Appeal dismissed in challenge to military officer's material liability decision for service-related damage

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Procedura în faţa primei instanţe

1. Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Apărării Naţionale, Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor şi UM 01026 Bucureşti, a formulat contestaţie la Decizia nr. 6/CJI 745/2015, pronunţată la data de 25.03.2015 de către Comisia de jurisdicţie a imputaţiilor a MApN, solicitând anularea deciziei contestate şi a Deciziei de imputare nr. 6/2014 emisă de UM 01026, ca fiind nelegale şi netemeinice.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa civilă nr. 3903 din 07 decembrie 2016, a respins ca neîntemeiată acţiunea astfel cum a fost formulată şi modificată/completată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Apărării Naţionale, Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor şi Unitatea Militară (UM 01026) Bucureşti.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva Sentinţei civile nr. 3903 din 07 decembrie 2016 a declarat recurs reclamantul A., pentru motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ.

II. Analiza cererii de recurs

1. Motivele de fapt şi de drept relevante

Într-o posibilă sistematizare a motivelor de recurs, un prim argument al reclamantului pe care le-a încadrat în art. 488 alin. (1) pct. 5,6 şi 8 din C. proc. civ. se referă la existenţa unui înscris nou necunoscut la data pronunţării instanţei de fond care ar releva identificarea şi recuperarea pagubei de la "persoana real vătămată", în speţă, angajamentul de plată dat de B. la 27.07.2014.

Motivul întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. se referă la interpretarea în mod greşit a dispoziţiilor Ordonanţei nr. 121/1998, apreciind că dispoziţiile acestui act normativ îi sunt aplicabile cât priveşte modalitatea de stabilire şi atragere a răspunderii materiale a personalului (militari, funcţionari publici, salariaţi etc) Ministerului Apărării Naţionale.

La acelaşi temei de drept se raportează şi o pretinsă omisiune a instanţei a se pronunţa asupra unui capăt de cerere, şi totodată incluzând în acest temei şi nedovedirea legăturii de cauzalitate, o împiedicare a dreptului la apărare şi o denegare de dreptate.

Cât priveşte motivele întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. se referă la faptul că Ordinul ministrului apărării naţionale M5/1999, nefiind publicat ar fi inopozabil la data apreciată ca esenţială pentru dezlegarea pricinii a comunicării unei rezoluţii a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, precum şi neluarea în considerare a unor înscrisuri precum ordinul de trecere în rezervă şi fişa de lichidare.

Celelalte argumente se leagă de acelaşi dosar penal dar nu pot fi încadrate ca motive de recurs, majoritatea aspectelor fiind reiterări ale susţinerilor în faţa instanţei de fond, fie simple aprecieri fără suport probator deşi sarcina probei revenea recurentului.

În analiza acestor motive de recurs, instanţa va porni de la existenţa pentru situaţii precum cea de speţă, a unei legislaţii speciale respectiv O.G. nr. 121/1998, a Ordinelor de ministru date în aplicarea acestui act normativ derogatoriu de la dreptul comun dat fiind segmentul căruia se adresează, respectiv militarilor.

Faptul invocat în primul motiv de recurs al nepublicării Ordinului Ministrului apărării naţionale nu este incident întrucât prin dispoziţiile prevăzute de art. 24, alin. (3) din H.G. nr. 851/1997 pentru aprobarea Metodologiei privind pregătirea, elaborarea, avizarea şi prezentarea propunerilor de acte normative care se înaintează Guvernului, precum şi procedurile de supunere spre adoptare a acestora, în vigoare în perioada 07 ianuarie 1998 - 13 iunie 2000 s-a statuat că "nu sunt supuse regimului de publicare în Monitorul Oficial al României, dacă legea nu dispune altfel, ordinele, instrucţiunile şi alte acte cu caracter normativ care au ca obiect reglementări din sectorul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională".

Astfel, raportat la legislaţia din momentul emiterii ordinului nu exista obligaţia publicării acestuia în Monitorul Oficial.

Referitor la motivele pe care reclamantul le-a subsumat dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. omisiunea pronunţării asupra unui capăt de cerere, se soluţionează conform dispoziţiilor art. 444, 445 din C. proc. civ. printr-o cerere de completare a hotărârii şi nu pe calea aleasă de reclamant.

De altfel, reclamantul oscilează dacă excepţia tardivităţii emiterii şi comunicării deciziei de impunere este "excepţie ori apărare de fond". Or, câtă vreme instanţa de fond explicitează în mod amplu termenul de prescripţie, perioada sa de suspendare, iar afirmaţiile recurentului sunt doar generice neindicând în ce constă greşeala, o reluare a argumentaţiei nu are a fi făcută neexistând dispoziţii care să impună acesta instanţei de recurs.

Celelalte argumente imputate la acelaşi moment nu se raportează nici ele la hotărârea instanţei de fond, fiind simple afirmaţii preluate din dezbaterile în fond, astfel că nici din această perspectivă o altfel de analiză a susţinerilor nu are cum a fi făcută.

Aspectele privind aşa zise denegări de dreptate, împiedicarea dreptului la apărare reclamate se referă la cercetarea administrativă din anul 2014 fără legătură cu procedura de judecată în primă instanţă, ceea ce are a se analiza la acest moment procedural.

Cât priveşte motivul de recurs cel mai extins detaliat, cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., inopozabilitatea Ordinului M5/1999 a fost analizată anterior, şi data fiind calitatea de militar a reclamantului la data indicată ca fiind cea a săvârşirii faptelor, sunt aplicabile dispoziţiile art. 3 din Ordinul potrivit căruia "Militarii răspund material, indiferent dacă, după producerea pagubei, mai au sau nu calitatea de militar". Astfel, în situaţia în care se apreciază că un militar produce un prejudiciu, dar până la stabilirea răspunderii materiale acesta pierde calitatea de militar, indiferent de motiv, pentru stabilirea răspunderii în sarcina sa se aplică prevederile răspunderii materiale, nu cele ale răspunderii patrimoniale reglementate de Codul muncii. Acesta este şi sensul reglementării amintite, respectiv că, în urma producerii unui prejudiciu ca urmare a săvârşirii unei fapte ilicite pe timpul îndeplinirii atribuţiilor de serviciu, o persoană nu poate fi exonerată de răspundere doar pentru faptul că anterior producerii acesteia persoana respectivă nu mai deţine calitatea de angajat al persoanei juridice păgubite. însă în cazul foştilor militari se aplică prevederile răspunderii materiale, şi nu patrimoniale.

Aspectele legate Ordinul de trecere în rezervă a recurentului şi de fişa de lichidare pretins a nu fi fost administrate ca probe relevanţa lor nu există pe de o parte nefiind contestate, pe de alta, situaţia premisă în prezenta cauză apărând abia după comunicarea Rezoluţiei Parchetului Militar din 9.01.2013.

Teoriile referitoare la imposibilitatea Unităţii Militare de a sesiza Parchetul şi toate celelalte afirmaţii legate de cercetare penală nu au a fi analizate în prezenta cauză.

Toate celelalte aspecte legate de competenţe calificarea şi procedura Comisiei de cercetare administrativă sunt nereale, după cum a reţinut şi instanţa de fond, conform art. 3 din O.G. nr. 121/1998 şi pct. 3 din Ordinul M5/1995, răspunderea militarilor subzistă şi după momentul în care ei au calitatea de militar, evident pentru fapte petrecute în această calitate.

Conchizând, reclamantul nu realizează o critică în concret a soluţiei instanţei de fond, respectiv a aprecierilor proprii ale acesteia, ci reia susţinerile iniţiale ce au fost combătute prin sentinţă.

În raport de critica ce a fost subsumată şi art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. a actului nou reprezentat de angajamentul de plată din 27.08.2014, răspunderea materială a acestuia a fost atrasă într-un alt dosar şi pentru o altă sumă, cercetările administrative fiind în dos A 6136, iar angajamentele acestuia fiind pentru altă sumă.

Toate cele analizate vădesc legalitatea şi temeinicia sentinţei.

2. Temeiul de drept al soluţiei adoptate în recurs

Cum în raport de motivele invocate recursul nu se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ., Înalta Curte în temeiul dispoziţiilor art. 496 din C. proc. civ. urmează a-l respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva Sentinţei civile nr. 3903 din 07 decembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 21 mai 2019.

GGC - OB