Inadmissibility of recourse against compensation commission decision under Law 165/2013

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă

Prin Sentinţa nr. 1156 din 8 iunie 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a admis în parte acţiunea formulată la data de 29 iunie 2017, de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor şi Municipiul Călăraşi, prin primar; a anulat Decizia de invalidare nr. 14655 din 31 martie 2017 emisă de către CNCI şi a obligat pârâta să emită decizie de compensare prin puncte în favoarea reclamantului pentru o cotă de 1/2 din imobilul situat în Călăraşi, str. x (str. x, fost nr. 7) compus din teren în suprafaţă de 197,50 mp şi construcţie în suprafaţă de 70,03 mp; a respins acţiunea formulată în contradictoriu cu Municipiul Călăraşi, prin primar, ca fiind tardivă; a respins cererea de obligare a pârâtei la daune cominatorii, ca neîntemeiată.

2. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă

Prin Decizia nr. 189/A din 11 februarie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul reclamantului împotriva sentinţei; a admis apelul pârâtei Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor împotriva aceleiaşi sentinţe, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a respins contestaţia, în contradictoriu cu această pârâtă, ca nefondată; a menţinut în rest sentinţa civilă apelată.

3. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva Deciziei nr. 189/A din 11 februarie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamantul A., arătând că instanţa de apel a procedat la o greşită interpretare şi aplicare a normelor de drept material, încălcând, totodată, dreptul la un proces echitabil, întrucât a condiţionat restituirea imobilului (în natură sau în echivalent) de existenţa construcţiei ce se afla pe teren la momentul exproprierii.

A mai arătat recurentul că nu a fost parte în contractul de vânzare-cumpărare nr. x/14 iunie 1977, sens în care era îndreptăţit la demersurile de restituire, iar nu vânzătorii din cadrul acelui contract.

4. Procedura filtru

Înalta Curte, înregistrând dosarul ca recurs, a procedat, la data de 17 septembrie 2019, la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Completul de filtru C3, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus, prin rezoluţia de la aceeaşi dată, comunicarea raportului părţilor, pentru ca acestea să depună puncte de vedere conform dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Raportul a fost comunicat recurentului la data de 24 septembrie 2019, iar termenul pentru expirarea punctului de vedere s-a împlinit la 7 octombrie 2019.

La data de 4 octombrie 2019 (data poştei), în termen legal, recurentul a formulat punct de vedere la raportul de admisibilitate, prin care a arătat că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora decizia/dispoziţia motivată de respingere a cererii de restituire în natură se atacă la secţia civilă a tribunalului în a cărei circumscripţie se află sediul entităţii/unităţii deţinătoare.

A mai arătat recurentul că textul legal menţionat, contrar celor reţinute prin raportul de admisibilitate, prevede că hotărârea tribunalului este supusă recursului, situaţie faţă de care calea de atac exercitată apare ca admisibilă.

Intimaţii-pârâţi nu au formulat puncte de vedere la raportul de admisibilitate.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este inadmisibil, pentru următoarele argumente:

Cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 165/2013, text legal care în alin. (1) reţine că "Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării" iar în alin. (4) că "Hotărârile judecătoreşti pronunţate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului".

Din această normă rezultă că singura cale de atac ce poate fi promovată împotriva hotărârilor pronunţate de tribunal în litigiile întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 165/2013 este apelul, sens în care prezenta cale de atac nu este prevăzută de lege, fiind, deci, inadmisibilă.

Cum Decizia nr. 189/A din 11 februarie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti este dată în apel şi este definitivă, devin incidente dispoziţiile legale anterior menţionate.

Aceste dispoziţii se coroborează cu cele ale art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs.

Rezultă că deciziile definitive nu pot fi supuse nici apelului şi nici recursului şi ca atare, are caracter inadmisibil calea de atac exercitată de reclamanţi împotriva deciziei din apel.

Prin punctul de vedere la raport, recurentul susţine că recursul este admisibil, întrucât în cauză ar fi incidente dispoziţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, în virtutea cărora hotărârile pronunţate în primă instanţă de către tribunal în procedura contestării dispoziţiei/deciziei de respingere a cererii de restituire sunt supuse acestei căi extraordinare de atac.

În cauză însă, pricina nu are ca obiect contestarea dispoziţiei/deciziei de restituire emisă în temeiul Legii nr. 10/2001, ci, aşa cum chiar recurentul a formulat şi încadrat demersul judiciar, este vorba de anularea Deciziei de invalidare nr. 14655 din 31 martie 2017, emisă de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, procedură judiciară circumscrisă dispoziţiilor Legii nr. 165/2013.

În atare situaţie, regimul juridic al exercitării căii de atac a recursului este guvernat, aşa cum s-a arătat anterior, de dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 165/2013, în virtutea cărora singura cale de atac împotriva hotărârilor pronunţate de tribunal în soluţionarea contestaţiilor împotriva deciziilor Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor, este apelul.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 189/A din 11 februarie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul-reclamant A., cu domiciliul procesual ales la avocat B., str. x, Bucureşti împotriva Deciziei nr. 189/A din 11 februarie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, cu sediul în Bucureşti, Calea x, Municipiul Călăraşi, prin primar, cu sediul în Călăraşi, str. x A, judeţ Călăraşi.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 6 noiembrie 2019.

GGC - CL