Forest compensation claim for 2014 quashed and dismissed; ministerial appeal upheld under inapplicable 2017 state aid scheme.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the appeal brought by the Ministry of Waters and Forests, quashed the first-instance judgment, and, upon retrial, dismissed the landowner's action as unfounded. The case concerned a claim for €177,433.16 RON in compensation for unharvested timber in 2014 for 553.6 ha of forest within the Natura 2000 site, based on restrictions imposed by forest management plans. The court held that compensation was governed by the state aid scheme approved by European Commission Decision C(2016) 8769 final of 3 January 2017 and implemented by Government Decision No. 447/2017, which was not in force for 2014 claims, and that the prior legal basis, Government Decision No. 861/2009, had been repealed and was not applicable; therefore, the claimant had no legal entitlement to the requested compensation for that year.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008, art. 20 din O.U.G. nr. 1/2017, art. 493 alin. (4) din C. proc. civ, art. 493 alin. (7) din C. proc. civ, art. 496 C. proc. civ; Forest compensation claim for 2014 quashed and dismissed; ministerial appeal upheld under inapplicable 2017 state aid scheme: The case concerned a claim for €177,433.16 RON in compensation for unharvested timber in 2014 for 553.6 ha of forest within the Natura 2000 site, based on restrictions imposed by forest management plans. The court held that compensation was governed by the state aid scheme approved by European Commission Decision C(2016) 8769 final of 3 January 2017 and implemented by Government Decision No. 447/2017, which was not in force for 2014 claims, and that the prior legal basis, Government Decision No. 861/2009, had been repealed and was not applicable; therefore, the claimant had no legal entitlement to the requested compensation for that year.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedBasis for cassation after finding that the court of first instance applied the law incorrectly.
Used to admit the appeal and to rule on the merits.
Used to admit the appeal and to rule on the merits.
Full text
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată la data de 15 iulie 2015, sub nr. x/2015, pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, obligarea pârâtului la acordarea de compensaţii în sumă de 177.433,16 RON pentru suprafaţa totală de 553,6 ha, situată în Situl Natura 2000, reprezentând contravaloarea produselor nerecoltate datorită funcţiilor de protecţie stabilite de amenajamentele silvice care determină restricţii în recoltarea de masă lemnoasă pentru anul 2014.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 170/F-CONT din data de 16 noiembrie 2015 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a 16 noiembrie 2015 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a admis cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor şi a fost obligat pârâtul să acorde compensaţiile reprezentând contravaloarea produselor nerecoltate pentru anul 2014 pentru suprafaţa de 553,6 ha în cuantum de 177.433,16 RON. Totodată, a fost obligat pârâtul la plata sumei de 800 RON cheltuieli de judecată.
3. Recursul
Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond, pârâtul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a formulat recurs solicitat casarea acesteia şi, în urma rejudecării cauzei, respingerea acţiunii reclamantei, ca inadmisibilă şi neîntemeiată.
În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a susţinut faptul că sentinţa contestată a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs partea a susţinut, în esenţă, faptul că instanţa de fond a omis, în pronunţarea hotărârii, aspectul că în lipsa avizelor, acordate de către toate instituţiile de specialitate implicate, ministerul, în calitatea sa de autoritate publică centrală care răspunde de silvicultură, nu poate proceda la acordarea sumelor solicitate de reclamantă drept compensaţii şi dispuse de instanţă, prin hotărârea recurată.
Astfel, este necesară îndeplinirea a două condiţii cumulative în baza cărora se pot acorda ajutoarele de stat, pentru persoane fizice şi juridice care deţin păduri în zonele T1 şi T2, din cadrul siturilor Natura 2000, respectiv: emiterea Deciziei Comisiei Europene nr. C(2012) 5166 final/19.07.2012, condiţie care a fost îndeplinită; adoptarea şi publicarea în Monitorul Oficial al României a Hotărârii Guvernului pentru aprobarea normelor metodologice de acordare, utilizare şi control a ajutorului de stat pentru compensaţii reprezentând contravaloarea masei lemnoase pe care proprietarii nu o recoltează datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice, necesare acoperirii costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor, condiţie care nu a fost îndeplinită.
Faptul că procedura internă necesară acordării ajutoarelor de stat/compensaţiilor, vizate de Decizia Comisiei Europene nu a fost finalizată, în condiţiile în care nu a fost adoptată şi publicată în Monitorul Oficial al României, Hotărârea Guvernului pentru aprobarea Normelor metodologice de acordare, utilizare şi control a ajutorului de stat pentru compensaţii, nu există bază legală privind acordarea acestora.
În speţă, atât timp cât documentele ce ar fi trebuit avizate de către instituţiile abilitate, conform prevederilor legale, nu au trecut prin această procedură, nu se poate considera că reclamanta a dovedit în mod concret întinderea prejudiciului invocat, sumele solicitate cu titlu de compensaţii fiind stabilite fără nicio detaliere concretă, fundamentate pe un mod de calcul prevăzut de lege, aplicabil situaţiei juridice invocate de aceasta.
4. Apărările formulate în cauză
Intimata a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, susţinând că, după primirea Deciziei favorabile a Comisiei Europene, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor nu şi-a respectat obligaţiile legale prevăzute în Codul silvic, în H.G. nr. 861/2009 şi în art. 1 al anexei nr. 1 la H.G. nr. 861/2009 de a proceda la fundamentarea anuală a necesarului de fonduri şi de a înscrie în bugetele proprii banii necesari acordării acestor despăgubiri.
Astfel, a apreciat că vinovăţia Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor prin prisma prevederilor art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 şi art. 1 din H.G. nr. 861/2009 privind Normele metodologice de acordare, utilizare şi control al sumelor anuale destinate gestionarii durabile a fondului forestier proprietate privată a persoanelor fizice şi juridice şi cele proprietate publică şi privată a unităţilor administrativ-teritoriale şi pentru aprobarea Procedurii de realizare a serviciilor silvice şi de efectuare a controalelor de fond.
Ministerul Mediului a solicitat instanţei să ia act de transmisiunea calităţii procesuale către Ministerul Apelor şi Pădurilor, în raport de dispoziţiile art. 13 şi art. 20 din O.U.G. nr. 1/2017 pentru stabilirea unor măsuri în domeniul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.
La data de 9 mai 2018, Ministerul Apelor şi Pădurilor a formulat concluzii scrise.
5. Examinarea recursului în completul de filtru
Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 10 octombrie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.
Prin încheierea din data de 13 martie 2018, completul de filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., republicat, şi a fixat termen de judecată pe fond a recursului.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, respectiv sentinţa recurată în raport de motivele de casare invocate de pârâtul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (în prezent Ministerul Apelor şi Pădurilor), precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este fondat în limitele şi pentru considerentele ce urmează.
Obiectul prezentei acţiuni judiciare îl constituie refuzul nejustificat al recurentului-pârât Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (în prezent, Ministerul Apelor şi Pădurilor) de acordare către intimata-reclamantă A. a despăgubirilor aferente anului 2014, în cuantum de 177.433,16 RON, reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă pe care nu le-a putut recolta în calitate de proprietară, datorită funcţiilor de protecţie stabilite de amenajamentele silvice, pentru suprafaţa de pădure de 553,6 ha, situată în Aria Naturală Protejată Situl Natura 2000 - Parcul Naţional Buila - Vânturariţa.
Prima instanţă a admis acţiunea şi a obligat pârâtul să acorde reclamantei compensaţii în sumă de 177.433,16 RON, pentru suprafaţa de pădure de 553,6 ha.
Instanţa de control judiciar nu poarte împărtăşi soluţia primei instanţe, pentru următoarele motive:
Prin cererea înregistrată la Comisariatul de Regim Silvic şi Cinegetic Râmnicu Vâlcea sub nr. x/19.02.2015, intimata-reclamantă A. a solicitat compensaţii, pentru anul 2014, în sumă de 177.433,16 RON, reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă pe care nu le-a putut recolta în calitate de proprietară, datorită funcţiilor de protecţie stabilite de amenajamentele silvice, pentru suprafaţa de pădure de 553,6 ha, situată în judeţul Vâlcea, B.. Intimata-reclamantă şi-a întemeiat în drept cererea pe dispoziţiile art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 privind Codul Silvic şi pe H.G. nr. 861/2009 privind Normele metodologice de acordare, utilizare şi control al sumelor anuale destinate gestionarii durabile a fondului forestier proprietate privată a persoanelor fizice şi juridice şi cele proprietate publică şi privată a unităţilor administrativ-teritoriale şi pentru aprobarea Procedurii de realizare a serviciilor silvice şi de efectuare a controalelor de fond .
Decontul justificativ a fost întocmit în temeiul prevederilor Anexei 4 la H.G. nr. 861/2009. Prin Raportul de inspecţie fiscală nr. x/05.05.2015 întocmit de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova s-a respins de la avizare suma solicitată de intimată, cu motivarea că "acordarea ajutoarelor de stat persoanelor fizice şi juridice care deţin păduri incluse în T1 şi T2 din cadrul siturilor Natura 2000 se poate face numai după aprobarea şi publicarea proiectului de Hotărâre a Guvernului pentru aprobarea Normelor metodologice de acordare, utilizare şi control a ajutorului de stat pentru compensaţii reprezentând contravaloarea masei lemnoase pe care proprietarii nu o recoltează datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamentele silvice. Prin aceste norme metodologice se instituie un cadru legal de acordare a acestor compensaţii, începând cu anul 2010, diferit de cel prevăzut de H.G. nr. 861/2009 (hotărâre ce se va abroga parţial la data publicării noilor norme)." .
Contrar celor reţinute de prima instanţă, Înalta Curte apreciază soluţia de respingere a cererii intimatei, fundamentată pe prevederile H.G. nr. 861/2009, ca fiind corectă.
Conform art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 privind Codul Silvic, republicată, cu modificările şi completările ulterioare: "în scopul gestionării durabile a fondului forestier proprietate privată a persoanelor fizice şi juridice şi a celui proprietate publică şi privată a unităţilor administrativ-teritoriale, statul alocă anual de la buget, prin bugetul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, sume pentru ((...)) acordarea unor compensaţii reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice care determină restricţii în recoltarea de masă lemnoasă."
Aşa cum s-a statuat prin Decizia nr. 36 din 23 noiembrie 2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, acordarea tuturor formelor de sprijin prevăzute de legislaţia naţională se poate face, începând cu data de 1 ianuarie 2010, în baza alocaţiilor bugetare, după parcurgerea procedurii de notificare a schemelor de ajutor de stat.
În acest sens, a fost elaborat proiectul de Hotărâre de Guvern privind Normele metodologice de acordare, utilizare şi control al compensaţiilor reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice care determină restricţii în recoltarea de masă lemnoasă.
Reprezentanta Permanentă a României pe lângă Uniunea Europeană a notificat Comisiei Europene schema de ajutor de stat, în conformitate cu prevederile art. 108 alin. (3) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.
Prin Decizia nr. C (2016) 8769 final din data de 03.01.2017, Comisia Europeană a avizat favorabil schema de ajutor de stat prezentată în proiectul de hotărâre de Guvern anterior arătat, apreciind că ajutoarele prevăzute în cadrul acesteia sunt compatibile cu piaţa internă.
În temeiul art. 2.4 din Decizie, durata schemei de ajutor de stat este "de la data aprobării de către Comisie până la 31 decembrie 2020."
Pe baza Deciziei Comisiei Europene anterior menţionată, a prevederilor Orientărilor Uniunii Europene privind ajutoarele de stat în sectoarele agricol şi forestier şi în zonele rurale 2014-2020 şi a art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 privind Codul Silvic, a fost adoptată H.G. nr. 447 din 30.06.2017 pentru aprobarea Normelor metodologice de acordare, utilizare şi control al compensaţiilor reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice care determină restricţii în recoltarea de masă lemnoasă.
Potrivit art. 11 din acest act normativ: "durata de aplicare a prezentei scheme este de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri şi până la data de 31 decembrie 2020, inclusiv."
Conform art. 12 din aceeaşi Hotărâre de Guvern: "valoarea totală maximă aferentă schemei pentru perioada 2017-2020 este de 285 milioane RON şi se suportă de la bugetul de stat, prin bugetul aprobat cu această destinaţie Ministerului Apelor şi Pădurilor."
În baza art. 17 din hotărâre, la data intrării sale în vigoare se abrogă H.G. nr. 861/2009.
În concluzie, Înalta Curte reţine că intimata nu este îndreptăţită la despăgubiri solicitate şi calculate, pentru anul 2014, în temeiul H.G. nr. 861/2009 - act normativ care nu era aplicabil în speţa de faţă.
Intimata nu poate beneficia de despăgubiri nici potrivit schemei de ajutor de stat avizată prin Decizia nr. C (2016) 8769 final din data de 03.01.2017 şi pusă în aplicare prin H.G. nr. 447 din 30.06.2017, în raport de data intrării în vigoare a acesteia.
Pe cale de consecinţă, instanţa de control judiciar apreciază că este fondat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 şi art. 28 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi, rejudecând, va respinge acţiunea reclamantei, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Ministerul Apelor şi Pădurilor împotriva Sentinţei nr. 170 din 16 noiembrie 2015 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi, rejudecând:
Respinge acţiunea formulată de reclamanta A., ca neîntemeiată.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 iunie 2018.
GGC - GV