Failure to cite specific illegality grounds in cassation appeal against annulment of contract executed under duress.

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Teleorman, secţia a VI-a civilă, reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată pe pârâtul C., solicitând anularea contractului de vânzare-cumpărare cu rezervare drept uzufruct pe termen limitat, autentificat sub nr. x/12.12.2012 de BNPA D., precum şi rectificarea CF nr. x a localităţii Buzescu, conform hotărârii ce urmează a fi dată, cu cheltuieli de judecată.

Hotărârea instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 63 din 14 februarie 2018, Tribunalul Teleorman, secţia civilă, a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de pârâtul C. şi a respins, ca fiind prescrisă, acţiunea formulată de către reclamanţii A. şi B.

Această hotărâre a fost atacată cu apel de către reclamanţi.

Hotărârea instanţei de apel

Prin Decizia civilă nr. 965A din 10 octombrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a anulat, ca netimbrat, apelul formulat de reclamanţii A. şi B. împotriva Sentinţei civile nr. 63/14.02.2018, pronunţată de Tribunalul Teleorman şi a obligat apelanţii să plătească intimatului 500 RON cheltuieli de judecată.

Această ultimă decizie a fost atacată pe calea recursului de către reclamanţi.

Motivele de recurs

În motivarea cererii de recurs, după prezentarea situaţiei de fapt, recurentul a formulat, în esenţă următoarele critici:

Printr-o primă critică ce vizează admiterea excepţiei nulităţii apelului pentru netimbrare, recurenţii au susţinut că Tribunalul Teleorman a admis, la data de 24.07.2017, cererea de ajutor public judiciar sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 6.328.28 de RON, scutire care, în opinia recurenţilor ar fi trebuit să se menţină şi în apel.

În acest sens, recurenţii susţin că, prin Decizia nr. 55 din 3 iulie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a statuat că "Dispoziţiile art. 28 din O.U.G. nr. 80/2013 se interpretează în sensul că, de scutirea de la plata taxei judiciare de timbru în calea de atac beneficiază numai reclamantul care a fost scutit în primă instanţă de obligaţia timbrajului."

O altă critică se referă la Sentinţa civilă nr. 63 din data de 14 februarie 2018 pronunţată de Tribunalul Teleorman, recurenţii susţinând că instanţa nu a analizat întreaga situaţie de fapt prin prisma dispoziţiilor art. 1216 coroborat cu art. 2529 alin. (1) lit. a) C. civ.

Astfel, recurenţii susţin că sunt părinţii numitului E. În anul 2012, acesta a întâmpinat anumite dificultăţi financiare şi, având nevoie de o sumă importantă de bani, a luat legătura cu numitul F., despre care cunoşteau că acorda cu titlu de împrumut diverse sume de bani, percepând dobânda, fiind de notorietate ca acesta şi familia sa trăiesc din activitatea de cămătărie de foarte mult timp, astfel că fiul nostru a solicitat un împrumut de 58.000 de euro. În realitate, acest contract de vânzare a fost semnat de reclamanţi, fiind forţaţi de împrejurări, deoarece obiectul consemnat în document face obiectul infracţiunii de camătă, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 351 C. pen.

Condiţiile împrumutului au fost următoarele: dobânda percepută era de 2900 euro/lună, dobânda trebuia achitată din 6 în 6 luni, adică 17.400 de euro către F., termenul împrumutului a fost de 3 ani, iar împrumutul trebuia garantat cu un contract de vânzare-cumpărare fictiv, pentru imobilul reclamanţilor, situat în comuna Buzescu, judeţul Teleorman, urmând ca actele să fie refăcute în favoarea lor după achitarea împrumutului, în acest timp permiţându-le să locuiască în imobil.

Datorită faptului că la momentul împrumutului, F. avea de ispăşit o pedeapsă cu suspendare pentru o condamnare pentru infracţiunea de camătă, acesta a dorit ca respectivul contract de vânzare cu rezervare drept uzufruct pe termen limitat, sa fie încheiat pe numele fiului recurenţilor.

Astfel, la data de 12.12.2012, recurenţii au încheiat contract de vânzare cu rezervare drept uzufruct pe termen limitat, autentificat prin Încheierea nr. 2342 din 12.12.2012 de B.N.P.A. D., pentru suma de 60.000 de euro, la data încheierii contractului fiind discutate toate condiţiile împrumutului, de faţă fiind fiul reclamanţilor, E., F., soţia acestuia, C. şi G.

După primele 6 luni, în perioada iunie - iulie 2013, fiul recurenţilor, E., i-a achitat personal lui F. suma de 17.400 de euro, în incinta magazinului de antichităţi, pe care fiul reclamanţilor îl deţinea din Bucureşti, Calea x.

După 3 luni de la acea dată, intimatul, însoţit tot de soţia sa şi cei doi copii, au venit peste fiul reclamanţilor, la magazin, şi i-au solicitat acestuia să îi achite din dobândă, invocând că au nevoie de bani urgent. La acel moment, acesta avea toţi banii investiţi în marfa din magazin, şi neputând achita, le-a reamintit termenii contractului, în sensul că nu trecuseră încă 6 luni pentru plata dobânzii. De la acel moment, familia H., a început să recurgă la presiuni asupra fiului reclamanţilor, precum şi asupra lor, ameninţându-i în nenumărate rânduri.

În aceste condiţii, fiul reclamanţilor, fiind ameninţat, a fost nevoit să treacă din proprietatea sa, în proprietatea lui I., autoturismul marca x, ce a fost evaluat de F. la suma de 8.700 de euro - echivalentul dobânzii pe 3 luni, deşi la acel moment autoturismul valora, conform preturilor existente pe piaţă, în jur de 12.000 de euro. Intimatul, împreună cu familia sa, au fost implicaţi într-un accident de circulaţie, vinovat fiind celălalt conducător auto. După accident, un grup de 4 - 5 persoane din familia H., au venit la domiciliul reclamanţilor, pentru a-l forţa pe fiul reclamanţilor să facă demersurile necesare în vederea recuperării sumelor de bani de la societatea de asigurare. După finalizarea demersurilor, firma de asigurări J., la solicitarea fiului reclamanţilor, a virat suma de 33.322 RON (aproximativ 7.800 de euro), în contul soţiei intimatului, K.

În urma celor întâmplate, şi datorita faptului că fiul reclamanţilor era sugrumat de datoriile acumulate, nu a mai avut posibilitatea de a plăti dobânda, stabilind de comun acord ca, la expirarea termenului de 3 ani, să fie plătită suma de 58.000 de euro, iniţial împrumutată, precum şi dobânda pe 2 ani, respectiv 69.600 euro, totalizând 127.600 de euro, cu condiţia să nu mai fie făcute presiuni sau orice fel de ameninţări asupra familiei reclamanţilor în această perioadă, iar în cazul în care nu se va putea această asumă, reclamanţii vor vinde imobilul, la preţul real de piaţă, urmând să achite întreaga datorie.

Înţelegerea a fost încălcată de familia H., deoarece cu 6 luni înainte de expirarea termenului de 3 ani, au aflat că reclamanţii se află internaţi la Spitalul Municipal Roşiori de Vede, unde au venit cu scandal şi ameninţări, iar după externare, scandalurile şi ameninţările au continuat.

Recurenţii susţin că au formulat plângere penală adresată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate şi Terorism, precum şi acţiune civilă la Tribunalul Teleorman, prin care au solicitat anularea contractului de vânzare-cumpărare.

Tribunalul Teleorman nu a dat eficienţă prevederilor art. 1216 coroborate cu cele ale art. 2529 alin. (1) lit. a) C. civ., deoarece contractul de vânzare-cumpărare cu rezervare a dreptului de uzufruct pe termen limitat a fost încheiat prin violenţă, iar temerea insuflată a fost de aşa natură încât partea ameninţată putea să creadă, după împrejurări, că, în lipsa consimţământului său, viaţa, persoana, onoarea sau bunurile sale ar fi expuse unui pericol grav şi iminent, context în care prescripţia dreptului la acţiunea în anularea unui act juridic începea să curgă în caz de violenţă, din ziua când aceasta a încetat.

În drept, recurenţii au invocat dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Procedura de filtru

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la 9 decembrie 2018.

Prin rezoluţia din 13 decembrie 2018, completul de filtru a dispus comunicarea motivelor de recurs, cu menţiunea că intimatul are obligaţia de a formula întâmpinare.

Intimatul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului.

La 4 iunie 2019, s-a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin raport apreciindu-se că recursul este admisibil în principiu, completul urmează să aprecieze cu privire la încadrarea criticilor formulate de recurenţi în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., dacă criticile vizează soluţia instanţei de apel, precum şi dacă se poate exercita recurs împotriva hotărârii de fond.

La 10 iunie 2019, completul de filtru, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia, pentru ca părţile să îşi exprime punct de vedere, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului a fost comunicat părţilor, care nu au formulat punct de vedere.

Constatându-se încheiată această etapă a procedurii de filtru, dosarul a fost înaintat completului de judecată în vederea stabilirii termenului pentru soluţionarea căii de atac.

S-a fixat termen pentru judecarea recursului la 7 noiembrie 2019, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., fără citarea părţilor.

Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând recursul sub aspectul posibilităţii de încadrare a criticilor formulate în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., chestiune reţinută prin raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, Înalta Curte constată următoarele:

Recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată în termenul şi condiţiile prevăzute de lege, numai pentru motivele expres şi limitativ reglementate prin dispoziţiile art. 488 pct. 1 - 8 C. proc. civ., norme imperative, de ordine publică.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele se vor depune printr-un memoriu separat. Lipsa acestor menţiuni este sancţionată cu nulitatea, potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol.

Totodată, art. 489 alin. (2) C. proc. civ. prevede sancţiunea nulităţii recursului în cazul în care motivele de recurs invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din acelaşi cod.

Deşi nu se prevede în mod expres, este fără dubiu că pentru a putea fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., criticile formulate trebuie să vizeze argumentele reţinute de instanţa de apel în justificarea soluţiei pronunţate, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.

În speţă, se constată că, prin cererea de recurs, recurenţii nu au indicat niciunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum impun dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., şi nici nu au formulat vreo critică susceptibilă de încadrare, din oficiu, în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Astfel, în cuprinsul cererii de recurs cu care au învestit Înalta Curte, recurenţii au formulat critici cu privire la hotărârea instanţei de fond, susţinând că prima instanţă nu a dat eficienţă prevederilor art. 1216 coroborate cu cele ale art. 2529 alin. (1) lit. a) C. civ., deoarece contractul de vânzare-cumpărare cu rezervare a dreptului de uzufruct pe termen limitat a fost încheiat prin violenţă, context în care prescripţia dreptului la acţiunea în anularea unui act juridic începe să curgă din ziua când aceasta a încetat.

Relativ la aceste susţineri, Înalta Curte reţine că acestea nu pot fi analizate întrucât, în calea de atac a recursului, nu are loc o devoluare a fondului cauzei, obiect al judecăţii recursului fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunţate în apel.

Cu privire la soluţia recurată, de anulare, ca netimbrat a apelului, recurenţii au formulat o singură critică, prin care au susţinut că instanţa nu a ţinut seama de Decizia nr. 55/2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, potrivit căreia, de scutirea de la plata taxei judiciare de timbru beneficiază numai reclamantul care a fost scutit în primă instanţă de obligaţia timbrajului şi, întrucât instanţa de fond le-a admis cererea de acordare a ajutorului public judiciar, dispunând scutirea lor de la plata taxei judiciare de timbru, scutirea de la plata taxei judiciare de timbru trebuia menţinută de instanţa de apel.

Relativ la aceste susţineri, Înalta Curte reţine că acestea nu au legătură cu argumentele reţinute de instanţa de apel în motivarea soluţiei sale, întrucât decizia invocată de recurenţi se referă la scutirea legală de la plata taxei judiciare de timbru, astfel cum este reglementată de art. 28 din O.U.G. nr. 80/2013, iar nu la acordarea ajutorului public judiciar, sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru, reglementat de O.U.G. nr. 51/2008, astfel cum s-a dispus în cauză.

Prin urmare, fără să combată în vreun fel argumentele instanţei de apel şi să formuleze critici susceptibile de cenzură în recurs, recurenţii au nesocotit existenţa judecăţii anterioare.

A motiva recursul implică obligaţia părţii de a arăta, în concret, în ce constă greşeala instanţei care a pronunţat hotărârea atacată din perspectiva motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., raportat la argumentele pe care instanţa şi-a fundamentat soluţia, exigenţă care nu este îndeplinită fără a se arăta, în concret, aspectele de nelegalitate a hotărârii atacate prin raportare la argumentele reţinute de instanţă în fundamentarea soluţiei pronunţate.

Aşa fiind, constatând că recurenţii nu s-au conformat dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., neindicând în cererea de recurs motivele de nelegalitate pe care îşi întemeiază recursul, iar susţinerile din cererea de recurs nu se constituie în critici care să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ., Înalta Curte va aplica sancţiunea expres prevăzută în acest caz de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., astfel că, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (5) raportat la art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va anula recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva Deciziei nr. 965/A din 10 octombrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 noiembrie 2019.

GGC - NN