Civil liability for defamation in entertainment broadcast: balancing freedom of expression against reputation rights when associating a private individual with a criminal accusation

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti sub nr. x/2015, A. a solicitat, în contradictoriu cu SC B. SRL, C. şi SC D. SA, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate caracterul ilicit al afirmaţiilor referitoare la reclamant făcute de pârâtul C. în cadrul emisiunii "E.", precum şi a celor din cadrul articolului "Caz şocant în România! O bioterapeută, agresată 7 ore de mâna dreaptă a lui A.", publicat în data de 25 iunie 2015 de autorul V.P. pe site-ul www.x.ro deţinut de SC D. SA, cu încălcarea dispoziţiilor art. 71 - 74 C. civ., ale art. 26 şi art. 30 din Constituţia României şi ale art. 8 şi art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi să se dispună, în temeiul art. 1349, art. 1357, art. 1373, art. 1382 şi art. 1385 C. civ., obligarea pârâţilor C. şi SC B. SRL la plata, în solidar, a sumei de 10.000 euro, respectiv a pârâtei SC D. SA la plata sumei de 5.000 euro, cu titlu de despăgubiri morale, reprezentând echivalentul prejudiciului care i-a fost cauzat, precum şi obligarea pârâtelor persoane juridice ca, în temeiul art. 253 alin. (3) pct. a C. civ., să publice pe cheltuiala lor hotărârea ce se va pronunţa în cazul în care se va admite acţiunea, cu cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.

Competenţa de soluţionare a cauzei a fost declinată în favoarea Tribunalului Bucureşti prin Sentinţa civilă nr. 3991/2016 a Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti, Dosarul fiind înregistrat sub prezentul nr. x/3/2016 pe rolul secţiei a IV-a civile a tribunalului.

2. Sentinţa pronunţată de tribunal

Prin Sentinţa nr. 754 din 22 mai 2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în baza art. 406 C. proc. civ., a luat act de renunţarea reclamantului A. la judecarea acţiunii în contradictoriu cu pârâta SC D. SA. A admis, în parte, acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâţii SC B. SRL şi C., a constatat caracterul ilicit al afirmaţiilor referitoare la reclamant făcute de pârâtul C. în cadrul emisiunii "E." difuzată pe postul de televiziune B. în datele de 25 iunie 2015 şi 26 iunie 2015, a obligat pe pârâţi la plata către reclamant a sumei de 10.000 RON, în solidar, reprezentând daune morale, a respins capătul de cerere privind publicarea pe cheltuiala pârâţilor a hotărârii ce se va pronunţa în cauză, ca neîntemeiat şi a luat act că reclamantul îşi rezervă dreptul la cheltuieli de judecată pe cale separată.

3. Decizia pronunţată de curtea de apel

Prin Decizia nr. 362 A din 4 aprilie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie a admis apelul declarat de pârâţii SC B. SRL şi C. împotriva sentinţei pronunţate de tribunal, în contradictoriu cu intimatul-reclamant A. şi intimata-pârâtă SC D. SA. A schimbat, în parte, sentinţa civilă apelată, în sensul că a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamantul A. împotriva pârâţilor C. şi SC B. SRL. L-a obligat pe intimatul-reclamant să plătească apelantei-pârâte SC B. SRL 3.060 RON cheltuieli de judecată pentru prima instanţă şi apel.

4. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamantul A., solicitând admiterea acestuia şi rejudecarea cauzei de către curtea de apel.

A criticat hotărârea pentru aplicarea greşită a normelor de drept material care reglementează libertatea de exprimare şi limitele acesteia, respectiv articolul 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se referă, în opinia recurentului, la faptul că instanţa de apel a recurs la textele de lege aplicabile speţei, dar, fie le-a încălcat în litera şi spiritul lor, fie le-a aplicat greşit.

Determinarea şi aplicarea corectă a normelor de drept material presupun, cu necesitate, premisa stabilirii, de către instanţă, a unei situaţii de fapt calificată corect juridic, la care să se raporteze în procesul de aplicare a dispoziţiilor de drept substanţial. Or, instanţa de apel, deşi situaţia de fapt se poate stabili doar în raport de probele existente la dosar, care au demonstrat fără dubiu existenţa condiţiilor atragerii răspunderii civile delictuale a pârâţilor, le-a răsturnat complet semnificaţia sau le-a ignorant parţial, completându-şi concluziile cu presupuneri nefondate.

Reluând reţinerile din decizia atacată, recurentul a menţionat că demersul său nu poate avea ca scop stabilirea de către Înalta Curte a altei situaţii de fapt decât cea reţinută de instanţa de apel, însă prin acesta se urmăreşte cercetarea şi aprecierea de către instanţa de recurs a modului în care au fost interpretate şi aplicate normele de drept material raportat la situaţia de fapt stabilită.

Concluzia trasă de curtea de apel, potrivit căreia nu există condiţiile atragerii răspunderii civile delictuale, este, în opinia recurentului, greşită, deoarece este o consecinţă a interpretării eronate a normelor ce reglementează limitele libertăţii de exprimare (art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, art. 30 din Constituţia României şi art. 70 raportat la art. 75 C. civ.) care impun ca cel care face afirmaţii în spaţiul public să acţioneze cu bună-credinţă, să se abţină de la a aduce atingere drepturilor celorlalţi şi să depună toate diligenţele pentru ca aceste drepturi să fie protejate.

Orice persoană cu un minim de diligenţă ar fi prevăzut că o emisiune despre o presupusă faptă de viol poate conţine elemente ce pot aduce prejudicii persoanelor implicate, direct sau indirect. Cuvintele viol/violată au fost folosite de 20 de ori în cele două emisiuni, care au durat-aproximativ 50 de minute, adică de 4 ori la 10 minute, fiind rostite de toţi cei care au participat la emisiune. Potrivit recurentului, concluzia cu care rămâne telespectatorul în urma vizionării emisiunilor este clară: o femeie, care nu este o persoană publică a făcut acuzaţii că a fost violată de un bărbat care este/a fost mâna dreaptă a lui A., neavând relevanţă dacă invitata emisiunii a minţit sau nu sau dacă moderatorul emisiunii a crezut-o sau nu.

Din transcriptul emisiunii, reţinut de instanţa de apel, reiese fără echivoc că C. a recurs cu intenţie la această strategie de a nu pronunţa numele celui acuzat şi în schimb de a-l folosi pe al recurentului.

Limitele impuse dreptului la liberă exprimare se referă şi la obligaţia jurnalistului de a depune toate diligenţele pentru a respecta normele cuprinse de Codul deontologic al profesiei sale, care prevede că informaţiile vădit neadevărate sau cele despre care jurnalistul are motive temeinice să creadă că sunt false, nu vor fi publicate (cu referire la Decizia nr. 4519 din 15 iunie 2012 a Înaltei Curţi).

Argumentul curţii de apel în sensul că intimatul-pârât C. nu ar fi acţionat cu vinovăţie şi pentru că expresia reclamată nu i-ar aparţine, fiind preluată este, în opinia recurentului, complet nefondat, pentru că cel care preia o afirmaţie răspunde în realitate pentru conţinutul ei, fiind obligat să respecte aceleaşi limite ale libertăţii de exprimare.

Prin urmare, interpretând greşit exigenţele impuse de normele de drept material care reglementează libertatea de exprimare, instanţa de apel a concluzionat în mod vădit eronat, în opinia recurentului, că C. nu a săvârşit nicio faptă prejudiciatoare prin rostirea numelui recurentului, deşi, în mod contradictoriu, curtea a reţinut totuşi că în emisiunea în cauză au fost expuse informaţii pe care chiar jurnalistul nu le credea a fi adevărate şi pe care chiar el le-a apreciat în mod repetat ca fiind foarte "grave", elemente care ar fi fost suficiente pentru instanţă ca să stabilească că a avut loc o evidentă încălcare a limitelor în care se poate exercita libertatea de exprimare.

Recurentul a criticat şi susţinerea instanţei de apel potrivit căreia nu a existat o faptă ilicită întrucât nu s-ar fi putut simţi prejudiciat de folosirea expresiei "mâna dreaptă a lui A.", deoarece expresia ar mai fi fost folosită în anul 2014 de publicaţia on-line găzduită de pagina web www.x.ro, întrucât respectiva concluzie este bazată pe o prezumţie fără fundament, în condiţiile în care nu este un cititor al presei de scandal şi nu a avut cunoştinţă de acel articol.

Dar chiar şi dacă ar fi avut cunoştinţă de conţinutul articolului din 2014 din care se susţine că ar fi fost preluată expresia, pentru recurent nu are nicio relevanţă dacă l-ar fi contestat sau nu anterior acestui proces, deoarece analogia făcută de instanţă, menită să justifice de ce nu s-ar fi putut simţi ofensat de acea asociere, pleacă, de asemenea, de la o prezumţie eronată şi anume că cele două situaţii în care a fost utilizată expresia "mâna dreaptă" sunt asemănătoare, în realitate, fiind complet opuse. Astfel, pentru recurent, articolul din anul 2014 nu este unul cu conotaţii nefaste, el prezentând situaţia unei victime a regimului comunist şi fiind un subiect care poate atrage admiraţia cititorilor motiv pentru care nu ar fi avut de ce să fie prejudiciat de asocierea făcută, chiar dacă era falsă.

Susţinerea instanţei de apel potrivit căreia asocierea dintre recurent şi persoana acuzată a fost făcută doar ca să arate care este domeniul de activitate al celui din urmă, ca element de identificare, este în opinia recurentului inacceptabilă, pentru că nu era necesar a se folosi numele său pentru a se afirma că cineva acţionează în domeniul yoga.

Dacă instanţa de apel ar fi făcut aplicarea corectă a normelor care reglementează libertatea de exprimare şi limitele ei, ar fi constatat în mod firesc că pârâtul C. nu numai că nu a acţionat cu bună-credinţă, dar a şi urmărit să se folosească de numele recurentului în scopul atragerii audienţei şi, pe cale de consecinţă, a producerii de profit. Dacă ar fi acţionat cu bună-credinţă şi nediscriminatoriu, în opinia recurentului, moderatorul ar fi trebuit să-i acorde şi lui aceeaşi protecţie pe care a afirmat că o acordă celui acuzat pe nedrept, având în vedere că are aceleaşi drepturi ca cel împotriva căruia se formulaseră acuzaţiile. În schimb, acesta a decis ca numele celui acuzat de viol să nu fie rostit deloc, iar atunci când făcea referire la respectiva persoană, moderatorul adăuga numele său, ca şi cum i-ar fi cea mai apropiată persoană, afirmaţii care, indiferent de contextul în care s-ar reţine de instanta de apel că ar fi fost plasate (ca să se facă referire la profesia suspectului, de exemplu), nu pot fi scoase din contextul global, extrem de negativ, al emisiunii şi care sunt de natură a contura în conştiinţa telespectatorilor faptul că ar fi avut legătură cu activitatea infracţională expusă.

Recurentul a susţinut că pârâtul a încălcat limitele dreptului la exprimare şi obligaţiile impuse de Codul Deontologic al Jurnalistului atunci când a optat între a face o emisiune de scandal imediat ce a fost contactat de presupusa "victimă", fără probe solide şi fără o documentare serioasă pe care profesia i-o impunea sau a face mai târziu o emisiune bazată pe profesionalism, în urma unei investigaţii corecte.

A arătat că instanta de apel era obligată să aplice dispoziţiile legale în materie şi să constate că pârâţii nu au respectat toate aceste exigenţe obligatorii ale ocupaţiei lor, urmărind elementul de noutate şi de exclusivitate al aşa-zisului "subiect" de presă, în detrimentul respectării drepturilor fundamentale ale recurentului.

A precizat în acest context că faptul că nu a apelat sentinţa în ceea ce priveşte decizia de a i se respinge cererea privind publicarea hotărârii nu are semnificaţia dată de instanţa de apel. A menţionat că a apreciat la acel moment ca fiind acceptabilă reparaţia juridică primită şi a considerat că este mult mai important să urmărească să facă demersuri să readucă în echilibru dreptul la libera exprimare al pârâţilor şi dreptul său la protecţia imaginii şi a vieţii private.

În al doilea rând, recurentul a considerat că reţinând în mod greşit că nu există faptă ilicită deoarece pârâţii ar fi acţionat în limitele impuse dreptului la libera exprimare, instanta de apel a concluzionat, pe cale de consecinţă, că nu ar exista nici prejudiciu. Astfel, deşi situaţia de fapt o impunea, nu s-a mai făcut aplicarea corectă a normelor de drept material care reglementează condiţiile în care este atrasă răspunderea civilă a pârâţilor şi aceasta în condiţiile în care, chiar în modalitatea parţial incorectă în care a fost reţinută de instanţa de apel, situaţia de fapt conturează fără echivoc cel puţin existenţa unei culpe grave a intimatului-pârât C., cu referire la art. 1319, art. 1357, art. 1358 şi art. 1381 alin. (1) C. civ.

Recurentul a reamintit că, spre deosebire de reglementarea veche, dispoziţiile actuale ale C. civ. referitoare la răspunderea civilă sunt orientate cu precădere spre repararea oricărui prejudiciu, în prezent, textul normativ nemaicondiţionând prejudiciul de fapta ilicită, simpla existenţă a acestuia impunând reparaţiunea.

Prin urmare, în opinia recurentului, instanţa de apel era obligată să facă aplicarea dispoziţiilor art. 1357 şi 1381 alin. (1) C. civ. chiar şi în situaţia în care a reţinut ca nu ar exista o faptă ilicită, deoarece prejudiciul a fost dovedit fără putinţă de tăgadă. Însă, ca urmare a interpretării eronate a normelor de drept material ce reglementează limitele libertăţii de exprimare, care, dacă ar fi fost aplicate corect ar fi dus la constatarea existenţei faptei prejudiciatoare, concluziile instanţei de apel potrivit cărora nu ar fi existat niciun prejudiciu adus recurentului şi că intimatul-pârât nu a fi acţionat cu vinovăţie sunt şi ele vădit eronate.

Pe cale de consecinţă, recurentul a susţinut că decizia atacată este nelegală, deoarece se bazează pe raţionamente eronate la care s-a ajuns prin încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material care se aplică fondului cauzei.

5. Procedura de filtru

Completarea la raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin Încheierea din 2 octombrie 2019, completul de filtru a admis, în principiu, recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 362 A din 4 aprilie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie şi a fixat termen de judecată în şedinţă publică, cu citare părţi la data de 20 noiembrie 2019.

6. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată de D. SA s-a solicitat a se lua act de faptul că la instanţa de fond, reclamantul a renunţat la judecata în contradictoriu cu ea. Referitor la recursul declarat de reclamant cu privire la intimaţii-pârâţi SC B. SRL şi C. a lăsat la aprecierea instanţei soluţionarea acestuia.

Intimaţii-pârâţi SC B. SRL şi C. au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.

Au arătat că, contrar celor reţinute de recurent, instanţa de apel a realizat o corectă aplicare a normelor care reglementează limitele libertăţii de exprimare, în condiţiile în care, parcurgând materialul celor două emisiuni, este evident că numele recurentului nu a fost legat de o faptă acuzatoare de viol şi nici nu a fost indusă convingerea că un violator este colaboratorul cel mai apropiat al recurentului.

Au învederat că emisiunea "E." nu este una de investigaţie jurnalistică ci una de divertisment, ce abordează subiecte uşoare, mondene, iar publicul emisiunii cunoaşte aceste împrejurări şi percepe subiectele în această manieră.

Au solicitat a se constata că moderatorul emisiunii a acţionat cu respectarea obligaţiilor sale şi în limitele exercitării libertăţii de exprimare.

Referitor la prejudiciu, intimaţii-pârâţi au susţinut că nimic din ceea ce s-a afirmat nu a fost vătămător la adresa recurentului, afirmaţiile corespunzând unor situaţii de fapt reale.

Recurentul A. nu a depus răspuns la întâmpinările formulate în cauză.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Recurentul a criticat hotărârea pentru aplicarea greşită a normelor de drept material care reglementează libertatea de exprimare şi limitele acesteia, respectiv articolul 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, susţinând că instanţa de apel, deşi a recurs la textele de lege aplicabile speţei, fie le-a încălcat în litera şi spiritul lor, fie le-a aplicat greşit.

O astfel de critică impune a se analiza în ce măsură libertatea de exprimare a ziariştilor şi moderatorilor de emisiuni, garantată de art. 10, încalcă dreptul la viaţă privată a recurentului, ocrotit de art. 8 din Convenţie, în cadrul căruia este inclus şi dreptul la imagine şi reputaţie.

Or, instanţa de apel a examinat cauza din perspectiva echilibrului între cele două drepturi, deopotrivă garantate, verificând dacă, prin difuzarea emisiunii incriminate, intimaţii - pârâţi s-au plasat în afara limitelor de protecţie oferite de 10, cu consecinţa încălcării art. 8 din Convenţie.

Reperele rezultate din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în această materie vizează distincţia ce trebuie operată între fapte şi judecăţi de valoare, echilibrul dintre libertatea de exprimare şi dreptul la reputaţie, existenţa unei baze factuale, atunci când se impută fapte determinate şi, în cazul emiterii unor judecăţi de valoare, verificarea informaţiilor şi existenţa dreptului la replică, buna - credinţă a demersului jurnalistic şi doza de exagerare şi provocare admisibilă, tipul de discurs, natura subiectului expus, persoana vizată.

Pentru a constitui o încălcare a art. 8 din Convenţie şi pentru a opera sancţionarea jurnalistului în temeiul răspunderii civile delictuale, astfel cum a solicitat reclamantul, care reprezintă o ingerinţă a dreptului la liberă exprimare, atingerea reputaţiei unei persoane trebuie să atingă un anumit nivel de gravitate şi să cauzeze un prejudiciu real victimei prin încălcarea dreptului acesteia la respectarea vieţii private.

În susţinerea criticii formulate, recurentul a susţinut că instanţa de apel a reţinut greşit faptele faţă de exigenţele legii, arătând că orice persoană cu un minim de diligenţă ar fi prevăzut că o emisiune despre o presupusă faptă de viol poate conţine elemente ce pot aduce prejudicii persoanelor implicate, direct sau indirect şi că jurnalistul nu a respectat Codul deontologic al ziariştilor.

Atare susţineri nu pot fi însă primite.

În cauză, aşa cum a constatat şi instanţa de apel, în emisiunea incriminată, denumirea "mâna dreaptă a lui A." nu apare preluată în scopul denigrării şi acuzării recurentului, din atitudinea moderatorului emisiunii transparând neîncrederea în acuzaţiile aduse de invitata emisiunii fostului colaborator al recurentului.

După cum a reţinut şi curtea de apel, în speţă, realizatorul şi moderatorul emisiunii nu a făcut publice imputaţii factuale şi acuzatoare sau judecăţi de valoare lipsite de o bază factuală fundamentală împotriva recurentului, contrar susţinerii acestuia, neputând fi făcută nicio conexiune între fapta de viol şi recurent.

Numele recurentului a fost menţionat în emisiune în considerarea ocupaţiei sale, respectiv activitatea de yoga, domeniu în care activa şi autorul presupusului abuz.

Astfel, subiectul emisiunii a constat în prezentarea acuzaţiilor privind un presupus abuz sexual săvârşit de o persoană, fostă mână dreaptă a recurentului, iar nu prezentarea unor fapte de viol.

Moderatorul şi-a manifestat rezervele faţă de adevărul celor afirmate de invitata emisiunii, neîncălcând normele din Codul deontologic al jurnalistului şi a transmis publicului o informaţie reală, utilizând un limbaj neacuzator la adresa presupusului autor al violului şi, cu atât mai mult, la adresa recurentului.

În mod constant, CEDO a apreciat, potrivit principiilor cristalizate în jurisprudenţa sa, că garanţia libertăţii de exprimare oferită de Convenţie este subordonată condiţiei ca cei în cauză să acţioneze cu bună-credinţă, în sensul de a furniza informaţii exacte şi demne de credit.

În speţa de faţă, emisiunea de divertisment incriminată, contrar susţinerilor recurentului, nu a furnizat date nereale despre recurent, cu atât mai mult cu cât expresia folosită a fost preluată din spaţiul public on line nefiind o creaţie proprie a moderatorului.

Prin urmare, nu pot fi primite nici susţinerile recurentului potrivit cărora contextul în care ar fi folosită aceeaşi expresie (în mediul on line şi în emisiunea incriminată) este diferit.

Este irelevantă astfel această susţinere, atâta timp cât preluarea expresiei de "mâna dreaptă" a recurentului cu referire la persoana acuzată de un presupus abuz s-a făcut doar în virtutea activităţii comune exercitate de cei doi şi nicidecum în vederea asocierii recurentului cu o posibilă activitate infracţională.

De asemenea, nu poate fi primită susţinerea recurentului referitoare la nerespectarea de către moderator a normelor cuprinse în Codul deontologic al profesiei sale, în sensul că informaţiile vădit neadevărate sau cele despre care jurnalistul are motive temeinice să creadă că sunt false nu vor fi publicate.

Aici trebuie avut în vedere şi specificul emisiunii, care este una de divertisment monden şi nu una de anchetă jurnalistică, recurentul neputând pretinde existenţe incompatibile tipului de jurnalism practicat.

Astfel, în raport de specificul emisiunii, publicul acesteia cunoaşte că se abordează subiecte uşoare, mondene şi le percepe în atare manieră, distinct de subiectele care fac obiectul unor emisiuni de investigaţie jurnalistică.

Ca atare, nu pot fi primite susţinerile recurentului potrivit cărora difuzarea emisiunii s-a făcut fără o documentare serioasă pe care profesia moderatorului o impunea, atâta timp cât specificul este unul care implică o doză de senzaţional a subiectelor mondene la care face referire.

Se reţine deci că limitele libertăţii de exprimare au fost respectate în mod corespunzător jurisprudenţei CEDO în privinţa art. 10 din Convenţie, folosirea numelui recurentului, contrar susţinerii acestuia, fiind făcută în legătură cu domeniul de activitate al celui acuzat în mod neverosimil de viol.

Astfel, reglementarea libertăţii de exprimare şi a condiţiilor de exercitare a acesteia este cuprinsă atât în norme interne, cât şi în norme internaţionale, ratificate sau adoptate de statul român.

Conform celor ce rezultă din dispoziţiile normei convenţionale evocate, exerciţiul libertăţii de exprimare presupune "îndatoriri şi responsabilităţi" şi el poate fi supus unor "formalităţi, condiţii, restricţii sau sancţiuni", ceea ce semnifică recunoaşterea posibilităţii pentru stat de a exercita anumite "ingerinţe" în exerciţiul acestei libertăţi fundamentale. Aceste ingerinţe trebuie însă să îndeplinească anumite condiţii, respectiv să fie prevăzute de lege, să urmărească un scop legitim şi să fie necesare într-o societate democratică.

În jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a statuat, cu valoare de principiu, că oricine, inclusiv un ziarist, care exercită libertatea sa de expresie, îşi asumă "îndatoriri şi responsabilităţi" a căror întindere depinde de situaţia concretă în discuţie şi de procedeul tehnic utilizat. Recunoscând fără nicio rezervă rolul esenţial ce revine presei într-o societate democratică, jurisdicţia europeană a reamintit că paragraful 2 al art. 10 din Convenţie prevede limitele exerciţiului libertăţii de exprimare, urmând a se determina dacă, în circumstanţele particulare ale cauzei, interesul informării publicului poate trece înaintea "îndatoririlor şi responsabilităţilor" de care sunt ţinuţi ziariştii în exercitarea activităţii lor.

Totodată, s-a arătat că trebuie găsit un echilibru între libertatea de exprimare şi dreptul la viaţa privată, care cade sub incidenţa art. 8, echilibru care impune tragerea la răspundere a persoanelor vinovate de comiterea afirmaţiilor denigratoare, dacă afirmaţiile reprezintă situaţii factuale, lipsite de suport probatoriu, efectuate în cadrul unei adevărate campanii de denigrare şi reiterate în public, prin mijloace de comunicare prin presă şi mass-media cu rea-credinţă (cauza Petrina vs. România, cauza Andreescu vs. România).

De asemenea, libertatea de exprimare este aplicabilă şi "informaţiilor" ori "ideilor" care ofensează, şochează sau deranjează, iar pentru a constitui o încălcare a art. 8 din Convenţie care protejează dreptul la reputaţie, un atac împotriva reputaţiei unei persoane trebuie să atingă un anumit nivel gravitate şi să cauzeze un prejudiciu victimei prin atingerile aduse dreptului acesteia la respectul vieţii private (cauza A. c. Norvegiei, 9 aprilie 2009, nr. 28070/06, par. 64).

În aprecierea depăşirii limitelor libertăţii de exprimare şi necesitatea respectării dreptului la viaţa privată, respectiv dreptul la imagine şi dreptul la reputaţie, Curtea Europeană a avut în vedere calitatea şi funcţia persoanei criticate, forma/stilul şi contextul mesajului critic, contextul în care este redactat articolul (cauza Niculescu Dellakeza vs. România), interesul public pentru tema dezbătută (cauza Bugan vs. România), buna-credinţă a jurnalistului (cauza Ileana Constantinescu vs. România), raportul dintre judecăţile de valoare şi situaţiile faptice, doza de exagerare a limbajului artistic, proporţionalitatea sancţiunii cu fapta, precum şi motivarea hotărârii (cauza Bugan vs. România, cauza Dumitru vs. România).

Or, în speţă, se constată că este îndeplinită condiţia bunei-credinţe a jurnalistului, raportat la situaţia de fapt reţinută, pe baza probelor, de către instanţa de apel şi faţă de specificul emisiunii.

Se reţine astfel că instanţa de apel, contrar susţinerilor recurentului, a analizat criteriile de apreciere a limitelor criticii acceptabile, verificând dacă ingerinţa este prevăzută de lege, dacă este justificată, limitele aprecierii fiind mai largi în cazul unei persoane publice.

Recurentul a criticat şi susţinerea instanţei de apel potrivit căreia nu a existat o faptă ilicită întrucât nu s-ar fi putut simţi prejudiciat de folosirea expresiei "mâna dreaptă a lui A.", deoarece expresia ar mai fi fost folosită în anul 2014 de publicaţia on-line găzduită de pagina web www.x.ro.

În al doilea rând, recurentul a considerat că reţinând în mod greşit că nu există faptă ilicită deoarece pârâţii ar fi acţionat în limitele impuse dreptului la libera exprimare, instanta de apel a concluzionat, pe cale de consecinţă, că nu ar exista nici prejudiciu, nemaifăcând aplicarea corectă a normelor de drept material care reglementează condiţiile în care este atrasă răspunderea civilă a pârâţilor.

Aceste susţineri nu pot fi primite.

Se constată inexistenţa faptei ilicite (afirmaţii defăimătoare la adresa reclamantului) şi a prejudiciului (afectarea onoarei şi a demnităţii reclamantului prin producerea cel puţin a unor suferinţe psihice pe care orice persoană le-ar încerca în situaţia la care a fost expus reclamantul).

Astfel, după cum s-a arătat şi a constatat curtea de apel, menţionarea numelui recurentului în legătură cu presupusul viol nu constituie, în sine, o faptă ilicită, nefiind de natură să încalce niciunul dintre drepturile personale nepatrimoniale ale acestuia, atâta timp cât referirea la reclamant s-a făcut exclusiv în legătură cu domeniul de activitate al autorului abuzului şi nu cu presupusa faptă de viol.

Totodată, deşi este adevărat că angajarea răspunderii civile delictuale, astfel cum este reglementată de art. 1357 şi următ. C. civ., presupune existenţa a patru condiţii sau elemente constitutive, dat fiind caracterul cumulativ al acestora, de vreme ce s-a constatat inexistenţa caracterului ilicit al faptei devine lipsită de relevanţă analiza celorlalte condiţii, sens în care nu se poate reproşa instanţei o astfel de omisiune, cu atât mai mult cu cât, în susţinerea existenţei condiţiei prejudiciului, recurentul s-a limitat a afirma că acesta este "dovedit fără putinţă de tăgadă".

În acelaşi sens, este de netăgăduit că sancţionarea jurnalistului, în temeiul răspunderii civile delictuale, astfel cum a solicitat recurentul, reprezintă o ingerinţă în dreptul la liberă exprimare, garantat de articolul 10 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi articolul 30 din Constituţie.

Pentru cele de mai sus, în temeiul art. 497 C. proc. civ., recursul se vădeşte ca nefondat, urmând a fi respins ca atare.

Văzând solicitarea apărătorului intimaţilor - pârâţi de acordare a cheltuielilor de judecată, dovedite cu înscrisurile depuse la dosar, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va fi obligat recurentul la plata către intimaţii-pârâţi a sumei de 7.052 RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 362 A din 4 aprilie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă pe recurent la 7.052 RON cheltuieli de judecată către intimaţii-pârâţi SC B. SRL şi C.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 noiembrie 2019.

GGC - LM