Cassation appeal annulled for lacking substantive legal motivation: mere factual re-analysis of loan and debt recognition contracts insufficient to establish nullity under Civil Procedure Code

Analizând recursul în conformitate cu dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivele de casare, Înalta Curte constată următoarele:

Prin cererea depusă la data de 29 ianuarie 2019, pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă, reclamantul A. a declarat recurs împotriva împotriva deciziei civile nr. 190 C din data de 19 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de 13 februarie 2019, sub nr. x/2016, şi repartizat aleatoriu spre soluţionare completului de filtru nr. 10.

Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1, 2, 4, 5, 6 şi 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, desfiinţarea hotărârii instanţei de apel şi a primei instanţe şi, în rejudecare, admiterea acţiunii, având în vedere dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Cu privire la motivele de recurs încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1, 2 şi 5 C. proc. civ., privind modul de constituire a completului de judecată, recurentul-reclamant a precizat că nu deţine dovezi (înscrisuri) până în prezent, în sensul susţinerii, însă dacă după administrarea dovezilor/înscrisurilor se va justifica acest caz de casare, a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii şi trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelului, potrivit art. 497 C. proc. civ.

Astfel, a susţinut că instanţa de apel a procedat la aplicarea greşită a normelor de drept material, întrucât a pornit de la premise greşite, caz de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

După o expunere amplă a celor reţinute de instanţa de apel în considerentele deciziei recurate, recurentul-reclamant a arătat care sunt silogismele juridice reţinute greşit de către instanţa de apel (pagina 8 din cererea de recurs), apoi a făcut o prezentare a situaţiei de fapt şi a probelor depuse la dosar .

Cu privire la convenţia din data de 2 noiembrie 2007, ce face obiect al primului petit al acţiunii introductive de instanţă, privind pretinsul împrumut pentru suma de 2.200.000 RON, recurentul-reclamant a arătat că reprezintă un artificiu formal abstract, fără substanţă juridică, neavând existenţă juridică proprie, iar pârâtul B., împrumutătorul aparent, nu putea dispune de suma de bani întrucât nu o avea, suma de 2.200.000 RON fiindu-i virată de SC C., prin D., cu o destinaţie precisă, respectiv achitarea activului hotelului E. în procedura de executare silită.

Pârâtul B., prin convenţia încheiată anterior (la 1 noiembrie 2007) cu SC C., prin D., s-a obligat să nu negocieze, să nu poarte negocieri ascunse cu nicio persoană, sub nici un titlu, negocieri care să urmărească transmiterea către altă persoană fizică sau juridică a activului pentru care B. încasa suma de 2.200.000 RON.

Comportamentul fraudulos al intimatului-pârât B. faţă de convenţia încheiată cu SC C. la 1 noiembrie 2007 a condus la litigiul purtat ulterior cu D. şi SC C. SRL, soluţionat definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. x/2009, prin Decizia nr. 1846/2012. Conform acestei hotărâri judecătoreşti, definitivă şi irevocabilă, pârâtul B. a fost obligat la plata, către SC C., a sumei de 855.000 euro.

În continuare, recurentul-reclamant a arătat că această obligaţie de plată a dus la redactarea formală a convenţiei din anul 2012, ce constituie petitul doi al acţiunii introductive, fiind dovedită împrejurarea că suma virată de B. în contul SC F. SRL a fost folosită de această societate pentru a plăti parţial diferenţa de preţ a hotelului E., pe care 1-a adjudecat în cadrul unei proceduri de executare silită.

Totodată, în luna martie 2008, pârâtul B. a devenit el însuşi asociat al SC F. SRL, beneficiind practic, în calitate de asociat şi administrator, corespunzător părţilor sale sociale, de suma de bani pe care el însuşi o transferase în contul respectivei societăţi.

Convenţia din 17 aprilie 2012, în opinia recurentului-reclamant, este lovită de nulitate absolută ca act recognitiv, atât pentru falsitatea cauzei, dar şi ca izvor al obligaţiei de plată către SC C. SRL a sumelor de 855.000 euro şi 47.466,66 RON.

Prin prisma prevederilor art. 1189 din C. civ. de la 1864, actul recognitiv, în cele două cazuri menţionate, nu poate avea niciun efect "despre ceea ce cuprinde mai mult decât titlul primordial sau despre ceea ce nu este în asemănare cu acest titlu". În cazul unui contract de împrumut, care este un contract real, titlul primordial al convenţiei presupune în mod necesar menţiunea remiterii către împrumutat a sumei împrumutate la data semnării contractului şi remiterea efectivă, reală, a obiectului împrumutului, căci numai atunci contractul poate fi considerat executat de împrumutător şi se poate pune în discuţie obligaţia de restituire a împrumutului de către împrumutat.

În situaţia în care remiterea împrumutului către împrumutat nu s-a făcut o dată cu semnarea contractului de împrumut, ci printr-o plată ulterioară, titlul primordial al remiterii împrumutului, ca şi a obligaţiei de restituire a împrumutului, este constituit de convenţia semnată de părţi, însoţită de actul ulterior de remitere a sumei împrumutate către împrumutat.

Recurentul a mai arătat că în convenţia din data de 17 aprilie 2012 nu se face nicio menţiune cu privire la remiterea sumei împrumutate către împrumutat la data semnării contractului de împrumut şi nici referitor la o remitere ulterioară a sumei împrumutate către împrumutat.

De asemenea, a arătat recurentul-reclamant, remiterea sumei prevăzute în contractul de împrumut a fost făcută de pârâtul B. către terţul SC F. SRL şi nu către reclamant, în calitate de împrumutat în Contractul de împrumut nr. x din 2 noiembrie 2007.

Conchizând, recurentul-reclamant a învederat că nu sunt îndeplinite cerinţele art. 1189 din C. civ. de la 1864 pentru ca actul juridic semnat la data de 17 aprilie 2012 să aibă şi să producă efecte ca act recognitiv, de recunoaştere a unei datorii preexistente.

În ceea ce priveşte critica încadrată în dispoziţiile art. 488 pct. 4 C. proc. civ., recurentul-reclamant a susţinut că acest motiv de recurs se întemeiază pe conceptul de "exces de putere" ce derivă din principiul constituţional al separaţiei puterilor în stat şi vizează imixtiunea instanţelor judecătoreşti în domeniul atribuţiilor puterii legislative sau executive.

Recurentul a mai arătat că în cazul încălcării/aplicării greşite a normelor de drept material, nu se aduc atingeri principiului constituţional al separaţiei şi echilibrului puterilor sau interesului general, ci sunt vizate vicii grave ale hotărârii atacate în privinţa normelor de drept material. De aceea, depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti constituie o formă specifică a încălcării/aplicării greşite a unor norme de drept material, în sensul că priveşte transgresarea unor norme constituţionale referitoare la sfera atribuţiilor puterii judecătoreşti.

Cele două motive de recurs se deosebesc şi prin efectele lor, în timp ce depăşirea atribuţiilor judecătoreşti atrage casarea hotărârii atacate, încălcarea/aplicarea greşită a legii determină modificarea acesteia.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 4 C. proc. civ., a arătat recurentul-reclamant, este de ordine publică şi poate fi invocat de oricare dintre părţi, de procuror sau de instanţă din oficiu în orice stare a pricinii.

În opinia sa, aprecierile instanţei de apel oglindesc modul superficial în care au fost examinate lucrările dosarului, instanţa încălcându-şi obligaţia de a stărui pentru aflarea adevărului.

Or, conform prevederilor cuprinse în art. 22 C. proc. civ., judecătorii au îndatorirea să stăruie prin toate mijloacele legale pentru aflarea adevărului, în cauză, în opinia recurentului-reclamant, instanţa fiind datoare să administreze toate mijloacele de dovadă depuse.

În concluzie, recurentul-reclamant a susţinut că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre criticabilă, procedând la o apreciere selectivă a probelor, ceea ce l-a privat de accesul la un proces echitabil.

În termen legal, intimatul-pârât B. a depus întâmpinare la recursul promovat de reclamantul A., arătând că, prin motivele de recurs, acesta îşi exprimă nemulţumirea faţă de modul în care instanţa de apel a reapreciat probele din dosar şi a respins apelul promovat de reclamant, păstrând sentinţa de fond aşa cum a fost pronunţată. Motivele recurentului, a arătat intimatul-pârât, nu se încadrează în niciunul din motivele de casare invocate de acesta, respectiv art. 488 pct. 1, 2, 4, 5, 6 şi 8 C. proc. civ., acesta reiterând susţinerile şi apărările formulate în faţa instanţelor care au judecat anterior cauza, situaţie în care intervine sancţiunea nulităţii prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a căii de atac.

Prin raport s-a reţinut că, în opinia raportorului, părţile au deschisă calea de atac a recursului împotriva deciziei atacate, recursul îndeplineşte condiţiile de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a), c) şi e) C. proc. civ., este declarat în termen legal, iar recurentul a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru. De asemenea, s-a reţinut că, în temeiul dispoziţiilor art. 493 C. proc. civ., completul de filtru urmează să dispună asupra admisibilităţii în principiu a recursului şi să aprecieze cu privire la încadrarea criticilor formulate de recurentul-reclamant în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., reţinându-se că intimatul-pârât B. a invocat, prin întâmpinare, excepţia nulităţii căii de atac declarate de recurentul-reclamant.

Completul de filtru C10, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., a dispus comunicarea raportului părţilor, pentru ca acestea să depună puncte de vedere, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor.

La 12 iulie 2019, intimatul-pârât a depus punct de vedere asupra raportului, prin care a reiterat excepţia nulităţii recursului, invocată şi prin întâmpinare, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Examinând recursul, în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în raport de excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul-pârât B., prin întâmpinare, şi reţinută prin raport, faţă de dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiaşi articol sancţionează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanţă, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeaşi sancţiune intervine şi în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din cele statuate de art. 489 alin. (2) din acelaşi act normativ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

Aşadar, pe lângă cerinţa încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în caz contrar, neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.

În cauză, prin decizia civilă nr. 190C din 19 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 1183 din 20 noiembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Galaţi, în contradictoriu cu pârâtul B., reţinând, în esenţă, că în ceea ce priveşte convenţia de împrumut din 2 noiembrie 2007, reclamantul a eşuat în a dovedi lipsa, caracterul fals sau ilicit al cauzei încheierii actului juridic, iar împrejurarea că suma împrumutată a fost virată la data de 2 noiembrie 2007 de intimatul-pârât în contul SC F. SRL nu lipseşte de cauză convenţia din 2 noiembrie 2007, ci dimpotrivă dovedeşte existenţa ei, întrucât trimiterea sumei într-un cont bancar la care reclamantul, în calitate de administrator al societăţii la acea dată, avea acces şi utilizarea ulterioară a sumei către acelaşi administrator al societăţii într-o operaţiune ce a necesitat plata într-o licitaţie şi achiziţionarea pentru societatea sa a unui bun imobil, inclusiv cu această valoare, demontează teza lipsei de cauză.

Referitor la caracterul fals şi ilicit al cauzei următorului act încheiat, respectiv Convenţia nr. 3 din 17 aprilie 2012, instanţa de apel a reţinut că ratificarea actului a fost dovedită de manifestarea de voinţă plenară a reclamantului, în sensul de a-i da direct eficienţă în raporturile obligaţionale preexistente, convenţia având aşadar o cauză, scopul elaborării ei fiind până la proba contrară unul licit, permis de lege şi valorificat ca atare într-o procedură distinctă, cu toate particularităţile decurgând din operaţiunea juridică de compensare.

Analizând cererea de recurs, Înalta Curte constată că recurentul a expus situaţia de fapt, precizând, în esenţă, că în ceea ce priveşte convenţia din 2 noiembrie 2007, ce face obiectul primului petit al acţiunii introductive, privind pretinsul împrumut de 2.200.000 RON, aceasta reprezintă un artificiu formal abstract, fără substanţă juridică, neavând existenţă juridică proprie, iar pârâtul B., împrumutătorul aparent, nu putea dispune de suma de bani, suma fiindu-i virată de SC C., prin D., cu o destinaţie precisă, respectiv achitarea activului hotel E. în procedura de executare silită.

În ceea ce priveşte convenţia din 17 aprilie 2012, recurentul a arătat că este lovită de nulitate absolută ca act recognitiv, atât pentru falsitatea cauzei, dar şi ca izvor al obligaţiei de plată către C. a sumelor de 855.000 euro şi 47.466,66 RON, întrucât nu face nicio menţiune cu privire la remiterea sumei împrumutate către împrumutat la data semnării contractului de împrumut, dar nici la o remitere ulterioară a sumei împrumutate către împrumutat.

Înalta Curte constată că susţinerile recurentului sunt critici care vizează netemeinicia deciziei atacate şi nu reprezintă o motivare a căii de atac exercitate, conform exigenţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) C. proc. civ.. Astfel, recurentul nu a arătat în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate şi nici nu a combătut raţionamentul instanţei de apel, prin formularea unor critici susceptibile de cenzură în recurs, acesta prezentând pe larg situaţia de fapt a litigiului şi indicând formal motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1, 2, 4, 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor imputate instanţei, respectiv o minimă argumentare a criticii în drept.

În acest sens, cererea de recurs trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici, care, circumscrise motivelor de recurs, sunt de natură a susţine nelegalitatea hotărârii atacate.

Raportat la susţinerile din memoriul de recurs, Înalta Curte constată că recurentul a expus pe larg situaţia de fapt a litigiului şi a criticat decizia instanţei de apel din perspectiva modului în care instanţa a apreciat probele care au convers spre concluzia că niciunul dintre actele pretins lovite de nulitate absolută nu este vizat de această sancţiune, însă în recurs nu pot fi puse în discuţie şi reanalizate probele administrate, recursul fiind o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii controlul conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept incidente cazului concret dedus judecaţii, nicidecum reanalizarea probatoriului administrat.

Cu referire la susţinerile recurentului în sensul că nu sunt îndeplinite cerinţele art. 1189 din C. civ. de la 1864, pentru că actul semnat la 17 aprilie 2012 să producă efecte ca act recognitiv, de recunoaştere a unei datorii preexistente, Înalta Curte reţine că recurentul-reclamant a invocat aceste dispoziţii legale doar din perspectiva aprecierii probelor, fără a dezvolta, în concret, critici prin care să pună în discuţie modul în care instanţa de apel a interpretat sau aplicat aceste norme legale.

În acest sens, Înalta Curte menţionează că simpla indicare a unor texte de lege nu este suficientă pentru declanşarea mecanismului de exercitare a recursului, ci este necesar a fi indicate motivele pentru care titularul cererii de recurs apreciază că dezlegarea dată de instanţa care a pronunţat hotărârea atacată nu este conformă cu prevederile legale invocate.

Având în vedere că recurentul nu a arătat care sunt criticile de nelegalitate ale deciziei atacate şi că, în cauză, nu au fost identificate motive de ordine publică, care să poată fi invocate din oficiu, în condiţiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că cererea de recurs dedusă judecăţii nu îndeplineşte cerinţele prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 486 alin. (3) din acelaşi act normativ.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 190 C din data de 19 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei civile nr. 190 C din data de 19 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă.

Potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac şi se comunică părţilor, conform art. 427 alin. (1) C. proc. civ.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 noiembrie 2019.

GGC - LM