Jurisdictional conflict over annulment of judicial payment offer and deposit: court of deposit locality exclusive under Art. 1010 C. proc. civ.
Legislator summary
AI generatedIn resolving a negative conflict of jurisdiction between two first-instance courts, the High Court of Cassation and Justice definitively assigned competence to the Ploiești Court, ruling that this specific instance prevailed over the opposing venue's declination. The dispute arose from a creditor's request to annul a judicial officer’s final order, which had declared the payment offer procedure complete and the debtor released, challenging the validity, substance, and form of the offer and subsequent deposit in the context of forced execution. Relying on Article 1010 of the Code of Civil Procedure, the court held that the competent jurisdiction is exclusively the court of the territorial jurisdiction where the financial operation of the deposit was effectively performed at the judicial officer’s office, thereby rendering the location of the debtor’s headquarters or the court that originally authorized the execution irrelevant for determining competence in such annulment proceedings.
Legislator headnote
AI generatedart. 651 alin. (3) C. proc. civ, art. 651 alin. (1) C. proc. civ, art. 1010 alin. (2) C. proc. civ, art. 1010 C. proc. civ, art. 135 alin. (1) C. proc. civ, art. 135 C. proc. civ; Jurisdictional conflict over annulment of judicial payment offer and deposit: court of deposit locality exclusive under Art. 1010 C. proc. civ: Această instanţă a arătat că procedura anulării acestei încheieri este prevăzută de art. 1006 şi următoarele din C. proc. civ., iar, potrivit art. 1010 alin. (2) C. proc. civ., creditorul poate cere anularea acesteia la judecătoria în circumscripţia căreia s-a făcut consemnarea.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Deliberând, asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 12 noiembrie 2018, pe rolul Judecătoriei Ploieşti, contestatoarea A. a formulat contestaţie la executare împotriva Încheierii din data de 23 octombrie 2018, emisă de SC P.E.J. B., în contradictoriu cu intimata C. SA.
În cuprinsul cererii, contestatoarea a arătat că a solicitat executarea silită a titlului executoriu reprezentat de Decizia civilă nr. 320 din 20 noiembrie 2015, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, în dosarul nr. x/2014, sens în care a fost înregistrat dosarul de executare silită nr. x/2016 la SC P..E.J. D. şi E.. Încheierea criticată a fost emisă de SC P..E.J. B. cu nerespectarea condiţiilor de validitate, de fond şi de formă, ale ofertei şi consemnaţiunii. Potrivit titlului executoriu, reprezentat de Decizia civilă nr. 320/20 noiembrie 2015, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, intimata-debitoare a întocmit actul adiţional nr. x din 14 iunie 2018 şi graficul de rambursare generat la data de 14 iunie 2018, contrar titlului executoriu, iar SC P..E.J. B., prin încheierea criticată, a constatat liberarea intimatei ca urmare a îndeplinirii procedurii ofertei de plată.
Prin Sentinţa civilă nr. 1811 din 7 martie 2019, Judecătoria Ploieşti, secţia civilă, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe contestatoarea pe A. şi pe intimata C. SA, în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.
Pentru a hotărî astfel, această instanţă a reţinut că intimata C. SA are calitatea de debitor în cadrul executării silite desfăşurate în dosarul de executare silită înregistrat la SC P..E.J. D. şi E., sub nr. x/2016, şi are sediul în Bucureşti, Calea x, iar instanţa care a încuviinţat executarea silită a fost Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, prin Încheierea din data de 24 februarie 2016, pronunţată în dosarul nr. x/2016.
Potrivit anexei nr. 1 la H.G. nr. 337/1993, pentru stabilirea circumscripţiilor judecătoriilor şi parchetelor de pe lângă judecătorii, sediul intimatei se află în circumscripţia teritorială a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.
Conchizând, această instanţă a constatat că obiectul prezentei cauze îl constituie un incident apărut în cursul executării silite, iar, potrivit art. 651 alin. (3) C. proc. civ., instanţa competentă să judece cauza este Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, aceasta fiind instanţa de executare, conform art. 651 alin. (1) C. proc. civ.
Învestită prin declinare, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, prin Sentinţa civilă nr. 2964/2019 din 21 mai 2019, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta C. SA, în favoarea Judecătoriei Ploieşti, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă între Judecătoria Sector 1 Bucureşti şi Judecătoria Ploieşti şi a trimis dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării acestui conflict.
În motivare, această instanţă a reţinut că reclamanta a învestit Judecătoria Ploieşti cu o cerere în anularea Încheierii din data de 23 octombrie 2018, întocmită de către SCPEJ B., pentru nerespectarea condiţiilor de validitate, de fond şi de formă, ale ofertei şi consemnaţiunii, iar nu cu o contestaţie la executarea silită ce face obiectul dosarului nr. x/2016, înregistrat la SC P..E.J. D. şi E..
Această instanţă a arătat că procedura anulării acestei încheieri este prevăzută de art. 1006 şi următoarele din C. proc. civ., iar, potrivit art. 1010 alin. (2) C. proc. civ., creditorul poate cere anularea acesteia la judecătoria în circumscripţia căreia s-a făcut consemnarea.
Or, astfel cum rezultă din cuprinsul încheierii atacate, aceasta a fost emisă la sediul executorului judecătoresc din Ploieşti, judeţul Prahova, locul unde s-a constatat îndeplinirea obligaţiei de predare şi liberarea debitoarei C. SA.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 1010 C. proc. civ., această instanţă a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploieşti şi, constatând intervenit conflictul negativ de competenţă, în temeiul art. 135 alin. (1) C. proc. civ., a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării acestui conflict.
Cu privire la conflictul negativ de competenţă cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul dispoziţiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Prin cererea ce formează obiectul prezentului dosar, contestatoarea A., în contradictoriu cu intimata C. SA, a formulat cerere de anulare a Încheierii din data de 23 octombrie 2018, emisă de SCPEJ B..
Prin Încheierea din data de 23 octombrie 2018, emisă de SCPEJ B. s-a constatat îndeplinită procedura ofertei de plată, faţă de obligaţia de predare a actului adiţional din 14 iunie 2019 la contractul de credit nr. x şi punerea în întârziere, de către petenta C. SA, faţă de numita A., precum şi constatarea liberării C. SA, începând cu data de 23 octombrie 2018.
Procedura anulării acestei încheieri este reglementată de Titlul VIII "Procedura ofertei de plată şi a consemnaţiunii" din C. proc. civ.
Potrivit art. 1.010 C. proc. civ.:
"(1) După consemnare, executorul judecătoresc va constata, printr-o încheiere dată fără citarea părţilor, efectuarea plăţii şi liberarea debitorului. Încheierea se comunică creditorului în termen de 5 zile de la întocmirea acesteia.(2) În termen de 15 zile de la comunicarea încheierii prevăzute la alin. (1), creditorul va putea cere anularea acesteia pentru nerespectarea condiţiilor de validitate, de fond şi de formă ale ofertei de plată şi consemnaţiunii, la judecătoria în circumscripţia căreia s-a făcut consemnarea. Hotărârea poate fi atacată numai cu apel, în termen de 10 zile de la comunicare".
Utilizând metoda interpretării juridice lit. a) textului de lege antemenţionat, cererea de anulare a încheierii privind procedura ofertei urmate de consemnaţiune, din data de 23 octombrie 2018, este dată de legiuitor în competenţa judecătoriei în circumscripţia căreia s-a efectuat operaţiunea financiară de consemnare a sumei de către debitor la dispoziţia creditorului.
În aceste condiţii, nu are relevanţă instanţa care a încuviinţat executarea silită şi nici unde îşi are sediul intimata-debitoare, întrucât, în situaţia contestării de către creditor a procedurii ofertei reale urmată de consemnaţiune, instanţa competentă este judecătoria din circumscripţia căreia s-a făcut consemnarea, această instanţă fiind chemată să analizeze condiţiile de validitate şi de formă ale operaţiunii de consemnare care a fost efectuată în circumscripţia sa teritorială.
Prin urmare, ceea ce este relevant este locul efectiv unde s-a făcut consemnarea, în speţă, acesta fiind la SCPEJ B., cu sediul în Ploieşti str. x, judeţul Prahova.
Faţă de considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare în favoarea Judecătoriei Ploieşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulată de contestatoarea A. în contradictoriu cu intimata C. SA, având ca obiect "contestaţie la executare", în favoarea Judecătoriei Ploieşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 noiembrie 2019.
GGC - CL