Cancer drug reimbursement claim moot after inclusion on compensated list; appeal rejected as unfounded

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/30.09.2014, reclamantul A. a chemat în judecată pârâţii Guvernul României, Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, solicitând obligarea pârâţilor la asigurarea următorului medicament pe bază de prescripţie medicală în regim de compensare 100% (fără contribuţie personală) denumire comercială C., ce conţine ca şi substanţă activă Abiraterona Acetat, sub formă de comprimate (250 mg), firma şi ţara de origine fiind B. - Belgia, obligarea pârâţilor la includerea medicamentului cu denumire comercială C., ce conţine ca şi substanţă activă Abiraterona Acetat, sub forma de comprimate (250 mg) pe lista de medicamente compensate şi gratuite.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa nr. 2927 din 10 noiembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâţii C.N.A.S. şi Ministerul Sănătăţii.

S-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtul Guvernul României cu privire la capătul 1 al acţiunii pe care l-a respins ca fiind formulat împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

A fost respinsă acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii C.N.A.S. şi Ministerul Sănătăţii şi capătul doi al acţiunii în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, ca lipsite de interes.

3. Recursul

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond, A., în calitate de succesor legal al reclamantului A., a formulat recurs, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 486 din C. proc. civ.

Recurentul a arătat, în motivarea recursului, faptul că ulterior introducerii acţiunii, la data de 20.04.2015, Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale a emis Decizia nr. 320, prin care s-a propus introducerea pe Listă a medicamentului pentru care a solicitat obligarea pârâţilor la asigurarea în regim de compensare 100%.

La data de 23.10.2015, s-a dispus publicarea în Monitorul Oficial a H.G. nr. 877/2015 pentru aprobarea Listei cuprinzând şi medicamentul solicitat a fi asigurat în regim de compensare 100%.

Între data introducerii cererii şi data publicării în Monitorul Oficial a listei, respectiv data pronunţării instanţei de judecată - 10.11.2015, a trecut mai bine de 1 an, timp în care reclamantul a decedat.

Recurentul a solicitat a se avea în vedere faptul că, în conformitate cu drepturile definite în Carta Europeană a Drepturilor Pacienţilor, reclamantul avea dreptul la inovaţie, la evitarea suferinţei şi durerii care nu sunt justificate, dreptul la tratament personalizat, dreptul de a fi compensat.

Recurentul face referire la art. 2 din Convenţia Europeana a Drepturilor Omului, trimiţând totodată la Hotărârea Curţii pronunţată în cauza Panaitescu c. României.

De asemenea, invocă prevederile art. 22 din Constituţia României.

Astfel, susţine că dreptul la viaţă, care este un drept garantat de Constituţia României, a fost afectat prin lipsa tratamentului adecvat şi recomandat în acea etapă de evoluţie a bolii, tratamentul inovator prescris de medic fiind esenţial pentru supravieţuire.

4. Apărările intimaţilor

Intimatul Ministerul Sănătăţii a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate ca legală şi temeinică.

Intimata Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a depus, prin care a invocat excepţia lipsei de interes a domnului A. - succesor al reclamantului A., solicitând respingerea recursului, în principal, ca fiind formulat de o persoană lipsită de interes, iar, în subsidiar, ca neîntemeiat, cu consecinţa menţinerii sentinţei atacate ca legală şi temeinică, având în vedere că medicamentul solicitat a fost inclus în Lista de medicamente aprobată prin H.G. nr. 870/2008, modificată prin H.G. nr. 877/2015.

5. Procedura derulată în recurs

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 14 septembrie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.

Prin încheierea din data de 13 martie 2018 completul de filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., republicat şi a fixat termen de judecată pe fond a recursului, fiind prorogată discutarea excepţiei lipsei de interes a domnului A. - succesor al reclamantului A., invocată de intimata Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.

II. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi asupra recursului

Cu privire la excepţia lipsei de interes, invocată de intimata CNAS prin întâmpinare, se constată că aceasta este motivată pe mai multe aspecte.

În primul rând, se invocă faptul că recurentul, ca succesor al reclamantului, nu justifică un interes personal pentru a pretinde pentru sine de la pârâtă obiectul acţiunii formulate de antecesorul său.

Înalta Curte constată că recurentul nici nu invocă pentru sine ceea ce pretinde prin recurs, ci şi-a întemeiat pretenţiile pe calitatea sa de succesor al autorului său, astfel că această primă întemeiere a lipsei de interes a recurentului nu are justificare.

În al doilea rând, intimata a adus ca argumente în sprijinul lipsei de interes a recurentului aspectele deja reţinute de prima instanţă pentru pronunţarea soluţiei sale de respingere a acţiunii ca lipsite de interes. Or, nu se poate confunda lipsa de interes a acţiunii cu lipsa de interes a recursului promovat de reclamant/succesorul acestuia, care are dreptul procesual de a supune cenzurii instanţei de recurs legalitatea sentinţei.

În concluzie, Înalta Curte va respinge excepţia lipsei de interes.

Examinând sentinţa atacată în raport cu criticile formulate şi dispoziţiile legale relevante, Înalta Curte constată, pe baza actelor şi lucrărilor de la dosar, că recursul declarat în cauză nu este fondat, pentru considerentele ce urmează.

Instanţa de fond a respins acţiunea reclamantului ca fiind lipsită de interes, reţinând că reclamantul nu mai justifică un interes, în condiţiile în care medicamentul solicitat a fost inclus în Lista sus menţionată, aprobată prin hotărâre de Guvern publicată în Monitorul Oficial şi, mai mult, a fost încheiat de către C.N.A.S. şi contractul cost - volum în vederea furnizării medicamentului în discuţie, necesar reclamantului pentru tratarea afecţiunii de care suferă.

Condiţia justificării unui interes în exercitarea acţiunii civile este impusă de dispoziţiile art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ. potrivit cărora orice cerere poate fi formulată şi susţinută numai dacă autorul acesteia justifică un interes.

Ca atare, interesul trebuie să stea la baza oricărei cereri în justiţie şi se analizează în persoana celui care formulează respectiva cerere.

Interesul constă în folosul practic material sau moral, ori material şi moral, pe care partea îl urmăreşte în judecată.

Ca urmare, văzând faptul că interesul reclamantului în admiterea cererii introductive nu mai este actual, în mod corect instanţa de fond a respins acţiunea ca fiind lipsită de interes.

Remarcă Înalta Curte faptul că recurentul nu critică sentinţa recurată sub aspectul soluţiei pronunţate, de respingere a acţiunii ca lipsite de interes, ci afirmă încălcarea unui drept garantat de Constituţia României - dreptul la viaţă.

Curtea reţine că potrivit art. 2 din Convenţia Europeana a Drepturilor Omului: "1. Dreptul la viaţă al oricărei persoane este protejat prin lege. Moartea nu poate fi cauzată cuiva în mod intenţionat, decât în executarea unei sentinţe capitale pronunţate de un tribunal în cazul în care infracţiunea este sancţionată cu această pedeapsă prin lege. [...]"

Înalta Curte observă că prima teză din art. 2 impune o obligaţie pozitivă statelor membre.

Obligaţia statelor de a proteja dreptul la viaţă nu se limitează la abţinerea de la luarea unei vieţi în mod intenţionat şi ilegal, ci implică totodată obligaţia de a lua măsurile necesare pentru a proteja vieţile celor aflaţi sub jurisdicţia lor (a se vedea Curtea europeana a drepturilor omului, cauza L.C.B. împotriva Regatului Unit, 9 iunie 1998, pct. 36, Culegere de hotărâri şi decizii 1998-III).

În cauza Panaitescu c. României, Curtea Europeana a reţinut încălcarea art. 2 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, sub aspect strict procedural, întrucât autorităţile naţionale nu au făcut ceea ce era de aşteptat din partea lor, nu numai de către reclamant, ci şi de către instanţele interne, care le-au ordonat să îi asigure reclamantului medicamentele necesare pentru a se trata de boala care în cele din urmă i-a cauzat moartea.

Cu toate acestea, trebuie să se remarce o diferenţă fundamentală între prezentul litigiu şi cauza Panaitescu: spre deosebire de prezenta cauza, în Panaitescu c. României, pacientul avea dreptul la medicamente şi asistenţă medicală în mod gratuit, în temeiul legii, deci avea un drept recunoscut de lege la gratuitatea serviciului de asistenţă medicala şi la medicaţie, iar accesul reclamantului la asistenţă medicală gratuită, aşa cum era îndreptăţit, a fost împiedicat de mai multe ori, acesta fiind constrâns de mai multe ori să facă eforturi constante şi repetate ca să primească tratamentul medical anti-cancer necesar în mod gratuit, el a suportat costul tratamentului, deşi hotărârile judecătoreşti definitive îi conferiseră dreptul de a primi medicamentele prescrise în mod gratuit şi prioritar.

În speţa de faţă, partea reclamantă nu are un drept recunoscut de lege la gratuitate (sau compensare parţiala) pentru medicamentele indicate în petitul acţiunii, ci aceasta tinde tocmai la obligarea autorităţii să includă medicamentul indicat pe lista celor compensate şi gratuite.

Or, în lumina jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului indicate în cauza Panaitescu c. României, precum şi a celorlalte cauze invocate în acţiune (Dc. Regatului Unit 1996, ş.a) nu se poate în nici un caz deduce concluzia că pacientul ar putea "determina" autoritatea publică competentă să includă un medicament sau altul pe lista celor decontate conform solicitării fiecărui pacient. Dimpotrivă, ceea ce Curtea a recunoscut este, într-adevăr necesitatea ca statul să execute obligaţia legală pe care o are pentru asigurarea gratuităţii unui tratament în măsura în care statul însuşi s-a obligat la aceasta prin lege.

Prin urmare, este cât se poate de evident că includerea unui medicament sau altuia pe lista celor compensate şi gratuite reprezintă un aspect de oportunitate a reglementarii, ce ţine de marja de apreciere a autorităţii publice, asupra căreia instanţa nu poate interveni şi nu poate impune sau trasa autorităţii o conduită sau o obligaţie de a include medicamente indicate nominal de partea reclamantă, întrucât ar încălca limitele atribuţiilor instanţei de contencios administrativ stabilite de art. 8 şi art. 18 din Legea nr. 554/2004.

Apoi, nu i se poate imputa statului încălcarea dreptului la viaţă al pacientului în litigiu, în condiţiile în care statul asigura deja decontarea unor medicamente pentru bolnavii de cancer, statul, prin organele sale competente fiind singura autoritate în măsură să decidă care sunt medicamentele ce vor fi incluse pe lista celor compensate şi gratuite.

Pentru considerentele expuse, constatând că hotărârea atacată este dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale, neexistând motive pentru reformare, Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ., cu referire la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul declarat de A. - succesor legal al numitului D., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia lipsei de interes.

Respinge recursul declarat de A. - succesor legal al numitului D. împotriva Sentinţei nr. 2927 din 10 noiembrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 iunie 2018.

GGC - GV