Litigation over mediator disqualification: late invocation of material jurisdiction and binding effect of interlocutory competence ruling

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin acţiunea în contencios administrativ înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Sibiu, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul de Mediere, obligarea acestei autorităţi să emită o hotărâre de încetare a calităţii de mediator şi radierea de pe tabloul mediatorilor.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin Sentinţa nr. 552/CA din 10.09.2018 pronunţată de Tribunalul Sibiu, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2018 s-a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Sibiu şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul de Mediere, în favoarea Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul Sibiu a reţinut că Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, aşa cum a fost modificată prin Legea nr. 212/2018, prevede, la art. 10 alin. (1), că litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă legea organică nu prevede altfel.

În speţă, tribunalul a reţinut că litigiul priveşte o hotărâre a Consiliului de Mediere, organism de interes public central, potrivit dispoziţiilor art. 17 alin. (1) din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, competenţa de soluţionare revenind secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Alba Iulia.

2.2. La data de 18 septembrie 2018, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, iar prin Sentinţa nr. 195 din 08 octombrie 2018, Curtea de Apel a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul de Mediere, în favoarea Tribunalului Sibiu, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal. Totodată a dispus suspendarea soluţionării cauzei şi a trimis cauza la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.

Pentru a pronunţa această soluţie Curtea de Apel Alba Iulia a reţinut că excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Sibiu a fost ridicată de către pârât prin notele scrise depuse la dosarul cauzei la data de 01.08.2018, după primul termen de judecată la care părţile au fost legal citate, respectiv termenul din data de 11.06.2018, când, în temeiul art. 131 alin. (1) C. proc. civ., prima instanţă s-a declarat competentă general, material şi teritorial să judece pricina.

În aceste condiţii excepţia de necompetenţă a fost invocată de către pârât cu nerespectarea termenului prevăzut de art. 130 alin. (2) C. proc. civ., ceea ce ar fi atras decăderea din dreptul de a invoca excepţia şi în contextul în care anterior, prin încheiere interlocutorie, potrivit prevederilor art. 131 alin. (1) C. proc. civ., tribunalul a stabilit că este competent din toate punctele de vedere să soluţioneze cauza, astfel încât nu putea să mai revină asupra acestei chestiuni, fiind legată de această dezlegare, ci trebuia să procedeze la judecarea pricinii, potrivit dispoziţiilor art. 132 alin. (2) C. proc. civ., competenţa de soluţionare a cauzei fiind astfel câştigată de tribunal.

3. Considerentele Înaltei Curţi asupra regulatorului de competenţă

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 pct. 2 şi art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că în cauză Tribunalul Sibiu, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, este competent să soluţioneze litigiul ce formează obiectul dosarului x/2018 pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Analizând situaţia dedusă judecăţii, Înalta Curte constată că primul termen de judecată în faţa Tribunalului Sibiu a fost stabilit la data de 11 iunie 2018, termen la care părţile legal citate nu au invocat excepţii, iar instanţa, verificându-şi competenţa, s-a declarat competentă general, material şi teritorial să judece cauza, astfel cum rezultă din încheierea de la acea dată .

În conformitate cu prevederile art. 130 alin. (2) C. proc. civ. "Necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.", iar în conformitate cu prevederile art. 131 alin. (1) C. proc. civ., La primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice şi să stabilească dacă instanţa sesizată este competentă general, material şi teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de şedinţă temeiurile de drept pentru care constată competenţa instanţei sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu."

Or, în speţă excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Sibiu, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a fost invocată de pârâtul Consiliul de Mediere prin notele scrise înregistrate la dosarul cauzei la data de 01 august 2018, ulterior primului termen.

În contextul în care anterior la data de 11 iunie 2018, prin încheiere interlocutorie, potrivit prevederilor art. 131 alin. (1) C. proc. civ., tribunalul a stabilit că este competent general, material şi teritorial să soluţioneze cauza, această instanţă avea obligaţia ca la termenul din 10 septembrie 2018 să constate pe de-o parte că pârâtul nu se mai află în termenul de a invoca excepţia necompetenţei materiale, iar pe de altă parte că în ceea ce o priveşte, nu mai are posibilitatea de a reanaliza competenţa deoarece era legată de încheierea interlocutorie, pronunţată la termenul anterior.

În consecinţă, având în vedere considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 130 alin. (2), Înalta Curte constată că litigiul rămâne câştigat spre soluţionare de către Tribunalul Sibiu, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, iar în temeiul art. 135 alin. (1) şi alin. (4) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea acestui tribunal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul de Mediere, în favoarea, Tribunalului Sibiu, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 aprilie 2019.

GGC - GV