Revision for contradictory judgments on res judicata dismissed due to lack of triple identity and inapplicability of positive res judicata in the revision procedure.

Deliberând asupra prezentei cauze şi văzând dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2018 pe rolul Curţii de Apel Piteşti, la data de 23 ianuarie 2018, revizuenţii A. şi B. au solicitat instanţei, în contradictoriu cu intimaţi C. SA şi C. - Sucursala Vâlcea, revizuirea Deciziei civile nr. 3895 din 20 decembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Argeş, în Dosarul nr. x/2016, invocând dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivare, s-a susţinut că hotărârea ce se solicită a fi revizuită este potrivnică Sentinţelor: nr. 31 din 20 ianuarie 2015, pronunţată de Judecătoria Curtea de Argeş în Dosarul nr. x/2014, rămasă definitivă prin decizia Tribunalului Argeş nr. 4033 din 22 decembrie 2015; nr. 5372 din 11 mai 2012, pronunţată de Judecătoria Rm. Vâlcea, în dosarul nr. x/2011, rămasă irevocabilă prin decizia Tribunalului Vâlcea nr. 1495 din 13 decembrie 2012; nr. 6022 din 28 mai 2012, pronunţată de Judecătoria Rm. Vâlcea, în Dosarul nr. x/2012, rămasă irevocabilă prin decizia Tribunalului Vâlcea nr. 211 din 14 februarie 2013.

2. Hotărârea pronunţată în apel:

Prin Decizia nr. 2522 din 27 septembrie 2018, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă a respins cererea de revizuire formulată de A. şi B. împotriva Deciziei civile nr. 389 din 20 decembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Argeş, în Dosarul nr. x/2016, ca inadmisibilă.

3. Cererea de recurs:

Împotriva acestei decizii, au declarat recurs revizuenţii A. şi B., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecarea cererii de revizuire.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În susţinerea acestui motiv, s-a invocat, în esenţă, faptul că nu s-a reţinut corect obiectul cererii de revizuire şi s-a redat trunchiat parte din motivarea acţiunii, care priveşte exclusiv explicarea situaţiei de fapt şi istoricul executărilor silite, că au fost ignorate motivele de revizuire, astfel încât, din considerentele deciziei, nu rezultă care sunt susţinerile reclamanţilor şi nu se răspunde într-o modalitate clară, logică, argumentată, convingătoare juridic.

În consecinţă, recurenţii susţin că motivarea soluţiei se întinde pe o jumătate de pagină, instanţa grupând hotărârile invocate, fără nici un temei şi ignorând realitatea faptelor din dosar, susţinerile şi probele, utilizând formulări generale şi argumente, fără să se trimită la probele care îi susţin afirmaţiile, constatând că nu este vorba de hotărâri contradictorii.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenţii au invocat faptul că, prin decizia recurată, au fost aplicate greşit normele de drept material incidente în cauză, respectiv art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nefiind analizată şi aplicabilitatea dispoziţiilor art. 430 alin. (2) C. proc. civ., în raport de obiectul concret al acţiunii şi hotărârile invocate.

Aspectul cu privire la care au susţinut că sunt îndeplinite condiţiile impuse de dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. are în vedere exclusiv problema prescripţiei dreptului de a cere executarea silită, respectiv a momentului de la care acest termen a început să curgă, aceştia susţinând că, în hotărârile anterioare şi, în special, în Sentinţa nr. 31 din 20 ianuarie 2015, pronunţată în Dosarul nr. x/2014 de Judecătoria Curtea de Argeş, rămasă definitivă, s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat momentul de la care se calculează termenul de prescripţie de trei ani, aspect care nu a fost contestat nici de reclamanţi şi nici de pârâtă.

Or, instanţa a ignorat toate aceste susţineri şi, în termeni generali, făcând propriile interpretări, fără să respecte dispoziţiile legii, a reţinut că susţinerile nu sunt întemeiate, respectiv că nu este îndeplinită prima condiţie cerută pentru motivul de revizuire prevăzut de dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv, că, în cauză, nu este vorba de hotărâri definitive contradictorii.

În ceea ce priveşte Sentinţa civilă nr. 31 din 20 ianuarie 2015, pronunţată în Dosarul nr. x/2014 de Judecătoria Curtea de Argeş, rămasă definitivă, Curtea de Apel Piteşti a reţinut, în considerentele deciziei, următoarele:

"având în vedere argumentele invocate de revizuenţi, că aspectele analizate de cele două instanţe se referă la dosare de executare diferite. De asemenea, trebuie ţinut cont de faptul că, la momentul emiterii actelor de executare, analizate în Sentinţa civilă nr. 31/2015, perioada pentru care fusese eşalonată restituirea creditului încă nu expirase."

Recurenţii au susţinut că instanţa a reţinut greşit ca fiind un impediment în invocarea motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., împrejurarea că, în cele două hotărâri, instanţele au avut în vedere dosare de executare diferite.

În doctrină şi în practica judiciară, inclusiv la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a stabilit că:

"în cazul în care hotărârile pretins a fi contradictorii au fost pronunţate în litigii care vizează executări silite efectuate în dosare diferite, dar care se referă la acelaşi titlu executoriu, este îndeplinită condiţia privind existenţa contradictorialităţii de hotărâri, din perspectiva identităţii de obiect dintre cele două cauze."

În condiţiile în care este evident, aşa cum s-a explicat pe larg, că hotărârile se referă la executarea silită a aceloraşi titluri executorii (acelaşi contract de împrumut şi acelaşi contract de ipotecă), în dosare de executare diferite, tocmai pentru că executările anterioare au fost anulate definitiv, este îndeplinită condiţia privind existenţa contradictorialităţii de hotărâri, din perspectiva identităţii de obiect dintre cele două cauze.

Din motivarea curţii de apel, care analizează revizuirea din perspectiva primei condiţii reglementate de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - hotărâri definitive contradictorii, se înţelege că această condiţie nu este îndeplinită, în primul rând, pentru motivul că cele două hotărâri definitive invocate privesc dosare de executare diferite. Aceste considerente contravin flagrant dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., interpretarea instanţei fiind vădit nelegală.

Art. 430 C. proc. civ., statuează, în alin. (2), că autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv acelea prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă (aşa cum este cazul în această speţă).

În acelaşi timp, art. 431 alin. (2) C. proc. civ. reglementează prezumţia legală de lucru judecat, care reprezintă manifestarea pozitivă a autorităţii de lucru judecat, aceasta fiind la îndemâna fiecărei părţi dintr-un litigiu care are posibilitatea de a opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea celui din urmă.

Prin urmare, aşa cum s-a subliniat în practică (Decizia nr. 668/2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie), în această situaţie, nu este necesar să fie îndeplinită tripla identitate, ci este suficient ca, în judecata ulterioară, să fie adusă în discuţie o chestiune litigioasă în legătură cu ceea ce s-a soluţionat anterior, fie prin dispozitiv, fie prin considerente, fie prin dispozitiv şi considerente; această judecată fiind deja făcută, ea nu mai poate fi contrazisă.

Tocmai având în vedere aceste dispoziţii legale, reclamanţii nu au înţeles să atace Sentinţa civilă nr. 31/2015, sub aspectul soluţionării excepţiei prescripţiei dreptului de a cere executarea silită.

Cât priveşte Sentinţa nr. 31/2015, pronunţată de Judecătoria Curtea de Argeş, în Dosarul nr. x/2014, recurenţii sunt în situaţia în care, în raport de Decizia nr. 3895 din 20 decembrie 2017a Tribunalului Argeş, pronunţată în apel, în Dosarul nr. x/2017, au două hotărâri pentru care este îndeplinită condiţia triplei identităţi, în care, prin dispozitiv, se dă aceeaşi soluţie în privinţa acestei chestiuni litigioase, însă considerentele celor două hotărâri, care dezleagă aceeaşi chestiune litigioasă, sunt în contradicţie, rezolvările fiind diferite, sub un aspect extrem de important, acela al curgerii termenului de prescripţie a executării silite.

Chestiunea litigioasă invocată în revizuire priveşte, deci, cursul termenului de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită, iar această problemă nu a fost analizată în raport de textele legale incidente, invocate anterior, instanţa neanalizând cererea de revizuire din perspectiva considerentele fiecărei hotărâri, invocate de reclamanţi, aşa cum impuneau dispoziţiile art. 430 alin. (2) C. proc. civ.

Intimata Societatea Bancară C. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, susţinând că hotărârea recurată este motivată, prin raportare la motivele prezentate în cererea cu care instanţa a fost învestita şi dispoziţiile legale ce reglementează admisibilitatea unei cereri de revizuire, nefiind încălcate nici dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

4. Încheierea de admitere în principiu:

Prin încheierea din camera de consiliu de la 25 septembrie 2019, Înalta Curte a admis, în principiu, recursul declarat de revizuenţii A. şi B., împotriva Deciziei nr. 2522 din 27 septembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă şi a stabilit termen de judecată, pentru soluţionarea recursului, la data de 13 noiembrie 2019, în şedinţă publică.

În etapa procesuală a recursului, nu a fost administrată proba cu înscrisuri noi, în condiţiile art. 492 C. proc. civ.

7. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului:

Analizând recursul declarat în cauză, prin prisma motivelor de recurs invocate şi a dispoziţiilor legale relevante, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestuia, pentru considerentele ce vor succede:

Examinând primul motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., referitor la pretinsa nemotivare a hotărârii recurate, instanţa de recurs constată că instanţa de revizuire a examinat în mod concret hotărârile pretins contradictorii, analizând atât soluţiile pronunţate în litigiile purtate între părţi, cât şi considerentele ce au determinat acele soluţii şi aplicând principiile care guvernează soluţionarea unei cereri de revizuire, potrivit cărora instanţa competentă să se pronunţe asupra revizuirii întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu exercită un control judiciar asupra legalităţii şi temeiniciei hotărârilor contradictorii, nu are căderea să aprecieze care dintre hotărârile considerate potrivnice conţine soluţia corectă, ci verifică numai dacă ultima hotărâre a fost pronunţată cu încălcarea principiului autorităţii lucrului judecat ce rezultă din prima hotărâre şi, în caz afirmativ, procedează la anularea ultimei hotărâri.

Ulterior acestei analize, instanţa de revizuire a expus propriile argumente de drept care au întemeiat soluţia de respingere a cererii de revizuire, astfel încât instanţa de recurs consideră că au fost respectate, în cauză, exigenţele impuse de dispoziţiile art. 425 C. proc. civ. care reglementează conţinutul unei hotărâri judecătoreşti şi art. 6 par. 1 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, în ceea ce priveşte garanţia procesuală a motivării hotărârilor judecătoreşti.

Împrejurarea că instanţa de revizuire nu a reluat toate argumentele revizuenţilor sau nu a adoptat o soluţie favorabilă acestora nu se constituie într-un viciu al nemotivării, cu consecinţe procesuale în cauză, întrucât motivarea unei hotărâri nu reprezintă o chestiune de amploare, de volum, ci de esenţă, iar instanţa poate răspunde argumentelor esenţiale ale părţilor, grupându-le, iar nu fiecărui argument de fapt pe care acestea îl invocă (a se vedea în acest sens cauza Albina c. României, Hotărârea din 28 aprilie 2005).

Asupra celui de-al doilea motiv de recurs, întemeiat de către recurenţi pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va expune următoarele considerente:

Sub un prim aspect, instanţa de recurs constată că, invocându-se încălcarea dispoziţiilor art. 431 alin. (2) şi art. 509 pct. 8 din C. proc. civ., criticile recurenţilor sunt susceptibile de încadrare în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 (când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii), iar nu pct. 8 din acelaşi cod care vizează încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, iar nu a celor de drept procesual.

Analiza acestui motiv de nelegalitate, vizând nerespectarea dispoziţiilor art. 509 pct. 8 C. proc. civ., nu poate face abstracţie de natura căii de atac a revizuirii, aceea de cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată strict în cazurile şi în condiţiile prevăzute în mod expres de lege.

În consecinţă, în cadrul acestei căi de retractare, se analizează prioritar condiţiile de admisibilitate, nu se repun în discuţie şi nu se cercetează chestiuni ce ţin de fondul cauzei, verificându-se exclusiv aspectele procedurale vizând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate, în sensul art. 513 alin. (3) C. proc. civ.

Cazul de revizuire prevăzut de art. 509 pct. 8 C. proc. civ. se întemeiază pe autoritatea de lucru judecat şi are în vedere situaţia în care, prin cea din urmă hotărâre, pronunţată în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane şi având aceeaşi calitate, se încalcă cele stabilite printr-o hotărâre anterioară/hotărâri anterioare, aspect ce semnifică faptul că revizuirea pentru contrarietate de hotărâri reprezintă "constatarea cu întârziere a autorităţii lucrului judecat".

În acest sens, tripla identitate, ca o condiţie de admisibilitate a cererii de revizuire, trebuie analizată în raport de dispoziţiile art. 431 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora:

"nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect".

Astfel, scopul reglementării motivului de revizuire întemeiat pe dispoziţiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ. nu este cel al îndreptării hotărârilor greşite, prin anularea acestora şi pronunţarea altora, ci respectarea principiului autorităţii de lucru judecat, prin restabilirea situaţiei determinate de nesocotirea acestuia.

În speţă, astfel cum corect a reţinut instanţa de revizuire, s-a solicitat revizuirea Deciziei nr. 3895 din 20 decembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Argeş, în Dosarul nr. x/2016, susţinându-se că această decizie încalcă autoritatea de lucru judecat a trei hotărâri anterioare, pronunţate în trei dosare care au ca obiect contestaţii la executare, referitoare la acelaşi titlu executoriu, respectiv că această decizie este contrară Sentinţei nr. 31/20 ianuarie 2015, pronunţată de Judecătoria Curtea de Argeş; Sentinţei nr. 5372 din 11 mai 2012, pronunţată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea; Sentinţei nr. 6022 din 28 mai 2012, pronunţată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea.

Astfel, fără a ignora faptul pretins de revizuenţi privind existenţa aceloraşi titluri executorii (Contractul de credit nr. x/120 din 12 decembrie 2007 şi Contractul de ipotecă nr. x din 12 decembrie 2007), ce au format obiectul cererilor de încuviinţare a executărilor silite, instanţa de revizuire a apreciat că soluţiile diferite pronunţate în cauzele deduse judecăţii - contestaţiile la executare declanşate de revizuenţi - au fost justificate, în esenţă, de lipsa de exigibilitate a creanţei ce a constituit obiectul executării silite, prin reeşalonarea acesteia pe o perioadă de trei ani, de la data aprobării planului de reorganizare a debitoarea SC D. SRL, împrejurare ce a suferit modificări odată cu trecerea timpului, creditul devenind exigibil ca urmare a deschiderii procedurii falimentului împotriva debitoarei SC D.

În consecinţă, schimbarea împrejurărilor care au stat la baza pronunţării primelor hotărâri a justificat, în opinia instanţei de revizuire, care a analizat considerentele hotărârilor pretins contrare, pronunţarea unor soluţii diferite în cererile având ca obiect contestaţiile la executare, fără a se pune problema încălcării autorităţii de lucru judecat, în sensul art. 509 pct. 8 C. proc. civ., opinie care nu a fost răsturnată în cauză prin argumente valide formulate de către recurenţi.

În acest context, se poate reţine că, inclusiv în considerentele deciziei civile ce formează obiect al revizuirii, s-au avut în vedere soluţiile succesive pronunţate în litigiile dintre părţi, instanţa de apel stabilind că, urmare a deschiderii procedurii falimentului împotriva debitoarei principale - SC D. SRL, prin Sentinţa civilă nr. 4226 din 5 iunie 2013, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, creanţa eşalonată a devenit exigibilă, astfel încât, de la această dată, se poate demara executarea silită pentru recuperarea creanţei, potrivit art. 663 alin. (1) C. proc. civ.. Aceeaşi instanţă a constatat că statuările din Sentinţa civilă nr. 6022 din 28 mai 2012 a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea nu se pot impune cu autoritate de lucru judecat, întrucât, prin acea sentinţă, s-a stabilit că, doar pe durata eşalonării restituirii creditului de către împrumutătoarea SC D. SRL, contestatorii garanţi ipotecari - A. şi B., nu pot fi executaţi siliţi, întrucât creanţa nu este exigibilă.

Concluzionând, se constată că aspectele invocate prin cererea de revizuire şi, ulterior, prin cererea de recurs dedus judecăţii, prin raportare la Decizia civilă nr. 3895 din 20 decembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Argeş, în Dosarul nr. x/2016, îmbracă, în realitate, caracterul unor critici de nelegalitate, prin care se urmăreşte reformarea unei hotărâri judecătoreşti intrată în puterea lucrului judecat, nu pe motiv că ar fi fost pronunţată cu încălcarea principiului autorităţii de lucru judecat, ci, dimpotrivă, prin înfrângerea acestui principiu, anume sub motiv că judecata ar fi fost greşită, ceea ce nu este permis pe calea revizuirii.

Cu privire la acest aspect, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, s-a statuat asupra faptului că instituirea normei de la art. 322 pct. 7 C. proc. civ. (în Noul C. proc. civ., art. 509 alin. (1) pct. 8) răspunde acestui imperativ al respectării autorităţii de lucru judecat, dar şi celui al asigurării securităţii raporturilor juridice, ceea ce înseamnă că o asemenea cale de atac nu ar putea fi deturnată într-o cale de atac de natură a permite rejudecarea cauzei, pentru simplul fapt că "există două puncte de vedere diferite asupra aceleiaşi chestiuni" (a se vedea în acest sens, cauza Stanca Popescu c. României, hotărârea din 7 iulie 2009).

În virtutea acestor argumente, se poate concluziona că instanţa de revizuire a respectat dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nefiind operant motivul de recurs reglementat de art. 488 pct. 5 C. proc. civ.

Reţinând că, prin cererea de recurs, se impută instanţei de revizuire şi încălcarea dispoziţiilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ. care reglementează prezumţia legală de lucru judecat, ce reprezintă manifestarea pozitivă a autorităţii de lucru judecat, pe care fiecare parte dintr-un litigiu o poate opune într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea celui din urmă şi că, în această situaţie, nu este necesar să fie îndeplinită tripla identitate, ci este suficient ca, în judecata ulterioară, să fie adusă în discuţie o chestiune litigioasă în legătură cu ceea ce s-a soluţionat anterior, fie prin dispozitiv, fie prin considerente, fie prin dispozitiv şi considerente, instanţa de recurs subliniază că prevederile art. 513 alin. (4) C. proc. civ. au fost modificate prin Legea nr. 310/2018, având, de la data intrării în vigoare a acestui act normativ, următorul cuprins: dacă instanţa încuviinţează cererea de revizuire, ea va schimba, în tot sau în parte, hotărârea atacată, iar în cazul hotărârilor potrivnice, ea va anula cea din urmă hotărâre şi, după caz, va trimite cauza spre rejudecare atunci când s-a încălcat efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat.

Modificarea legislativă vizează aplicabilitatea motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în sensul că acesta ar putea fi reţinut atât în situaţia în care se invocă autoritatea de lucru judecat în sens negativ, cât şi în sens pozitiv - art. 430 alin. (2) C. proc. civ.: autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a soluţionat o chestiune litigioasă.

Prevederile art. 513 alin. (4) C. proc. civ., anterior reproduse, au fost însă introduse prin art. I pct. 61 din Legea nr. 310/2018, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1074 din 18 decembrie 2018.

În conformitate cu dispoziţiile art. 24 C. proc. civ., dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare.

Cum, în speţă, procesul a pornit înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 310/2018 (21 decembrie 2018), prevederile art. 513 alin. (4) C. proc. civ., în forma introdusă prin actul normativ anterior precizat, nu pot fi avute în vedere în soluţionarea prezentei cereri de revizuire.

În cauză, rămân, aşadar, aplicabile dispoziţiile aceluiaşi text de lege, în forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, art. 513 alin. (4) C. proc. civ. având următorul conţinut: dacă instanţa încuviinţează cererea de revizuire, ea va schimba, în tot sau în parte, hotărârea atacată, iar în cazul hotărârilor definitive potrivnice, ea va anula cea din urmă hotărâre.

În forma anterior enunţată, se poate constata că, în situaţia cererilor de revizuire întemeiate pe existenţa contrarietăţii de hotărâri, în sensul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., admiterea cererii de revizuire are ca singură consecinţă anularea celei din urmă hotărâri, pentru încălcarea autorităţii de lucru judecat, sub forma efectului negativ, care presupune tripla identitate - de obiect, de părţi şi de cauză juridică, în dosarele în care au fost pronunţate hotărârile (art. 431 alin. (1) C. proc. civ.), fără a îngădui şi alte eventuale rezolvări.

O asemenea soluţie legală îşi are justificarea în faptul că legea socoteşte neavenită cea din urmă hotărâre, lăsând să se înţeleagă că aceasta, fără distincţie, trebuie lipsită de orice efecte (anulată), în considerarea faptului că, dacă, în ultimul proces, s-ar fi invocat şi admis excepţia autorităţii de lucru judecat, acţiunea reclamantului ar fi fost respinsă pentru acest motiv, fără a mai fi cercetată pe fondul ei ori sub alte aspecte, astfel că nu s-ar mai fi ajuns să fie pronunţată o hotărâre care să o contrazică pe cea pronunţată în primul proces.

Or, soluţia cuprinsă în dispoziţiile art. 513 alin. (4) C. proc. civ. este una ce corespunde valorizării efectului negativ al lucrului judecat, întrucât, doar în cazul acestuia, cea din urmă hotărâre apare ca neavenită, iar contrarietatea dintre hotărâri se cuvine, fără alte nuanţări, înlăturată prin anularea acesteia.

Prin urmare, interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 şi art. 513 alin. (4) C. proc. civ., la epoca faptelor, trimite la concluzia că, prin motivul de revizuire în discuţie, legiuitorul a avut în vedere exclusiv efectul negativ al lucrului judecat, iar nu şi pe cel pozitiv.

Astfel, efectul pozitiv al lucrului judecat presupune că o soluţie dată raporturilor deduse judecăţii nu poate fi contrazisă printr-o hotărâre, indiferent că soluţia s-ar regăsi în dispozitiv sau în considerente cu valoare decizională, întrucât ceea ce s-a judecat este presupus a exprima adevărul raporturilor juridice dintre părţi [art. 430 alin. (2) şi art. 431 alin. (2) din C. proc. civ.]. Prin ipoteză, în cazul puterii de lucru judecat sub aspectul pozitiv, părţile din cele două dosare trebuie să fie aceleaşi, diferind fie obiectul, fie cauza juridică a cererilor.

Or, aşa cum s-a arătat, în forma în vigoare la data declanşării procesului în care s-a pronunţat hotărârea atacată cu revizuire, dispoziţiile legale incidente nu prevedeau posibilitatea ca şi hotărârile judecătoreşti pronunţate cu nesocotirea efectului pozitiv al lucrului judecat să facă obiect al revizuirii, limitând posibilităţile de soluţionare a cauzei de către instanţă la dispoziţia anulării celei din urmă hotărâri.

În concluzie, în litigiul dedus judecăţii, calea extraordinară de atac a revizuirii nu este admisibilă, în sensul prevederilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., şi nu se poate dispune trimiterea spre rejudecare a cererii de revizuire, în ipoteza invocării nerespectării efectului pozitiv al lucrului judecat.

Pentru aceste considerente, constatând că motivele de recurs în ansamblul lor sunt nefondate, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de revizuenţii A. şi B., împotriva Deciziei nr. 2522 din 27 septembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de revizuenţii A. şi B., împotriva Deciziei nr. 2522 din 27 septembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 noiembrie 2019.

GGC - LM