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, în Dosarul nr. x/2005.

Pentru a pronunţa această hotărâre, curtea de apel a reţinut următoarele:

Prin Decizia civilă nr. 129/A din 16 aprilie 2009 a Curţii de Apel Cluj, a fost soluţionată cererea formulată de contestatoarea SC C. SA Bucureşti, fiind lămurit înţelesul dispozitivului Deciziei civile nr. 180 din 23 mai 2007 pronunţată de Curtea de Apel Cluj în sensul că debitorul creanţei de 69.246,2 RON, este Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, în faza execuţională.

Decizia civilă nr. 129/A din 16 aprilie 2009 a Curţii de Apel Cluj a fost casată, prin Decizia nr. 3663 din 12 septembrie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care, rejudecând cauza, a respins contestaţia la titlu formulată de contestatoarea SC C. SA Bucureşti.

În considerentele acestei decizii s-a reţinut că pârâtei SC C. SA Bucureşti îi revenea obligaţia de a achita reclamantului şi intervenientei despăgubirile băneşti de 69.246,2 RON pentru terenul în suprafaţa de 145 mp, nerestituit în natură, după cum îi revin şi celelalte obligaţii stabilite prin dispozitiv.

Curtea de Apel a reţinut că, puterea de lucru judecat "res iudicata pro veritate habetur" este reglementată de C. proc. civ. ca o prezumţie legală irefragabilă, ca o excepţie de fond, preemtorie şi absolută.

Pentru a exista putere de lucru judecat trebuie să existe triplă identitate de părţi, de obiect şi de cauză. Astfel, Curtea a constat că sunt îndeplinite cele trei elemente, respectiv părţile sunt aceleaşi, obiectul cererii este acelaşi având în vedere că şi prin prezenta cerere se solicită de către aceeaşi parte lămurirea dispozitivului cu privire la întinderea şi modul de aplicare a dispozitivului Deciziei civile nr. 180/A din 23 mai 2007, pronunţată de Curtea de Apel Cluj în Dosarul nr. x/2005. Cea de a treia cerinţă, respectiv cauza juridică, este îndeplinită, aceasta fiind reprezentată de instituţia sau categoria juridică, ori de principiul de drept substanţial, pe care reclamantul îşi întemeiază pretenţia sa, în raport de împrejurările de fapt evocate în cauză.

Cum reclamantul pretinde prin prezenta cerere lămurirea dispozitivului cu privire la întinderea şi modul de aplicare a dispozitivului Deciziei civile nr. 180/A din 23 mai 2007 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, în dosarul nr. x/2005, cerere identică cu cererea soluţionată prin Decizia civilă nr. 129/A din 16 aprilie 2009, cerinţa identităţii cauzei s-a apreciat a fi îndeplinită în cauză.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs pârâta SC C. SA Bucureşti.

În motivarea cererii de recurs se susţine, în esenţă, că în mod eronat a fost reţinută autoritatea de lucru judecat în privinţa cererii de lămurire a dispozitivului cu privire la întinderea şi modul de aplicare a dispozitivului Deciziei civile nr. 180/A din 23 mai 2007, în sensul că aceasta ar fi identică cu o cerere anterioară, respinsă, ce a format obiectul contestaţiei la titlu prin care s-a solicitat lămurirea înţelesului dispozitivului aceleaşi decizii.

Arată că, dispozitivul respectivei decizii, prin care a fost respinsă cerea de lămurire nu a clarificat nimic, dimpotrivă a creat şi o mai mare confuzie asupra naturii juridice a raporturilor juridice supuse judecaţii de fond, denaturând pricina şi creând un nou raport juridic reglementat de legea specială între apelant şi pârâtă şi care nu a făcut obiectul judecaţii de fond sau dezbătută în vreun fel, respectiv că s-ar fi solicitat prin contestaţia formulată, în baza Legii nr. 10/2001, plata vreunei despăgubiri de la recurentă.

Solicită admiterea recursului, modificarea în tot a încheierii şi trimiterea cauzei spre rejudecare sau rejudecând fondul cererii de lămurire să dispuneţi prin dispozitiv lămurirea dispozitivului, în raport de dispoziţiile speciale ale Legii nr. 10/2001 cu privire la întinderea şi modul de aplicare a dispozitivului, inclusiv modalitatea de exercitare sau valorificare a dreptului stabilit din dispozitivul Deciziei civile nr. 180/A din 23 mai 2007 care "stabileşte dreptul reclamantului şi intervenientei la despăgubiri băneşti în valoare de 69.246,2 RON pentru terenul de 145 mp nerestituit în natură" şi, mai ales, dacă este susceptibil de executare silita aceasta parte a dispozitivului sau cum poate fi valorificat.

Se reiterează faptul că pricina vizează o cauză întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001, de acordare a unor măsuri reparatorii într-o procedură specială, respectiv o contestaţie care se judecă în contradictoriu cu unitatea deţinătoare fără a fi necesară introducerea în cauză a statului român, deoarece legiuitorul a stabilit chiar în textul legii speciale obligaţia statului român de a plăti despăgubiri persoanelor îndreptăţite prejudiciate prin preluările abuzive, respectiv de a acorda măsurile reparatorii în formele prevăzute de lege. Mai mult, legiuitorul a stabilit nu doar persoana responsabilă şi legătura de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciul creat, dar, mai ales, a stabilit entităţile prin care urmează a se plăti masurile reparatorii.

Ca atare, tot legiuitorul a exclus citarea sau introducerea în cauza a statului român indiferent de entitatea care l-ar reprezenta în cadrul procedurii contestaţiei întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001, stabilind ca judecarea se va face numai în contradictoriu cu unitatea deţinătoare în calitate de intimată (pârâtă).

Situaţia specială din punct de vedere procedural al părţii pârâte, chiar şi în ipoteza în care entităţile prin care statul urma să acorde măsuri reparatorii în echivalent nu există sau nu funcţionează, nu transformă însă aceste litigii în acţiuni de drept comun, deoarece elementele esenţiale ale raportului juridic dedus judecaţii sunt prestabile de lege şi nu se schimba, respectiv: fapta, făptuitorul, prejudiciul şi legătura de cauzalitate.

Considerentele Deciziei din recurs nr. 3663 din 12 septembrie 2013 a ICCJ, prin care s-a respins cererea de lămurire, sunt generice şi nu clarifică raportul juridic stabilit în baza Legii nr. 10/2001. Cum dispozitivul hotărârii a cărei lămurire a fost solicitat a rămas identic, nu se poate reţine autoritatea de lucru judecat a hotărârii de respingere a recursului de către Înalta Curte şi Casaţie, prin Decizia civilă nr. 3807 din 10 iunie 2008. Mai mult, considerentele Deciziei civile nr. 3663 din 12 septembrie 2013 a ICCJ sunt situate în afara cadrului reglementat de Legea nr. 10/2001 şi nu pot avea autoritate de lucru judecat cată vreme nu au fost integrate într-o forma minimală în dispozitivul hotărârii de lămurire care să îl facă apt de executare silită.

Apreciază că autoritatea de lucru judecat nu poate opera, fiind necesar a fi clarificată normă juridică incidentă şi a se lămuri modul de valorificare a dreptului la despăgubiri băneşti constatat. Or, ceea ce s-a executat este, aşa cum au reţinut toate instanţele implicate în executarea silită a fost un dispozitiv completat de nişte considerente ale unei hotărâri de respingere a cererii de lămurire a înţelesului acelui dispozitiv, nesusceptibil de executare, care au modificat în substanţa sa raportul juridic dedus judecaţii.

Solicită respingerea excepţiei autorităţii de lucru judecat, deoarece conduce la recunoaşterea creării unui nou raport juridic instituit prin considerentele Deciziei civile nr. 3663 din 12 septembrie 2013 pronunţată de ICCJ, cu depăşirea competenţelor generale ale instanţelor judecătoreşti.

Examinând hotărârea atacată, în limita impusă de criticile din cererea de recurs susceptibile de încadrare în cazurile de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC C. SA Bucureşti pentru considerentele care succed:

Din istoricul istoricului demersurilor judiciare derulate între părţile litigante, rezultă următoarele:

Prin Sentinţa civilă nr. 185/C/2007 din data de 8 martie 2007, pronunţată de Tribunalul Cluj în Dosarul nr. x/2005, pârâta C. SA a fost obligată la soluţionarea notificării formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 de către reclamantul A. şi intervenienta B., privitoare la un teren cu suprafaţa de 380 mp. A fost obligată de asemenea pârâta la plata sumei de 1.776 RON către reclamant şi intervenientă, cheltuieli de judecată.

Apelul declarat de reclamant şi intervenientă a fost admis, prin Decizia civilă nr. 180/A/2007 din data de 23 mai 2007 Curtea de Apel Cluj dispunând restituirea în natură în favoarea reclamantului şi a intervenientei a unei suprafeţe de teren de 235 mp, identificată conform unui raport de expertiză, pentru restul de 145 mp fiind stabilit dreptul reclamantului şi intervenientei la despăgubiri băneşti în valoare de 69.246,2 RON. A fost menţinută obligaţia de plată a cheltuielilor de cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.776 RON.

Recursul declarat de pârâta C. împotriva deciziei Curţii de Apel Cluj a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 3807 din 10 iunie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Ca urmare a contestaţiei la titlu formulată de SC C. SA, prin Decizia nr. 129/A/2009, Curtea de Apel Cluj admite contestaţia la titlu şi lămureşte înţelesul dispozitivului Deciziei civile nr. 180/A din 23 mai 2007 pronunţată de Curtea de Apel Cluj în sensul că debitorul creanţei de 69,246,2 RON este Statul Român, prin Ministerul Finanţelor.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs Statul Român, care a fost respins, pentru lipsa calităţii procesuale active, prin Decizia nr. 932 din 4 februarie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Statul român a formulat cerere de revizuire a Deciziei nr. 129/A/2009 a Curţii de Apel Cluj, prin care s-a lămurit dispozitivului Deciziei nr. 180 din 23 mai 2007 a Curţii de Apel Cluj.

Prin Decizia civila nr. l/AR/2011 a Curţii de Apel Cluj din 14 aprilie 2011, Curtea de Apel Cluj a respins cererea de revizuire formulată de Statul român împotriva Deciziei nr. 129/A/2009 prin care s-a lămurit dispozitivul Deciziei nr. 180/2007 a Curţii de Apel Cluj.

Prin Decizia nr. 2928 din 2 mai 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost admis recursul formulat de Statul roman, prin Ministerul Finanţelor Publice împotriva Deciziei nr. 1/AR/2011 a Curţii de Apel Cluj, a fost modificată decizia atacata, în sensul că a fost admisă cererea de revizuire formulata de Statul român şi s-a dispus anularea Deciziei civile nr. 129/A/2009 a Curţii de Apel Cluj şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Cluj.

În rejudecarea contestaţiei la titlu, prin Decizia civila nr. 127/A/2012 din 7 decembrie 2012, Curtea de Apel Cluj lămureşte înţelesul dispozitivului Deciziei civile nr. 180 din 23 mai 2007 a Curţii de Apel Cluj, în sensul că debitorul creanţei de 69.246,2 RON este Statul Român, prin Ministerul Finanţelor. Împotriva acestei decizii a formulat recurs Statul român.

Prin Decizia nr. 3663 din 12 septembrie 2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie admite recursul declarat de Statul român împotriva Deciziei civile nr. 127/A/2012 din 7 decembrie 2012 a Curţii de Apel Cluj, casează decizia atacată şi rejudecând cauza, respinge contestaţia la titlu formulată de contestatoarea C. SA, instanţa supremă reţinând, în pronunţarea acestei decizii, că instanţa de apel a reţinut nelegal existenţa unor obligaţii în sarcina Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, câtă vreme dispozitivul hotărârii este clar şi neechivoc, în sensul că pârâtei SC C. SA Bucureşti îi revenea obligaţia de a achita reclamantului şi intervenientei despăgubirile băneşti în valoare de 69.246,2 RON pentru terenul în suprafaţă de 145 mp nerestituit în natură, după cum îi revin şi celelalte obligaţii stabilite în dispozitiv.

Ca urmare a demarării procedurii executării silite, debitoarea S.C. C. S.A. a formulat contestaţie la executare, printre motivele invocate de contestatoare fiind şi aspecte referitoare la inexistenţa obligaţiei sale de plată a sumei de bani.

Prin Sentinţa civilă nr. 3353 din 7 mai 2018 pronunţată de Judecătoria Sector 6 Bucureşti, în Dosarul nr. x/2017, se admite, în parte, contestaţia la executare formulată de contestatoarea C. SA, instanţa anulează, în parte, actele de executare, în ceea ce priveşte executarea silită a creanţei în sumă de 1.776 RON, reprezentând cheltuieli de judecată şi admite, în parte, cererea de întoarcere a executării silite şi obligă intimaţii la plata către contestatoare a sumei de 63,32 RON, reprezentând onorariu executor corespunzător creanţei în sumă de 1.776 RON. Totodată, instanţa respinge în rest contestaţia la executare şi cererea de întoarcere a executării silite, ca neîntemeiate.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel SC C. SA, care a fost respins prin Decizia civilă nr. 720 A din 14 martie 2019 pronunţată de Tribunalului Bucureşti.

Derularea şi finalizarea acestor proceduri judiciare relevă împrejurarea că recurenta a solicitat lămurirea dispozitivului Deciziei nr. 180/A din 23 mai 2007 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, prin utilizarea procedurii contestaţiei la titlu în baza art. 399 alin. (1) din vechiul C. proc. civ.

Astfel, prin Decizia civilă nr. 3663 pronunţată la data de 12 septembrie 2013 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2009, a fost admis recursul declarat de Statul român împotriva Deciziei civile nr. 127/A/2012 din 7 decembrie 2012 a Curţii de Apel Cluj, a fost casată decizia atacată şi, în urma rejudecării cauzei, s-a respins contestaţia la titlu formulată de contestatoarea C. S.A., privind lămurirea înţelesului dispozitivului Deciziei nr. 180 din 23 mai 2007 a Curţii de apel Cluj.

În prezenta cauză, prin cererea din 22 aprilie 2019, SC C. SA a solicitat lămurirea dispozitivului cu privire la întinderea şi modul de aplicare a dispozitivului Deciziei civile nr. 180/A din 23 mai 2007, pronunţată de Curtea de Apel Cluj.

Examinând hotărârea atacată, Înalta Curte reţine că instanţa de apel a reţinut corect că, cererea de lămurire, întemeiată pe dispoziţiile art. *2811 C. proc. civ., care face obiectul prezentului litigiu, este identică şi are aceeaşi finalitate cu cererea formulată de recurentă şi care a fost soluţionată, irevocabil, prin Decizia nr. 3663 din 12 septembrie 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în Dosarul nr. x/2009 prin care a fost soluţionată contestaţia la titlu formulată de C. SA privind Decizia nr. 180/A/2007 a Curţii de Apel Cluj.

Cum prin cererea de faţă se solicită lămurirea şi întinderea dispozitivului aceleiaşi decizii cu privire la debitorul obligaţiei de plată a despăgubirilor băneşti rezultate din Decizia nr. 180/A/2007 a cărei lămurire se solicită, rezultă că, prin hotărârea atacată, instanţa a reţinut corect incidenţa autorităţii de lucru judecat, astfel încât nu mai pot fi repuse în discuţie şi analizate problemele care au fost tranşate, în mod irevocabil, de către instanţele judecătoreşti.

Referitor la debitorul obligaţiei de plată, prin Decizia civilă nr. 3663/2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instanţa supremă a reţinut, cu ocazia soluţionării contestaţiei la titlu a Deciziei civile nr. 180/2007 a Curţii de Apel Cluj, că nu există nicio obligaţie în sarcina Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, câtă vreme dispozitivul hotărârii a cărei lămurire se cere este clar şi neechivoc, în sensul că pârâtei SC C. SA Bucureşti îi revine obligaţia de a achita reclamantului şi intervenientei despăgubirile băneşti în valoare de 69.246,2 RON pentru terenul în suprafaţă de 145 mp nerestituit în natură, după cum îi revin şi celelalte obligaţii stabilite în dispozitiv.

În realitate, criticile din cuprinsul cererii de recurs formulată de C. SA sunt critici aduse Deciziei civile nr. 180/A din 23 mai 2007 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, în Dosarul nr. x/2005, în privinţa modului în care a fost dezlegat raportul juridic obligaţional, precum şi Deciziei civile nr. 3663 din din 12 septembrie 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în Dosarul nr. x/2009, vizând modul în care instanţa supremă a reţinut că dispozitivul hotărârii a cărei lămurire se solicită şi prin cererea de faţă, este clar şi neechivoc, în sensul că C. SA este entitatea care trebuie să achite suma de 69.264,2 RON către intimaţi. Or, aceste critici tind a transforma, în mod nepermis, prezenta cale de atac într-o cale de atac de reformare împotriva unor decizii irevocabile, ceea ce este inadmisibil.

Mai mult, intimaţii au pornit şi finalizat executarea creanţei rezultată din cuprinsul titlului executoriu, reprezentat de Decizia nr. 180/A din 23 mai 2007 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, situaţie faţă de care solicitarea privind lămurirea dispozitivului hotărârii respective nu mai poate fi realizată în procedura reglementată de art. *2811 C. proc. civ., partea interesată având deschisă numai calea contestaţiei la executare, care a fost uzitată de SC C. SA şi finalizată prin pronunţarea Sentinţei civile nr. 3353 din 7 mai 2018 a Judecătoriei Sector 6 Bucureşti, rămasă definitivă.

În consecinţă, Înalta Curte urmează ca, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., să respingă, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC C. SA Bucureşti împotriva încheierii din 4 septembrie 2019 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă, pronunţată în Dosar nr. x/2005 şi să oblige recurenta la plata către intimaţi a sumei de 1.600 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, conform art. 274 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC C. SA Bucureşti împotriva Încheierii din 4 septembrie 2019 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă, pronunţată în Dosar nr. x/2005.

Obligă recurenta să plătească intimaţilor suma de 1.600 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 noiembrie 2019.

GGC - LM