Secured loan dispute: Inapplicability of resiliation to instantaneous contracts absent a pactum commissorium

I.Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă la data de 19 decembrie 2017, sub nr. de Dosar x/2017, reclamantul A., a solicitat, pe cale reconvenţională, disjunsă din Dosarul x/2012 al aceleiaşi instanţe, în contradictoriu cu pârâţii SC B., C. şi D., să se constate intervenită rezilierea următoarelor contracte: contract de împrumut, Certificat sub nr. x din 9 ianuarie 2009 de av. E.; Contract de împrumut cu gaj, certificat sub nr. x din 9 ianuarie 2009 de av. E.; Contractul de credit acţionar nr. 1 din 9 ianuarie 2009; Contract de cesiune acţiuni ale SC F. SA, Certificat sub nr. x din 9 ianuarie 2009 de av. E.; nulitatea absolută a contractului de cesiune de creanţă încheiat între D. şi C.; nulitatea absolută a contractului de cesiune de drepturi nr. x, încheiat între C. şi B.

În motivare, s-a arătat că, la data de 9 ianuarie 2009, reclamantul a încheiat cu D. un pachet de 4 contracte privind vânzarea a 40 de acţiuni reprezentând 40% din acţiunile societăţii F. SA, prin actele adiţionale la acestea convenindu-se rezilierea, în caz de nerespectare a clauzelor contractuale (lucru care s-a şi întâmplat din partea lui D., care nu a dus la îndeplinire obligaţiile ce-i reveneau).

Acesta nu a respectat şi nu a dus la îndeplinire nicio înţelegere asupra cărora au convenit în cele 4 contracte care au o strânsă legătură între ele şi prevăd modul în care pot fi transmise cele 40 de acţiuni.

Prima instanţă a luat act la termenul din 23 aprilie 2018 de modificarea cererii reconvenţionale, în sensul că reclamantul A. a solicitat să se constate intervenită rezilierea contractului de împrumut cu gaj, certificat sub nr. x din 9 ianuarie 2009.

2. Sentinţa Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă

Prin Sentinţa nr. 1270 din 29 mai 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins acţiunea, ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că la data 9 ianuarie 2009 a fost încheiat contractul de împrumut cu gaj atestat sub nr. x, între D., în calitate de împrumutător şi A., în calitate de împrumutat.

Pârâtul D. l-a împrumutat pe A. cu suma de 200.000 euro, astfel cum rezultă din contractul de împrumut cu gaj din data de 9 ianuarie 2009, chitanţa din data de 12 ianuarie 2009, chitanţa din data de 19 ianuarie 2009 şi ordinul de plata din data de 19 ianuarie 2009. A. era obligat să returneze suma împrumutată la data de 1 martie 2009.

În vederea garantării rambursării sumei împrumutate şi a tuturor cheltuielilor ocazionate de contractul de împrumut sau de punerea în executare a acestuia, A. a constituit o garanţie reală mobiliară în favoarea reclamantului D. asupra unui pachet de 40 de acţiuni la F. SA, acţiuni având valoarea nominală de 100 RON şi valoarea totală de 4.000 RON, reprezentând 40% din capitalul social al F. SA. Dreptul de garanţie reală mobiliară a fost înregistrat pentru a fi opozabil şi terţilor la Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare.

În baza contractului de cesiune de creanţă înregistrat la A.E.G.R.M. la data 15 octombrie 2009, dreptul de creanţă, precum şi toate accesoriile acestui drept, izvorâte din contractul de împrumut cu gaj atestat sub nr. x au fost transmise către cesionarul C.

Verificând clauzele agreate contractual, tribunalul a constatat că părţile nu au convenit, prin intermediul vreunui pact comisoriu, faptul că în caz de neexecutare a oricărei clauze contractuale, contractul se desfiinţează de drept, fără a fi necesară intervenţia instanţei judecătoreşti, în caz de sesizare instanţa putând doar constata intervenită rezilierea actului juridic.

Prin urmare, având în vedere lipsa existenţei unui pact comisoriu inserat în contractul de împrumut cu gaj certificat sub nr. x din 9 ianuarie 2009, reclamantul are la îndemână doar acţiunea în realizare, respectiv valorificarea dreptului de a solicita desfiinţarea contractului în conformitate cu prevederile legale.

Tribunalul a mai reţinut că împrumutul cu gaj Certificat sub nr. x din 9 ianuarie 2009 este un contract cu executare uno ictu, având ca obiect prestaţii care se execută printr-un singur act de executare. În caz de neexecutare a unor contracte cu execuţie instantanee se aplică sancţiunea rezoluţiunii.

Rezilierea se aplică în cazul neexecutării unor contracte cu execuţie succesivă. În timp ce rezoluţiunea desfiinţează retroactiv contractul, rezilierea face să înceteze efectele contractului numai pentru viitor, lăsând neatinse prestaţiile succesive care au fost făcute anterior rezilierii.

Aşadar, nu se poate constata rezilierea contractului de împrumut, acesta fiind un contract cu executare instantanee, pentru care s-ar aplica sancţiunea rezoluţiunii (şi nu cea a rezilierii).

3. Decizia Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamantul A., arătând că instanţa de fond a soluţionat litigiul fără a fi competentă teritorial, competenţa aparţinând judecătorului sindic, care supraveghează procedura falimentului din cadrul Tribunalului Specializat Mureş.

Intimatul D. nu a respectat clauzele stipulate în cele 4 contracte, în sensul că nu a depus diligenţele necesare pentru a obţine acordul judecătorului sindic pentru a putea intra în posesia acţiunilor. Procedura obligatorie prevăzută de Legea nr. 85/2006, art. 42 prevede:

"După ce s-a dispus deschiderea procedurii potrivit art. 33, este interzis administratorilor debitorului, persoane juridice, sub sancţiunea nulităţii, să înstrăineze, fără acordul judecătorului sindic, acţiunile ori părţile lor sociale sau de interes deţinute de debitor care face obiectul acestei proceduri". Intimatul D. nu a achitat suma stipulată în contractul de împrumut cu gaj, deşi acest contract s-a desfăşurat în mai multe etape, fiind strâns legat de cele 4 contracte care avea ca scop vânzarea-cumpărarea unor acţiuni din cadrul unei societăţi aflată în procedura falimentului sub controlul judecătorului sindic.

Intimatul pârât D. a formulat întâmpinare, invocând excepţiile netimbrării, tardivităţii depunerii motivelor de apel şi nulităţii motivelor de apel.

Prin Decizia nr. 934/A din 21 iunie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins, ca nefondat, apelul reclamantului împotriva sentinţei.

Referitor la excepţia tardivităţii recursului, faţă de data comunicării hotărârii primei instanţe (29 august 2018), instanţa de apel a constatat că a fost respectat termenul prevăzut de art. 284 C. proc. civ.

Referitor la excepţia de netimbrare, s-a reţinut că apelantul a făcut dovada achitării tranşelor de taxe de timbru fixate în soluţionarea cererii de ajutor public judiciar.

Referitor la excepţia nulităţii apelului, s-a constatat că memoriul de apel cuprinde motivele de fapt şi de drept ce susţin criticile apelantului.

Asupra fondului pricinii, instanţa de apel a constatat că în mod corect cauza a fost soluţionată de către secţia civilă a tribunalului, întrucât prin modificarea cererii la data de 23 aprilie 2018, reclamantul a arătat că obiectul acesteia îl reprezintă rezilierea contractului de împrumut cu gaj certificat sub nr. x din 9 ianuarie 2009, litigiul fiind purtat între două persoane fizice, devenind incidente dispoziţiile art. 1, 2 şi 5 C. proc. civ. în stabilirea competenţei.

În plus, în contractul încheiat între părţi, în art. 6, este făcută o alegere expresă de competenţă, potrivit căreia instanţele de drept comun sunt competente să soluţioneze litigiile generate de executarea contractului.

Prima instanţă a făcut o corectă interpretare a clauzelor contractuale, cu respectarea dispoziţiilor art. 977 - 978 C. civ., fiind stabilit conţinutul concret al contractului, sensul şi întinderea lui, precum şi obligaţiile ce s-au născut din contract. Prima instanţă a stabilit corect voinţa reală a părţilor la momentul contractării. Reţinând că nu există un pact comisoriu care să conducă la desfiinţarea de drept a contractului, prima instanţă a arătat că apelantul are la îndemână doar acţiunea în realizare, respectiv valorificarea dreptului de a solicita desfiinţarea contractului în conformitate cu prevederile legale.

În cauză s-a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 1576 C. civ., care, reglementând împrumutul, determină caracterele juridice specifice ale acestei convenţii. Chiar dacă este un contract cu titlu oneros, contractul de împrumut rămâne unilateral, cu execuţie imediată. Prima instanţă a argumentat diferenţele de natură juridică între contractele cu executare imediată - acele contracte în care părţile au obligaţia să execute prestaţiile ce şi le datorează una celeilalte, în unul şi acelaşi moment, care coincide, de regulă, cu momentul încheierii acestora şi contractele cu executare succesivă - acele contracte din care se naşte obligaţia ambelor părţi sau, cel puţin, a uneia dintre ele de a executa prestaţiile ce le datorează într-o perioadă de timp. Rezoluţiunea contractului desemnează desfiinţarea cu efect retroactiv a contractului sinalagmatic cu executare uno ictu, la cererea unei părţi, ca urmare a neexecutării culpabile a prestaţiei asumate de către cealaltă parte. Diferenţele de natură juridică au consecinţe şi asupra efectelor neexecutării obligaţiilor uneia dintre părţi, în cazul contractelor cu executare instantanee operând sancţiunea rezoluţiunii.

A fost respectat principiul disponibilităţii, litigiul fiind soluţionat în limitele învestirii, respectând obiectul pricinii, aşa cum a fost stabilit de reclamant prin cererea modificatoare din 23 aprilie 2018.

În mod corect s-a stabilit că, faţă de natura juridică a contractului de împrumut (contract cu executare imediată) nu este incidentă sancţiunea rezilierii convenţiei părţilor.

4. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 3, 7, 8, 9 C. proc. civ., reclamantul A. formulând următoarele critici:

- Cauza având ca obiect gajarea/înstrăinarea de acţiuni ce aparţin unei societăţi aflata în procedura insolvenţei a fost soluţionată în fond de către o instanţă necompetentă (Tribunalul Bucureşti, ca instanţă de drept comun), litigiul fiind în competenţa judecătorului sindic din cadrul Tribunalului Specializat Mureş, potrivit Legii nr. 85/2006; condiţia de valabilitate a contractelor, în special a contractul de împrumut cu gaj, pentru a-şi putea produce efecte se putea realiza, potrivit art. 42 din Legea nr. 85/2006 (art. 37 alin. (1) din Legea nr. 64/1995 publicata în M.Of. nr. 130 din 29 iunie 1995), numai prin obţinerea acceptului judecătorul sindic, aspecte ce sunt stipulate în convenţia încheiată cu D., convenţie ce, după ce ar fi fost încuviinţată de judecătorul sindic, avea puterea de contract şi putea fi opozabilă părţilor; deşi a reinvocat această chestiune şi în fata Curţii de Apel Bucureşti prin motivele de apel, instanţa de apel nu a constatat caracterul obligatoriu al competentei.

- Hotărârea atacată conţine motive contradictorii şi străine de natura pricinii, în sensul că preia în integralitate analiza instanţei de fond, fără a răspunde criticilor şi argumentelor deduse judecăţii în calea de atac a apelului; instanţa de fond descrie cerinţele părţilor în cadrul procesual, iar instanţa de apel constată că D. a achitat integral preţul convenit în contract; în realitate, aşa cum rezultă din probele administrate, preţul contractului de împrumut cu gaj nu a fost achitat, ba mai mult, din înscrisuri rezultă ca o parte din banii indicaţi de D. au o altă destinaţie, iar chitanţa sub semnătură privată a făcut obiectul unui dosar penal prin care s-a constatat ca înscrisul intitulat "Chitanţa" este contrafăcut/fals, în sensul ca la suma de 9.000 Euro a fost adăugat un zero, cu o altă substanţă scripturală D. dorind să se înţeleagă ca a achitat 90.000 Euro, chestiune de care s-a folosit în frauda reclamantului. Aceste aspecte au fost constatate potrivit Raportului de Constatare Criminalistică nr. x din 30 aprilie 2014 întocmit de către DGPMB - Serviciul Criminalistic depus în dosarul fondului şi indicat ca mijloc de probă prin motivele de apel. Un motiv contradictoriu cu cele constatate de instanţa de apel este faptul că suma stipulată în contract nu a fost niciodată achitată integral de către D., aspect ce duce la rezilierea contractului, aşa cum prevăd clauzele contractuale şi actele adiţionale ale acestuia.

- Instanţa de apel a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, schimbând înţelesul acestuia, în sensul că a reţinut că actul încheiat între reclamant şi D. nu are clauze ce ar schimba caracterul acestuia sau care să conducă la anulare, deşi în realitate asemenea clauze sunt inserate în contract. De asemenea, instanţa de apel nu a analizat cererea de chemare în judecată în contextul celor 4 contracte aflate în strânsă legătură, ce au format astfel o convenţie desfăşurabilă în mai multe etape, fiind vorba de transferarea unor acţiuni după ducerea la îndeplinire a celor convenite;

- Instanţa de apel a interpretat şi aplicat greşit art. 977 - 978 C. civ., cu argumentul că nu există un pact comisoriu care să ducă la desfiinţarea de drept a contractului, deşi în realitate textul legal invocat stabileşte modalitatea de interpretare a clauzelor în sensul în care acestea pot avea efect. Din contract şi din actele adiţionale rezultă că este necesar acceptul judecătorului sindic, iar potrivit art. 42 din Legea nr. 85/2006 nerespectarea acestei cerinţe este sancţionată cu nulitatea actului. Mai mult, sumele nu au fost achitate până la data stabilită astfel toate actele se reziliază. În ce priveşte art. 1576 C. civ., acesta nu este incident în cauză, întrucât nu titlul contractului stabileşte forma lui, ci conţinutul acestuia. Cu alte cuvinte, contractul a fost încheiat simultan cu alte contracte, formându-se astfel un pachet de contracte cu clauze ce se întrepătrund între ele, iar nerespectarea unei singure clauze prevăzută în pachet duce la anularea în cascadă a celorlalte înţelegeri, ce au fost garantate cu 40 de acţiuni deţinute de reclamant într-o societate aflată în procedura falimentului.

6. Apărările formulate în cauză

Intimatul D. a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reţine următoarele:

Prima critică, întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ. vizează o pretinsă încălcare a competenţei funcţionale a primei instanţe de soluţionare a cauzei. În acest sens recurentul a susţinut că un litigiu având ca obiect gajarea/înstrăinarea de acţiuni ce aparţin unei societăţi aflate în procedura insolvenţei este de competenţa judecătorului sindic din cadrul Tribunalului Specializat Mureş, potrivit Legii nr. 85/2006 întrucât condiţia de valabilitate a contractelor se putea realiza, potrivit art. 42 din Legea nr. 85/2006 numai prin obţinerea acceptului judecătorul sindic; doar din acel moment convenţia ar fi avut puterea de contract şi putea fi opozabilă părţilor; deşi a reinvocat această chestiune şi în fata Curţii de Apel Bucureşti prin motivele de apel, instanţa de apel nu a constatat caracterul obligatoriu al competentei.

Excepţia necompetenţei funcţionale are regimul juridic al unei excepţii de ordine publică, astfel cum se statuează prin Decizia nr. 17/2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată într-un recurs în interesul legii, care poate fi invocată, potrivit dispoziţiilor art. 1591 alin. (2) C. proc. civ. de părţi ori de către judecător la prima zi de înfăţişare în faţa primei instanţe, dar nu mai târziu de începerea dezbaterilor asupra fondului.

Această condiţie nu este îndeplinită în cauză întrucât nu rezultă din lucrările fondului faptul că reclamantul ar fi invocat excepţia necompetenţei funcţionale atunci când a menţionat că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 42 din Legea nr. 85/2006. Textul de lege menţionat, care impune acordul judecătorului sindic la cesiunea de părţi sociale ale unei societăţi aflate în insolvenţă, este menţionat de către reclamant ca o condiţie de fond privind valabilitatea cesionării părţilor sociale, pentru a justifica neexecutarea obligaţiilor prevăzute în convenţiile încheiate cu pârâtul, nefiind invocat cu titlu de normă de competenţă.

Cu toate acestea, instanţa a analizat critica reclamantului pe aspectul competenţei, invocată fiind ca motiv de apel, apreciind că este învestită cu un litigiu de drept comun încheiat între două persoane fizice, în baza alegerii de competenţă exprimată în cuprinsul clauzelor contractuale.

Prin urmare, Înalta Curte reţine, pe de o parte, că reclamantul nu mai putea invoca o astfel de excepţie în măsura în care nu a fost supusă dezbaterii in limine litis la instanţa de fond iar, pe de altă parte, că litigiul, astfel cum a fost calificat de instanţe, atrage competenţa instanţelor de drept comun.

O a doua critică formulată în cauză, vizează o pretinsă contrarietate a considerentelor instanţei de apel, care ar cuprinde şi motive străine de natura pricinii, fiind întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Recurentul susţine în acest sens că instanţa de apel a preluat analiza primei instanţe, nu a răspuns criticilor în apel şi a constatat, contrar situaţiei reale ce a făcut obiectul unor cercetări penale pentru fals, că preţul contractului de împrumut cu gaj a fost achitat.

O astfel de critică nu poate fi analizată de către instanţa control judiciar în condiţiile în care recurentul nu a indicat în mod concret cărui motiv de apel nu a răspuns instanţa prin decizia recurată şi care sunt acele considerente străine de cauză. În ceea ce priveşte situaţia de fapt reţinută cu privire la remiterea sumei de bani ce constituie obiectul contractului de împrumut, nu rezultă din considerentele deciziei că instanţa de apel ar fi verificat situaţia executării acestui contract în condiţiile în care, învestită fiind cu constatarea rezilierii de drept a convenţiei, a validat raţionamentul primei instanţe în sensul că nu există inserat în contract un pact comisoriu care să ducă la desfiinţarea de drept a acestuia, reclamantul având la dispoziţie o acţiune în realizare pentru a sancţiona eventuala neexecutare a contractului din culpa cocontractantului, marcând diferenţele de regim juridic între rezoluţiunea şi rezilierea unui contract.

Prin urmare, nu rezultă că decizia instanţei de apel şi-a întemeiat raţionamentul judiciar pe împrejurările menţionate de recurent.

O altă critică, întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., este aceea că instanţa de apel ar fi interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, atunci când a apreciat că acesta nu conţine clauze ce i-ar schimba caracterul sau care să conducă la anulare şi nu interpretat coroborat cele 4 contracte aflate în strânsă legătură, ce au format o convenţie desfăşurabilă în mai multe etape, fiind vorba de transferarea unor acţiuni după ducerea la îndeplinire a celor convenite.

Cu alte cuvinte recurentul susţine că instanţa nu a analizat înţelegerea părţilor în mod global pentru a aprecia asupra neîndeplinirii obligaţiilor asumate de către pârât, împrejurare de natură să determine aplicarea sancţiunii civile a desfiinţării convenţiei.

Nu va fi reţinută ca pertinentă nici această critică a recurentului faţă de cele statuate de instanţa de apel potrivit cărora, neexistând un pact comisoriu de ultim grad, nu poate constata desfiinţarea de drept a convenţiei, împrejurare care face inutilă verificarea modului în care partea şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale. Prin urmare este lipsită de relevanţă în cauză analiza clauzelor contractuale prin care părţile au convenit asupra unor obligaţii, condiţionat sau nu de executarea altor convenţii.

Într-o ultimă critică, întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul susţine că instanţa de apel a interpretat şi aplicat greşit art. 977 - 978 C. civ. atunci când a reţinut că nu există un pact comisoriu care să ducă la desfiinţarea de drept a contractului, deşi în realitate textul legal invocat stabileşte modalitatea de interpretare a clauzelor în sensul în care acestea pot avea efect. Din contract şi din actele adiţionale rezultă că este necesar acceptul judecătorului sindic, iar potrivit art. 42 din Legea nr. 85/2006 nerespectarea acestei cerinţe este sancţionată cu nulitatea actului. Mai mult, sumele nu au fost achitate până la data stabilită, astfel toate actele se reziliază şi contractele nu îşi pot produce efectele. În ceea ce priveşte art. 1576 C. civ., acesta nu este incident în cauză, întrucât nu titlul contractului stabileşte forma lui, ci conţinutul acestuia, fiind vorba de un pachet de contracte cu clauze ce se întrepătrund între ele, iar nerespectarea unei singure clauze prevăzute în pachet duce la anularea în cascadă a celorlalte înţelegeri, ce au fost garantate cu 40 de acţiuni deţinute de reclamant într-o societate aflată în procedura falimentului.

Recurentul susţine că, prin constatarea inexistenţei unui pact comisoriu de ultim grad, instanţa a ales să nu dea efect unor clauze contractuale încălcând atât principiul voinţei interne a părţilor, cât şi dispoziţiile art. 978 din vechiul C. civ. aplicabil convenţiei în raport de data încheierii acesteia.

Este eronată o astfel de susţinere întrucât textul de lege menţionat nu permite instanţei să suplinească voinţa contractuală a părţilor, aplicând convenţiei valenţe noi, neavute în vedere la momentul încheierii ei. Astfel, instanţele de fond au apreciat corect că desfiinţarea de plin drept a unui contract, sub forma unei rezoluţiuni convenţionale care ar face inutilă intervenţia instanţei judecătoreşti în verificarea modalităţii de executare a contractului, astfel cum solicită recurentul, presupune existenţa unei clauze exprese şi neechivoce în acest sens. Or, cum corect au apreciat instanţele fondului, nu există inserat în clauzele contractuale, un pact comisoriu de ultim grad, care să permită instanţei să constate doar intervenită o astfel de situaţie.

În aceste condiţii, judicios s-a apreciat că reclamantul nu are la dispoziţie decât o acţiune în realizare, cadru procesual în care îi pot fi analizate susţinerile prin care contestă calificarea juridică a contractului ca fiind unul de împrumut şi faptul înmânării sumei împrumutate, dar şi condiţiile extrinseci convenţiei propriu-zise considerate necesar a fi îndeplinite pentru executarea valabilă a acesteia.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte constată legalitatea deciziei atacate, pronunţate în limitele învestirii instanţei, motiv pentru care, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

Va fi respinsă şi cererea intimatului privind acordarea cheltuielilor de judecată întrucât nu a fost depusă la dosarul cauzei dovada efectuării acestora.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 934 A din 21 iunie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Respinge cererea intimatului-pârât D. de acordare a cheltuielilor de judecată.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 noiembrie 2019.

GGC - LM