Negative conflict of jurisdiction: material competence for equivalent compensation of destroyed immovable property under general civil procedure versus forced execution rules

Asupra conflictului negativ, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 17 octombrie 2017 pe rolul Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin, reclamanta Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare Pomicolă Mehedinţi a chemat în judecată pârâta SC A. SRL, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să stabilească valoarea bunului, respectiv a depozitului de fructe şi anexe, situat în sat Magheru, comuna Brezniţa de Ocol ca echivalent, pentru imposibilitatea predării acestuia de către pârâtă, către SCDP Mehedinţi, din cauza distrugerii prin rea-credinţă şi construirii unui alt imobil, de către pârâtă, la valoarea cea mai mare pe care a avut-o imobilul la data primirii acestuia (în suma de 427.500 RON).

A solicitat obligarea pârâtei la plata prejudiciului cauzat, la daune cominatorii, reprezentând rata medie a dobânzii a BNR de 1,75%/an, calculată pe timp de trei ani, în sumă totală de 22.444 RON, pentru neexecutarea de bună voie a obligaţiei prevăzută în Decizia civilă nr. 4139 din 6 noiembrie 2014 pronunţată în dosarul nr. x/2014 al Curţii de Apel Craiova, definitivă.

De asemenea, reclamanta a solicitat introducerea în cauză a Statului Roman reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice, în calitate de proprietar al bunului aflat în domeniului public, în calitate de intervenient forţat, în baza dispoziţiilor prevăzute de art. 78 C. proc. civ. şi a art. 865 alin. (2) lit. b) C. civ.

În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 892 C. proc. civ., art. 1640 şi art. 1642 alin. (1) C. civ.

Prin Sentinţa civilă nr. 2447 din 27 aprilie 2018, Judecătoria Drobeta-Turnu Severin a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat soluţionarea cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

În motivarea soluţiei pronunţate, instanţa a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 94 pct. 1 lit. k) din C. proc. civ., judecătoriile judecă în primă instanţă orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, indiferent de calitatea părţilor, profesionişti sau neprofesionişti.

De asemenea, instanţa a reţinut că nu sunt incidente dispoziţiile art. 892 C. proc. civ., ci prevederile art. 703 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., care dispun că "executarea silită încetează dacă a fost anulată executarea", astfel încât a constatat inexistenţa unei executări silite, şi, deci, inaplicabilitatea dispoziţiilor invocate de către reclamanta-pârâtă.

Instanţa a apreciat că a fost învestită cu o acţiune în pretenţii, şi în temeiul art. 130 alin. (2) şi art. 132 alin. (3) C. proc. civ., cu referire la art. 94 pct. 1 lit. k) din C. proc. civ., art. 95 pct. (1) C. proc. civ. şi art. 107 C. proc. civ., întrucât valoarea obiectului cererii depăşeşte suma de 200.000 RON, instanţa a admis excepţia necompetenţei materiale şi a dispus declinarea competenţei soluţionării cererii formulate de reclamanta-pârâtă Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare Pomicolă Mehedinţi,în contradictoriu cu pârâta-reclamantă SC A. SRL, cu sediul în Bucureşti, Splaiul Unirii, nr. 168, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia civilă - instanţa de la domiciliul pârâtului.

Învestit prin declinare, Tribunalul Bucureşti a pronunţat Sentinţa nr. 310 din 15 februarie 2019 prin care a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a sesizat Înalta Curte în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

În motivarea hotărârii pronunţate, instanţa a reţinut aplicabilitatea dispoziţiilor art. 892 alin. (1) C. proc. civ. - competenţa de soluţionare a cererii prin care se solicită stabilirea sumei reprezentând echivalentul valorii bunului, în cazul imposibilităţii predării acestuia revine instanţei de executare, în speţă Judecătoriei Turnu Severin, având în vedere dispoziţiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ.

Tribunalul Bucureşti a arătat că este lipsită de relevanţă împrejurarea că actele de executare silită efectuate în dosarul de executare nr. x/2015 al BEJ au fost anulate prin Încheierea din 27 aprilie 2015 pronunţată de Judecătoria Drobeta-Turnu Severin în dosarul nr. x/2015, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 924 din 24 noiembrie 2015 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi.

Pentru a fi incidente dispoziţiile art. 892 alin. (1) C. proc. civ. nu este necesar să existe o executare silită în curs, fiind suficientă existenţa unui titlu executoriu prin care s-a stabilit obligaţia de predare a unui bun, care nu poate fi pus în executare din cauza imposibilităţii predării bunului, cum este cazul în speţă.

Referitor la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui soluţionare a fost legal sesizată în temeiul art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Cu privire la situaţia de fapt existentă în speţă, se constată că prin Decizia civilă nr. 4139 din 6 noiembrie 2014 pronunţată în dosarul nr. x/2014 al Curţii de Apel Craiova, s-a constatat nulitatea actului de adjudecare din 29 martie 206, prin care s-a vândut la licitaţie publică depozitul de fructe de 5000 tone, hala de sortare, hala de depozitare, grup social Pt-2, situat în sat Magheru, comuna Breznita de Ocol, judeţul Mehedinţi şi s-a dispus, de asemenea, restabilirea situaţiei anterioare.

Pentru nepredarea de bună voie a imobilului de către pârâtă, reclamanta a solicitat executarea silită prin BEJ din Strehaia, care prin Încheierea din 5 februarie 2015 a încuviinţat cererea de executare silită în dosarul nr. x/2015.

Pârâta a formulat contestaţie la executare - care a făcut obiectul dosarului nr. x/2015 al Judecătoriei Drobeta-Tunu Severin, soluţionat prin Încheierea din 27 aprilie 2015, prin care s-a admis contestaţia la executare a pârâtei şi au fost anulate actele de executare îndeplinite în dosarul de executare silită nr. x/2015 al BEJ din Strehaia.

În urma demolării forţate, prin rea-credinţă, a vechilor construcţii ale domeniului public ale statului român, cuprinse în titlul executoriu, respectiv Decizia civilă nr. 4139 din 6 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Craiova, definitivă, restituirea în natură nu mai este posibilă, ci numai restituirea prin echivalent.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin, reclamanta Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare Pomicolă Mehedinţi a solicitat ca instanţa să stabilească valoarea depozitului de fructe şi anexe situat în sat Magheru, comuna Brezniţa de Ocol, ca echivalent, pentru imposibilitatea predării acestuia de către pârâtă, din cauza distrugerii prin rea-credinţă şi construirii unui alt imobil, de către pârâtă, la valoarea cea mai mare pe care a avut-o imobilul la data primirii acestuia, indicând suma de 427.500 RON. A solicitat, totodată, obligarea pârâtei la plata prejudiciului cauzat - daune cominatorii pentru neexecutarea de bunăvoie a obligaţiei prevăzute în Decizia nr. 4139/2014 a Curţii de Apel Craiova.

Faţă de situaţia de fapt anterior prezentată, se reţine că în cauză nu devin incidente dispoziţiile art. 892 C. proc. civ. ce se regăsesc în Titlul III din Cod - Executarea silită directă, având în vedere că prin Încheierea din 27 aprilie 2015 pronunţată de Judecătoria Drobeta-Tunu Severin în dosarul nr. x/2015 s-a admis contestaţia la executare a pârâtei şi au fost anulate actele de executare îndeplinite în dosarul de executare silita nr. x/2015 al BEJ din Strehaia.

Potrivit art. 703 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., executarea silită încetează dacă a fost anulată executarea, astfel încât se constată inexistenţa unei executări silite.

Astfel cum a fost formulată, acţiunea introductivă este o acţiune în pretenţii, căreia îi sunt aplicabile normele de drept comun referitoare la competenţă, în vigoare la data promovării cererii de chemare în judecată.

În conformitate cu dispoziţiile art. 94 alin. (1) lit. k) C. proc. civ., coroborate cu prevederile art. 95 pct. 1 C. proc. civ., având în vedere că valoarea obiectului cererii de chemare în judecată depăşeşte suma de 200.000 RON, competenţa materială de soluţionare a cauzei revine tribunalului.

În ceea ce priveşte competenţa teritorială, în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 107 alin. (1) C. proc. civ. - cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

Cum pârâta SC A. SRL are sediul în Bucureşti, faţă de prevederile legale anterior menţionate, Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 noiembrie 2019.

GGC - CL