Tenant's appeal annulled for failing to substantiate grounds of illegality regarding expert evidence assessment and compensation valuation in property improvement dispute.

Analizând recursul în conformitate cu dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivele de casare, Înalta Curte constată următoarele:

Prin cererea depusă la data de 14 iunie 2018, la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, reclamanta A. a declarat recurs împotriva Deciziei civile nr. 494 A/2018 din data de 26 aprilie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 5 iulie 2018 şi repartizat aleatoriu spre soluţionare completului de filtru CF x.

Prin cererea formulată, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea, în parte, a hotărârii atacate, în ceea ce priveşte diminuarea cuantumului despăgubirilor acordate la fond, şi trimiterea cauzei instanţei de apel în vederea judecării şi soluţionării cauzei prin raportare la valoarea îmbunătăţirilor cuvenite faţă de data soluţionării în fond a cauzei.

După expunerea situaţiei de fapt, reclamanta a susţinut că, deşi instanţa de apel a reţinut, în mod corect şi temeinic, situaţia de fapt şi a făcut, în principiu, o aplicare corectă a art. 48 din Legea nr. 10/2001, a aplicat greşit dispoziţiile legale, ceea ce a condus la diminuarea în mod nejustificat a cuantumului despăgubirilor datorate de pârât.

Astfel, recurenta a opinat că, în mod greşit, instanţa de apel a fixat cuantumul despăgubirilor prin raportare la momentul soluţionării căii de atac a apelului, deşi acest cuantum este dat de momentul soluţionării în fond a cauzei.

O altă greşeală a instanţei de apel a constat în aceea că a înlăturat, în mod nejustificat, evaluarea făcută prin raportul de expertiză întocmit de expert B., aspect care, în opinia recurentei, nu are în vedere o greşită aplicare a legii, ci se subsumează primului motiv, din valoarea de despăgubire fiind înlăturate, fără temei legal, valoarea lucrărilor efectuate de reclamantă la camerele 8 şi 9 din imobil.

Recurenta-reclamantă a mai arătat că, în raport de dispoziţiile art. 1088 alin. (2) din C. civ. de la 1864, aplicabil în speţă, daunele interese se cuvin fără ca creditorul să fie ţinut a justifica vreo pagubă.

Cu privire la momentul evaluării despăgubirii, în opinia recurentei, nu este justificat ca valoarea să se raporteze la momentul evaluării în calea de atac, ci la momentul evaluării de la judecata în fond, deoarece acela este momentul de la care pârâtul este în întârziere şi datorează despăgubirea.

A arătat recurenta-reclamantă că judecătorului fondului îi revine obligaţia de a dezlega pricina, iar instanţei din apel îi revine doar rolul de a verifica soluţia sub aspectul temeiniciei şi legalităţii, nu de a face o nouă evaluare la momentul judecării căii de atac.

În continuare, recurenta a susţinut că prin formularea căii de atac a apelului s-a prelungit procesul şi s-a amânat intrarea în folosinţa apartamentului, astfel că pârâtul C. este în culpă şi în întârziere, ca urmare a admiterii acţiunii, de la data introducerii cererii de chemare în judecată, motiv pentru care acesta trebuie să suporte riscul uzurii îmbunătăţirilor, sens în care a statuat chiar instanţa de apel în considerentele hotărârii.

În acest sens, recurenta a solicitat să se constate că instanţa de apel a făcut o aplicare greşită a normelor de drept material, respectiv a dispoziţiilor art. 1088 alin. (2) din C. civ. de la 1864.

De asemenea, recurenta-reclamantă a arătat că este nemulţumită de faptul că instanţa de apel a invalidat nejustificat raportul de expertiză întocmit de expert B., prezentând, în detaliu, aspecte ce ţin de probatoriul administrat; recurenta a învederat că această susţinere nu reprezintă motiv de recurs, având în vedere că omologarea sau invalidarea unui raport de expertiză ţine de cercetarea judecătorească şi nu de aplicarea unor norme de drept material, ci se subsumează motivelor de recurs dezvoltate anterior.

Recurenta a mai solicitat să se constate că, întrucât are calitatea unui constructor de bună-credinţă, pârâtul este obligat legal să o despăgubească şi pentru îmbunătăţirile aduse camerelor 8 şi 9 din apartamentul nr. x, nu doar pentru camerele prevăzute în contract, iar instanţa de apel prin excluderea acestor îmbunătăţiri din cuantumul despăgubirilor a făcut o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 494 alin. (3) C. civ. de la 1864, art. 48 din Legea nr. 10/2001 reprezentând o aplicaţie a dispoziţiilor şi principiilor privind accesiunea imobiliară.

Prin întâmpinarea formulată, intimatul C. a solicitat, în principal, anularea recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar, în subsidiar, respingerea recursului, ca nefondat.

Recurenta-reclamantă a depus răspuns la întâmpinarea formulată de intimatul-pârât C., prin care a solicitat respingerea excepţiei nulităţii recursului, invocată de intimatul-pârât, şi admiterea căii de atac, astfel cum a fost formulată.

Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a căii de atac.

Prin raport s-a reţinut că, în opinia raportorului, părţile au deschisă calea de atac a recursului împotriva deciziei atacate, recursul este declarat în termen legal, este scutit de plata taxei judiciare de timbru şi îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a), c) şi e) C. proc. civ.

Totodată, s-a reţinut că intimatul-pârât a solicitat, prin întâmpinare, anularea recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare expres prevăzute de lege, iar, în temeiul dispoziţiilor art. 493 C. proc. civ., completul de filtru urmează să dispună asupra asupra admisibilităţii în principiu a recursului şi a încadrării criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Completul de filtru C10, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., a dispus comunicarea raportului părţilor, pentru ca acestea să depună puncte de vedere, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor.

Părţile nu au depus puncte de vedere asupra raportului.

Examinând recursul, în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în raport de excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul-pârât C., prin întâmpinare, şi reţinută prin raport, faţă de dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiaşi articol sancţionează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanţă, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeaşi sancţiune intervine şi în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din cele statuate de art. 489 alin. (2) din acelaşi act normativ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

Aşadar, pe lângă cerinţa încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în caz contrar, neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.

Prin Decizia civilă nr. 494A/2018 din 26 aprilie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis apelul declarat de pârâtul C., împotriva Sentinţei civile nr. 406 din 24 martie 2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în contradictoriu cu reclamanta A., a schimbat, în parte, sentinţa apelată, în sensul că l-a obligat pe pârât la plata către reclamantă a sumei totale de 46.348 RON, reprezentând despăgubiri pentru îmbunătăţirile necesare şi utile, şi a păstrat celelalte dispoziţii ale sentinţei, reţinând, în esenţă, că, în temeiul art. 48 din Legea nr. 10/2001, reclamantei i se cuvin despăgubiri pentru cheltuielile efectuate în spaţiile deţinute cu contract de închiriere şi pentru cele comune, cu excepţia încăperilor 8 şi 9, conform evaluărilor efectuate de expertul D..

Raportat la susţinerile din memoriul de recurs, în sensul că, în mod greşit instanţa de apel a diminuat cuantumul despăgubirilor datorate de pârât şi a fixat cuantumul despăgubirilor prin raportare la momentul soluţionării căii de atac a apelului, fără a ţine cont de expertiza efectuată la fond, Înalta Curte constată că instanţa de apel a expus, pe larg, argumentele pentru care a considerat întemeiate pretenţiile reclamantei pentru lucrările necesare şi utile efectuate în imobil, cu excepţia încăperilor 8 şi 9, arătând detaliat raţionamentul pentru a avut în considerare valorile stabilite prin expertiza efectuată de expert D., motivând erorile constate în expertiza efectuată la fond.

Astfel, statuând că apelantul datorează intimatei-reclamante, în temeiul art. 48 din Legea nr. 10/2001, despăgubiri pentru cheltuielile necesare şi utile, pe care în baza probatoriului le-a evaluat la 46.348 RON, curtea de apel a făcut aplicarea efectului devolutiv al apelului, reglementat de art. 476 C. proc. civ.

Instanţa de apel, rejudecând în fapt şi în drept, pe baza probelor administrate care au inclus şi raportul de expertiză întocmit la judecata în primă instanţă de expertul B., a dat prevalenţă, motivat, unui alt raport de expertiză întocmit în faza procesuală a apelului de expertul D..

Or, interpretarea probelor administrate de instanţele de fond este o operaţiune care se circumscrie aspectelor de netemeinicie a hotărârii atacate.

Înalta Curte reţine că nu se poate cenzura în recurs modalitatea în care instanţa de apel a apreciat că raportul de expertiză întocmit de expertul D. este relevant pentru soluţionarea cauzei.

Sub un alt aspect, se constată că legalitatea administrării probatoriului în apel nu a fost criticată în recurs, iar instanţa de apel a analizat, în mod detaliat, probele aflate la dosar şi susţinerile părţilor legate atât de îndreptăţirea reclamantei la plata despăgubirilor solicitate în temeiul art. 48 din Legea nr. 10/2001, cât şi de calificarea cheltuielilor care au fost apreciate ca fiind necesare şi utile.

Cu referire la încăperile identificate cu nr. 8 şi 9 pe schiţa expertului D., curtea de apel a reţinut că nu sunt deţinute de reclamantă cu contract de închiriere, prin urmare aceasta nu este îndreptăţită la despăgubiri pentru aceste spaţii.

În recurs, recurenta nu a opus niciun argument de nelegalitate cu privire la aceste aspecte, menţionând că este îndreptăţită la despăgubiri şi pentru spaţiile menţionate, însă fără a indica titlul în temeiul căruia le pretinde.

Referitor la critica recurentei că hotărârea atacată a fost dată cu interpretarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a dispoziţiilor art. 1088 din C. civ. de la 1864, Înalta Curte menţionează că simpla indicare a unor texte de lege nu este suficientă pentru declanşarea mecanismului de exercitare a recursului, ci este necesar a fi indicate motivele pentru care titularul cererii de recurs apreciază că dezlegarea dată de instanţa care a pronunţat hotărârea atacată nu este conformă cu prevederile legale invocate .

Astfel, recurenta nu a invocat dispoziţiile art. 1088 C. civ. din perspectiva unor nelegalităţi privitoare la dezlegările date de instanţa de apel, ci le-a invocat prin raportare la momentul evaluării despăgubirii, considerând că instanţei de apel îi revine doar rolul de a verifica soluţia instanţei de fond, sub aspectul temeiniciei şi legalităţii, nicidecum de a face o nouă evaluare la momentul judecării căii de atac.

De asemenea, recurenta a invocat greşita aplicare de către instanţa de apel a prevederilor art. 494 alin. (3) C. civ. de la 1864, însă, analizând actele dosarului, Înalta Curte constată că articolul invocat nu a constituit temei al cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă, cerere care, în drept, a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 48 din Legea nr. 10/2001, art. 43 din O.U.G. nr. 40/1999 şi art. 3 din Legea nr. 71/2011.

Cum cererea de chemare în judecată nu a avut ca fundament juridic prevederile art. 494 alin. (3) din C. civ. de la 1864, din perspectiva îndeplinirii condiţiei care impune ca prin cererea de recurs să fie expuse aspecte de pretinsă nelegalitate a deciziei ce face obiectul controlului judiciar, Înalta Curte constată că aceste critici nu au legătură cu temeiul de drept al cererii de chemare în judecată.

Înalta Curte reţine că recurenta a ignorat specificul căii extraordinare de atac a recursului, prin intermediul căreia pot fi valorificate doar critici care să vizeze greşita aplicare a legii de către instanţa de apel şi a dedus judecăţii aspecte care privesc modalitatea de administrare a probatoriului şi de evaluare a acestuia de către instanţa de apel, respectiv modul în care instanţa de apel a apreciat probele şi a stabilit cuantumul despăgubirilor.

Astfel, recurenta a invocat formal art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nesocotind reglementarea şi conţinutul motivelor de recurs prevăzute de art. 488 pct. 1 - 8 C. proc. civ., care permit controlul de legalitate al hotărârii atacate în limite precis determinate.

Pentru aceste considerente, cum aspectele susţinute recurenta-reclamantă sunt critici de netemeinicie, care nu pot fi încadrate în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ. şi cum, în speţa de faţă, nu pot fi reţinute, în raport de prevederile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., motive de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (5), va anula recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei civile nr. 494 A/2018 din data de 26 aprilie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei civile nr. 494 A/2018 din data de 26 aprilie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac şi se comunică părţilor, conform art. 427 alin. (1) C. proc. civ.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 noiembrie 2019.

GGC - CL