Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1952/2019 AI generated

Inadmissibility of appeal against judicial declination of jurisdiction under Article 132 of the Code of Civil Procedure

Case Number Decizia nr. 1952/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Cassation and Justice dismissed the appellant’s appeal for inadmissibility, leaving the Court of Appeal’s rejection of the prior appeal in force. The dispute arose from a procedural conflict where the first-instance court declined jurisdiction in a civil case against the State, an interlocutory decision that the appellate court initially reviewed and then deemed unappealable. The decisive legal basis was Article 132 of the Code of Civil Procedure, which explicitly prohibits any legal remedies against judicial decisions on competence; consequently, the Supreme Court held that reviewing such a decision violated procedural public order and the principle of legality, rendering the final appeal inadmissible.

Legislator headnote

AI generated

art. 493 alin. (2) din C. proc. civ, art. 493 alin. (2) C. proc. civ, art. 493 alin. (5) C. proc. civ, art. 132 din C. proc. civ; Inadmissibility of appeal against judicial declination of jurisdiction under Article 132 of the Code of Civil Procedure: Normele procedurale privind sesizarea organelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituţia României.

Keywords

AI generated
civil jurisdictional conflict Civil Procedure Code judicial review procedural orders interlocutory decision principle of legality

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei:

Prin Sentinţa nr. 585 din 10 septembrie 2018, Tribunalul Dolj, secţia I civilă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice Bucureşti, în favoarea Tribunalului Olt.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta.

Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, prin Decizia nr. 861 din 2 aprilie 2019 a respins apelul ca inadmisibil.

Cererea de recurs:

Împotriva deciziei pronunţate de instanţa de apel reclamanta a declarat recurs, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 17 aprilie 2019.

În temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., instanţa a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin raport reţinându-se că recursul nu este admisibil, fiind promovat împotriva unei decizii definitive.

Procedura derulată în recurs:

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) C. proc. civ. a fost analizat în complet de filtru, fiind comunicat părţilor în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din acelaşi cod.

Prin punctul de vedere la raport, recurenta-reclamantă a susţinut că recursul este admisibil şi a solicitat admiterea acestuia astfel cum a fost formulat.

Constatându-se încheiată procedura de filtru, în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., s-a fixat termen pentru soluţionarea căii de atac, la data de 5 noiembrie 2019, fără citarea părţilor.

Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului:

Analizând recursul, în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în raport de excepţia de inadmisibilitate, reţinută prin raportul întocmit în cauză, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit prevederilor art. 132 din C. proc. civ.:

"(1) Când în faţa instanţei de judecată se pune în discuţie competenţa acesteia, din oficiu sau la cererea părţilor, ea este obligată să stabilească instanţa judecătorească competentă ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicţională competent. (...) (3) Dacă instanţa se declară necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată instanţei competente sau, după caz, unui alt organ cu activitate jurisdicţională competent. (...)".

Având în vedere dispoziţiile legale mai sus menţionate, se constată că decizia atacată nu este susceptibilă de vreo cale de atac, astfel că recursul declarat în cauză este inadmisibil.

Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesual civilă constituie o încălcare a legalităţii acesteia, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii, iar, din acest motiv, aceasta apare ca o soluţie inadmisibilă.

Normele procedurale privind sesizarea organelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituţia României.

Prin urmare, hotărârea împotriva căreia s-a formulat calea de atac, nu este susceptibilă de reformare şi, faţă de considerentele mai sus expuse, Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei civile nr. 861 din 2 aprilie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 noiembrie 2019.

GGC - CL