Exclusive jurisdiction for property restitution disputes based on the headquarters of the administrative authority under Law No. 165/2013

Asupra conflictului negativ de competenţă, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş la 6 iulie 2017, A. (moştenitor al reclamantului B.), C., D. şi E. (ultimii doi moştenitori ai reclamantei F.) au solicitat, în contradictoriu cu SC G. SA, SC G. COM SA, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, soluţionarea pe fond, în întregime, a notificării nr. x/2001; stabilirea existenţei şi întinderii dreptului lor, în sensul dispoziţiilor art. 35 alin. (3) din Legea nr. 165/2013; constatarea faptului că imobilul revendicat a fost preluat abuziv de statul român, că reclamanţii au calitatea de persoane îndreptăţite la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 şi că dosarul administrativ constituit în baza legii speciale nu a fost soluţionat în termenul legal prevăzut de Legea nr. 165/2013 de către pârâtele deţinătoare ale imobilului în prezent, urmând a se dispune, în principal, restituirea în natură a imobilului, iar în subsidiar, acordarea măsurilor reparatorii în condiţiile Legii nr. 165/2013. Dacă se va constata imposibilitatea restituirii în natură, reclamanţii au solicitat a se dispune, potrivit art. 35 alin. (3) din Legea nr. 165/2013, obligarea pârâtei A.N.R.P. să procedeze la plata despăgubirilor în condiţiile legii, prin convertirea punctelor în bani şi obligarea ultimelor două pârâte la plata acestora.

În subsidiar, au solicitat obligarea primelor două pârâte la emiterea dispoziţiei de restituire în natură a imobilului şi la rectificarea cărţilor funciare corespunzătoare acestuia, iar în cazul imposibilităţii restituirii în natură, la obligarea pârâtelor la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent şi la înaintarea dispoziţiei ce se va emite către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor - Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor.

La 7 august 2017, reclamanţii şi-au precizat acţiunea, în sensul că au arătat că înţeleg să cheme în judecată şi Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, în calitate de pârâtă.

Prin Sentinţa nr. 250 din 23 februarie 2018, Tribunalul Timiş, secţia I civilă, a admis excepţia necompetenţei. A declinat, în favoarea Tribunalului Bucureşti, competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată.

În esenţă, a făcut aplicarea art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, cu referire şi la Decizia Curţii Constituţionale nr. 115/2016.

Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Sentinţa nr. 2253 din 7 noiembrie 2018, a admis excepţia necompetenţei teritoriale. A declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş. A constatat ivit conflictul negativ de competenţă. A înaintat cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea stabilirii instanţei competente.

A constatat, în esenţă, prin prisma dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 şi ale Legii nr. 165/2013, că reclamanţii sunt în etapa prevăzută de art. 33 şi nu de art. 34 din Legea nr. 165/2013, chiar şi în situaţia în care părţile au sesizat instanţa potrivit ambelor articole neputând fi reţinută o competenţă exclusivă de ordine publică.

A mai reţinut tribunalul, în raport de art. 112 şi art. 116 C. proc. civ., că reclamanţii aveau opţiunea de a alege între mai multe instanţe competente şi că niciun pârât nu a invocat excepţia necompetenţei teritoriale în condiţiile art. 130 alin. (4) din cod.

Analizând conflictul de competenţă, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) raportate la cele ale art. 133 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Acţiunea care a determinat desesizările reciproce ale instanţelor este întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 165/2013, art. 32, 33, 34 şi 35 şi pe cele ale Legii nr. 10/2001.

Legea nr. 165/2013 a fost adoptată în scopul eficientizării procesului prevăzut de Legea nr. 10/2001 şi Legea nr. 247/2005 de restituire a imobilelor preluate în mod abuziv de statul român în perioada comunistă sau a acordării despăgubirilor aferente acestora.

Aplicarea în timp a dispoziţiilor actului normativ menţionat este prevăzută la art. 4, care stipulează în sensul că acestea sunt incidente cererilor formulate şi depuse, în termenul legal, la entităţile legal învestite, nesoluţionate până la data intrării în vigoare a legii şi cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare.

Ca atare, se constată incidenţa dispoziţiilor Legii nr. 165/2013 cauzei deduse judecăţii, respectiv a celor cuprinse la art, 35, fiind în ipoteza prevăzută de lege, în care nu s-a răspuns notificării formulate de reclamanţi, în termenul legal.

Astfel, prin art. 35 din Legea nr. 165/2013 s-a acordat competenţa de soluţionare a cererilor înregistrate şi nesoluţionate până la data intrării în vigoare a acestui act normativ în favoarea secţiei civile a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii.

Văzând conţinutul solicitărilor reclamanţilor formulate în procedura legilor speciale şi cadrul juridic în care acestea pot fi soluţionate în ipoteza speţei - aceea de nesoluţionare a notificării adresate în baza Legii nr. 10/2001 pentru imobilul situat în Timişoara, str. x -, se apreciază că revine Tribunalului Bucureşti competenţa exclusivă de soluţionare a cauzei, în raport de art. 35 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 165/2013, dat fiind că toate entităţile cu atribuţii în soluţionarea notificării, respectiv Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, Autoritatea pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor au sediul în Bucureşti.

Prin urmare, în considerarea dispoziţiilor art. 35 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 165/2013, se va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 aprilie 2019.

GGC - GV