Annulment of recourse for unpaid judicial stamp fee despite timely filing
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's recourse as untimely on procedural grounds, specifically for failure to pay the judicial stamp fee, thereby upholding the lower court’s decision to declare the initial recourse perempted. The dispute involved a request for the restitution of execution fees arising from a civil claim for 2,191.45 RON, where the Court of Appeal had previously declared the appeal perempted due to party absence. The Supreme Court first rejected the exception of tardiness regarding the filing date, applying the procedural calculation rules of Art. 181 of the Civil Procedure Code to determine the appeal was filed within the five-day limit. However, applying Art. 24 and Art. 33 of O.U.G. 80/2013 along with Art. 486 of the Civil Procedure Code, the Court found the appellant had not provided proof of payment for the required 100 RON stamp fee nor requested legal aid after being notified by the filter panel, resulting in the annulment of the recourse.
Legislator headnote
AI generatedart. 499 C. proc. civ, art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ, art. 493 alin. (3) din C. proc. civ, art. 493 alin. (5) C. proc. civ, art. 421 alin. (2) C. proc. civ, art. 488 C. proc. civ; Annulment of recourse for unpaid judicial stamp fee despite timely filing: Completul de filtru C4, la data de 28 mai 2019, constatând că raportul întruneşte condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia, pentru ca părţile să formuleze punct de vedere, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) din acelaşi cod.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra cauzei de faţă, prin raportare la dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova, la data de 16.12.2016, reclamanta Compania Naţională de Căi Ferate CFR S.A. Sucursala Regională CF Craiova a chemat în judecată pe pârâtul A., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună obligarea acestuia la restituirea sumei de 2.191,45 RON, actualizată cu indicele de inflaţie şi dobânda legală.
Prin Sentinţa civilă nr. 8043/26.06.2017, pronunţată de Judecătoria Craiova, secţia civilă, a fost admisă acţiunea reclamantei. A fost obligat pârâtul către reclamantă la restituirea sumei de 2191,45 RON, reprezentând onorariu executare, sumă ce se va actualiza cu indicele de inflaţie şi dobânda legală la data plăţii efective, precum şi la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 288 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru şi taxă xerocopii Dosar execuţional nr. x/2016 al BEJ B.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel pârâtul.
Prin Decizia civilă nr. 163/29.01.2018, pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia I civilă, s-a admis excepţia insuficientei timbrări, invocată din oficiu, şi s-a anulat apelul declarat de apelantul-pârât A., ca insuficient timbrat.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs pârâtul A.
Învestită cu soluţionarea căii de atac a recursului, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, prin încheierea din 28 iunie 2018, a suspendat judecata cauzei în temeiul dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., pentru lipsa părţilor.
Potrivit referatului întocmit de grefă din 07.01.2019, s-a fixat termen de judecată la 17.01.2019 pentru a se verifica dacă operează perimarea.
2. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Craiova
Prin Decizia nr. 40 din 17 ianuarie 2019, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, a constatat perimat recursul declarat în speţă.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Această ultimă decizie a fost atacată pe calea recursului de către pârâtul A.
4. Procedura de filtru
Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a procedat, la data de 17 mai 2019, la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin raport constatându-se că recurentul are deschisă calea de atac a recursului împotriva încheierii atacate, însă nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru, astfel cum i s-a pus în vedere prin adresa din 18 februarie 2019.
Completul de filtru C4, la data de 28 mai 2019, constatând că raportul întruneşte condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia, pentru ca părţile să formuleze punct de vedere, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) din acelaşi cod.
Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor.
Constatându-se încheiată procedura de filtru, dosarul a fost înaintat completului de judecată în vederea stabilirii termenului pentru soluţionarea căii de atac.
S-a fixat termen pentru judecarea recursului la 7 noiembrie 2019, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., fără citarea părţilor.
5. Apărările formulate în cauză
Intimata Compania Naţională de Căi Ferate CFR S.A. Sucursala Regională CF Craiova nu a formulat întâmpinare, însă a depus punct de vedere la raport, prin care a invocat mai multe excepţii: de tardivitate, de netimbrare şi de nulitate a recursului. În ceea ce priveşte excepţia tardivităţii, a susţinut că, în raport de data la care a fost pronunţată hotărârea de perimare, 17.01.2019, recursul înregistrat la 25.01.2019, nu este declarat în termenul procedural de 5 zile, reglementat de dispoziţiile art. 421 alin. (2) C. proc. civ.
Relativ la chestiunea timbrajului, a arătat că se impune anularea recursului, având în vedere că recurentul nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru. Dacă se va trece peste aceste două excepţii, intimata apreciază că motivele invocate de recurent nu se încadrează în cele expres şi limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.
6. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Excepţia tardivităţii recursului, invocată de intimata Compania Naţională de Căi Ferate CFR S.A. Sucursala Regională CF Craiova, nu este întemeiată, urmând a fi respinsă în considerarea argumentelor ce succed:
În speţă, decizia atacată a fost pronunţată la 17 ianuarie 2019, iar recursul a fost exercitat la 23 ianuarie 2019, prin e-mail, ora 15:50 şi înregistrat la Curtea de Apel la 25 ianuarie 2019, 24 ianuarie fiind zi liberă.
Dispoziţiile art. 181 C. proc. civ. ce reglementează modul de calcul al termenelor procedurale stipulează (1) "Termenele, în afară de cazul în care legea prevede altfel, se calculează după cum urmează: 2.când termenul se socoteşte pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlineşte.’’ Potrivit art. 182 din acelaşi cod, "Termenul care se socoteşte pe zile, săptămâni, luni sau ani se împlineşte la ora 24:00 a ultimei zile în care se poate îndeplini actul de procedură. Cu toate acestea, dacă este vorba despre un act ce trebuie depus la instanţă sau într-un alt loc, termenul se va împlini la ora la care activitatea încetează în acel loc în mod legal, dispoziţiile art. 183 fiind aplicabile."
În aplicarea acestor prevederi, termenul de 5 zile, stipulat de art. 421 alin. (2) C. proc. civ. pentru exercitarea căii de atac a recursului, a început să curgă la 18 ianuarie 2019 şi s-a împlinit la 23 ianuarie 2019, într-o zi de miercuri. Recursul trimis la 23 ianuarie 2019, prin e-mail, la ora 15:50, în timpul programului de lucru al instanţei care funcţionează până la ora 16:00, conform prevederilor art. 100 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, este introdus în termenul defipt de lege.
Referitor la cele două excepţii rămase, Înalta Curte va proceda la examinarea lipsei timbrajului cererii de recurs, semnalată şi prin raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, care are prioritate faţă de nulitatea pentru neîncadrarea criticilor în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.
Potrivit dispoziţiilor art. 24 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, "(1) Recursul împotriva hotărârilor judecătoreşti se taxează cu 100 RON dacă se invocă unul sau mai multe dintre motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 7 din C. proc. civ.. (2) În cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, pentru cereri şi acţiuni evaluabile în bani, recursul se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puţin de 100 RON; în aceeaşi ipoteză, pentru cererile neevaluabile în bani, cererea de recurs se taxează cu 100 RON."
De asemenea, art. 33 alin. (1) din acelaşi act normativ prevede că taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepţiile prevăzute de lege, iar pentru situaţia în care cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, alin. (2) al aceluiaşi articol statuează că instanţa va pune în vedere reclamantului, în condiţiile art. 200 alin. (2) teza I C. proc. civ., obligaţia de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanţă şi de a transmite dovada achitării acestei taxe în cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanţei.
În acelaşi timp, prevederile art. 486 alin. (2) C. proc. civ. dispun că la cererea de recurs se va ataşa dovada achitării taxei de timbru, conform legii. Lipsa menţiunilor prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c) - e), precum şi neîndeplinirea cerinţelor prevăzute de alin. (2) sunt sancţionate, potrivit alin. (3) al art. 486 C. proc. civ., cu nulitatea.
Prin adresa emisă la 18 februarie 2019, comunicată la 21 februarie 2019 (potrivit procesului-verbal de înmânare aflat la dosarul de recurs) la adresa indicată în cererea de recurs, s-a pus în vedere recurentului că are obligaţia de a achita şi a depune la dosar, în termen de 10 zile de la primirea comunicării, taxa judiciară de timbru în cuantum de 100 RON, potrivit art. 24 alin. (2) teza a II-a din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, sub sancţiunea anulării cererii, ca netimbrate.
Prin acelaşi act procedural, recurentul a fost înştiinţat şi că are posibilitatea de a formula, în condiţiile legii, cerere de acordare a facilităţilor de la plata taxei judiciare de timbru, în termen de 5 zile de la primirea comunicării adresei referitoare la timbrajul cererii de recurs.
Faţă de împrejurarea că partea nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantumul stabilit de instanţă şi nici nu a formulat cerere de ajutor public judiciar în condiţiile reglementate de O.U.G. nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, în raport de prevederile legale anterior evocate, Înalta Curte va anula recursul, ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de pârâtul A. împotriva Deciziei nr. 40 din 17 ianuarie 2019 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 noiembrie 2019.
GGC - NN