Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1962/2019 AI generated

Constitutional unconstitutionality exception against Article 539(2) of the Code of Criminal Procedure declared time-barred, upholding rejection of referral to Constitutional Court

Case Number Decizia nr. 1962/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome struck_off

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice declared the appellant's appeal time-barred (perimat), thereby leaving in force the Court of Appeal's prior decision that had rejected the request to refer a constitutional unconstitutionality exception to the Constitutional Court. The dispute involved a challenge to Article 539(2) of the Code of Criminal Procedure, raised by a claimant against the State (represented by the Ministry of Public Finance) within an ongoing civil litigation concerning tax matters. The decisive legal basis was Article 416(1) of the Civil Procedure Code, which mandates the automatic expiration of procedural actions if left inactive for six months due to the party's fault; the court found that after a suspension order in January 2019, neither party took any procedural steps until the case was resumed ex officio in September 2019, satisfying the conditions for perimare as both a procedural sanction and a presumption of desistance.

Legislator headnote

AI generated

art. 539 alin. (2) C. proc. pen, art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ, art. 416 alin. (1) C. proc. civ; Constitutional unconstitutionality exception against Article 539(2) of the Code of Criminal Procedure declared time-barred, upholding rejection of referral to Constitutional Court: The dispute involved a challenge to Article 539(2) of the Code of Criminal Procedure, raised by a claimant against the State (represented by the Ministry of Public Finance) within an ongoing civil litigation concerning tax matters. The decisive legal basis was Article 416(1) of the Civil Procedure Code, which mandates the automatic expiration of procedural actions if left inactive for six months due to the party's fault; the court found that after a suspension order in January 2019, neither party took any procedural steps until the case was resumed ex officio in September 2019, satisfying the conditions for perimare as both a procedural sanction and a presumption of desistance.

Keywords

AI generated
code of criminal procedure action for a declaratory judgment objection of unconstitutionality legal presumption matter in dispute public finance

Cited Legislation

AI generated
art. 539 alin. (2) C. proc. pen
a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 539 alin. (2) C. proc. pen.
art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992
164/A din 17 octombrie 2018 a Curţii de Apel Cluj, a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, reclamantul A., solicitând şi suspendarea judecării cauzei până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.
art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ
Prin Încheierea de şedinţă din 16 ianuarie 2019, judecata cauzei a fost suspendată, în temeiul art. 411 alin.
art. 416 alin. (1) C. proc. civ
Main ground for declaring the appeal perished (inadmissible due to lapse of time) as cited in the reasoning leading to the dispositive order.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 416 alin. (1) C. proc. civ.

Main ground for declaring the appeal perished (inadmissible due to lapse of time) as cited in the reasoning leading to the dispositive order.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă, în cadrul dezbaterii apelului împotriva Sentinţei nr. 72 din 12 februarie 2018 a Tribunalului Cluj, reclamantul A. a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 539 alin. (2) C. proc. pen.

2. Decizia Curţii de Apel Cluj

Curtea de Apel Cluj, în cuprinsul (practicaua) Deciziei nr. 164/A din 17 octombrie 2018, a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

3. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale din practicaua Deciziei nr. 164/A din 17 octombrie 2018 a Curţii de Apel Cluj, a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, reclamantul A., solicitând şi suspendarea judecării cauzei până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.

În motivarea recursului, reclamantul a arătat că în mod greşit a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, întrucât condiţiile impuse de Legea nr. 47/1992 sunt îndeplinite, respectiv excepţia să fie ridicată în faţa instanţei de judecată, la cererea uneia din părţi sau din oficiu, de către instanţă ori de procuror, în cauzele în care participă; să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau ordonanţă în vigoare; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale şi să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acesteia.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este perimat, pentru următoarele argumente:

Recursul formulat de reclamantul A. împotriva soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 539 alin. (2) C. proc. pen., din Decizia nr. 164/A din 17 octombrie 2018 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă, a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 4 decembrie 2018, fiind acordat termen pentru soluţionarea cauzei la data de 16 ianuarie 2019, cu citarea părţilor.

Prin Încheierea de şedinţă din 16 ianuarie 2019, judecata cauzei a fost suspendată, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., dată de la care niciuna din părţi nu a mai efectuat vreun act de procedură, lăsând în nelucrare pricina care, din oficiu, a fost repusă pe rol în vederea discutării perimării conform art. 416 alin. (1) C. proc. civ. la data de 9 septembrie 2019, părţile fiind legal citate pentru termenul din 6 noiembrie 2019.

Potrivit art. 416 alin. (1) C. proc. civ., incident în cauză, "orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părţii, timp de 6 luni".

Perimării i s-a atribuit o natură juridică mixtă, în sensul că reprezintă atât o sancţiune procedurală pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege, cât şi o prezumţie de desistare, dedusă din faptul nestăruinţei părţilor vreme îndelungată în judecată.

Reglementată ca o excepţie de procedură, în strânsă legătură cu respectarea regulilor privind judecată, excepţia de perimare este peremptorie, întrucât scopul admiterii sale este stingerea procesului în faza în care acesta se află şi este absolută, întrucât este reglementată de norme imperative, fiind prevăzută în interesul părţilor dar şi în interesul unei bune administrări a actului de justiţie.

Pentru a interveni perimarea, este necesar să se constate că lăsarea în nelucrare a procesului se datorează culpei părţii, existând în acest sens o prezumţie simplă de culpă, dedusă din lipsa de stăruinţă în judecată în intervalul de timp reglementat de lege.

În speţă, având în vedere că lăsarea cauzei în nelucrare de la data când a intervenit suspendarea, respectiv 16 ianuarie 2019, şi până la data repunerii pe rol din oficiu, şi anume 9 septembrie 2019, se datorează culpei părţii şi că niciuna din părţi nu a întrerupt cursul suspendării, în baza art. 416 alin. (1) C. proc. civ. a intervenit perimarea recursului.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va constata perimat recursul declarat de reclamantul A. împotriva soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 539 alin. (2) C. proc. pen. din Decizia nr. 164/A din 17 octombrie 2018 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat recursul declarat de reclamantul A., cu domiciliul în Cluj-Napoca, judeţul Cluj şi cu domiciliul procesual ales la avocat B., în Cluj-Napoca, str. x - 16, judeţul Cluj împotriva soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 539 alin. (2) C. proc. pen. din Decizia nr. 164/A din 17 octombrie 2018 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Cluj, cu sediul în Cluj-Napoca, Piaţa Avram Iancu, nr. 19, judeţul Cluj.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare la Completul de 5 judecători.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 6 noiembrie 2019.

GGC - CL