Cassation appeal dismissed: moral damages for reputational harm; lower courts' delictual liability framework upheld

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 26 ianuarie 2017 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., stabilirea şi acordarea de despăgubiri pentru daunele morale aduse vieţii, onoarei, demnităţii şi reputaţiei reclamantei de către pârât.

La 24 martie 2017 reclamanta A. a depus la dosar cerere modificatoare şi completatoare a cererii de chemare în judecată, arătând că înţelege să se judece în contradictoriu cu B., C., D. şi E..

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti

Prin Sentinţa civilă nr. 1449 din 17 octombrie 2017 Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamanta A.

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta a formulat apel.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti

Prin Decizia nr. 1187 A din 9 noiembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost respins, ca nefondat, apelul reclamantei.

S-a luat act că intimaţii şi-au rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată, iar cheltuielile judiciare avansate de stat, în sumă de 147,5 RON, cu titlu de ajutor public judiciar în favoarea apelantei reclamante, au rămas în sarcina statului.

4. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei pronunţate de curtea de apel, reclamanta A. a declarat recurs.

Într-o primă critică, s-a arătat că nu există nicio hotărâre prin care să fi fost soluţionat fondul cauzei - motiv de casare al tuturor hotărârilor pronunţate în dosar. Atât instanţa de fond, cât şi instanţa de apel s-au pronunţat asupra unui alt obiect al cererii decât obiectul cu care au fost legal învestite - cerere în pretenţii.

Precizează că instanţa de apel a consemnat în singura încheiere de şedinţă din dosar faptul că obiectul acţiunii este acţiune în răspundere delictuală, când "în fapt şi în drept, obiectul acţiunii este angajarea răspunderii civile contractuale şi/sau delictuale, după caz, pentru intimaţi".

Instanţa nu a pus în discuţia părţilor recalificarea/modificarea cererii de chemare în judecată, fiind încălcat principiul contradictorialităţii, dreptul la apărare şi dreptul de dispoziţie al reclamantei.

O a doua critică priveşte faptul că "nici în judecata în fond şi nici în judecata în apel nu au avut loc dezbateri orale în contradictoriu cu privire la absolut nicio împrejurare, eveniment, mijloace de probă sau temeiuri de drept invocate în cererea introductivă modificată şi completată cu privire la obiectul cauzei - acţiune în pretenţii."

Recurenta-reclamantă precizează că instanţa avea obligaţia să analizeze motivele invocate în cuprinsul cererii de chemare în judecată - acţiune în pretenţii - pentru fiecare intimat în parte şi cu privire la fiecare capăt de cerere principal sau accesoriu. Arată că obiectul acţiunii a fost stabilit de către instanţa de apel prin decizie, fără să fi fost pus în discuţia părţilor şi fără să fi avut loc o judecată asupra fondului cauzei.

Menţionează că a invocat nulitatea absolută a încheierilor de şedinţă din judecata în fond (motivat de faptul că în nicio încheiere de şedinţă nu era consemnat obiectul cauzei, astfel încât au fost încălcate normele imperative ale art. 233 alin. (1) lit. g) şi lit. f) C. proc. civ.), însă nici prima instanţă şi nici instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra acestei nulităţii, aceasta rămânând nesoluţionată.

Recurenta-reclamantă arată, de asemenea, că deşi a invocat nulitatea absolută a şedinţei de judecată în fond din 3 aprilie 2018 (întrucât în cuprinsul încheierii nu sunt consemnate soluţia dată şi măsurile luate de instanţă, cu arătarea motivelor de fapt şi de drept, a fost încălcat dreptul la apărare - prin faptul că nu au fost soluţionate cererile de sechestru asigurător, iar instanţa de fond a continuat să efectueze acte de procedură după ridicarea cererii de recuzare), instanţa de apel a lăsat nesoluţionată nulitatea invocată.

Precizează că la dosar nu există nicio încheiere în care să fie consemnată amânarea pronunţării din 8 noiembrie 2018 pentru 9 noiembrie 2018, apreciind că sunt incidente dispoziţiile art. 174 şi următoarele C. proc. civ.

O altă critică se referă la faptul că instanţa de apel nu a supus dezbaterii publice niciun mijloc de probă şi niciun temei de drept şi a preluat în motivarea deciziei susţinerile instanţei de fond.

Recurenta-reclamantă a arătat că hotărârea este nemotivată şi nu îndeplineşte cerinţele imperative prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., instanţele respingând toate cererile reclamantei "nemotivat, în bloc", iar motivarea este "complet eronată, falsă, contrară probelor din dosar şi nemotivată sau motivată în baza unor temeiuri de drept care nu-şi fac aplicare." (pag. 58 din memoriul de recurs)

A menţionat că motivarea instanţei de apel este lacunară, având caracter de generalitate, fără a se argumenta în concret care au fost motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, în sensul înlăturării apărărilor reclamantei, nu a răspuns criticilor şi "nu a precizat mecanismul" prin care a ajuns la concluzia respingerii apelului.

A redat paragrafe din cauze în care s-a pronunţat Curtea Europeană a Drepturilor Omului, apreciind că situaţia din cauzele respective este similară cu cea din speţa dedusă judecăţii (cauza Miu contra României, Virgil Ionescu contra României, Şipoş contra României, Kyprianou contra Cipru, Albină contra României, Artico contra Italiei, Van de Hurk contra Olandei, Vlasia Grigore Vasilescu contra României).

Pentru toate motivele de recurs amplu dezvoltate, recurenta-reclamantă a solicitat, în temeiul art. 497 C. proc. civ., să se trimită dosarul spre rejudecare la o alta instanţă de fond, pentru buna administrare a justiţiei.

5. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor.

Recurenta-reclamantă A. a depus punct de vedere la raport, prin care a solicitat admiterea recursului şi respingerea apărărilor intimaţilor.

Prin Încheierea din 13 iunie 2019 completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei nr. 1187 A din 9 noiembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie şi a fixat termen de judecată în şedinţă publică pentru soluţionarea căii de atac la data de 21 noiembrie 2019.

6. Apărările formulate în cauză

Intimaţii-pârâţi B., C., D. şi E. au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Cererea de recurs formulată de reclamanta A. este amplu motivată, indicându-se ca temei de drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

În cuprinsul raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului întocmit în cauză, Înalta Curte a reţinut că susţinerile reclamantei se circumscriu motivelor de recurs prevăzute de art. 488 pct. 5 şi pct. 6 C. proc. civ., întrucât se critică faptul că au fost încălcate norme de procedură ce atrag nulitatea, respectiv faptul că decizia recurată este contradictorie şi nemotivată.

Cât priveşte criticile din memoriul de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte a reţinut că reclamanta nu a indicat ce normă de drept a fost greşit aplicată sau ignorată de instanţa de apel.

Având în vedere aspectele reţinute în cuprinsul raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, criticile din memoriul de recurs urmează a fi analizate prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 6 C. proc. civ.

Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., se constată că recurenta-reclamantă reclamă mai multe reguli de procedură care ar fi fost încălcate de către instanţa de apel:

1. Atât instanţa de fond, cât şi instanţa de apel s-au pronunţat asupra unui alt obiect al cererii decât obiectul cu care au fost legal învestite prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată, în cuprinsul căreia reclamanta a menţionat obiectul cauzei ca fiind cerere în pretenţii.

Se arată că prin cererea depusă în faţa instanţei de fond, reclamanta a înţeles să formuleze o completare a cererii de chemare în judecată, precizând că solicită obligarea pârâţilor la plata sumelor nominalizate "cu titlu de daune-interese în temeiul răspunderii civile contractuale şi/sau delictuale, după caz".

Potrivit alin. (4) al art. 22 C. proc. civ., care are denumirea marginală "Rolul judecătorului în aflarea adevărului", judecătorul dă sau restabileşte calificarea juridică a actelor şi faptelor deduse judecăţii, chiar dacă părţile le-au dat o altă denumire.

De asemenea, art. 152 C. proc. civ. dispune că: cererea de chemare în judecată sau pentru exercitarea unei căi de atac este valabil făcută chiar dacă poartă o denumire greşită.

Aşadar, instanţa de judecată învestită cu soluţionarea unei anumite cereri nu este ţinută de terminologia folosită de parte, ci are obligaţia de a da faptelor expuse de reclamant calificarea corectă din punct de vedere juridic.

Din lecturarea cererii de chemare în judecată, reiese faptul că reclamanta a înţeles să învestească prima instanţă cu soluţionarea unei cereri având ca obiect pretenţii în sens larg, astfel cum în mod corect a reţinut instanţa de apel, demersul judiciar urmărind în fapt repararea prejudiciului de natură nepatrimonială pe care reclamanta a pretins că l-a suferit urmare a acţiunilor desfăşurate de pârâţi.

Or, faţă de dispoziţiile legale anterior redate, nu se poate reţine faptul că instanţa a schimbat obiectul juridic al acţiunii introductive. Instanţa de fond a încadrat din punct de vedere juridic pretenţiile solicitate de reclamantă - aspect analizat de către instanţa de apel, care a argumentat pe larg legalitatea măsurii dispuse, subliniind faptul că a fost respectat atât principiul contradictorialităţii, cât şi principiul oralităţii şi dreptul la apărare al părţilor.

2. Prin cea de-a doua critică se reiterează critica din apel referitoare la pretinsa încălcare a principiilor oralităţii şi contradictorialităţii, recurenta-reclamantă arătând că "nici în judecata în fond şi nici în judecata în apel nu au avut loc dezbateri orale în contradictoriu cu privire la absolut nicio împrejurare, eveniment, mijloace de probă sau temeiuri de drept invocate în cererea introductivă modificată şi completată cu privire la obiectul cauzei - acţiune în pretenţii."

Aceste susţineri ale părţii sunt contrazise de aspectele reţinute în încheierea din 25 octombrie 2018, în cuprinsul căreia s-a consemnat faptul că părţile, legal citate, au fost prezente în faţa curţii de apel, astfel: reclamanta A. - a fost prezentă personal, intimaţii-pârâţi D. şi E. - personal şi asistaţi de avocat F., acelaşi apărător fiind în reprezentarea celorlalţi intimaţi-pârâţi B. şi C.

Tocmai în respectarea principiului oralităţii prevăzut de art. 15 C. proc. civ., în condiţii de contradictorialitate - astfel cum dispune art. 14 C. proc. civ., reţinând că părţile nu au solicitat administrarea de probe şi nu au formulat cereri care necesită o soluţionare prealabilă, Curtea a acordat pe rând cuvântul apelantei-reclamante, respectiv apărătorului intimaţilor-pârâţi, în dezbaterea apelului.

3. Deşi recurenta-reclamantă susţine că la dosar nu există nicio încheiere în care să fie consemnată amânarea pronunţării din 8 noiembrie 2018 pentru 9 noiembrie 2018, apreciind că sunt incidente dispoziţiile art. 174 şi următoarele C. proc. civ., examinând actele şi lucrările dosarului se observă că, pentru a da posibilitatea părţilor să depună la dosar concluzii scrise, instanţa a amânat succesiv pronunţarea din 25 octombrie 2018 la data de 8 noiembrie 2018, apoi, în aceeaşi compunere şi pentru aceleaşi motive, a amânat pronunţarea din 8 noiembrie 2018 la data de 9 noiembrie 2018.

Aşadar, susţinerile recurentei-reclamante nu se verifică, în condiţiile în care partea nu a justificat nicio vătămare pentru a se putea reţine aplicarea art. 174 şi următoarele C. proc. civ., la dosarul cauzei existând actul procedural care atestă amânarea succesivă a pronunţării de către instanţa de apel.

Cu referire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a arătat că hotărârea este nemotivată şi nu îndeplineşte cerinţele imperative prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., instanţele respingându-i acţiunea "nemotivat, în bloc", iar motivarea este "complet eronată, falsă, contrară probelor din dosar."

O altă critică se referă la faptul că instanţa de apel nu a supus dezbaterii publice niciun mijloc de probă şi niciun temei de drept şi a preluat în motivarea deciziei susţinerile instanţei de fond, iar motivarea instanţei este lacunară, având caracter de generalitate, fără a se argumenta în concret care au fost motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, în sensul înlăturării apărărilor reclamantei.

Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că instanţa de apel a validat raţionamentul primei instanţe, prezentând argumentele proprii pentru care a apreciat corectă soluţia pronunţată de prima instanţă, dezvoltând considerentele, juridic argumentate, pentru care a înţeles să respingă apelul declarat de reclamanta A..

În cuprinsul celor aproximativ 10 pagini ce constituie motivarea curţii de apel, au fost analizate punctual criticile formulate de apelanta-reclamantă, reiterate şi în cuprinsul memoriului de recurs, instanţa motivând soluţia pronunţată cu respectarea cerinţelor art. 425 C. proc. civ.

Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, instanţa de apel a arătat că, pentru a fi angajată răspunderea fiecărui pârât în temeiul art. 1357 C. civ., se impunea ca reclamanta să dovedească, în persoana fiecărui pârât, întrunirea cumulativă a condiţiilor răspunderii civile delictuale: săvârşirea faptei ilicite, existenţa unui prejudiciu, vinovăţia celui care a provocat prejudiciul şi existenţa raportului de cauzalitate între fapta produsă şi prejudiciul pretins.

În analiza condiţiilor de antrenare a răspunderii civile delictuale, curtea de apel a validat raţionamentul primei instanţe care a reţinut, prioritar, faptul că reclamanta nu a probat prejudiciul suferit, nefiind astfel îndeplinită prima dintre cele 4 condiţii ce se cer a fi cumulativ întrunite pentru angajarea răspunderii civile. Lipsa prejudiciului - lipsa uneia dintre cele 4 condiţii - duce la concluzia că antrenarea răspunderii civile delictuale nu poate fi reţinută, astfel încât nu se mai impunea examinarea condiţiilor în care putea fi angajată răspunderea civilă delictuală pentru fiecare pârât.

Criticile vizând probele pe care instanţele au înţeles să le valorifice, respectiv, nemulţumirea reclamantei faţă de probatoriul administrat în cauză, nu reprezintă motive de nelegalitate ce pot fi deduse judecăţii în calea extraordinară de atac a recursului, ci critici de netemeinicie ce nu pot fi cenzurate de către instanţa de control judiciar, modalitatea de administrare şi de interpretare a probatoriilor reprezentând o chestiune de fapt, ce este analizată în cadrul cercetării aspectelor legate de fondul cauzei.

Astfel, criticile din recurs care privesc aspectele referitoare la probele din dosar, faptul că, în aprecierea recurentei-reclamante, instanţa nu a dus la îndeplinire obligaţia "de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa", nu se pot circumscrie motivelor de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., pentru a putea fi cenzurate de către instanţa de recurs, instanţă învestită exclusiv cu probleme de nelegalitate, iar nu cu chestiuni de netemeinicie.

În ceea ce priveşte aprecierea recurentei-reclamante în sensul că instanţa nu a analizat şi nu a răspuns tuturor criticilor formulate prin motivele de apel, se constată că instanţa de apel a expus argumentele ce au determinat formarea convingerii sale, cu trimitere la probele administrate în cauză. Motivarea hotărârii judecătoreşti nu presupune existenţa unui răspuns detaliat la fiecare problemă ridicată de părţi în cadrul criticilor aduse soluţiei anterior pronunţate, ci ea implică examinarea reală a problemelor esenţiale ce au fost supuse analizei judiciare şi redarea, în considerente, a argumentelor ce au condus la pronunţarea soluţiei respective.

Se constată că instanţa de apel a argumentat soluţia pronunţată cu respectarea cerinţelor art. 425 C. proc. civ., decizia atacată conţinând elementele care fac posibil controlul hotărârii în calea de atac, motivarea fiind clară şi amplu dezvoltată, cuprinzând argumentele care au format convingerea instanţei în sensul soluţiei pronunţate.

Cu privire la critica vizând nepronunţarea instanţei de apel asupra cererii de scutire de la plata taxei judiciare de timbru, se constată că prin încheierea din 28 iunie 2018, Curtea de Apel Bucureşti a admis cererea de ajutor public judiciar formulată de apelanta A. şi a dispus scutirea apelantei de la obligaţia de achita taxa judiciară de timbru.

În ceea ce priveşte cererea de stabilire a sechestru judiciar, nu se poate reţine că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra acestei cereri, astfel cum susţine recurenta-reclamantă.

Se constată că în cuprinsul încheierii din 25 octombrie 2018 de amânare a pronunţării instanţa de apel a consemnat faptul că apelanta-reclamantă a precizat că "a formulat această cerere deoarece în fond a fost complet ignorată, aspect care constituie şi motiv de apel".

Cu privire la această cerere, analizată drept critică în apel, Curtea s-a pronunţat în pagina 24 a deciziei reţinând că:

"vor fi înlăturate şi criticile vizând nerespectarea prevederilor procedurale care reglementează soluţionarea cererilor având ca obiect sechestru asigurător, acesta putând prezenta relevanţă juridică în speţă, doar în cazul în care reclamanta ar fi învestit legal Tribunalul cu o cerere de instituire a sechestrului asigurător".

Pentru considerentele expuse, constatând legalitatea deciziei recurate, reţinând că aspectele de nelegalitate deduse judecăţii pe calea prezentului recurs sunt lipsite de temei, nefiind îndeplinite dispoziţiile art. 488 C. proc. civ. pentru casarea hotărârii, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei nr. 1187 A din 9 noiembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 noiembrie 2019.

GGC - LM