Inadmissibility of appeal against interlocutory order postponing trial to remedy service defects
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as inadmissible, thereby upholding the procedural order of the Court of Appeal, which had previously postponed the main trial to retry the service of process and request case files. The dispute arose when the claimant filed an appeal directly against an intermediate procedural order (incheiere) from the Court of Appeal, rather than against the final substantive judgment, even though the underlying case regarding the appeal was not yet resolved at the time of filing. The court relied on Articles 268, 282(2), 312(1), and 316 of the Code of Civil Procedure, establishing that preparatory procedural orders are not independently appealable unless they interrupt the course of proceedings, and that such orders may only be challenged together with the final judgment on the merits; the court further noted that recognizing an appeal outside these statutory conditions violates the principles of legality and equality before the law.
Legislator headnote
AI generatedart. 137 alin. (1) din C. proc. civ, art. 268 din C. proc. civ, art. 282 alin. (2) din C. proc. civ, art. 316 din C. proc. civ, art. 377 alin. (2) pct. 4 din C. proc. civ, art. 312 alin. (1) din C. proc. civ; Inadmissibility of appeal against interlocutory order postponing trial to remedy service defects: The dispute arose when the claimant filed an appeal directly against an intermediate procedural order (incheiere) from the Court of Appeal, rather than against the final substantive judgment, even though the underlying case regarding the appeal was not yet resolved at the time of filing. The court relied on Articles 268, 282(2), 312(1), and 316 of the Code of Civil Procedure, establishing that preparatory procedural orders are not independently appealable unless they interrupt the course of proceedings, and that such orders may only be challenged together with the final judgment on the merits; the court further noted that recognizing an appeal outside these statutory conditions violates the principles of legality and equality before the law.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedThe provision explicitly cited in the court's decision section as the legal basis for dismissing the appeal as inadmissible.
Full text
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin încheierea de şedinţă din data de 3 decembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în Dosarul nr. x/2012 a fost a fost amânată judecata recursului declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva Deciziei civile nr. 804 din 18 iunie 2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Împotriva acestei hotărâri, reclamanta A. a declarat recurs.
Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 23 ianuarie 2019, primind prin repartizare aleatorie termen de judecată la data de 18 aprilie 2019, când instanţa a rămas în pronunţare asupra excepţiei inadmisibilităţii căii de atac.
Examinând recursul, în raport de excepţia de inadmisibilitate, invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară în considerarea prevederilor art. 137 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este inadmisibil, pentru următoarele considerente:
Prin încheierea din data de 3 decembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, judecata recursului a fost amânată în vederea refacerii procedurii de citare cu unele dintre părţi şi pentru emiterea unei adrese în vederea ataşării dosarelor de fond.
Înalta Curte constată că recursul este exercitat împotriva unei încheieri premergătoare cu caracter preparatoriu, în sensul prevederilor art. 268 din C. proc. civ., încheiere de şedinţă prin care judecata recursului a fost amânată.
Potrivit dispoziţiilor art. 282 alin. (2) din C. proc. civ., împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât odată cu fondul, afară de cazul când prin ele s-a întrerupt cursul judecăţii.
Prevederile anterior redate se coroborează cu cele ale art. 316 din C. proc. civ. - dispoziţiile de procedură privind judecata în apel se aplică şi în instanţa de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în acest capitol.
În consecinţă, ca regulă, încheierile de şedinţă premergătoare pot fi atacate odată cu fondul, cu aceeaşi cale de atac ce poate fi exercitată împotriva hotărârii judecătoreşti prin care cauza a fost soluţionată.
În speţă, din verificările efectuate reiese faptul că la data promovării căii de atac (12 decembrie 2018 - conform ştampilei curţii de apel aplicată pe memoriul de recurs) nu era încă soluţionat dosarul în care a fost pronunţată încheierea atacată - Dosarul nr. x/2012 al Curţii de Apel Bucureşti a fost soluţionat prin Decizia nr. 118 R din data de 18 februarie 2019, prin care instanţa a constatat perimat recursul declarat de recurenta A. împotriva Sentinţei civile nr. 804 din 18 iunie 2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă - hotărâre irevocabilă conform dispoziţiilor art. 377 alin. (2) pct. 4 din C. proc. civ.
Având în vedere cele constatate, se reţine că încheierea din data de 3 decembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în Dosarul nr. x/2012 nu este supusă, prin lege, căii de atac a recursului.
Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie atât o încălcare a principiului legalităţii, cât şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii, motiv pentru care apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta A. împotriva încheierii de şedinţă din data de 3 decembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în Dosarul nr. x/2012.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 aprilie 2019.
GGC - OB