Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1954/2019 AI generated

Cassation appeal against appeal decision on presidential order regarding trademark and domain name suspension declared inadmissible

Case Number Decizia nr. 1954/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the appeal against the Court of Appeal's decision to reject the appeals filed by the national bar association and the local bar, thereby allowing the first-instance ruling to stand in force; this decision finalized the procedural posture of a preliminary presidential order case involving a dispute over trademark rights and domain name delegation, where the national bar association and local bar sought to prohibit another entity, claiming title to the bar association's name and insignia, from using the marks and to force the suspension of specific internet domains. The court held that the appellate decision was final and not subject to further review under the principle of the legality of appeals, as the underlying presidential order is only subject to appeal within five days pursuant to Article 1000(1) of the Code of Civil Procedure, rendering any subsequent cassation appeal legally inadmissible.

Legislator headnote

AI generated

art. 5 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 84/1999, art. 906 C. proc. civ, art. 493 alin. (2) din C. proc. civ, art. 493 alin. (2) C. proc. civ, art. 493 alin. (5) C. proc. civ, art. 1000 alin. (1) C. proc. civ; Cassation appeal against appeal decision on presidential order regarding trademark and domain name suspension declared inadmissible: Conform art. 457 C. proc. civ. care reglementează legalitatea căii de atac, hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta.

Keywords

AI generated
cassation review statutory bar standing to appeal principle of legality preliminary ruling procedure procedural orders

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

1. Obiectul cauzei:

La data de 7 noiembrie 2017, reclamanţii Uniunea Naţională a Barourilor din România şi Baroul Bucureşti, în contradictoriu cu pârâţii Uniunea Naţională a Barourilor din România, în calitate de pretinsă "titulară" a mărcii cu denumirea "Uniunea Naţionala a Barourilor din România" şi reprezentarea grafică care constituie insigna de avocat şi care este reprodusă în Anexa nr. XXVII la Statutul profesiei de avocat şi Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare în Informatică - ICI Bucureşti, în calitate de administrator în România a Registrului ROTLD, au solicitat Tribunalului Bucureşti emiterea unei ordonanţe preşedinţiale pronunţate fără citarea părţilor cu executare imediată, fără somaţie şi fără trecerea unui termen, prin care, până la soluţionarea definitivă a cererii de anulare a mărcii în temeiul dispoziţiilor art. 47 alin. (1) lit. a) coroborate cu cele ale art. 5 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 84/1999, obligarea pretinsei entităţi titulară a mărcii, prin reprezentantul său A. şi numitul A., să înceteze folosirea mărcii cu denumirea "Uniunea Naţională a Barourilor din România" (UNBR) şi reprezentarea grafică ce constituie insigna de avocat care include denumirea "Uniunea Naţională a Barourilor din România" (UNBR) şi care este reprodusă în Anexa nr. XXVII la Statutul profesiei de avocat în orice formă şi pe orice suport (înscrisuri, internet, telefonie, insigne, ştampile, acte şi orice alte forme, suporturi şi mijloace de comunicare şi altele asemenea), în mod direct sau prin intermediul unor terţi (presă scrisă şi online, site-uri de internet, furnizori de servicii de internet, orice tip de furnizori de servicii de telecomunicaţii, orice mijloace de comunicare mass-media etc.), sub sancţiunea aplicării de penalităţi conform prevederilor art. 906 C. proc. civ.. Totodată, au solicitat obligarea Institutului Naţional de Cercetare Dezvoltare în Informatică - ICI Bucureşti, administrator al ROTLD, să suspende delegarea şi utilizarea numelor de domenii Internet: bota.ro şi unbr-legal.ro, care afişează site-uri pe care sunt folosite denumirile "Uniunea Naţională a Barourilor din România" şi "UNBR" într-o manieră care cauzează confuzie în rândul utilizatorilor internet, sub sancţiunea aplicării de penalităţi conform prevederilor art. 906 C. proc. civ.

2. Hotărârea pronunţată de tribunal în primă instanţă:

Prin Sentinţa nr. 122/2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a respins excepţia lipsei calităţii de reprezentant a Baroului Bucureşti, excepţia lipsei de interes, a lipsei capacităţii de folosinţă şi a celei de exerciţiu ca neîntemeiate; a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale ca inadmisibilă; a admis în parte cererea de ordonanţă preşedinţială şi a obligat pe pârâţii U.N.B.R., prin reprezentant A. şi A. să înceteze folosirea mărcii cu denumirea "Uniunea Naţională a Barourilor din România" şi reprezentarea grafică ce constituie insigna de avocat care include denumirea "Uniunea Naţională a Barourilor din România" (U.N.B.R.) în orice formă şi orice suport până la soluţionarea definitivă a dosarului x/2017 având ca obiect anulare marcă, aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă. A respins capătul doi din cererea de ordonanţă preşedinţială ca neîntemeiat şi a obligat pe pârâţii U.N.B.R. prin reprezentant A. şi A. la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 912,5 RON.

3. Hotărârea pronunţată de curtea de apel în apel:

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia nr. 314 A din 27 februarie 2019, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de reclamanţii Uniunea Naţională a Barourilor din România (în continuare, UNBR) şi Baroul Bucureşti şi de pârâta Uniunea Naţională a Barourilor din România.

4. Cererea de recurs:

Împotriva deciziei pronunţate de instanţa de apel, pârâta Uniunea Naţională a Barourilor din România a declarat recurs, criticând decizia pronunţată de instanţa de apel pentru motivele prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1, 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

5. Procedura derulată în recurs:

În temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., instanţa a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin raport reţinându-se că decizia atacată nu este supusă căii de atac a recursului.

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) C. proc. civ. a fost analizat în complet de filtru, fiind comunicat părţilor în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din acelaşi cod, iar părţile nu au depus puncte de vedere la raport.

Constatându-se încheiată procedura de filtru, în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., s-a fixat termen pentru soluţionarea căii de atac la data de 5 noiembrie 2019, fără citarea părţilor.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului:

Analizând recursul, în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în raport de excepţia de inadmisibilitate, reţinută prin raportul întocmit în cauză, Înalta Curte constată următoarele:

Conform prevederilor art. 1000 alin. (1) C. proc. civ. care reglementează procedura de soluţionare a ordonanţei preşedinţiale "dacă prin legi speciale nu se prevede altfel, ordonanţa este supusă numai apelului în termen de 5 zile de la pronunţare, dacă s-a dat cu citarea părţilor şi de la comunicare, dacă s-a făcut fără citarea lor."

Prezentul recurs are ca obiect Decizia nr. 314/A din 27 februarie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin care s-au respins ca nefondate apelurile declarate de reclamanţii Uniunea Naţională a Barourilor din România (în continuare, UNBR) şi Baroul Bucureşti şi de pârâta Uniunea Naţională a Barourilor din România.

În cauză, hotărârea a cărei anulare se cere este definitivă având în vedere obiectul litigiului, respectiv ordonanţă preşedinţială şi, în consecinţă, nesusceptibilă de reformare pe calea exercitării recursului.

Conform art. 457 C. proc. civ. care reglementează legalitatea căii de atac, hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta.

Hotărârea ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunţare, astfel cum rezultă din prevederile art. 1000 alin. (1) coroborat cu art. 634 alin. (1) pct. (4) C. proc. civ., nefiind susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speţă fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.

Aşa fiind, pentru considerentele prezentate, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de pârâta Uniunea Naţională a Barourilor din România împotriva Deciziei civile nr. 314A din 27 februarie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 noiembrie 2019.

GGC - CL