Judicial service pension rights for suspended prosecutor: dismissal for conviction upheld, early pensioning denied

Asupra contestaţie de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

I.1. Constatarea calităţii de colaborator al Securităţii

Prin Sentinţa civilă nr. 3058 din data de 14 octombrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. x/2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea reclamantului Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi a constatat că pârâtul A. a avut calitatea de colaborator al Securităţii, în accepţiunea prevăzută de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

Recursul declarat de A. împotriva Sentinţei nr. 3058 din data de 14 octombrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a fost respins ca nefondat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 873 din data de 26 februarie 2015.

I.2. Procedura penală derulată în privinţa contestatorului

Prin Hotărârea secţiei pentru procurori nr. 506 din 16 august 2016 s-a dispus suspendarea din funcţie a procurorului A. de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pătârlagele, începând cu data de 16.08.2016.

Hotărârea a fost adoptată în temeiul dispoziţiilor art. 40 lit. j) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, conform cărora secţiile Consiliului dispun suspendarea din funcţie a judecătorilor şi procurorilor şi ale art. 62 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, potrivit cărora procurorul este suspendat din funcţie când a fost trimis în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni.

Prin Sentinţa penală nr. 185/F/09.10.2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2016, reclamantul A. a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea a două infracţiuni de fals în declaraţii.

În baza art. 81 din C. pen. din 1968 s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani, stabilit în condiţiile art. 82 din C. pen. din 1968.

Prin Decizia nr. 53/A din data de 07.03.2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2016, a fost admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 185/F din 09 octombrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, şi s-a dispus, printre altele, condamnarea acestuia la pedeapsa amenzii penale în baza art. 292 din C. pen. din 1968, cu aplicarea art. 5 şi art. 63 din C. pen. din 1968.

I.3. Demersurile privind cariera magistratului

Prin cererea înregistrată la Consiliul Superior al Magistraturii sub nr. x/23.01.2018, reiterată prin cererea înregistrată la Consiliul Superior al Magistraturii sub nr. x/27.03.2018, contestatorul a solicitat eliberarea sa din funcţia de procuror, prin pensionare, înainte de împlinirea vârstei de 60 de ani, începând cu data de 01 februarie 2018.

Prin Hotărârea nr. 364 din 27 martie 2018, Plenul CSM a dispus următoarele:

"Art. l - Respinge cererile de eliberare din funcţie, prin pensionare, respectiv, de menţinere în activitate, formulate de domnul A., procuror cu grad profesional corespunzător parchetului de pe lângă tribunal în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pătârlagele. în prezent suspendat din funcţie.

Art. 2 - Propune Preşedintelui României eliberarea din funcţie a domnului A., procuror cu grad profesional corespunzător parchetului de pe lângă tribunal în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pătârlagele. în prezent suspendat din funcţie, ca urmare a condamnării definitive pentru săvârşirea unei infracţiuni."

Prin aceeaşi hotărâre s-a menţionat că Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 364 din 27 martie 2018 se va înainta Preşedintelui României în vederea emiterii decretului de eliberare din funcţie.

Prin Decretul nr. 382 din 25 aprilie 2018 al Preşedintelui României, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 363 din 26 aprilie 2018, s-a dispus ca domnul A., procuror cu grad profesional corespunzător parchetului de pe lângă tribunal în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pătârlagele, să fie eliberat din funcţie ca urmare a condamnării definitive pentru săvârşirea unei infracţiuni.

II. Contestaţia formulată împotriva Hotărârii nr. 364 din 27 martie 2018 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 11 iunie 2018, contestatorul A. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, anularea parţială a Hotărârii nr. 364 din 27 martie 2018 emisă de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii şi implicit recunoaşterea dreptului pretins prin cererea în urma căreia s-a emis această hotărâre, respectiv dreptul la pensia de serviciu.

În motivarea cererii sale, contestatorul a apreciat că prin considerentele şi dispozitivul Hotărârii Plenului CSM nr. 364 din 27 martie 2018, prin care s-a dispus înaintarea propunerii de eliberare din funcţie ca urmare a condamnării şi respingerea cererii de pensionare, nu se dispune inexistenta dreptului la pensie de serviciu (în considerente se reţine ca fiind suspendat dreptul la pensie de serviciu până la încetarea cauzei de suspendare, respectiv condamnarea definitivă cu amenda pentru o infracţiune care nu atrage pierderea dreptului la pensia de serviciu).

În opinia contestatorului, cererea de eliberare din funcţie ca urmare a pensionarii a fost respinsă în mod greşit, considerându-se ca are prioritate eliberarea din funcţie ca urmare a condamnării pentru o infracţiune de fals în declaraţii prev. de art. 292 din C. pen. din 1969, care nu determina pierderea dreptului la pensia de serviciu, deşi legea nu stabileşte o astfel de prioritate.

Contestatorul a mai arătat că prin eliberarea din funcţie ca urmare a condamnării la amenda penală a încetat numai cauza de suspendare din funcţie, însă nu s-a pierdut dreptul la pensie de serviciu, ce are caracter imprescriptibil.

În susţinerea cererii sale, contestatorul a invocat dispoziţiile art. 832 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor (astfel cum a fost modificata prin Legea 118 din 24 iulie 2014), potrivit cărora "Nu beneficiază de pensia de serviciu prevăzută la art. 82 şi 831 şi de indemnizaţia prevăzuta la art. 81, judecătorii, procurorii, magistraţii asistenţi şi personalul de specialitate juridica asimilat judecătorilor şi procurorilor care, chiar ulterior eliberării din funcţie, au fost condamnaţi definitiv ori s-a dispus amânarea aplicării pedepsei pentru o infracţiune de corupţie, o infracţiune asimilată infracţiunilor de corupţie sau o infracţiune în legătură cu aceasta, săvârşite înainte de eliberarea din funcţie. Aceste persoane beneficiază de pensie în sistemul public în condiţiile legii".

Raportat la textul legal citat mai sus, contestatorul a arătat că excepţiile sunt de strictă interpretare şi aplicare.

În fine, contestatorul a precizat că îndeplineşte condiţiile pentru acordarea pensiei de serviciu, în sensul că are o vechime de peste 25 ani, nu a fost sancţionat disciplinar sau supus vreunei cercetări disciplinare, nu a fost cercetat, trimis în judecata sau condamnat pentru infracţiuni de corupţie. Totodată, a făcut trimitere la Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 334 din data de 25 aprilie 2007, prin care s-a stabilit că "potrivit reglementării anterioare, timpul cât o persoană licenţiată în drept sau în drept economic administrativ îndeplineşte o funcţie de conducere ori de execuţie, de specialitate juridică în cadrul administraţiei publice se consideră vechime în magistratură."

III. Apărările Consiliului Superior al Magistraturii

Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare prin care a solicitat calificarea cererii de chemare în judecată ca fiind o contestaţie prevăzută de art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, îndreptată împotriva Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 364/27 martie 2018 şi respingerea ca neîntemeiată a acestei contestaţii.

În apărare, intimatul a susţinut că din ansamblul Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, rezultă că acest act normativ face distincţie între motivele imputabile şi cele neimputabile de eliberare din funcţie a unui judecător sau procuror, stabilind anumite drepturi pentru magistraţii eliberaţi din funcţie din motive neimputabile [art. 33 alin. (1). art. 65 alin. (6) şi art. 82 alin. (5)].

Eliberarea din funcţie prin pensionare se circumscrie motivelor neimputabile de încetare a activităţii, în timp ce intervenirea unei condamnări definitive pentru săvârşirea unei infracţiuni face parte din categoria motivelor imputabile de eliberare a unui magistrat din funcţie.

Intimatul afirmă că, deşi legea nu stabileşte o ordine de prioritate când intră în concurs două sau mai multe cauze ce conduc la eliberarea din funcţie a magistratului, o astfel de prioritate trebuie stabilită, în concret, în funcţie de circumstanţe, date fiind consecinţele eliberării din funcţie pe motive imputabile.

În susţinerea poziţie sale, intimatul arată că din interpretarea coroborată a prevederilor art. 62 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 303/2004. republicată, cu modificările ulterioare, cu cele ale art. 1, art. 49 alin. (4) şi art. 278 alin. (2) din C. muncii, reiese că pe perioada suspendării din funcţie, magistratul nu beneficiază de niciunul din drepturile care decurg din calitatea de magistrat, întrucât pe perioada suspendării, atât drepturile, cât şi obligaţiile referitoare la interdicţii şi incompatibilităţi sunt suspendate.

Acesta arată că trebuie făcută o distincţie între dreptul la pensia de serviciu, drept conferit exclusiv de calitatea de magistrat, şi dreptul la una dintre categoriile de pensii conferite în virtutea dispoziţiilor Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare.

Astfel, s-a constatat că pe perioada suspendării din funcţie a unui magistrat se suspendă dreptul la pensia de serviciu, care este un drept conferit de legea specială, magistratul în cauză având dreptul la acordarea pensiei publice, potrivit Legii nr. 19/2000.

De asemenea, învederează că acceptarea ipotezei contestatorului, în sensul că nu există nicio dispoziţie legală care să interzică posibilitatea pensionării magistratului pe perioada suspendării, ar conduce la o evidentă eludare a prevederilor legale care reglementează în rândul cauzelor de eliberare din funcţie a magistralului, condamnarea definitivă a acestuia pentru o infracţiune.

Cauza instituită la lit. f) a art. 65 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind stalului judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ar putea fi astfel înlăturată discreţionar, prin simpla manifestare de voinţă a magistratului, în sensul formulării unei cereri de pensionare, după punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva sa şi suspendarea din funcţie până la momentul soluţionării definitive a procesului penal. Astfel, textul de lege nu şi-ar mai putea găsi niciodată aplicabilitatea, or, normele de drept trebuie aplicate şi interpretate în sensul producerii de efecte.

IV. Procedura derulată în cauză

În aplicarea dispoziţiilor art. 13 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, intimatul a depus la dosar hotărârea atacată, precum şi întreaga documentaţie care a stat la baza emiterii acesteia, inclusiv practică judiciară - Deciziile nr. 356 din 30 ianuarie 2015 şi 2115 din 23 iunie 2016 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Prin răspunsul la întâmpinare, contestatorul a invocat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 48 alin. (10), (11) şi (12) şi a art. 49 alin. (11), referitoare la procurori, din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, arătând, în esenţă, că textele criticate introduc o veritabilă lege a lustraţiei, în condiţiile în care în România principiul lustraţiei a fost declarat neconstituţional, prin Deciziile Curţii Constituţionale nr. 820 din 7 iunie 2010 şi 308 din 28 martie 2012.

Prin punctul de vedere înregistrat la data de 29 martie 2019, intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale ca inadmisibilă, cu motivarea că în speţă nu este îndeplinită cerinţa legăturii textelor criticate cu soluţionarea cauzei, impusă de prevederile art. 29 alin. (1) din legea nr. 47/1992, că nu au fost indicate normele din Constituţie care ar fi fost încălcate şi că argumentele invocate în susţinerea excepţiei vizează interpretarea şi aplicarea legii, iar nu neconstituţionalitatea acesteia.

Asupra cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, Înalta Curte s-a pronunţat prin încheierea separată din 16 aprilie 2019, în condiţiile art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992.

V. Soluţia Înaltei Curţi asupra contestaţiei

Examinând legalitatea hotărârii contestate, prin care Plenul CSM a respins cererile de pensionare sau menţinere în activitate a contestatorului, la acea dată suspendat din funcţie, şi a propus Preşedintelui României eliberarea acestuia din funcţia de judecător, ca urmare a condamnării definitive pentru o infracţiune, în temeiul dispoziţiilor art. 65 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 303/2004, Înalta Curte constată că motivele invocate nu au aptitudinea de a răsturna prezumţia de legalitate de care beneficiază actul administrativ atacat.

Problema de drept în discuţie se referă la concursul dintre două cazuri de eliberare din funcţie.

Potrivit art. 65 alin. (1) lit. b) şi f) din Legea nr. 303/2004, în forma în vigoare la data adoptării hotărârii contestate, "Judecătorii şi procurorii sunt eliberaţi din funcţie în următoarele cazuri:

b) pensionare, potrivit legii;

(...)

f) condamnarea şi amânarea aplicării pedepsei dispuse printr-o hotărâre definitivă."

În condiţiile în care legea nu stabileşte o ordine de prioritate între cauzele care pot conduce la eliberarea din funcţie a unui magistrat, această sarcină revine subiectelor care interpretează şi aplică legea, iar prin Hotărârea nr. 334 din 13 martie 2014, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a stabilit, cu valoare de principiu, că solicitările de eliberare din funcţie prin pensionare ale judecătorilor şi procurorilor suspendaţi din funcţie se amână până la încetarea cazului de pensionare, cu principalul argument că suspendarea din funcţie are ca efect şi suspendarea drepturilor şi obligaţiilor subsumate funcţiei, între care şi dreptul la pensia de serviciu.

Prin urmare, soluţia adoptată în cazul contestatorului se înscrie într-o practică administrativă constantă şi previzibilă a Consiliului Superior al Magistraturii, care a decis să rezolve în acest mod problema priorităţii cazului reglementat în art. 65 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 303/2004.

Adoptarea punctului de vedere expus de contestator ar avea drept principal efect eludarea prevederilor legale, prin recunoaşterea în favoarea sa a unor drepturi pe care legiuitorul a intenţionat să le acorde numai magistraţilor eliberaţi din funcţie pentru motive neimputabile.

Împrejurarea că art. 832 din Legea nr. 303/2004 prevede că nu beneficiază de pensia de serviciu judecătorii, procurorii, magistraţii-asistenţi şi personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor care, chiar ulterior eliberării din funcţie, au fost condamnaţi definitiv ori s-a dispus amânarea aplicării pedepsei pentru o infracţiune de corupţie, o infracţiune asimilată infracţiunilor de corupţie sau o infracţiune în legătură cu acestea, nu împietează cazurile de eliberare din funcţie reglementate în art. 65 din aceeaşi lege.

Art. 65 alin. (1) lit. f), în forma aplicabilă în cauză, nu face niciun fel de distincţie în funcţie de natura infracţiunii pentru care magistratul a fost condamnat, iar conform alin. (11) al aceluiaşi articol, prin excepţie de la prevederile alin. (1) lit. f), judecătorii şi procurorii pot fi menţinuţi în activitate în cazul în care condamnarea sau amânarea aplicării pedepsei a fost pronunţată pentru infracţiunea prevăzută de art. 196 alin. (2) - (4) din C. pen. Menţinerea în activitate se dispune de către Consiliul Superior al Magistraturii, dacă se apreciază că infracţiunea săvârşită nu aduce atingere prestigiului profesiei.

În speţă, aşa cum rezultă din decizia definitivă nr. 53/A din data de 07.03.2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2016, condamnarea la pedeapsa amenzii penale a intervenit pentru infracţiunea de fals în declaraţii, săvârşită cu intenţie directă, în scopul participării la concursul pentru ocuparea unei funcţii de conducere în cadrul Ministerului Public, în timp ce pe rolul Curţii de Apel Bucureşti era deja înregistrat Dosarul nr. x/2012, având ca obiect acţiunea prin care Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii solicita constatarea calităţii contestatorului de colaborator al securităţii (acţiune admisă irevocabil, conform hotărârilor judecătoreşti indicate la pct. I.1 din prezenta decizie).

În acest context, Înalta Curte constată că nu există argumente care să susţină teza potrivit căreia Consiliul Superior al Magistraturii ar fi procedat contrar legii ori şi-ar fi exercitat abuziv dreptul de apreciere în cauza de faţă, impunându-se soluţia de respingere, ca nefondată, a contestaţiei formulate în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia formulată de A. împotriva Hotărârii nr. 364 din 27 martie 2018, dată de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 aprilie 2019.

GGC - GV