Dismissal of exception to annulment of ownership transfer of public real estate

Prin Sentinţa civilă nr. 334/LP/2016, pronunţată de Tribunalul Bihor, în Dosarul nr. x/2010, s-au respins ca nefondate excepţiile prescripţiei dreptului la acţiune şi a lipsei de interes, invocate de pârâţii SC A. SRL, SC B. SRL şi a fost admisă în parte cererea modificată, formulată de reclamanţii Comuna Sânmartin şi Consiliul Local Sânmartin, prin primar, în contradictoriu cu pârâţii SC A. SRL, SC B. SRL, C. şi D..

Au fost declarate nule actele adiţionale la actul constitutiv al SC B. SRL, autentificate prin Încheierile nr. 1456/13.03.2006 şi nr. 2338/18.05.2009 la BNP E., privind majorarea capitalului acesteia prin aportarea în natură a imobilelor cu nr. cad. x, înscrise în CF x, 52655, 52669 şi 52671 Sînmartin.

Au fost declarate nule Încheierile nr. 8175/2006, nr. 27.875/2009 şi nr. 69942/2009, pronunţate de Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Bihor.

S-a dispus rectificarea înscrierilor din CF x, 52655, 52669, 52671 şi 51183 Sînmartin, în sensul radierii dreptului de proprietate înscris în favoarea pârâţilor SC B. SRL, C. şi D. asupra imobilelor cu nr. cad. x şi restabilirii situaţiei anterioare.

De asemenea, s-a dispus evacuarea pârâţilor din imobilele cu nr. cad. x, înscrise în CF x, 52655, 52669, 52671 şi 51183 Sînmartin, în natură, reprezentând parcare auto în localitatea Băile Felix şi construcţii aflate pe aceasta.

Împotriva acestei sentinţe, au declarat apel pârâţii SC B. SRL, SC A. SRL, precum şi C. şi D..

Prin încheierea din data de 30.03. 2017, Curtea de Apel Oradea, având în vedere Încheierea nr. 581/28.03.2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în Dosarul nr. x/2017, prin care s-a dispus strămutarea soluţionării cauzei pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, a scos cauza de pe rol şi a dispus trimiterea acesteia Curţii de Apel Alba Iulia, spre soluţionare.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, la data de 04.04.2017, sub nr. x/2010*.

Prin Decizia nr. 85/8.05.2018, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă, a respins cererea de repunere pe rol formulată de către SC B. SRL; a respins apelurile declarate de către SC A. SRL şi SC B. SRL, cât şi apelul declarat de C. şi D. împotriva încheierii din 1 mai 2012 şi a Sentinţei civile nr. 334/LP din 09 noiembrie 2016, ambele pronunţate în Dosarul nr. x/2010 al Tribunalului Bihor, pe care le-a menţinut în totalitate.

A obligat apelanţii SC A. SRL, SC B. SRL, C. şi D. la plata sumei de 5950 RON către Comuna Sînmartin, reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii, recurentele SC B. SRL şi SC A. SRL au formulat recurs.

Prin Decizia nr. 3818 din 7 noiembrie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a respins, ca nefondate, recursurile.

Împotriva Deciziei nr. 3818 din 7 noiembrie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, au formulat contestaţie în anulare contestatoarele SC B. SRL şi SC A. SRL.

În motivarea contestaţiei în anulare, contestatoarele au invocat dispoziţiile art. 317 alin. (1) pct. l, alin. (2) şi art. 318 din C. proc. civ. de la 1865, arătând că:

Instanţa a soluţionat cererea de recurs fără a îndeplini procedura de chemare a Statului Român, potrivit cu cerinţele legii (art. 317 alin. (1) pct. l), care se impunea să fie parte în proces, pentru ziua când s-a judecat pricina.

Instanţa a soluţionat acţiunea fără a solicita şi fără a verifica dovada calităţii intimatelor (Consiliul local Sânmartin, Primăria Sânmartin), fără a solicita şi fără a verifica dovada mandatării acestora din partea Statului Român, ca titular al dreptului de proprietate ce a fost transmis către contestatoare.

Instanţa a omis să cerceteze aceste aspecte, care fac obiectul motivelor de modificare sau de casare invocate în cererea de recurs.

Intimatele reclamante nu puteau avea calitate procesuală activă (fiind părţile care au iniţiat acţiunea în cauză), întrucât nu îşi pot justifica dreptul şi interesul şi nici împuternicirea din partea Statului Român şi nu pot avea calitatea de titulare ale dreptului de proprietate sau ale altui drept real asupra imobilelor aflate în litigiu.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a soluţionat cauza înregistrată sub nr. x/2010* cu încălcarea dispoziţiilor art. 12 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, care prevăd că, în litigiile privitoare la dreptul de administrare, statul este reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, iar unităţile administrativ-teritoriale de către consiliile judeţene, de Consiliul General al Municipiului Bucureşti sau de consiliile locale, care dau mandat scris, în fiecare caz, preşedintelui consiliului judeţean ori primarului. Acesta poate desemna un alt funcţionar de stat sau un avocat care să îi reprezinte în faţa instanţei.

Reluând istoricul cauzei, contestatoarele arată că au dobândit în mod legal dreptul de proprietate asupra imobilului şi că reclamantelor nu li s-a solicitat de către nicio instanţa prezentarea titlului în baza căruia să ridice pretenţiile susţinute în cererea de chemare în judecată, "obligaţie pe care instanţa supremă era ţinută în a o reglementa şi a o evalua ca motiv cert de casare". De asemenea, consideră că era "imperios necesar să se realizeze o analiză temeinică a faptului că soluţionarea cauzei s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 213/1998, actualizată".

Se mai arată că, prin hotărârea din recurs, s-a încălcat dreptul la un proces echitabil care conduce la producerea unei vătămări fără precedent în jurisprudenţa instanţelor din România.

Deşi instanţa a pronunţat o soluţie care reprezintă fondul cauzei, este notabil că nicio afirmaţie a părţilor nu a fost cercetată, nicio probă nu a fost considerată, deci nu au servit ca suport al concluziilor instanţei de control judiciar, concluzii care nu se fundamentează pe stabilirea unei stări de fapt sau pe maniera în care legea devine incidentă în cauză.

În aceste condiţii, omisiunea instanţei de a verifica excepţiile, afirmaţiile şi probele contestatoarelor cu privire la aspecte de o importanţă vitală în dezlegarea legală şi temeinică a pricinii, cât şi referirile instanţei la un cu totul alt temei cauzal al condamnării civile, echivalează în fapt cu lipsa analizei cauzei şi, în esenţă, nesoluţionarea acesteia într-un procedeu real şi efectiv, acela de confruntare a afirmaţiilor părţilor cu actele cauzei, de stabilire a unei situaţii de fapt ca rezultat al unei aprecieri ataşate de natura cauzei, circumstanţele acesteia.

Or, în condiţiile în care, din perspectiva instanţei, cauza nu a fost soluţionată în mod real, potrivit garanţiilor conţinute de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, concretizate în exprimarea de către magistrat a tuturor argumentelor deciziilor şi răspunsul său la apărările şi argumentele principale ale părţilor, remediul procesual constă, fără putinţă de tăgadă, în admiterea prezentei contestaţii în anulare.

Atâta timp cât în considerente instanţa nu analizează probele care au fost administrate, nu stabileşte împrejurările de fapt esenţiale în cauză, nu evocă normele substanţiale şi procedurale incidente şi aplicarea lor în speţă, soluţia exprimată prin dispozitiv rămâne nesusţinută şi pur formală, nefiind corolarul motivelor ce o preced.

O astfel de hotărâre devine arbitrară şi nu permite exercitarea controlului judiciar, fiind lesne de înţeles că recurentelor, practic, li s-a obstrucţionat dreptul la o apărare pertinentă şi legală în recurs.

Se mai susţine că instanţa de recurs nu a cercetat motivul de recurs referitor la modul de soluţionare a excepţiilor privind lipsa calităţii procesuale active a intimatelor reclamante şi lipsa de interes.

Contestatoarele reiau criticile din recurs şi situaţia de fapt, concluzionând în sensul că, în condiţiile în care intimatele reclamante refuză să facă dovada deţinerii vreunui drept real asupra imobilului în cauză, dar, susţin că imobilul face parte din domeniul public, era de datoria instanţei să pună în discuţie, chiar şi din oficiu, necesitatea introducerii Statului Român în cauză.

Examinând motivele de contestaţie în anulare invocate, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 317 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare când procedura de chemare a părţii pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii, numai dacă acest motiv nu a putut fi invocat pe calea apelului sau recursului.

Contestatorii susţin, în cadrul acestui motiv de contestaţie în anulare, că reclamanţii nu aveau calitate procesuală activă şi că în judecată ar fi trebuit să stea Statul Român, faţă de care nu a fost îndeplinită procedura de citare pentru ziua când s-a judecat pricina.

Înalta Curte constată că acest motiv de contestaţie în anulare nu este întrunit în cauză, deoarece nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 317 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ.

Omisiunea de citare a unui terţ la judecată nu poate fi asimilată lipsei de procedură reglementate ca motiv de contestaţie în anulare de textul legal menţionat, acest motiv putând fi invocat doar de partea care se consideră lezată pentru că ea nu a fost legal citată la judecată, nu şi pentru nelegala citare a celorlalte părţi şi, cu atât mai puţin, a persoanelor care nu au dobândit calitatea de parte în proces. Aceasta, deoarece nerespectarea dispoziţiilor referitoare la procedura de citare este sancţionată cu nulitatea relativă, având în vedere interesul particular protejat prin normele referitoare la citare.

Aşadar, contestatoarele nu au abilitatea procesuală să formuleze contestaţie în anulare pentru neîndeplinirea legală a citării altei persoane care nu a fost parte în proces.

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 318 din C. proc. civ., acest text legal reglementează două motive de contestaţie în anulare specială care vizează hotărârile instanţei de recurs: atunci când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau atunci când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.

Contestaţia în anulare specială, cale extraordinară de atac de retractare, este deschisă exclusiv pentru situaţiile prevăzute de textul legal menţionat (greşeală materială sau nepronunţarea asupra unui motiv de recurs), iar nu pentru greşita apreciere a probelor sau aplicare a legii, care sunt motive de reformare a hotărârii, posibilă doar în apel şi recurs, şi nu în contestaţia în anulare.

Pentru ca o contestaţie în anulare specială, întemeiată pe teza a doua a art. 318 din C. proc. civ., să poată fi admisă trebuie îndeplinite următoarele condiţii: instanţa de recurs să fi omis să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau casare; această omisiune să se fi produs din greşeală.

Se susţine de către contestatoare că instanţa de recurs nu a examinat motivul de recurs referitor la modul de soluţionare a excepţiilor privind lipsa calităţii procesuale active a intimatelor reclamante şi lipsa de interes.

Verificând considerentele deciziei pronunţate în recurs, se constată că instanţa de recurs a reţinut, în legătură cu acest aspect, următoarele:

"Analizând cel de-al doilea motiv de recurs invocat în cauză, instanţa reţine că, prin intermediul acestuia, recurentele critică faptul că instanţa de apel nu a analizat şi soluţionat excepţiile lipsei calităţii procesuale active şi a lipsei de interes a intimatelor reclamante Consiliul Local Sînmartin şi Comuna Sînmartin.

Această critică este nefondată, întrucât, în considerentele deciziei apelate, se regăsesc argumentele în temeiul cărora instanţa de apel a analizat aceste aspecte. Astfel, instanţa de recurs apreciază că, în mod corect, instanţa de apel nu a soluţionat în mod distinct aceste excepţii procesuale, câtă vreme ele fuseseră invocate în faţa primei instanţe şi, fie fuseseră respinse prin încheieri interlocutorii care, conform art. 268 alin. (3) din C. proc. civ., pregătesc dezlegarea pricinii şi leagă instanţa, în sensul că nu se poate reveni asupra lor şi nu pot fi atacate decât odată cu fondul, fie fuseseră unite cu fondul, în temeiul art. 137 alin. (2) din C. proc. civ., soluţionarea lor primind un răspuns în hotărârea primei instanţe, în ambele cazuri, acestea putând fi criticate exclusiv prin motivele de apel.

Or, câtă vreme apelantele nu au criticat, prin intermediul motivelor de apel, soluţionarea acestor excepţii de către prima instanţă, ele nu le mai puteau reitera în faţa instanţei de apel ca mijloace procesuale de apărare cu autonomie proprie.

În acest context, nu se poate susţine că, prin nesoluţionarea excepţiilor de ordine publică menţionate, instanţa de apel a încălcat dreptul la un proces echitabil, câtă vreme, în faţa primei instanţe, părţile interesate au avut ocazia să dezbată aceste excepţii în condiţii de contradictorialitate şi cu respectarea dreptului la apărare, iar excepţiile au fost respinse argumentat de către această instanţă şi pârâtele nu le-au atacat în condiţiile prescrise de lege şi care reglementează calea de atac a apelului."

Se constată, aşadar, că instanţa de recurs a analizat motivul de recurs referitor la excepţiile lipsei calităţii procesuale active şi a lipsei de interes a intimatelor reclamante, nefiind incident motivul de contestaţie în anulare specială prevăzut de teza a doua a art. 318 din C. proc. civ.

De fapt, deşi invocă omisiunea instanţei de a analiza acest motiv de recurs, contestatoarele sunt nemulţumite de modul în care instanţa de recurs a răspuns acestuia, analiză la care nu este îndreptăţită instanţa sesizată cu soluţionarea contestaţiei în anulare.

Totodată, susţinerile contestatoarelor privind ignorarea de către instanţa de recurs a probelor, nelămurirea situaţie de fapt şi aplicarea greşită a legii nu pot fi primite, câtă vreme aceste critici vizează fondul litigiului. Instanţa sesizată cu contestaţia în anulare nu este îndreptăţită să verifice corectitudinea argumentelor cu care anumite motive de recurs au fost respinse şi, în funcţie de rezultatul acestei analize, să schimbe eventual hotărârea pronunţată în cauză, aşa cum solicită contestatoarele.

A da părţilor posibilitatea de a se plânge aceleiaşi instanţe care a dat hotărârea de modul în care a apreciat probele, a interpretat legea şi a stabilit raporturile dintre părţi, ar însemna să se deschidă dreptul părţilor de a provoca rejudecarea căii de atac a recursului, ceea ce este inadmisibil. Legea nu a urmărit să deschidă părţilor calea recursului la recurs, care să fie soluţionat de aceeaşi instanţă sub motivul greşitei stabiliri a situaţiei de fapt sau greşitei aplicări sau interpretări a legii.

Susţinerile contestatoarelor nu se pot încadra nici în noţiunea de "greşeală materială" avută în vedere de motivul de contestaţie în anulare specială prevăzut de art. 318 teza întâi din C. proc. civ.

Textul se referă la erori materiale în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului şi care au avut drept consecinţă darea unei soluţii greşite. Este, deci, vorba despre acea greşeală pe care o comite instanţa, prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale şi care determină soluţia pronunţată.

Sunt considerate greşeli materiale, în sensul art. 318 din C. proc. civ., de exemplu, respingerea unui recurs ca tardiv, în raport cu data înregistrării la instanţă, deşi din plicul ataşat la dosar rezultă că recursul a fost depus recomandat la oficiul poştal, înăuntrul termenului de recurs; anularea recursului ca netimbrat, cu toate că la dosar se găsea chitanţa de plată a taxei judiciare de timbru; anularea recursului ca fiind făcut de un mandatar fără calitate, deşi la dosar se afla procura dată reprezentantului părţii; pronunţarea asupra legalităţii unei alte hotărâri decât cea recurată etc.

Textul vizează, aşadar, greşeli de procedură şi nu greşeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispoziţii legale sau de rezolvare a unui incident procedural.

În consecinţă, constatând că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru niciunul dintre motivele de contestaţie în anulare invocate, Înalta Curte va respinge calea de atac extraordinară exercitată în cauză.

În ceea ce priveşte cererea de suspendare a executării deciziei din recurs până la soluţionarea prezentei contestaţii în anulare, cerere motivată şi depusă la data de 10.04.2019 (după ce, anterior, prin încheierea din 07.03 2019 a acestei instanţe, a fost anulată cererea de suspendare, pentru lipsa motivării), Înalta Curte constată că aceasta a rămas fără obiect, având în vedere că la acest termen s-a soluţionat chiar contestaţia în anulare.

În această situaţie, urmează a se respinge cererea de suspendare a executării, ca rămasă fără obiect, iar în temeiul art. 7231 alin. (3) din C. proc. civ., se va dispune restituirea cauţiunii plătite de contestatoare pentru cererea de suspendare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca rămasă fără obiect, cererea de suspendare a executării deciziei contestate, formulată de petentele SC B. SRL şi SC A. SRL.

Dispune restituirea către petenta SC A. SRL a cauţiunii în cuantum de 1000 RON, consemnată cu recipisa nr. x/12.04.2019 emisă de F. Oradea, înregistrată în registrul de valori al instanţei la poziţia x.

Respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de contestatoarele SC B. SRL şi SC A. SRL împotriva Deciziei nr. 3818 din 7 noiembrie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 aprilie 2019.

GGC - OB