Negative jurisdictional conflict in small claims: private-order territorial incompetence not invokable ex officio

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 22.08.2018 pe rolul Judecătoriei Iaşi, reclamantul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (B.A.A.R.) a chemat în judecată pe pârâtul A., solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 5.910,88 RON, reprezentând daune materiale, şi la plata dobânzii penalizatoare începând cu data formulării cererii de chemare în judecată şi până la stingerea debitului.

Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat admiterea acţiunii, eşalonarea debitului şi respingerea cererii de obligare la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentinţa civilă nr. 531/28.01.2019, Judecătoria Iaşi a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocate din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Deva.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că în cauză competenţa teritorială - aşa cum este stabilită de legiuitor în cuprinsul dispoziţiilor art. 131 C. proc. civ., art. 1027 alin. (1) şi (2) raportat la dispoziţiile art. 107 C. proc. civ. - " cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel " .

Reţinând că în cauză pârâtul domiciliază în Deva, judeţul Hunedoara, instanţa a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Deva.

Judecătoria Deva, pe rolul căreia a fost înregistrată cauza, la rândul său, prin Sentinţa civilă nr. 715 din 7 martie 2019, a dispus declinarea competenţei în favoarea Judecătoriei Iaşi şi, constatând ivit un conflict negativ de competenţă, a suspendat judecata cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului.

În motivarea sentinţei, instanţa a reţinut că reclamantul a învestit instanţa cu o cerere de valoare redusă, astfel încât atrage o competenţă teritorială relativă, reglementată prin norme de ordine privată, potrivit art. 1028 alin. (2) C. proc. civ., coroborate cu dispoziţiile art. 129 alin. (2) din acelaşi cod, interpretate per a contrario.

S-a reţinut că o eventuală necompetenţă teritorială în cauza de faţă nu putea fi valorificată decât în condiţiile şi termenele prevăzute de art. 130 alin. (3) C. proc. civ., respectiv doar de către pârât prin întâmpinare sau, când întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile au fost legal citate în faţa primei instanţe. În procedura cererilor de valoare redusă, întâmpinarea îmbracă forma unui formular de răspuns, conform art. 1030 alin. (4) C. proc. civ.

Atâta timp cât pârâtul nu invocă excepţia de necompetenţă teritorială, sau o face însă cu încălcarea limitei temporale prevăzute de lege, instanţa sesizată de reclamant devine în mod exclusiv competentă să soluţioneze acţiunea.

În acest caz, competenţa este şi rămâne câştigată în mod irevocabil instanţei sesizate de reclamant, câtă vreme procesul se desfăşoară în continuare. Drept consecinţă, niciunei alte instanţe nu-i mai aparţine competenţa să soluţioneze pricina.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

În conformitate cu dispoziţiile art. 130 C. proc. civ., excepţia necompetenţei se invocă în mod diferit, în funcţie de forma necompetenţei, respectiv de caracterul de ordine publică sau privată al normei de competenţă încălcate.

Necompetenţa este de ordine publică în situaţiile expres prevăzute de art. 129 alin. (2) C. proc. civ., respectiv când sunt încălcate normele privind competenţa generală a instanţelor judecătoreşti, competenţa materială şi competenţa teritorială exclusivă, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura.

În toate celelalte cazuri, art. 129 alin. (3) C. proc. civ. prevede că necompetenţa este de ordine privată.

Litigiul de faţă are ca obiect o cerere de valoare redusă, prin care reclamantul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (B.A.A.R.) solicită obligarea pârâtului A. la plata sumei de 5.910,88 RON, reprezentând daune materiale, şi la plata dobânzii penalizatoare începând cu data formulării cererii de chemare în judecată şi până la stingerea debitului.

În ceea ce priveşte competenţa teritorială de soluţionare a acestor cererii, art. 1028 alin. (2) C. proc. civ. face trimitere expresă la dispoziţiile de drept comun.

Necompetenţa teritorială de drept comun, prevăzută de art. 107 C. proc. civ., este de ordine privată, astfel că, potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ., poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare, sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu până la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.

Or, în condiţiile în care această excepţie nu este invocată de către pârât, instanţa investită nu o poate invoca din oficiu, aceasta rămânând competentă să soluţioneze cauza.

În cauză, din verificarea actelor din dosar, se constată că pârâtul deşi a formulat întâmpinare, acesta nu a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Iaşi şi nici la termenul de judecată, din şedinţa publică de la data de 28 ianuarie 2019, excepţia necompetenţei nu a fost invocată.

Ca atare, Înalta Curte constată că invocarea, din oficiu, a excepţiei necompetenţei teritoriale de către Judecătoria Iaşi s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor art. 130 C. proc. civ., în condiţiile în care dreptul de a contesta sesizarea instanţei necompetente revenea exclusiv pârâtului, care nu a înţeles să invoce excepţia prin întâmpinare.

Neinvocarea de către pârât în termenul prescris de lege a excepţiei de necompetenţă de ordine privată atrage decăderea sa din dreptul de a o invoca, cu consecinţa că instanţa necompetentă rămâne învestită cu judecarea cauzei.

Ca atare, faţă de prevederile legale sus-menţionate, Judecătoria Iaşi, sesizată de către reclamant, chiar dacă nu era competentă să judece cauza, nu putea să-şi invoce din oficiu necompetenţa teritorială şi să se desesizeze, în acest fel de soluţionarea pricinii.

În raport de considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 135 C. proc. civ. va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iaşi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iaşi.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 aprilie 2019.

GGC - GV