Scope of cassation review over appellate assessment of moral damages and attorney fees in workplace fatality claims

Deliberând asupra cauzei de faţă constată următoarele:

1. Obiectul cauzei:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Galaţi la data de 6 aprilie 2015, sub nr. x/2015, reclamanţii A., B., C. şi D. au solicitat obligarea pârâtei SC E. SA Galaţi la plata de daune materiale în cuantum de 20.000 euro, precum şi la plata de daune morale în cuantum de 1.500.000 euro pentru soţia supravieţuitoare şi, respectiv, de câte 500.000 euro pentru fiecare copil.

În drept, reclamanţii au invocat art. 253 C. muncii şi Legea nr. 319/2006.

Pârâta SC E. SA Galaţi a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.

Totodată, pârâta a formulat şi cerere de chemare în garanţie a SC ... SRL Iaşi.

În drept, pârâta a invocat art. 72 şi 205 C. proc. civ., Legea nr. 53/2003 şi Decretul nr. 167/1958.

Chemata în garanţie SC Tar SRL Iaşi a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.

2. Hotărârile pronunţate în primul ciclu procesual:

Prin Sentinţa civilă nr. 179/2016, Tribunalului Galaţi a respins cererea de chemare în judecată, ca fiind prescrisă, iar cererea de chemare în garanţie - ca rămasă fără obiect.

Împotriva acestei hotărâri au formulat apel reclamanţii, solicitând anularea hotărârii primei instanţe şi, în rejudecare, admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată.

Prin întâmpinare s-au reiterat apărările prezentate şi instanţei de fond.

Intimata-chemată în garanţie SC ... SRL a formulat întâmpinare prin care a solicitat să se constate că intimata-pârâtă SC E. SA nu a formulat cerere de apel împotriva Sentinţei nr. 179/20167, pronunţată de Tribunalul Galaţi, în Dosarul nr. x/2015; în subsidiar, a susţinut că acţiunea este prescrisă.

Prin Decizia civilă nr. 133/A din 18 mai 2017, Curtea de Apel Galaţi a admis apelul declarat de recurenţii-reclamanţi A., B., C. şi D. împotriva sentinţei civile nr. 179 din 18 februarie 2016, pronunţată de Tribunalul Galaţi, secţia I civilă, în contradictoriu cu intimatele SC ... SRL Iaşi şi SC E. SA Galaţi; a anulat sentinţa şi a reţinut cauza pentru evocarea fondului.

În rejudecare, prin Decizia civilă nr. 196/A din 15 septembrie 2017, Curtea de Apel Galaţi a respins, ca nefondată, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, excepţie invocată de pârâta SC E. SA. Totodată a admis, în parte, acţiunea şi a respins cererea de acordare de daune materiale, ca nefondată. Instanţa a obligat-o pe pârâta SC E. SA la plata către reclamanta A. a sumei de 15.000 euro (respectiv echivalentul în RON la data plăţii) şi către reclamanţii B., C. şi D. la plata a câte 5.000 euro către fiecare, cu titlu de daune morale.

De asemenea, instanţa a constatat că soluţia dată cererii de chemare în garanţie a intrat în puterea lucrului judecat, ca urmare a neapelării, şi a obligat-o pe pârâta SC E. SA la plata către reclamanţi a sumei de 3.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva Deciziei civile nr. 196/A din 10 septembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, au declarat recurs de reclamanţii A., C., D. şi B..

Prin Decizia civilă nr. 1272 din 18 aprilie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă a admis recursul reclamanţilor şi a casat decizia recurată, trimiţând cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe de apel.

3. Hotărârea pronunţată în al doilea ciclu procesual:

În rejudecare, dosarul a fost reînregistrat pe rolul Curţii de Apel Galaţi la data de 12 iunie 2018, sub nr. x/2017*.

Prin Decizia nr. 154/A din 24 septembrie 2018, Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă a admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A., C., D. şi B. în contradictoriu cu pârâta SC E. SA.

A fost obligată pârâta SC E. SA la plata către reclamanta A. a sumei de 16.000 euro (echivalent în RON la data plăţii) cu titlu de daune morale şi la plata sumei de 6.000 euro (echivalent în RON la data plăţii) către fiecare dintre reclamanţii C., D. şi B., cu titlul de daune morale.

A respins, ca nefondate, celelalte pretenţii ale reclamanţilor.

A fost admisă, în parte, cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta SC E. SA în contradictoriu cu chemata în garanţie SC ... SRL; a fost obligată chemata în garanţie la plata sumei de 17.000 euro către pârâtă, reprezentând jumătate din contravaloarea daunelor morale la care a fost obligată pârâta către reclamanţi.

A fost obligată pârâtă la plata către reclamanţi a sumei de 11.521 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel şi recurs reprezentând cheltuieli de cazare, cheltuieli de transport, onorariu avocat în apel şi onorariu de avocat în recurs, redus de instanţă.

4. Cererea de recurs:

Împotriva acestei ultime decizii au declarat recurs recurenţii-reclamanţi A., B., C. şi D., precum şi recurenta-chemată în garanţie SC ... SRL, cu a cărui soluţionare a fost învestită Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în prezenta cauză.

I. Recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A., B., C. şi D.:

Recurenţii-reclamanţi au invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. şi au solicitat admiterea recursului şi casarea hotărârii recurate, urmând ca instanţa să pronunţe una dintre soluţiile prevăzute de art. 497 C. proc. civ., respectiv să judece procesul şi să evoce fondul, conform art. 480 alin. (3) C. proc. civ.. Recurenţii-reclamanţi au solicitat ca, în urma judecării fondului de către instanţă, să se dispună majorarea cuantumului daunelor morale acordate, dar şi acordarea de daune materiale şi obligarea intimaţilor la plata acestora.

În motivarea cererii de recurs, s-a arătat în esenţă că, în urma excluderii vinovăţiei victimei din procesul cauzal, dacă ar fi respectat principiul echităţii şi al unui just echilibru, instanţa de apel ar fi trebuit să dubleze cuantumul despăgubirilor reprezentând daune morale, având în vedere suferinţele psihice şi emoţionale la care au fost supuşi reclamanţii în urma decesului numitului F..

Totodată, au arătat recurenţii-reclamanţi, instanţa de apel nu a analizat şi nu s-a pronunţat cu privire la daunele materiale, deşi au dovedit atât cheltuielile suportate pentru tratamentul psihiatric, cât şi cheltuielile cu ratele bancare rămase de pe urma victimei; în plus, parte din aceste cheltuieli pot fi prezumate.

De asemenea, au susţinut recurenţii-reclamanţi că, în rejudecarea apelului, curtea de apel, în mod nemotivat şi nelegal, a exclus cheltuielile de judecată suportate de către aceştia în apel, în primul ciclu procesual şi, tot nelegal, a redus cuantumul onorariului avocaţial aferent judecării recursului. În acelaşi timp, instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra cheltuielilor de judecată reprezentate de cheltuielile de deplasare şi de cazare ocazionate de judecarea primului recurs, deşi dovezile efectuării acestora erau depuse la dosarul cauzei.

II. Recursul declarat de recurenta-chemată în garanţie SC ... SRL:

Recurenta-chemată în garanţie a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 7 şi 8 din C. proc. civ. şi a solicitat admiterea recursului şi casarea hotărârii atacate.

În cuprinsul cererii de recurs, recurenta-chemată în garanţie a arătat că hotărârea instanţei de apel este nelegală, fiind pronunţată în baza unei interpretări şi aplicări eronate a dispoziţiilor legale aplicabile în materie, respectiv cu încălcarea dispoziţiilor art. 501 alin. (3) C. proc. civ.

Astfel, prin Decizia nr. 1272 din 18 aprilie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, admiţând recursul declarat în cauză de reclamanţi, a stabilit, în mod concret, limitele în care se va efectua rejudecarea în cauză şi asupra căror aspecte se va efectua cercetarea judecătorească.

În consecinţă, instanţa de apel era obligată să analizeze apelul numai asupra acestor aspecte.

Prin urmare, în rejudecare, Curtea de Apel Galaţi nu avea a reanaliza cererea de chemare în garanţie şi a se pronunţa asupra acesteia, decât în sensul eliminării motivării cu privire la culpa SC ... SRL, dat fiind caracterul de autoritate de lucru judecat al cererii de chemare în garanţie.

Faţă de această situaţie de fapt şi drept, recurenta-chemată în garanţie a arătat că instanţa de apel a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, încălcând limitele stabilite de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia de casare, ceea ce atrage incidenţa dispoziţiile art. 488 alin. (4) C. proc. civ.

În consecinţă, a susţinut recurenta-chemată în garanţie, devin incidente şi dispoziţiile art. 488 alin. (7) C. proc. civ., decizia instanţei de apel încălcând autoritatea de lucru judecat raportat la cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta SC E. SA.

Decizia curţii de apel este nelegală, raportat şi la poziţia procesuală a părţilor, inclusiv cea a pârâtei SC E. SA, titularul cererii de chemare în garanţie, care a recunoscut autoritatea de lucru judecat a propriei cereri, prin neapelarea Sentinţei civile nr. 179 din 18 februarie 2016, pronunţată de Tribunalul Galaţi.

Raportat la fondul cauzei, recurenta-chemată în garanţie a învederat instanţei de recurs faptul că, până la data redactării recursului, Curtea de Apel Galaţi nu a motivat Decizia nr. 154 din 24 septembrie 2018, sens în care a arătat că va completa motivele de recurs ulterior comunicării deciziei.

Înalta Curte constată că, deşi Decizia nr. 154 din 24 septembrie 2018 a fost comunicată chematei în garanţie la data de 5 noiembrie 2018, aceasta nu a depus o completare a motivelor de recurs.

Prin întâmpinarea formulată la data de 29 ianuarie 2019, recurenţii-reclamanţi au solicitat respingerea, ca nefondat, a recursului declarat de recurenta-chemată în garanţie SC ... SRL.

5. Încheierea de admitere în principiu a recursului:

Prin încheierea de şedinţă pronunţată camera de consiliu la data de 25 septembrie 2019, Înalta Curte a admis, în principiu, recursurile declarate de recurenţii-reclamanţi A., B., C. şi D., precum şi de recurenta-chemată în garanţie SC ... SRL împotriva Deciziei nr. 154/A din 24 septembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă şi a stabilit termen de judecată în şedinţă publică, la data de 13 noiembrie 2019, cu citarea părţilor.

6. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului:

Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursurile nu sunt fondate şi urmează a fi respinse, pentru considerentele ce succed:

I. Recursul declarat de recurenţii-reclamanţi a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind formulate critici care privesc acordarea daunelor morale şi materiale şi, respectiv, acordarea cheltuielilor de judecată.

Sub aspectul daunelor morale, Înalta Curte reţine că evaluarea în concret a cuantumului prejudiciului este o operaţiune care implică interpretarea probelor administrate în cauză, care nu poate face obiectul controlului de legalitate specific recursului, întrucât vizează temeinicia hotărârii atacate.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că se circumscriu motivelor de nelegalitate subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. susţinerile recurenţilor-reclamanţi referitoare la aplicarea în speţă a dispoziţiilor art. 1385 C. civ., privitor la întinderea reparaţiei, prin coroborare cu art. 1371 alin. (1) C. civ.

Astfel, recurenţii-reclamanţi au susţinut, în fapt, că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile legale referitoare la repararea prejudiciului de vreme ce, cu prilejul stabilirii cuantumului daunelor morale, subsecvent pronunţării Deciziei civile nr. 1272 din 18 aprilie 2018 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, deşi a reţinut lipsa culpei victimei în producerea evenimentului soldat cu pierderea vieţii acesteia, daunele morale au fost majorate în mod nesemnificativ.

Înalta Curte reţine caracterul nefondat al acestei critici.

Astfel, este real că, iniţial, la stabilirea cuantumului despăgubirilor pentru repararea prejudiciului nepatrimonial, prin Decizia nr. 196/A din 10 septembrie 2017, Curtea de Apel Galaţi a dat eficienţă dispoziţiilor art. 1371 alin. (1) C. civ. care dispun cu privire la consecinţele culpei concurente a victimei, în sensul că a apreciat că producerea accidentului a fost favorizată de împrejurarea că victima se afla într-o stare avansată de ebrietate, astfel că nu a putut avea o percepţie corectă asupra pericolului la care s-a expus şi nici vreo reacţie de a se salva.

Cu toate acestea, din hotărârea menţionată nu rezultă că această culpă concurentă a fost reţinută într-un procent anume.

Cu prilejul rejudecării, prin decizia care face obiectul controlului judiciar, s-a apreciat că dispoziţiile art. 1371 C. civ. nu sunt incidente, întrucât, în circumstanţele concrete ale producerii evenimentului, orice persoană putea fi victima accidentului de muncă.

Pentru acest considerent, curtea de apel a procedat la reevaluarea cuantumului prejudiciului.

Recurenţii-reclamanţi au susţinut că înlăturarea dispoziţiilor art. 1371 alin. (1) C. civ. ar fi trebuit să conducă automat la mărirea substanţială a cuantumului despăgubirilor.

Înalta Curte nu îşi însuşeşte această critică întrucât instanţa de apel a făcut, cu prilejul rejudecării, o nouă apreciere privitoare la cuantumul prejudiciului moral, în cadrul căreia a ţinut seama de elementele care compun acest tip de prejudiciu, cu excluderea vreunei contribuţii a victimei în producerea accidentului.

Din perspectiva proporţionalităţii despăgubirilor acordate, în condiţiile înlăturării prevederilor legale aflate în discuţie, Înalta Curte menţionează că majorarea în concret a cuantumului despăgubirilor morale derivă din aprecierea pe care instanţa de rejudecare a făcut-o în cauză.

Având în vedere că niciuna dintre componentele prejudiciului moral nu are o valoare predeterminată, nu se poate aprecia că prin modalitatea de evaluare în rejudecare, curtea de apel a încălcat dispoziţiile art. 1385 C. civ., privitor la întinderea reparaţiei.

În ceea ce priveşte acordarea daunelor materiale, Înalta Curte constată că în primul ciclu procesual, prin Decizia civilă nr. 1272 din 18 aprilie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut caracterul nefondat al criticilor care au vizat acest aspect.

Având în vedere statuările explicite ale instanţei de recurs cu privire la caracterul nefondat al criticilor privitoare la neacordarea daunelor materiale, Înalta Curte constată că în prezentul recurs nu pot fi reanalizate aceste critici.

Cu privire la criticile prin care recurenţii-reclamanţi au susţinut că, în rejudecarea apelului, curtea de apel, în mod nemotivat şi nelegal, a exclus cheltuielile de judecată suportate de către aceştia în apel în primul ciclu procesual şi, tot nelegal, a redus cuantumul onorariului avocaţial aferent judecării recursului, precum şi că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra cheltuielilor de judecată reprezentate de cheltuielile de deplasare şi de cazare ocazionate de judecarea primului recurs, deşi dovezile efectuării acestora erau depuse la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că nu pot fi primite.

Astfel, prin hotărârea care face obiectul controlului judiciar, reclamanţilor le-au fost acordate cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în apel şi recurs, suma de 11.521 RON, reprezentând cheltuieli de cazare, cheltuieli de transport, onorariu avocat în apel şi onorariu de avocat în recurs, redus de instanţă.

În cuprinsul deciziei atacate sunt defalcate sumele care reprezintă onorarii de avocat, cheltuieli de deplasare şi de cazare, inclusiv din ciclul procesual anterior, în limita dovezilor aflate la dosar.

Pe de altă parte, Înalta Curte reţine că prin hotărârea atacată pretenţiile reclamanţilor au fost admise numai în parte, astfel că devin incidente dispoziţiile art. 453 alin. (2) C. proc. civ.

În ceea ce priveşte reducerea onorariului de avocat în faza recursului de la 16.000 RON la 6.000 RON, Înalta Curte constată că măsura a fost motivată de către Curtea de Apel Galaţi, fiind aplicate dispoziţiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Efectuarea în concret a operaţiunii de reducere a onorariului se circumscrie aspectelor de temeinicie a hotărârii, astfel că instanţa de recurs nu o poate cenzura.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A., B., C. şi D., ca nefondat.

II. În ceea ce priveşte recursul declarat de recurenta-chemată în garanţie SC ... SRL Iaşi, Înalta Curte reţine că a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 7 şi 8 C. proc. civ.

Criticile prin care s-a susţinut că instanţa care a pronunţat hotărârea ce face obiectul controlului judiciar ar fi depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti nu pot fi primite, întrucât o eventuală încălcare a statuărilor cuprinse într-o decizie judecătorească nu priveşte raportul dintre puterea judecătorească şi celelalte puteri în stat, ci poate pune în discuţie nesocotirea dispoziţiilor art. 501 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., în sensul în care, în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanţa care judecă fondul.

Din această perspectivă, critica se subsumează motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., însă în cauză nu se constată vreo încălcare a dispoziţiilor menţionate, întrucât, în decizia de recurs invocată de această recurentă nu există o statuare cu privire la soluţia ce ar urma să se dea cererii de chemare în garanţie.

Cum hotărârea judecătorească prin care s-a statuat cu privire la lipsa de obiect a cererii de chemare în garanţie a fost anulată, iar decizia prin care s-a reţinut existenţa autorităţii de lucru judecat a fost casată în tot, Înalta Curte reţine că nu sunt fondate criticile prin care s-a susţinut că au fost încălcate prevederile art. 501 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., deoarece prin Decizia nr. 1272 din 18 aprilie 2018 Înalta Curte nu a dat o dezlegare în sensul menţionat de recurentă, ci a sesizat existenţa unor contradicţii în argumentarea soluţiei pronunţate.

Cu referire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că sunt reiterate, în esenţă, aceleaşi critici astfel că nu se impun considerente suplimentare.

Criticile prin care s-a susţinut că înseşi pârâta care a formulat cererea de chemare în garanţie a recunoscut autoritatea de lucru judecat a soluţiei pronunţate de instanţa de fond cu privire la cererea de chemare în garanţie, prin neapelare nu constituie un argument de nelegalitate a deciziei atacate, întrucât prin hotărârea de primă instanţă cererea de chemare în garanţie a fost respinsă ca rămasă fără obiect, consecutiv respingerii cererii de chemare în judecată ca fiind prescrisă.

Prin urmare, nu se pune problema unei recunoaşteri a pârâtei cu referire la autoritatea de lucru judecat a cererii de chemare în garanţie care nu a fost examinată pe fond de prima instanţă, fiind respinsă ca o consecinţă a admiterii unei excepţii peremptorii invocate cu referire la cererea principală.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurenta-chemată în garanţie SC ... SRL Iaşi, împotriva Deciziei nr. 154/A din 24 septembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de recurenţii-reclamanţi A., B., C. şi D. şi de recurenta-chemată în garanţie SC ... SRL Iaşi, împotriva Deciziei nr. 154/A din 24 septembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 noiembrie 2019.

GGC - LM