Divorce jurisdiction under Art. 915 CPC: determination of defendant's residence at time of filing versus subsequent relocation abroad

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Oneşti la data de 15 septembrie 2017, sub nr. x/2017, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul B., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună desfacerea căsătoriei încheiate la data de 22 august 2009 la Primăria comunei Dofteana şi înregistrată la nr. 51 în registrul stării civile al aceleiaşi primării, revenirea reclamantei la numele avut anterior căsătoriei de D., exercitarea autorităţii părinteşti în mod exclusiv de către reclamantă asupra minorei C., stabilirea locuinţei C., născută la 25 august 2016, la domiciliul reclamantei şi obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreţinere pentru minoră.

Prin Sentinţa civilă nr. 659 din data de 12 aprilie 2018, pronunţată în Dosarul nr. x/2017, Judecătoria Oneşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătorie sector 5 Bucureşti.

Pentru a hotărî astfel, în esenţă, Judecătoria Oneşti a reţinut că niciunul dintre soţi nu mai locuieşte în circumscripţia instanţei de la ultima locuinţă comună, ambele părţi fiind plecate în străinătate la muncă, iar instanţa competentă să soluţioneze cauza nu se stabileşte potrivit alin. (1) teza întâi a art. 915 C. proc. civ. ci potrivit art. 915 alin. (2) teza a doua, în lipsa acordului părţilor.

Astfel, a arătat că faţă de modul de redactare a art. 915 C. proc. civ., dispoziţii în concordanţă cu noile reglementări europene, rezultă că legiuitorul a ales drept criteriu "locuinţa soţilor" iar nu "domiciliul soţilor", astfel că, trebuie avut în vedere domiciliul în fapt al soţilor, locul unde aceştia locuiesc efectiv în cea mai mare parte a timpului şi nu domiciliul legal, oficial care este menţionat în actul de identitate.

Totodată, a constatat că, din declaraţiile reclamantei, rezultă că ultima locuinţă a părţilor a fost în comuna Dofteana, dar aceasta nu a mai fost locuinţa comună a părţilor.

În raport de susţinerile formulate la termenul de judecată din data de 12 aprilie 2018 de către apărătorul reclamantei, de concluziile raportului de anchetă psihosocială de la dosar şi de cele arătate de către tatăl pârâtului, a reţinut că reclamanta este plecată în Italia la muncă, iar, pârâtul este plecat tot la muncă în Olanda.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti la data de 8 mai 2018, sub acelaşi număr de dosar.

Prin Sentinţa civilă nr. 1081 din data de 18 februarie 2019, pronunţată în Dosarul nr. x/2017, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Oneşti, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.

Pentru a pronunţa această soluţie, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a reţinut că art. 915 C. proc. civ. reglementează normele de competenţă exclusivă în materia divorţului pentru mai multe situaţii pe care le ierarhizează, în funcţie de îndeplinirea unor condiţii.

Astfel, a arătat că în situaţia în care regula competenţei judecătoriei de la ultima locuinţă comună a soţilor nu poate fi aplicată (dat fiind că soţii nu au avut locuinţă comună sau niciunul dintre soţi nu mai locuieşte în circumscripţia judecătoriei în care se află cea din urmă locuinţă comună), devine competentă judecătoria în circumscripţia căreia îşi are locuinţa pârâtul, iar dacă acesta nu are locuinţa în ţară şi instanţele române sunt competente internaţional, este competentă judecătoria în circumscripţia căreia îşi are locuinţa reclamantul.

Dacă nici reclamantul şi nici pârâtul nu au locuinţa în ţară, părţile pot conveni să introducă cererea de divorţ la orice judecătorie din România şi numai în situaţia excepţională în care părţile nu au încheiat un acord cu privire la competenţa instanţei pentru soluţionarea cererii de divorţ şi niciuna dintre ipotezele reglementate în alin. (1) nu este incidentă, cererea devine de competenţa Judecătoriei Sectorului 5 al municipiului Bucureşti.

Astfel, competenţa Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti este subsidiară competenţelor instanţelor de la ultima locuinţă comună al soţilor, de la locuinţa pârâtului, de la locuinţa reclamantului, precum şi judecătoriei pentru care părţile şi-au dat acordul, şi este antrenată numai în situaţia în care niciuna dintre judecătoriile anterior menţionate nu este competentă, în condiţiile în care nici reclamantul şi nici pârâtul nu au locuinţa în ţară şi nu au convenit introducerea cererii de divorţ la o anumită judecătorie din România.

A apreciat că în cauză este incidentă situaţia în care niciunul dintre soţi nu mai locuieşte în circumscripţia judecătoriei în care se află cea din urmă locuinţă comună, (care era pe raza Comunei Dofteana, judeţul Bacău), astfel că judecătoria competentă este aceea în circumscripţia căreia îşi are locuinţa pârâtul (la data sesizării instanţei), adică Judecătoria Oneşti.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în condiţiile 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Prin demersul judiciar iniţiat reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul B., a investit instanţa de judecată cu soluţionarea unei cereri de divorţ şi a capetelor accesorii ale acesteia.

În stabilirea competenţei de soluţionare a litigiului, ambele instanţe aflate în conflict s-au raport la dispoziţiile art. 915 C. proc. civ., ivirea conflictului negativ de competenţă fiind generată de aprecierile diferite ale celor două instanţe cu privire la locuinţa părţilor.

Astfel, Judecătoria Oneşti a reţinut că ambele părţi sunt plecate la muncă în străinătate, precum şi că nu există un acord cu privire la alegerea instanţei competente şi a făcut aplicarea prevederilor art. 915 alin. (2) teza finală, în timp ce Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a dat eficienţă dispoziţiilor art. 915 alin. (1) C. proc. civ., reţinând că, la data sesizării instanţei, pârâtul locuia în judeţul Bacău, în circumscripţia Judecătoriei Oneşti.

Conform reglementării cuprinse în art. 915 C. proc. civ., "(1) Cererea de divorţ este de competenţa judecătoriei în circumscripţia căreia se află cea din urmă locuinţă comună a soţilor. Dacă soţii nu au avut locuinţă comună sau dacă niciunul dintre soţi nu mai locuieşte în circumscripţia judecătoriei în care se află cea din urmă locuinţă comună, judecătoria competentă este aceea în circumscripţia căreia îşi are locuinţa pârâtul, iar când pârâtul nu are locuinţa în ţară şi instanţele române sunt competente internaţional este competentă judecătoria în circumscripţia căreia îşi are domiciliul reclamantul. (2) Dacă nici reclamantul şi nici pârâtul nu au locuinţa în ţară, părţile pot conveni să introducă cererea de divorţ la orice judecătorie din România. În lipsa unui asemenea acord, cererea de divorţ este de competenţa Judecătoriei Sectorului 5 al municipiului Bucureşti".

În cauza de faţă, se constată că, în faţa Judecătoriei Oneşti, la termenul de judecată din data de 12 aprilie 2018, avocatul ales al reclamantei a precizat că ultimul domiciliu comun al părţilor a fost în circumscripţia teritorială a Judecătoriei Oneşti, iar, reclamanta este plecată la muncă în Italia, aspect reiterat în faţa Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, la termenul de judecată din data de 10 septembrie 2018.

Totodată, în cuprinsul cererii de chemare în judecată, reclamanta a menţionat că este domiciliată în Slănic Moldova, judeţul Bacău, însă, în referatul privind ancheta socială efectuată la această adresă la data de 5 decembrie 2017, s-a reţinut că din discuţiile purtate cu vecinii a rezultat că reclamanta este plecată în Italia de mai mulţi ani.

Prin urmare, din coroborarea acestei menţiuni cu susţinerile formulate de către apărătorul reclamantei la termenul de judecată din data de 12 aprilie 2018, se desprinde concluzia că la data sesizării instanţei (15 septembrie 2017), aceasta nu mai locuia în circumscripţia teritorială a judecătoriei de la ultimul domiciliu comun al părţilor, fiind plecată în străinătate.

Această concluzie este susţinută şi de copiile contractului reclamantei de închiriere a unei locuinţe (din data de 13 iunie 2017) şi a contractului de muncă pe perioadă nedeterminată al acesteia (în care se menţionează că "relaţia de muncă începe la 28/12/2015") - dosarul Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.

În ceea ce priveşte locuinţa pârâtului, se reţine că prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a precizat că acesta locuieşte în comuna Dofteana, sat E., judeţul Bacău, iar, prin adresa nr. x din data de 29 noiembrie 2017, Primăria Comunei Dofteana - Autoritatea Tutelară, s-a comunicat instanţei că ancheta psihosocială dispusă la locuinţa pârâtului nu a putut fi efectuată la data de 29 noiembrie 2017, întrucât acesta a fost găsit sub influenţa băuturilor alcoolice şi a refuzat să colaboreze cu reprezentanţii asistenţei sociale.

De asemenea, în cuprinsul întâmpinării formulate personal de către pârât, precum şi în celelalte cereri depuse de către acesta la dosar, pârâtul precizează că are domiciliul în comuna Dofteana, judeţul Bacău.

Astfel, având în vedere cele anterior reţinute cu privire la pârâtul B., se prezumă că la data sesizării instanţei (15 septembrie 2017), acesta locuia în comuna Dofteana, sat E., judeţul Bacău, în circumscripţia teritorială a Judecătoriei Oneşti, fără să se fi făcut vreo dovadă în sensul că pârâtul ar fi fost plecat în străinătate la această dată.

Susţinerea tatălui pârâtului din şedinţa din data de 12 aprilie 2018, potrivit căreia acesta este plecat la muncă în Olanda, este lipsită de relevanţă în stabilirea instanţei competente să soluţioneze litigiul, având în vedere regula cu valoare de principiu cuprinsă în art. 107 alin. (2) C. proc. civ., care statuează că instanţa competentă se determină în funcţie de locuinţa părţilor la data sesizării instanţei, independent de modificările intervenite ulterior.

În plus, din dovada de înmânare a citaţiei emise pe numele pârâtului pentru termenul de judecată din data de 12 aprilie 2018, rezultă că aceasta a fost primită de destinatar, respectiv de către pârât, iar cele reţinute cu ocazia anchetei sociale efectuate la domiciliul reclamantei din Slănic Moldova, în sensul că vecinii au arătat că aceasta este plecată de mai mulţi ani în Italia împreună cu soţul şi copilul său, sunt infirmate, în ceea ce îl priveşte pe pârât, de constatările reprezentanţilor Autorităţii Tutelare a Primăriei Dofteana care au menţionat că acesta a fost găsit la locuinţa sa din comuna Dofteana, sat E., judeţul Bacău.

Faţă de cele anterior arătate, constatând că la data sesizării instanţei, respectiv 15 septembrie 2017, pârâtul B., locuia în comuna Dofteana, sat E., judeţul Bacău, în circumscripţia teritorială a Judecătoriei Oneşti, Înalta Curte reţine că în prezentul litigiu sunt incidente dispoziţiile art. 915 alin. (1) C. proc. civ. şi va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acestei judecătorii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Oneşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 aprilie 2019.

GGC - GV