Plaintiff's recourse against final compensation-points ruling inadmissible under Law No. 165/2013

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin Sentinţa nr. 1131 din 8 septembrie 2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive privind pe pârâţii Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Guvernul României, a respins cererea de chemare în judecată în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Guvernul României pentru lipsa calităţii procesuale pasive, şi a respins contestaţia formulată de contestatorul A. în contradictoriu cu Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, ca neîntemeiată.

Prin Decizia nr. 534A din 15 aprilie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a fost respins apelul formulat de A. împotriva Sentinţei civile nr. 1131 din 8 septembrie 2017 a Tribunalului Bucureşti, secţia I civilă, ca nefondat.

Împotriva Deciziei nr. 534A din 15 aprilie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie a declarat recurs reclamantul A., cu a cărui soluţionare a fost învestită Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în prezenta cauză.

Analizând cererea de recurs, Înalta Curte constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. la data de 19 ianuarie 2017, prin care a solicitat modificarea în parte a Deciziei nr. 11781 din 27 octombrie 2016 emisă de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, şi stabilirea de către instanţă a numărului de puncte acordate cu titlu de măsuri compensatorii iar, în subsidiar, anularea acestei decizii şi obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii prin care să-i fie acordate numărul de puncte aferent valorii reale a imobilului, ori cel prevăzut în grila notarilor publici, pentru imobilul situat în loc. Şoimuş, a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile Legii nr. 165/2013.

Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs.

Art. 483 alin. (1) din C. proc. civ. statuează că sunt supuse recursului hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege.

Totodată, dispoziţiile art. XVIII alin. (2) teza finală din Legea nr. 2/2013, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 310/2018, prevăd că nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.

Legea nr. 165/2013, în temeiul căreia a fost formulată prezenta acţiune, la art. 35 prevede că:

"(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află imobilul, în termen de 30 de zile de la data comunicării. (11) Litigiile privind modalitatea de aplicare a prevederilor prezentei legi sunt de competenţa secţiilor civile ale tribunalelor, indiferent de calitatea titularului acţiunii. (2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 şi 34, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor. (3) În cazurile prevăzute la alin. (1) şi (2), instanţa judecătorească se pronunţă asupra existenţei şi întinderii dreptului de proprietate şi dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condiţiile prezentei legi. (4) Hotărârile judecătoreşti pronunţate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului".

Rezultă, astfel, că potrivit art. 35 din Legea nr. 165/2013, hotărârea tribunalului este supusă numai apelului, a cărui soluţionare intră în competenţa curţii de apel.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege.

Aşa fiind, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, prevederile art. 129 din Constituţia României statuând în sensul că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii, cu respectarea acesteia.

Faţă de dispoziţiile legale anterior menţionate, precum şi faţă de împrejurarea că hotărârea atacată este definitivă, fiind pronunţată în apel, într-un litigiu având ca obiect Legea nr. 165/2013, se constată că decizia recurată nu mai este supusă şi căii de atac recursului.

Pentru toate aceste considerente în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă recursul formulat de reclamantul A., ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 534A din data de 15 aprilie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie în Dosarul nr. x/2017.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 noiembrie 2019.

GGC - LM