Inadmissibility of cassation appeal in civil case governed by Law No. 221/2009 due to statutory exclusion from extraordinary review

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

1. Obiectul cauzei:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 26 iulie 2017 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, sub nr. x/2017, precizată la data de 18 septembrie 2017, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, a solicitat să se constate caracterul politic al condamnării suferite înainte de anul 1989, precum şi al măsurilor administrative abuzive de persecuţie politică la care a fost supus, măsuri ce au constat în privare de libertate, agresare fizică şi psihică, urmărire şi interogare permanentă de către organele de securitate, fabricare de dosare penale motivate de faptul că a făcut propagandă împotriva regimului comunist şi desfacere a contractului de muncă, cu consecinţe asupra stării sale de sănătate, onoarei şi reputaţiei, precum şi a vieţii private.

Cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

2. Hotărârea pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă:

Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin Sentinţa nr. 553 din data de 15 martie 2018, a admis excepţia autorităţii de lucru judecat şi a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, faţă de existenţa autorităţii de lucru judecat.

3. Hotărârea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie:

Prin Decizia civilă nr. 1014/A din data de 15 octombrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a confirmat sentinţa tribunalului prin respingerea, ca nefondat, a apelului declarat de reclamantul A..

4. Calea de atac formulată în cauză:

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul A., care a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

5. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 2 aprilie 2019 şi a fost repartizată aleatoriu spre soluţionare completului de filtru nr. 2.

Prin raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului, raportorul şi-a exprimat opinia în sensul că părţile nu au deschisă calea de atac a recursului împotriva Deciziei civile nr. 1014A din data de 15 octombrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2017.

Completul de filtru nr. 2, prin Rezoluţia din data de 6 mai 2019, constatând că raportul întruneşte condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia părţilor pentru ca acestea să depună puncte de vedere, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Raportul vizând admisibilitatea în principiu a recursului a fost comunicat părţilor la data de 13 mai 2019, iar acestea nu au formulat puncte de vedere.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra recursului:

Analizând recursul în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., reţinând şi prevederile art. 499 teza finală C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivele de casare, Înalta Curte reţine următoarele:

În speţă, prin demersul judiciar iniţiat, recurentul-reclamant A. a învestit instanţa de judecată cu soluţionarea unei cererii întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 221/2009, solicitând să se constate caracterul politic al condamnării suferite înainte de anul 1989 şi al măsurilor administrative abuzive de persecuţie politică la care a fost supus.

O astfel de cerere, în raport de dispoziţiile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 221/2009, este imprescriptibilă şi scutită de taxă de timbru, iar competenţa de soluţionare aparţine tribunalului, secţia civilă, în circumscripţia căruia domiciliază persoana interesată.

Potrivit alin. (6) al aceluiaşi articol (introdus prin dispoziţiile art. XIII pct. 1 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor), aplicabil în speţă în raport de data învestirii tribunalului (26 iulie 2017), "Hotărârea pronunţată potrivit alin. (4) este supusă recursului, care este de competenţa curţii de apel."

Totodată, art. 7 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. prevede că "(1) Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este "definitivă", de la data intrării în vigoare a C. proc. civ., aceasta va fi supusă numai apelului la instanţa ierarhic superioară.

(2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este "supusă recursului" sau că "poate fi atacată cu recurs" ori, după caz, legea specială foloseşte o altă expresie similară".

Astfel, hotărârea pronunţată în primă instanţă în pricinile circumscrise materiei guvernate de dispoziţiile Legii nr. 221/2009 este supusă numai căii de atac a apelului.

Art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. prevede că sunt hotărâri definitive hotărârile date în apel, fără drept de recurs.

Potrivit art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., aplicabile în speţă, raportat la data formulării prezentei cereri de chemare în judecată, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.

Prin urmare, din coroborarea prevederilor legale anterior enunţate, rezultă că hotărârea pronunţată în cauză de către Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, este susceptibilă de a fi atacată numai cu apel, iar Decizia civilă nr. 1014A din data de 15 octombrie 2018, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin care a fost soluţionat apelul, este o hotărâre definitivă, care nu este supusă recursului.

Art. 457 C. proc. civ., care consacră principiul legalităţii căii de atac, prevede la alin. (1) că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta.

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii.

Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţia României prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora să se realizeze în condiţiile legii.

Faţă de cele anterior reţinute şi de dispoziţiile legale evocate, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de reclamantul A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei civile nr. 1014A din data de 15 octombrie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2017.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 noiembrie 2019.

GGC - CL