Retrocession of church property: withdrawal of appeal under civil procedure waiver doctrines

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin Cererea adresată Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 18 noiembrie 2015 şi înregistrată sub nr. x/2015, reclamanţii Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor şi Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei, reprezentaţi prin Arhiepiscop A., au chemat în judecată pe pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri ce au aparţinut cultelor religioase din România, solicitând:

- anularea Deciziilor nr. 3606 şi 3607 din 16 septembrie 2015 emisă de Comisia Specială de Retrocedare;

- retrocedarea imobilelor înscrise în C.F. nr. x a comunei cadastrale Dorna Candrenilor, identice parcelelor cadastrale cu construcţii nr. x şi y.

În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că deciziile contestate în cauză sunt nelegale pentru următoarele considerente:

Invocând prevederile art. 4 alin. (4) - (5) din O.U.G. nr. 94/2000 modificată şi completată, reclamanţii au susţinut că din aceste dispoziţii rezultă că legea instituie, pe de o parte, prezumţia existenţei dreptului de proprietate în favoarea cultului religios de la care Statul a preluat imobilul şi, pe de altă parte, per a contrario, prezumţia de neproprietar al Statului cu privire la bunurile bisericeşti preluate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

Imobilul al cărui proprietar tabular la momentul deposedării era Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei, a fost preluat abuziv prin punerea în aplicare a Decretului nr. 273/1949, act normativ nepublicat şi contrar ordinii constituţionale şi ordinii juridice internaţionale existente la data preluării.

La data de 11 februarie 2016 reclamanţii au formulat cerere completatoare la acţiune, arătând că imobilele ce formează obiectul judecăţii sunt incluse în noţiunea de "avere bisericească" reglementată la momentul deposedării prin art. 168 - 171 din Statutul pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române adoptat la 20 octombrie 1948 şi aprobat în temeiul art. 56 din Decretul nr. 177/1948 privind regimul general al cultelor, Statut care era în vigoare şi la data adoptării reglementării prin O.U.G. nr. 94/2000.

2. Hotărârea instanţei de fond.

Prin Sentinţa nr. 106 din data de 20 mai 2016 Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca nefondată, cererea formulată de reclamanţii Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor şi Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei, reprezentaţi prin Arhiepiscop A., în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri ce au aparţinut cultelor religioase din România.

3. Cererea de recurs.

Împotriva Sentinţei nr. 106 din data de 20 mai 2016 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs reclamanţii Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor şi Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei, reprezentaţi prin Arhiepiscop A. invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

4. Apărările formulate în cauză.

Prin întâmpinarea formulată, intimata-pârâtă a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate.

5. Procedura de soluţionare a recursului.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 24 octombrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 15 mai 2019.

6. Aspecte procesuale

Prin cererile înregistrate la data de 14 mai 2019, recurenţii-reclamanţi au solicitat ca, în temeiul art. 406 alin. (1) C. proc. civ. să se ia act de faptul că renunţă la recursul formulat împotriva Sentinţei nr. 106 din data de 20 mai 2016, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

7. Soluţia instanţei de recurs

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea recursului declarat, având în vedere cererea de renunţare la recurs, va lua act de manifestarea de voinţă a recurenţilor-reclamanţi.

Într-adevăr, recurenţii-reclamanţi şi-au întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 406 alin. (1) din C. proc. civ. potrivit cărora:

"(1) Reclamantul poate să renunţe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în şedinţă de judecată, fie prin cerere scrisă", însă în speţa de faţă nu sunt aplicabile aceste dispoziţii deoarece, din conţinutul cererilor depuse rezultă cu certitudine că, recurenţii-reclamanţi au renunţat la recursul formulat, nu la judecarea cererii de chemare în judecată.

În aceste condiţii devin aplicabile dispoziţiile art. 463 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, potrivit cărora: achiesarea la hotărâre reprezintă renunţarea unei părţi la calea de atac pe care o putea folosi ori pe care a exercitat-o deja împotriva tuturor sau a anumitor soluţii din respectiva hotărâre.

Având în vedere faptul că manifestarea de voinţă, în sensul de a se renunţa la judecata cererii de recurs, reprezintă o desistare, un act de dispoziţie al recurentei, care nu este supus cenzurii Înaltei Curţi, conform principiului disponibilităţii care guvernează procesul civil, Înalta Curte va lua act de cererea formulată.

8. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 463 din C. proc. civ., Înalta Curte va lua act de cererea de renunţare la judecata căii de atac deja exercitată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de renunţarea la judecarea recursurilor declarate de recurenţii-reclamanţi Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor Suceava şi Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei Suceava, împotriva Sentinţei nr. 106 din 20 mai 2016, pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2015.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 mai 2019.

GGC - CP