Applicability of public sector salary equalization norms to judicial staff despite specific legal framework

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2015, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Suceava şi Tribunalul Botoşani, solicitând:

- obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la emiterea ordinului de încadrare salarială în vederea recalculării indemnizaţiei de încadrare, în acord cu art. 1 alin. (5) indice 1 din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 71/2015, în funcţie de vechimea în profesie şi în muncă, gradul profesional şi în raport de funcţia îndeplinită în instanţă,

- obligarea pârâţilor Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Suceava şi Tribunalul Botoşani la plata diferenţei salariale rezultate din aplicarea art. 1 alin. (5) indice 1 din O.U.G. nr. 83/2014, actualizată cu indicele de creştere a preţurilor de consum şi dobânda legală, începând cu data de 09.04.2015.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 192 din 27.01.2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Tribunalul Botoşani, Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Suceava, a obligat pârâtul Ministerul Justiţiei să emită ordinul de salarizare conform dispoziţiilor art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, a obligat pârâţii să achite reclamantei diferenţele salariale rezultate din aplicarea art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, începând cu data de 09.04.2015, actualizate cu indicele de creştere a preţurilor de consum şi dobânda legală.

3. Cererile de recurs şi motivele de casare invocate

Împotriva Sentinţei civile nr. 192 din 27.01.2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs atât pârâtul Tribunalul Botoşani, cât şi pârâtul Ministerul Justiţiei.

Recurentul-pârât Tribunalul Botoşani, prin cererea de recurs a criticat sentinţa recurată, apreciind că în speţă nu sunt aplicabile prevederile art. 1 alin. (5) din O.U.G. nr. 83/2014, cum greşit a reţinut instanţa de fond.

O.U.G. nr. 83/2014 vizează expres şi limitativ categoriile cărora le sunt aplicabile prevederile sale, iar judecătorii nu intră în aceste categorii. Recurentul precizează în critica hotărârii că pentru magistraţi Legea cadru nr. 284/2010 stabileşte un alt sistem pe baza căruia se stabileşte încadrarea, iar începând cu 1 ianuarie 2011, drepturile salariale corespunzătoare vechimii au fost stabilite potrivit Legii nr. 285/2010. În ceea ce o priveşte pe reclamantă, încadrarea sa s-a făcut cu respectarea Legii nr. 284/2010, Legii nr. 285/2010 şi a Legii nr. 71/2015, motiv pentru care, recurentul apreciază că se impune anularea hotărârii primei instanţe.

Criticile invocate de recurentul-pârât Tribunalul Botoşani se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat.

Recurentul-pârât Ministerul Justiţiei în critica sentinţei recurate a invocat acelaşi raţionament ca şi Tribunalul Botoşani, apreciind că art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014 nu se aplică judecătorilor. Acesta a apreciat că drepturile salariale ale reclamantei au fost stabilite în temeiul Legii nr. 284/2010, Legii nr. 285/2010 şi Legii nr. 283/2011.

Ministerul Justiţiei apreciază astfel că instanţa de fond a dispus în mod greşit obligarea sa la plata diferenţelor salariale către reclamanta, aceasta fiind o obligaţie exclusivă a anagjatorului.

Criticile invocate de recurentul-pârât Ministerul Justiţiei se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat.

4. Apărările formulate în cauză

Ministerul Justiţiei a formulat întâmpinare la recursul formulat de recurentul-pârât Tribunalul Botoşani apreciind că acesta este întemeiat pentru aceleaşi motive pe care le-a prezentat în cererea de recurs, considerente pentru care a solicitat admiterea acestuia.

Intimata-reclamantă nu a formulat întâmpinare la cele două cereri de recurs.

5. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie Justiţie

În cauză s-a întocmit Raportul asupra admisibilităţii în principiu al recursului la 06 octombrie 2017.

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru şi a fost comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 23 noiembrie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din acelaşi act normativ. Atât recurenţii-pârâţi, cât şi intimata-reclamantă nu au depus puncte de vedere la raportul asupra admisibilităţii în principiu.

Prin încheierea de şedinţă din data de 22 martie 2018, completul de filtru a constatat, analizând conţinutul raportului întocmit, că recursurile îndeplinesc condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a admis în principiu cele două recursuri, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., republicat, şi a fixat termen de judecată pe fond a acestuia, în şedinţă publică, pentru data de 15 iunie 2018.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Examinând hotărârea atacată în raport cu criticile formulate şi motivul de casare invocat de recurenţi, după reevaluarea probatoriului administrat şi a cadrului normativ aplicabil, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursurile declarate în cauză sunt nefondate.

Litigiul dedus judecăţii are ca obiect obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la emiterea ordinului de încadrare salarială şi, obligarea pârâţilor Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Suceava şi Tribunalul Botoşani la plata diferenţei salariale rezultate, în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014.

Instanţa de fond a admis cererea reclamantei, apreciind-o ca fiind întemeiată deoarece, în ceea ce priveşte modalitate de stabilire a indemnizaţie sale de încadrare brută, s-a creat o situaţie de inegalitate de tratament având în vedere că, în conformitate cu prevederile art. 10 alin. (5) din Legea nr. 284/2010, diferenţa dintre două clase de salarizare succesive este de 2,5% din indemnizaţia de încadrare, procent net inferior celor prevăzute de O.U.G. nr. 27/2006 conform cărora avansarea se realiza în tranşe de vechime.

În acest context, instanţa de fond având în vedere prevederile art. I alin. (1) din Legea nr. 71/2015, prin care s-a aprobat O.U.G. nr. 83/2014 a apreciat că s-a creat posibilitatea ca personalul încadrat în instituţiile şi autorităţile publice care avea un nivel al salariului de bază şi al sporurilor mai mic decât cel stabilit la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie să fie salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. Această prevedere se aplică şi în cadrul stabilirii cuantumului gradaţiilor de care a beneficiat personalul care a avansat în gradaţie după anul 2010.

Înalta Curte apreciază că motivarea instanţei de fond este corectă, iar criticile invocate prin cererile de recurs nu sunt întemeiate având în vedere următoarele:

În conformitate cu prevederile Legii nr. 71/2015, în înţelesul dispoziţiilor art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, sintagma "salarizat la acelaşi nivel" corespunde noţiunii de "acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014". Această noţiune a fost avută în vedere cu prilejul reglementării art. 1 alin. (1) şi (2) al din O.U.G. nr. 83/2014, prin care executivul a intenţionat păstrarea în plată a salariilor, în cursul anului 2015, la acelaşi nivel cu cel din luna decembrie a anului 2014.

În mod corect, instanţă de fond a arătat că această idee rezultă şi din cuprinsul raportului comun din 17.03.2015 al Comisiei pentru muncă şi protecţie socială şi al Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci din cadrul Parlamentului României asupra proiectului de Lege pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015 precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice.

Aprobarea O.U.G. nr. 83/2014 s-a făcut în scopul eliminării discriminărilor existente între persoane care ocupă aceleaşi funcţii, în aceleaşi condiţii de studii şi vechime, fără a se adresa doar unor anumite categorii de salariaţi, ci tuturor salariaţilor din sistemul bugetar care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mic decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie. Având în vedere prevederile art. 5 alin. (11) din O.U.G. nr. 83/2014, conform cărora "prin nivel de salarizare în plată pentru funcţiile similare se înţelege acelaşi cuantum al salariului de bază cu cel al salariaţilor având aceeaşi funcţie, în care au fost incluse, după data de 31 decembrie 2009, sumele aferente salariului de încadrare, precum şi sumele aferente sporurilor de care au beneficiat înainte de această dată, dacă salariatul angajat, numit sau promovat îndeplineşte aceleaşi condiţii de studii - medii, superioare, postuniversitare, doctorale -, de vechime şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, specifice locului de muncă la data angajării sau promovării", precum şi cele ale art. 5 alin. (12) din acelaşi act normativ, conform cărora "prevederile alin. (11) se aplică şi pentru calculul indemnizaţiei de încadrare pentru persoanele care sunt demnitari, ocupă funcţii publice şi de demnitate publică, ca unică formă de remunerare a activităţii corespunzătoare funcţiei", Înalta Curte apreciază că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală prin admiterea acţiunii formulată de reclamantă.

În concluzie, pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că în cauză nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, invocat de recurenţii-pârâţi şi urmează să dispună, în temeiul art. 496 din acest act normativ, respingerea recursurilor declarat de pârâţi, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de pârâţii Tribunalul Botoşani şi Ministerul Justiţiei împotriva Sentinţei civile nr. 192 din 27.01.2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 iunie 2018.

GGC - GV