Arbitral res judicata bars new claim where prior dismissal was for prescription and Article 2539(2) Civil Code interruption not applicable to lapsed proceedings

Interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 2539 alin. (2) din Codul civil

Cuprins pe materii: Drept comercial. Prescripţia extinctivă

Index alfabetic: acţiune arbitrală

perimare

autoritate de lucru judecat

întreruperea termenului de prescripţie

C. civ., art. 2539 alin. (2)

Potrivit dispoziţiilor art. 2539 alin. (2) C. civ., prescripţia nu este întreruptă dacă cel care a făcut cererea de chemare în judecată sau de arbitrare ori de intervenţie în procedura insolvenţei sau a urmăririi silite a renunţat la ea, nici dacă cererea a fost respinsă, anulată ori s-a perimat printr-o hotărâre rămasă definitivă. Cu toate acestea, dacă reclamantul, în termen de 6 luni de la data când hotărârea de respingere sau de anulare a rămas definitivă, introduce o nouă cerere, prescripţia este considerată întreruptă prin cererea de chemare în judecată sau de arbitrare precedentă, cu condiţia însă ca noua cerere să fie admisă.

Nu este legală interpretarea potrivit căreia textul art. 2539 alin. (2) C. civ. ar permite întreruperea cursului prescripţiei pentru prima cerere, pe motiv că s-a formulat o nouă cerere de arbitrare în termen de 6 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a perimat prima cerere, deoarece teza I a textului legal arată că prescripţia nu este întreruptă dacă cel care a făcut cererea de chemare în judecată sau de arbitrare, ori de intervenţie în procedura insolvenţei sau a urmării silite a renunţat la ea, nici dacă cererea a fost respinsă, anulată, or s-a perimat printr-o hotărâre rămasă definitivă.

Din analiza dispoziţiilor art. 2539 alin. (2) reiese că teza a II-a nu se referă şi la situaţia perimării hotărârii primei instanţe printr-o hotărâre definitivă, ci numai la situaţia de respingere sau anulare a primei hotărâri, cu condiția ca noua cerere să fie admisă.

Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 553 din 5 martie 2020

A.Obiectul cererii de chemare în judecată

1.Prin cererea înregistrată sub nr. x/2012 pe rolul Curţii de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie Mehedinţi, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta B. S.A., solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 6.627.275,28 lei, echivalentul în lei a sumei de 1.226.833,32 euro, reprezentând contravaloarea lucrărilor suplimentare executate în baza contractului nr. 2004/RO16/P/PE/008-05.

2. Prin sentinţa arbitrală nr. 1 din 8 aprilie 2013, Curtea de Arbitraj Mehedinţi a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa în favoarea Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României unde cauza a fost înregistrată sub nr. x/RIC/2013.

3. Prin sentinţa arbitrală nr. 17 din 16 februarie 2017, pronunţată de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, în dosarul nr. x/RIC/2013, a fost constatată perimată acţiunea arbitrală.

4. La data de 14 noiembrie 2014, reclamanta, prin administratorul judiciar, a introdus aceeaşi cerere împotriva pârâtei la Tribunalul Mehedinţi.

5. Prin sentinţa civilă nr. 7/2015, Tribunalul Mehedinţi a declinat competenţa în favoarea Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României unde s-a format dosarul cu nr. x/2015.

6. Prin sentinţa arbitrală nr. 126 din 5 noiembrie 2015, pronunţată de această curte arbitrală, cererea a fost respinsă ca prescrisă, faţă de data introducerii cererii de chemare în judecată, aceea de 14 noiembrie 2014.

7. La data de 11 august 2017, reclamanta a formulat o a treia cerere de chemare în judecată împotriva aceleiaşi pârâte, aceasta fiind înregistrată sub nr. x/2017 pe rolul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României.

B. Hotărârea instanţei arbitrale

8. Prin sentinţa arbitrală nr. 88 din 14 noiembrie 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2017, al Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, cu opinie majoritară, a fost admisă excepţia autorităţii de lucru judecat şi a fost respinsă cererea de arbitrare.

9. Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de arbitraj a reţinut că de la data pronunţării sentinţei arbitrale nr. 126 din 5 noiembrie 2015, prin care acţiunea a fost respinsă ca prescrisă, până la data soluţionării cererii din prezenta cauză, nu au intervenit împrejurări noi, care să justifice modificarea efectelor acestei hotărâri, motiv pentru care s-a apreciat că subzistă autoritatea de lucru judecat cu privire la soluţia pronunţată în dosarul nr. x/2015.

C. Calea de atac împotriva hotărârii arbitrale

10. Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a VI-a civilă, petenta S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar C. S.P.R.L., a formulat, în contradictoriu cu intimata S.C. B. S.A., acțiune în anularea sentinţei arbitrale nr. 88 din 14.11.2017 pronunţate de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României în dosarul arbitral nr. x/2017. Pe fondul cauzei a solicitat admiterea cererii de chemare în judecată și obligarea pârâtei la plata sumei de 6.627.275,28 lei, echivalentul în lei a sumei de 1.226.833,32 euro, reprezentând contravaloarea lucrărilor suplimentare executate în baza contractului nr. 2004/RO16/P/PE/008-05.

D. Hotărârea Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a VI-a civilă

11. Prin sentinţa civilă nr. 46 F din 21 mai 2018 a acestei instanţe, a fost respinsă acţiunea în anulare formulată de petenta S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar C. S.P.R.L., împotriva sentinţei arbitrale nr. 88 din 14.11.2017 pronunţată de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României în dosarul arbitral nr. x/2017, în contradictoriu cu intimata S.C. B. S.A.

12. Pentru a se pronunţa astfel, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut următoarele:

13. Prin acţiunea în anulare formulată, reclamanta a invocat motivele prevăzute de art. 608 alin. 1 lit. h) teza întâi și teza finală C.proc.civ. 1865, susţinând că soluţia de admitere a excepției autorității de lucru judecat este nelegală, în condițiile în care, potrivit dispoziţiilor art. 2539 alin. 2 C. civ., a intervenit o cauză de întrerupere a cursului prescripției, iar, pe de altă parte, nu există putere de lucru judecat atunci când cauza este soluționată prin admiterea unei excepții.

14. Instanţa de apel a apreciat că, prin invocarea dispoziţiilor art. 2539 alin. 2 C. civ. în cauza dedusă judecății, petenta a solicitat a i se recunoaște un nou drept la acțiune. Într-adevăr, art. 2539 C. civ. prevede că prescripţia nu este întreruptă dacă cel care a făcut cererea de chemare în judecată sau de arbitrare ori de intervenţie în procedura insolvenţei sau a urmăririi silite a renunţat la ea, nici dacă cererea a fost respinsă, anulată ori s-a perimat printr-o hotărâre rămasă definitivă. Cu toate acestea, dacă reclamantul, în termen de 6 luni de la data când hotărârea de respingere sau de anulare a rămas definitivă, introduce o nouă cerere, prescripţia este considerată întreruptă prin cererea de chemare în judecată sau de arbitrare precedentă, cu condiţia însă ca noua cerere să fie admisă.

15. În cauză, cererea formulată la data de 14.05.2012, inițial aflată pe rolul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie Mehedinţi, iar ulterior al Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, care a format obiectul dosarului nr. x/2013, a fost soluționată prin Sentinţa arbitrală nr. 17/16.02.2017, hotărâre prin care Curtea de Arbitraj a constatat perimată acţiunea arbitrală.

16. Însă, raportat la data ultimului act de procedură efectuat în această cauză, respectiv 06.11.2013, instanţa de apel a constatat că cererea care a format obiectul dosarului nr. x/2013 s-a perimat la 06.05.2014, perimarea intervenind de drept, odată cu împlinirea termenului de 6 luni prevăzut de art. 416 C.proc.civ., indiferent dacă a fost sau nu constatată printr-o hotărâre judecătorească.

17. Sub alt aspect, neinvocarea, în fața instanței de arbitraj învestită cu soluționarea cauzei x/2015, a actelor de procedură efectuate în Dosar nr. x/2013, neformularea vreunei căi de atac împotriva sentinței arbitrale nr. 126/05.11.2015, neformularea unei cereri de repunere în termenul de prescripție odată cu intrarea în insolvență și exercitarea atribuțiilor de către practicianul în insolvență desemnat, respectiv prin formularea unei cereri de redeschidere a judecății în cauza x/2013 la peste doi ani de la momentul perimării de drept a acesteia, a creat prezumția, în persoana reclamantei, de a se fi născut un nou drept la acțiune derivat din executarea contractului 2004/RO16/P/PE/008-05.

18. Asupra celui de al doilea motiv de nulitate, instanţa de apel a constatat că prescripția extinctivă este o excepție de fond, care afectează chiar exercițiul dreptului la acțiune, respectiv acea componentă a acestuia care constă în posibilitatea de a obține condamnarea pârâtului. De asemenea, față de caracterul imperativ al dispoziţiilor art. 431 C.proc.civ, reținând existența triplei identități de obiect, cauză și părți între dosarul nr. x/2015 și dosarul nr. x/2017, instanţa de apel a apreciat că, în mod legal și temeinic, Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României a admis excepția autorității de lucru judecat.

E. Calea de atac împotriva hotărârii Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a VI-a civilă

19. Împotriva hotărârii pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a VI-a civilă a declarat recurs recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar C. S.P.R.L., aducându-i următoarele critici:

20. Hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază şi nu este suficient motivată.

21. Recurenta-reclamantă a susţinut că hotărârea Curţii de Apel Bucureşti conţine 10 pagini dintre care 9 pagini reprezintă susţinerile şi apărările părţilor, iar cea de-a 10 pagină conţine aşa-zisa motivare, în care se reiau prevederile art. 2359 C. civ., precum şi o parte din considerentele sentinţei arbitrale.

22. Totodată, s-a mai susţinut că prin hotărârea atacată nu a fost analizat şi nu s-a răspuns la niciuna dintre chestiunile esenţiale invocate în acţiunea în anulare şi de ce sentinţa arbitrală nr. 126/2015 nu are autoritate de lucru judecat în cauza de faţă.

23. Recurenta-reclamantă a arătat că prin hotărârea atacată nu au fost analizate împrejurările noi indicate de către ea, care fac posibilă şi obligatorie analizarea aceleiaşi excepţii a prescripţiei dreptului material la acţiune, în prezenta cauză.

24. Astfel, prin sentinţa arbitrală prin care s-a respins, ca prescrisă, a doua acţiune a reclamantei, s-a analizat împlinirea prescripţiei raportat la data sesizării tribunalului arbitral, respectiv noiembrie 2014, or, în prezenta cauză, era necesară analizarea prescripţiei prin raportare la data introducerii primei acţiuni, în anul 2012, potrivit dispoziţiilor art. 2539 alin. 2 teza a II-a C. civ., deoarece cazul nou de întrerupere a prescripţiei a apărut ulterior celei de-a doua cereri.

25. Sub acest aspect s-a considerat că motivarea Curţii de Apel Bucureşti, prin care s-a considerat legală admiterea excepţiei autorităţii de lucru judecat de către instanţa arbitrală, este absolut insuficientă.

26. În legătură cu motivarea insuficientă a unei hotărâri judecătoreşti, recurenta-reclamantă a invocat decizia nr. 723/2000 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

27. Hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea normelor de drept material, respectiv, a prevederilor art. 2539 alin. 2 C. civ., precum şi cu încălcarea art. 431 C. proc. civ.

28. În cauza de faţă, recurenta-reclamantă susţine că a invocat dispoziţiile art. 2539 alin. 2 teza finală C. civ., în ceea ce priveşte dosarul nr. x/2013, perimat prin sentinţa arbitrală nr. 17 din 16 februarie 2017.

29. Nu există autoritate de lucru judecat, deoarece această instituţie este strâns legată de fondul cauzei, or, prima dispută a fost tranşată valorificându-se o excepţie procesuală.

30. Autoritatea de lucru judecat a hotărârii prin care a fost admisă o excepţie procesuală se rezumă a acoperi chestiunile dezlegate în legătură cu acea excepţie, iar nu şi fondul cauzei, neanalizat în niciun fel.

31. Recurenta-reclamantă a arătat că, în speţa de faţă, s-a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat în cadrul celei de-a treia cereri, ca urmare a existenţei sentinţei arbitrale pronunţate în a doua cerere, dar s-a invocat şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, în cea de-a treia cerere.

32. S-a mai susţinut că autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri care a respins acţiunea ca prescrisă nu poate conduce la respingerea unei noi acţiuni identice, decât tot ca prescrisă.

33. Ca atare, cât timp în cauza de faţă s-a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, trebuia să se analizeze dacă s-au invocat sau nu împrejurări noi, de natură a înlătura autoritatea de lucru judecat a hotărârii pronunţate anterior între părţi, pentru că în cazul în care ar fi existat împrejurări noi ar fi încetat autoritatea de lucru judecat, chiar şi în ce priveşte prescripţia.

34. În opinia recurentei-reclamante, au existat împrejurări noi, deoarece, prin sentinţa arbitrală prin care s-a respins ca prescrisă a doua cerere, s-a analizat prescripţia raportat la data sesizării instanţei arbitrale, respectiv noiembrie 2014, în timp ce în cea de-a treia cerere, adică în cauza de faţă, era necesar a fi analizată prescripţia prin raportare la data introducerii primei cereri, respectiv la anul 2012.

35. S-a mai arătat că acest caz nou de întrerupere a prescripţiei a apărut ulterior soluţionării celei de-a doua cereri, această a doua cerere fiind introdusă într-un termen mai mic de 6 luni de la data constatării primei cereri.

36. Ca atare, datorită existenţei acestor împrejurări trebuia înlăturată autoritatea de lucru judecat şi deschisă posibilitatea analizării aceleiaşi excepţii, a prescripţiei dreptului material la acţiune, în cadrul prezentului dosar.

37. În opinia recurentei-reclamante, prin aplicarea art. 2539 alin. 2 teza a II-a C. civ., acţiunea de faţă trebuie considerată a fi fost introdusă la data de 14 mai 2012, adică data introducerii primei cereri, aceasta fiind constatată ca perimată la data de 16 februarie 2017.

38. Astfel, trebuie considerat că data învestirii instanţei arbitrale cu prezenta cerere, 13 august 2017, rămâne relevantă numai pentru verificarea termenului de 6 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii arbitrale, de constatare a perimării primei cereri, în vreme ce data introducerii acţiunii, având efectul întreruptiv al prescripţiei devine 14 mai 2012.

39. S-a mai arătat că, prin raportare la data de 14 noiembrie 2014, cererea reclamantei a fost considerată prescrisă, însă, prin raportare la data de 14 mai 2012, cererea nu poate fi considerată prescrisă.

40. Recurenta-reclamantă a mai apreciat că instanţa a cărei hotărâre a fost atacată, în baza art. 2539 alin. 2 teza finală C. civ., în ce priveşte dosarul nr. x/2013, în care s-a pronunţat soluţia de perimare prin sentinţa arbitrală nr. 17 din 16 februarie 2017, avea obligaţia legală de a cerceta fondul cauzei, în dosarul nr. x/2017. În acest sens a fost invocată decizia nr. 2288/2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia a II-a civilă.

41. Instanţa care a pronunţat hotărârea recurată a aplicat în mod greşit incidenţa instituţiei perimării în cazul invocării art. 2539 alin. 2 C. civ.

Astfel, aceasta a concluzionat că perimarea, faţă de ultimul act de procedură efectuat în cauză la 6 mai 2014, a intervenit de drept la 6 noiembrie 2013, odată cu împlinirea termenului de 6 luni prevăzut de art. 416 C. proc. civ., indiferent dacă a fost sau nu constatat printr-o hotărâre judecătorească, însă recurenta-reclamantă a susţinut că nu putea invoca beneficiile art. 2539 alin. 2 teza a II-a C. civ., fără să existe o hotărâre definitivă care să constate perimarea.

F. Apărările intimatei-pârâte

42. La data de 20 august 2018, intimata-pârâtă B. SA a depus la dosarul cauzei o întâmpinare solicitând, în principal, respingerea recursului ca inadmisibil, întrucât motivele de recurs nu se încadrează între cele prevăzute de art. 488 alin. 1 C. proc. civ., iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat.

43. Au fost invocate prevederile art. 430 alin. 1 C. proc. civ., precum şi prevederile art. 606 C. proc. civ.

G. Considerentele instanţei de recurs

44. În ce priveşte solicitarea de a se respinge recursul ca inadmisibil, pe motiv că niciuna dintre criticile formulate nu se încadrează între cele prevăzute de art. 488 alin. 1 C. proc. civ., această apărare nu mai poate fi avută în vedere, cât timp, prin încheierea din 21 noiembrie 2019, a fost admis, în principiu, recursul şi s-a acordat termen în fond, cu citarea părţilor.

45. Relativ la critica privind insuficienta motivare a hotărârii atacate, Înalta Curte reţine că instanţa ce a pronunţat hotărârea recurată nu trebuie să răspundă la fiecare argument sau critică adusă prin acţiunea în anulare, dacă din modul în care s-au formulat considerentele rezultă că s-a răspuns, în ansamblu, tuturor criticilor aduse prin acţiunea în anulare respectivă.

46. Criticile reclamantei, în acţiunea în anulare, s-au referit, cu precădere, la interpretarea dispoziţiilor art. 2539 alin. 2 C. civ., astfel că instanţa ce a pronunţat hotărârea recurată a analizat excepţia autorităţii de lucru judecat, arătând de ce aceasta este întemeiată, astfel încât se poate aprecia că hotărârea recurată este suficient motivată, astfel încât să se înţeleagă de ce s-a adoptat soluţia respectivă.

47. Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a VI-a civilă a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 2539 alin. 2 C. civ.

Recurenta-reclamantă a susţinut că interpretarea corectă a dispoziţiilor art. 2539 alin. 2 teza a II-a C. civ. ar permite să se considere că cererea de chemare în judecată din cauza de faţă, care este cea de-a treia cerere formulată în timp, a fost introdusă la data de 14 mai 2012, care este data introducerii primei cereri de chemare în judecată, deoarece aceasta din urmă a fost perimată la data de 16 februarie 2017, iar cea de-a treia cerere a fost considerată ca prescrisă prin sentinţa arbitrală nr. 126/2015, avându-se în vedere data de 14 noiembrie 2014, dar cu trimitere la data formulării celei de-a doua cereri.

48. Opinia recurentei-reclamante potrivit căreia textul art. 2539 alin. 2 C. civ. ar permite întreruperea cursului prescripţiei pentru prima cerere, pe motiv că a formulat o nouă cerere de arbitrare în termen de 6 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a perimat prima cerere, nu este legală, deoarece teza I a art. 2539 alin. 2 C. civ. arată că prescripţia nu este întreruptă dacă cel care a făcut cererea de chemare în judecată sau de arbitrare, ori de intervenţie în procedura insolvenţei sau a urmării silite a renunţat la ea, nici dacă cererea a fost respinsă, anulată, or s-a perimat printr-o hotărâre rămasă definitivă.

49. Potrivit tezei a II-a a alin. 2 al art. 2539 C. civ., dacă reclamantul, în termen de 6 luni de la data când hotărârea de respingere sau de anulare a rămas definitivă, introduce o nouă cerere, prescripţia este considerată întreruptă, cu condiţia însă ca noua cerere să fie admisă.

50. Or, din analiza dispoziţiilor art. 2539 alin. 2 se poate observa că teza a II-a nu se referă şi la situaţia perimării hotărârii primei instanţe printr-o hotărâre definitivă, ci numai la situaţia de respingere sau anulare a primei hotărâri, pe de o parte, iar, pe de altă parte, nu este îndeplinită nici condiţia ca noua cerere să fi fost admisă.

51. Ca atare, având în vedere cele de mai sus, Înalta Curte a constatat că hotărârea Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a VI-a civilă, prin care s-a admis excepţia autorităţii de lucru judecat a celei de-a treia cereri de arbitrare, pe motiv că de la data pronunţării sentinţei arbitrale nr. 126 din 5 noiembrie 2015, prin care cea de-a doua cerere de arbitrare a fost respinsă ca prescrisă, pe motiv că până la data soluţionării celei de-a treia cereri nu au intervenit împrejurări noi, este legală, astfel că, în baza art. 496 alin. 1 C. proc. civ., a respins recursul, ca nefondat.