Property restitution under Law No. 10/2001: finality of appellate judgments excluding cassation appeal
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal (recurs) as inadmissible, leaving the appellate court's decision to uphold the lower court's dismissal of the original claim in force. The dispute concerned a property restitution claim under Law No. 10/2001, where the claimant sought to establish ownership rights over land and a share of a building's value in Bucharest, challenging the municipal authority's failure to process the request within statutory deadlines and requesting the annulment of a specific administrative disposition. The decisive legal basis was Article XII(3) of Law No. 202/2010, read in conjunction with Articles 7(1)-(2) of Law No. 76/2012, which established that judgments in matters governed by Law No. 10/2001 are subject only to appeal, rendering the second-instance decision final and not subject to cassation appeal under Article 483(1) of the Code of Civil Procedure.
Legislator headnote
AI generatedart. 27 din Legea nr. 10/2001, art. 493 alin. (3) C. proc. civ, art. 493 alin. (4) C. proc. civ, art. 493 alin. (5) C. proc. civ, art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, art. 7 Legea nr. 76/2012; Property restitution under Law No. 10/2001: finality of appellate judgments excluding cassation appeal: Este evident că, sub aspectul obiectului investirii instanţei şi stabilirii cadrului juridic procesual, acţiunea de faţă este o contestaţie împotriva refuzului Primăriei municipiului Bucureşti de a soluţiona, în termenul prevăzut de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, notificarea ce a fost formulată de reclamant privind restituirea imobilului în litigiu.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, la data de 29.06.2017, sub nr. de dosar x/2017, reclamantul A. a chemat în judecată pârâta Primăria Municipiului Bucureşti, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună, în baza Legii nr. 10/2001, astfel cum a solicitat prin Cererea nr. x/19.09.2005, stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor din str. x, ambele sectorul 4, precum şi 1/2 din C/V imobilului din str. x, sector 4 (a primit 1/2 din această contravaloare).
Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa civilă nr. 97/23.01.2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul A.
Hotărârea instanţei de apel
Prin Decizia civilă nr. 1265/A/24.10.2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins excepţia nulităţii apelului şi a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamant.
Împotriva acestei hotărâri, reclamantul A. a declarat recurs.
Motivele de recurs
Prin motivele de recurs, recurentul susţine, în esenţă, că Primarul municipiului Miercurea-Ciuc nu a respectat termenele prevăzute de Legea nr. 18/1991 şi de Legea nr. 10/2001 privind soluţionarea pe cale administrativă a cererii înregistrate sub nr. x/7.03.1991 şi a Notificării nr. x/30.08.2001, fiind încălcate astfel dispoziţiile art. 25 şi art. 27 din Legea nr. 10/2001.
Solicită respingerea excepţiilor tardivităţii contestaţiei, a autorităţii de lucru judecat, precum şi cea a lipsei calităţii procesuale pasive a intimatului Prefectul Judeţului Harghita, încadrarea terenului intravilan situat în Miercurea-Ciuc, str. x şi urm. ca fiind sub incidenţa Legii nr. 18/1991 sau a Legii nr. 10/2001, anularea Dispoziţiei nr. 123/16.03.2017 prin care s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului, iar în ce priveşte recursul, solicită admiterea acestuia, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Târgu Mureş, respingerea cererilor de obligare la plata cheltuielilor de judecată.
Procedura de filtru
Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a procedat, la 4 iunie 2019, la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin raport s-a apreciat că recursul nu este admisibil.
La 10 iunie 2019, Completul de filtru C4, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia, pentru ca părţile să îşi exprime punct de vedere, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor, care nu au formulat punct de vedere asupra raportului.
Constatându-se încheiată această etapă a procedurii de filtru, dosarul a fost înaintat completului de judecată în vederea stabilirii termenului pentru soluţionarea căii de atac.
S-a fixat termen pentru judecarea recursului la data de 7 noiembrie 2019, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., fără citarea părţilor.
Considerentele instanţei de recurs
Cauza dedusă judecăţii are ca obiect cererea formulată de reclamantul A., prin care a solicitat instanţei să dispună stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor situate în Bucureşti, str. x, precum şi 1/2 din contravaloarea imobilului din Bucureşti, str. x, în baza Legii nr. 10/2001, astfel cum a solicitat prin Cererea nr. x/19.09.2005.
Este evident că, sub aspectul obiectului investirii instanţei şi stabilirii cadrului juridic procesual, acţiunea de faţă este o contestaţie împotriva refuzului Primăriei municipiului Bucureşti de a soluţiona, în termenul prevăzut de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, notificarea ce a fost formulată de reclamant privind restituirea imobilului în litigiu.
Aşa fiind, raportul de drept procesual se grefează pe raportul juridic ce a luat naştere în urma transmiterii notificării şi nesoluţionării acesteia, în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001.
În aceste condiţii, acţiunea prin care se solicită sancţionarea pasivităţii persoanei deţinătoare reprezintă o veritabilă acţiune de realizare a dreptului, a cărei cauză se află în prevederile Legii nr. 10/2001, care reprezintă o lege specială şi care instituie o procedură specială diferită de cea de drept comun.
În raport de obiectul litigiului dedus judecăţii, Înalta Curte reţine prevederile art. XII alin. (3) din Legea nr. 202/2010, potrivit cărora:
"Decizia sau, după caz, dispoziţia motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se afla sediul unităţii deţinătoare sau, după caz, al entităţii învestite cu soluţionarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare. Hotărârea tribunalului este supusă recursului, care este de competenta curţii de apel".
După intrarea în vigoare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., aceste prevederi se coroborează cu dispoziţiile alin. (1) şi (2) ale art. 7 Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., publicată în M. Of. nr. 365/30.05.2012, care prevăd:
"(1) Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este "definitivă", de la data intrării în vigoare a C. proc. civ., aceasta va fi supusă numai apelului la instanţa ierarhic superioară. (2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este "supusă recursului" sau că "poate fi atacată cu recurs" ori, după caz, legea specială foloseşte o altă expresie similară."
Din interpretarea sistematică a dispoziţiilor legale sus-menţionate, rezultă că singura cale de atac împotriva hotărârilor pronunţate de tribunal în materia Legii nr. 10/2001 este apelul.
Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs, iar conform dispoziţiilor art. 483 alin. (1) din acelaşi cod, "Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului".
Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege.
Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.
Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii, cu respectarea acesteia.
În cauza supusă analizei, natura pretenţiei dedusă judecăţii, respectiv contestaţie împotriva dispoziţiilor emisă în procedura Legii nr. 10/2001, se circumscrie dispoziţiilor art. 26 alin. (3) din actul normativ evocat, astfel cum au fost modificate prin art. XII din Legea nr. 202/2010, astfel încât, hotărârea curţii de apel nu este supusă recursului.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 1265/A din 24 octombrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 noiembrie 2019.
GGC - NN