Exmatriculation and promotion refusal: appeal allowed, judgment quashed and remanded for failure to respect the scope of the claim

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 26 octombrie 2015, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Serviciul Român de Informaţii, a solicitat obligarea pârâtului la emiterea actelor administrative prin care s-a decis exmatricularea reclamantului la data de 28.07.2015 şi în baza cărora s-a refuzat înaintarea sa în grad, ce urma să aibă loc la data de 30.07.2015, precum şi obligarea pârâtului la suportarea cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 1500 din 06 mai 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Serviciul Român de Informaţii, ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva Sentinţei civile nr. 1500/06.05.2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., criticând ca nelegală şi netemeinică hotărârea atacată, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii.

În susţinerea recursului, reclamantul a susţinut următoarele critici de nelegalitate:

- prima instanţă a încălcat dispoziţiile art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care consacră dreptul oricărei persoane la un proces echitabil, întrucât, prin respingerea cererii de comunicare a înscrisurilor, reclamantul este pus în imposibilitatea de a sesiza instanţa de judecată cu o cerere de anulare a deciziei de sancţionare;

- instanţa de fond a încălcat principiul egalităţii părţilor în exercitarea drepturilor procesuale, instituit de art. 8 din C. proc. civ., precum şi principiul contradictorialităţii prevăzut de art. 14 alin. (6) din C. proc. civ., întrucât şi-a întemeiat hotărârea pe probe la care reclamantul nu a avut acces şi nu a putut să formuleze obiecţiuni sau apărări;

- sentinţa de fond a fost dată cu încălcarea principiului disponibilităţii consacrat de dispoziţiile art. 9 alin. (2) din C. proc. civ., întrucât deşi obiectul acţiunii era reprezentat de obligaţia de a face (obligaţia comunicării înscrisurilor), instanţa a analizat un alt aspect şi anume temeinicia măsurii disciplinare dispusă de către pârât;

- sentinţa de fond a fost pronunţată cu ignorarea dispoziţiilor art. 24 alin. (5) din Legea nr. 182/2002, fără a verifica dacă respectiva clasificare este legală şi justificată, fără a indica temeiul legal al concluziei că inclusiv Hotărârea Senatului Academiei Naţionale de Informaţii "Mihai Viteazul" din data de 27.07.2015, se încadrează în sfera documentelor clasificate şi nu poate fi comunicată reclamantului.

Recurentul-reclamant a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, fără a le indica sau anexa cererii de recurs.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosar la data de 6.09.2016, intimatul-pârât Serviciul Român de Informaţii, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Intimatul-pârât apreciază, în esenţă, că potrivit Legii nr. 182/2002 şi a normelor subsecvente acesteia care reglementează regimul juridic al informaţiilor clasificate, copiile documentelor cu caracter clasificat nu puteau şi nu pot fi înmânate recurentului, însă această clasificare nu împiedică instanţele să judece cauzele aflate pe rol.

S-a susţinut că nu se poate invoca de către recurent necunoaşterea motivelor care au dus la exmatricularea sa, având în vedere declaraţia dată în cursul anchetei disciplinare prin care recunoaşte faptele imputate.

S-a arătat că recurentul a fost exmatriculat ca urmare a unor abateri foarte grave, nu doar de la dispoziţiile regulamentelor interne ale instituţiei, ci şi de la prevederile Legii nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 20 iunie 2018, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin Rezoluţia din 23 octombrie 2018, Înalta Curte a stabilit termenul pentru judecata pe fond a recursului, constatând că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigenţelor dispoziţiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., faţă de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este fondat, pentru următoarele considerente:

Recurentul-reclamant a susţinut critici de nelegalitate a hotărârii de fond sub 4 aspecte:

- încălcarea dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care consacră dreptul oricărei persoane la un proces echitabil;

- încălcarea principiul egalităţii părţilor în exercitarea drepturilor procesuale;

- încălcarea principiului disponibilităţii consacrat de dispoziţiile art. 9 alin. (2) din C. proc. civ., întrucât deşi obiectul acţiunii era reprezentat de obligaţia de a face (obligaţia comunicării înscrisurilor), instanţa a analizat un alt aspect şi anume temeinicia măsurii disciplinare dispusă de către pârât;

- pronunţarea sentinţei cu ignorarea dispoziţiilor art. 24 alin. (5) din Legea nr. 182/2002.

Analizând cererea introductivă de instanţă, Înalta Curte constată că demersul recurentului-reclamant vizează obligarea autorităţii administrative la emiterea actelor administrative prin care s-a decis exmatricularea sa la data de 28.07.2015 şi în baza cărora s-a refuzat înaintarea sa în grad, astfel cum rezultă de la dosarului de fond.

Motivând respingerea cererii de chemare în judecată, instanţa de fond a reţinut, în raport de susţinerile intimatului cuprinse în întâmpinarea depusă, aspecte reluate şi în apărările formulate în faţa instanţei de recurs, că abaterile disciplinare au vizat activitatea de gestionare de către reclamant a documentelor cu caracter clasificat; că reclamantul a fost exmatriculat ca urmare a unor abateri grave de la regulamentele interne, precum şi de la prevederile Legii nr. 182/2002; precum şi că acesta cunoaşte motivele care au dus la exmatricularea sa având în vedere declaraţia dată în cursul cercetării disciplinare.

Deşi maniera lacunară de redactare a cererii de chemare în judecată este criticabilă, Înalta Curte apreciază că există suficiente elemente care să confirme voinţa reclamantului ca în prezenta acţiune să solicite exclusiv comunicarea actelor administrative clasificate prin care a fost sancţionat, ca etapă anterioară formulării unei acţiuni în anularea deciziei de exmatriculare şi, respectiv, de respingere a avansării în grad.

Or, din interpretarea coroborata a prevederilor art. 22 alin. (2), (4), (5) şi (6) din C. proc. civ. rezultă, ca regula generală, ca instanţa nu poate schimba din oficiu obiectul cererii deduse judecăţii. Obiectul cererii de chemare în judecata este reprezentat de pretenţia concreta a reclamantului, în speta, comunicarea actelor de sancţionare.

Instanţa de judecată, respingând pretenţia reclamantului în temeiul art. 8 şi 18 din Legea nr. 554/2004, în considerentele sentinţei a făcut referiri la temeinicia sancţiunii, raportat la abaterile grave de la regulamente şi Legea nr. 182/2002, arătând că faptele care au condus la sancţionare sunt cunoscute reclamantului.

Constată Înalta Curte că în mod greşit s-a procedat la soluţionarea în primă instanţă a acţiunii, cu nerespectarea dispoziţiilor art. 9, art. 13, art. 22 alin. (5) şi (6) din C. proc. civ., respectiv a drepturilor procesuale ale reclamantului, constând în dreptul la apărare şi la un proces echitabil, precum şi a principiului disponibilităţii, întrucât nu există o analiză a pretenţiei deduse judecăţii prin prisma obiectului propriu-zis al acesteia, a raportului juridic invocat de către reclamant, având loc astfel o vătămare gravă a drepturilor procesuale ale părţii.

Neregula de ordin procedural, constând în pronunţarea asupra a altceva decât s-a cerut, nu poate fi înlăturată decât prin casarea hotărârii de fond şi reluarea judecăţii în faţa aceleiaşi instanţe.

În raport de soluţia de casare cu trimitere spre rejudecare şi de motivul care a determinat-o, Înalta Curte constată că nu se mai impune analizarea celorlalte motive de recurs.

Temeiul soluţiei adoptate.

Pentru aceste considerente, constatându-se incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recursul urmează a fi admis, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 497 din C. proc. civ., dispunându-se casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinţei civile nr. 1500 din 6 mai 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 mai 2019.

GGC - OB