Judicial disciplinary closure: irrevocability of Court of Appeal decisions under Law 317/2004 bars appeal

Asupra contestaţiei de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată la data de 17.02.2015, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, sub nr. x/2015, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Inspecţia Judiciară, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se admită contestaţia sa şi să se dispună desfiinţarea Rezoluţiei Inspecţiei Judiciare din 14.01.2015, transmisă prin Adresa nr. x/2014 din 26.01.2015, prin care s-a respins sesizarea sa şi trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare împotriva judecătorilor de la Curtea de Apel Constanţa, respectiv B., C., D., E., F. şi G..

Ulterior, la termenul din 10.06.2015, reclamantul a invocat printr-o cerere orală excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 46 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, instanţa acordând termen pentru ca reclamantul să-şi motiveze în scris excepţia invocată. La data de 23.09.2015, reclamantul a depus motivele excepţiei de neconstituţionalitate privind art. 46 alin. (7) şi 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 3064 din 18 noiembrie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea de sesizare a Curţii Constituţionale şi a dispus sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalite a prevederilor art. 46 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 şi art. 47 alin. (1) lit. b) din aceeaşi lege.

În ceea ce priveşte capătul principal al cererii, Curtea de Apel a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs

Împotriva Sentinţei civile nr. 3064 din 18 noiembrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul A., invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat.

Recurentul-reclamant a reiterat prin cererea de recurs situaţia de fapt dedusă judecăţii, precizând că judecătorul investit cu soluţionarea cauzei nu a avut în vedere argumentele prezentate de acesta în promovarea acţiunii, pronunţând astfel o hotărâre cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material.

4. Apărările intimatului

Intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară a formulat întâmpinare la cererea de recurs, prin care a solicitat respingerea recursului formulat şi menţinerea hotărârii ca temeinică şi legală.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

În temeiul art. 248 C. proc. civ., republicat, examinând cu prioritate excepţia inadmisibilităţii cererii de recurs, invocată din oficiu, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei, constată că excepţia este întemeiată, pentru considerentele ce urmează a fi prezentate.

În speţă, analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că obiectul acţiunii reclamantului, A., îl constituie desfiinţarea Rezoluţiei din 14.01.2015 emisă de Inspecţia Judiciară, prin care s-a respins sesizarea acestuia de începere a acţiunii disciplinare împotriva judecătorilor de la Curtea de Apel Constanţa, respectiv B., C., D., E., F. şi G., şi trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa civilă nr. 3064 din 18 noiembrie 2015, a respins, ca neîntemeiată, contestaţia formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară.

Cu privire la hotărârea Curţii de Apel Bucureşti, Înalta Curte constată că aceasta este definitivă, având în vedere prevederile art. 47 alin. (1) şi (7) din Legea nr. 317/2004:

"(1) În cazul în care sesizarea s-a făcut potrivit art. 45 alin. (2), inspectorul judiciar poate dispune, prin rezoluţie scrisă şi motivată:

a) admiterea sesizării, prin exercitarea acţiunii disciplinare şi sesizarea secţiei corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii;

b) clasarea sesizării, în cazul în care aceasta nu este semnată, nu conţine datele de identificare ale autorului sau indicii cu privire la identificarea situaţiei de fapt care a determinat sesizarea, precum şi în cazul prevăzut la art. 45 alin. (4) lit. b); rezoluţia de clasare este definitivă;

c) respingerea sesizării, în cazul în care se constată, în urma efectuării cercetării disciplinare, că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru exercitarea acţiunii.

(7) Hotărârea secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti este irevocabilă."

În speţă, rezoluţia de clasare emisă de Inspecţia Judiciară, contestată de reclamantul A. a fost întemeiată pe prevederile art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004.

Cu toate că acest text de lege menţionează că această rezoluţie de clasare este definitivă, prin Decizia nr. 397/03.07.2014 pronunţată de Curtea Constituţională a României s-a hotărât că sintagma "rezoluţia de clasare este definitivă", din cuprinsul art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii este neconstituţională în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din aceeaşi lege.

După pronunţarea Curţii Constituţionale cu privire la această excepţie de neconstituţionalitate, în jurisprudenţă au fost exprimate opinii diferite cu privire la regimul juridic al căilor de atac formulate împotriva rezoluţiilor de clasare emise de Inspecţia Judiciară. Astfel unele instanţe au apreciat că rezoluţiile pot fi atacate în condiţiile reglementate de dispoziţiile dreptului comun (Legea nr. 554/2004), alte instanţe au opinat pentru aplicarea regimului juridic prevăzut de Legea nr. 317/2004 referitor la rezoluţiile de respingere a sesizărilor adresate Inspecţiei Judiciare.

Sub această chestiune aplicată neunitar la nivelul practicii judiciare, Înalta Curte, prin Soluţia de principiu adoptată la data de 13 februarie 2017 în şedinţa Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal, a stabilit, cu titlu de principiu, că rezoluţia de clasare a sesizării, pronunţată de Consiliul Superior al Magistraturii - Direcţia de Inspecţie Judiciară în temeiul dispoziţiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, poate fi contestată, în faţa instanţei de contencios administrativ, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile.

Aceste considerente sunt, însă, valabile, şi în ceea ce priveşte restul dispoziţiilor de ordin procedural, dispoziţiile art. 47 din Legea nr. 317/2004 neputând fi aplicate parţial, doar în ceea ce priveşte îndeplinirea procedurii prealabile, şi ignorate în privinţa altor aspecte procedurale (o astfel de situaţie putând duce la aplicarea unei lex tertia, prin combinarea dispoziţiilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi dispoziţiilor Legii nr. 317/2004)

Ulterior, în şedinţa Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din data de 9 octombrie 2017, în unanimitate, a fost adoptată soluţia de unificare a practicii în sensul că, în ipoteza în care contestaţia formulată împotriva rezoluţiei de clasare a sesizării pronunţată de Consiliul Superior al Magistraturii - Direcţia de Inspecţie Judiciară în temeiul dispoziţiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, a fost soluţionată pe fond de instanţă prin prisma dispoziţiilor de procedură din Legea nr. 317/2004, cererea de recurs este inadmisibilă.

Faţă de aspectele mai sus arătate, Înalta Curte reţine că exercitarea căilor de atac este guvernată de principiul legalităţii, potrivit căruia căile de atac sunt instituite de lege, ceea ce înseamnă că o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege.

Astfel, în raport cu dispoziţiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., republicat, şi cu dispoziţiile art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, se constată că Sentinţa civilă nr. 3064 din 18 noiembrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin care instanţa a soluţionat pe fond contestaţia formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, împotriva Rezoluţiei din data de 14.01.2015, prin care s-a dispus clasarea sesizării sale, este definitivă (irevocabilă, în formularea Legii nr. 314/2004).

Deşi în speţă, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a indicat în mod eronat că hotărârea ce face obiectul prezentului dosar poate fi atacată cu recurs, Înalta Curte reţine că, în conformitate cu dispoziţiile art. 457 alin. (2) C. proc. civ., menţiunea inexactă din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac deschisă contra acesteia, nu are niciun efect asupra dreptului de a exercita calea de atac prevăzută de lege, astfel că nu poate avea nicio înrâurire asupra dreptului părţii în exercitarea căilor de atac.

Potrivit art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, sunt supuse recursului "hotărârile date în apel, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile exprese prevăzute de lege".

Prevederile art. 634 alin. (1) din C. proc. civ. arată că sunt hotărâri definitive "hotărârile care nu sunt supuse apelului şi nici recursului".

În cauză, recurentul-reclamant a formulat recurs împotriva unei hotărâri care, potrivit dispoziţiilor anterior reţinute, este definitivă.

Cum prin dispoziţiile art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 s-a reţinut că hotărârile Curţii de Apel Bucureşti sunt irevocabile ("definitive" în sistemul actualului C. proc. civ.), rezultă că recursul promovat în prezenta cauză nu este admisibil, legea nepermiţând exercitarea acestei căi de atac.

În ceea ce priveşte concluzia raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin care s-a menţionat că recursul este admisibil în principiu (filele x ds. recurs), Înalta Curte, precizează că acesta a fost realizat la data de 08 septembrie 2017, conform rezoluţiei de la dosar, dată anterioară soluţiei de unificare practică stabilită prin Procesul-verbal al şedinţei din 9 octombrie 2017 a judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, unde s-a decis cu unanimitate, că în astfel de speţe, recursul formulat este inadmisibil.

Prin urmare, pentru considerentele arătate şi în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte, constată că recursul declarat de A. împotriva Sentinţei civile nr. 3064 din 18 noiembrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, este inadmisibil, urmând a admite excepţia inadmisibilităţii invocată din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia inadmisibilităţii.

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinţei civile nr. 3064 din 18 noiembrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 iunie 2018.

GGC - GV