Subrogation claim by road victims protection fund against driver of uninsured vehicle: civil court competence despite prior criminal ruling on tortious liability and procedural defects in compensation process

I.Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 11 august 2016 pe rolul Judecătoriei Bacău reclamantul Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii, calitate transmisă ulterior Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România potrivit art. 36 alin. (5) din O.U.G. nr. 54/2016, a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul A., obligarea acestuia la plata sumei de 415.544,73 RON, sumă pe care reclamantul a achitat-o cu titlu de despăgubiri mai multor persoane prejudiciate; a solicitat, de asemenea, cheltuielile de judecată precum şi plata dobânzii legale penalizatoare calculată de la data pronunţării hotărârii judecătoreşti şi până la achitarea integrală a debitului precum şi a celorlalte cheltuieli pe care le va face cu acest proces.

În drept, au fost invocate art. 192 C. proc. civ. Ordinul preşedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 1/2008 pentru punerea în aplicare a Normelor privind constituirea, administrarea şi utilizarea Fondului de protecţie a victimelor străzii; art. 25 din Legea nr. 32/2000; art. 1349, 1357, 1359, 1381 şi 1385 C. civ.

Prin Sentinţa nr. 7302 din 23 noiembrie 2016 Judecătoria Bacău a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău, raportat la criteriul valoric al pretenţiilor deduse judecăţii.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bacău, secţia I civilă

Prin Sentinţa nr. 1079/D din 13 decembrie 2017 Tribunalul Bacău, secţia I civilă a respins acţiunea.

3. Decizia Curţii de Apel Bacău, secţia I civilă

Prin Decizia nr. 609 din 20 iunie 2018 Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă a admis apelul formulat de reclamantul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România împotriva sentinţei; a admis acţiunea şi a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 415.544,73 RON cu titlu de prejudiciu, precum şi dobânda legală penalizatoare calculată de la data pronunţării Sentinţei 1079 din 13 decembrie 2017 a Tribunalului Bacău şi până la achitarea integrală a debitului.

4. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1, 2 şi 5 C. proc. civ. pârâtul A., formulând următoarele critici:

- Instanţa de apel a încălcat principiul continuităţii completului de judecată, respectiv dispoziţiile art. 19 şi 214 C. proc. civ., întrucât deşi dosarul a fost repartizat la un complet, cu o zi înaintea termenului de judecată la care cauza a fost dezbătută, completul iniţial a fost schimbat;

- Instanţa de apel nu a asigurat contradictorialitatea judecării apelului, conform art. 14 C. proc. civ., întrucât pentru termenul din 16 mai 2018 a citat pârâtul cu menţiunea de a depune înscrisuri, judecata urmând a se face în lipsa acestuia. În acest mod, pârâtul a fost în imposibilitatea de a formula concluzii orale, fiind încălcate şi dispoziţiile art. 16 C. proc. civ. referitoare la nemijlocire, precum şi ale art. 15 din acelaşi cod, privind principiul oralităţii;

- Hotărârea instanţei de apel este nelegală, întrucât la data efectuării plăţilor de către reclamant nu exista titlu executor, acesta realizând o plată nedatorată, în lipsa constituirii de părţi civile în condiţiile în care persoanele despăgubite nu au făcut dovada prejudiciilor suferite şi a calităţii de moştenitor. Plata sumelor respective s-a realizat cu încălcarea Legii nr. 32/2000 şi a Normelor privind FPVS aprobate prin Ordinul nr. 1/2008 A2, precum şi cu încălcarea art. 9, deoarece reclamantul nu a notificat pârâtul în vederea participării la constatarea şi evaluarea prejudiciului şi nici cu privire la cuantumul despăgubirilor acordate, plăţile fiind efectuate din iniţiativa reclamantului. Prin Decizia penală nr. 362/2016 a Curţii de Apel Bacău acţiunea în regres a fost declarată inadmisibilă. În lipsa titlului executor, creanţele nu erau certe, lichide şi exigibile, potrivit art. 664 C. proc. civ.. De asemenea, plăţile au fost efectuate unor subiecte de drept care nu au dovedit prejudiciul suferit şi care astfel s-au îmbogăţit fără justă cauză.

La data de 19 iulie 2018 recurentul-pârât a depus completare la motivele de recurs, prin care a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 7 şi 3 C. proc. civ., respectiv:

- Întrucât părţile vătămate nu s-au constituit părţi civile, iar FPVS nu a avut calitatea de parte civilă în procesul penal, acţiunea în regres formulată de Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România este inadmisibilă, hotărârea penală având autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile;

- Hotărârea instanţei de apel a fost dată cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, respectiv declarându-se competentă să judece acţiunea în regres deşi aceasta a fost respinsă, ca inadmisibilă, instanţa civilă, prin fraudă la lege a soluţionat prezenta cauză, deşi nu avea această prerogativă, ceea ce atrage aplicarea art. 246 C. proc. civ. privind constatarea nulităţii absolute a deciziei pronunţate în apel;

- Recurentul a solicitat suspendarea judecării prezentului recurs până la soluţionarea plângerii penale înaintate către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe care a depus-o, în copie şi suspendarea executării silite în Dosar nr. x/2016 până la soluţionarea definitivă a aceleiaşi plângeri.

5. Procedura de filtru

La data de 5 martie 2019 a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului prin care s-a reţinut că recursul pârâtului vizează aspectele procedurale privind principiile continuităţii completului, oralităţii şi contradictorialităţii, care sunt încadrabile în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.. De asemenea, recurentul a criticat modalitatea în care instanţa de apel a apreciat asupra acţiunii în regres dedusă judecăţii, critică ce este încadrabilă în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Criticile formulate prin intermediul completării la motivele de recurs vizând încălcarea autorităţii de lucru judecat a hotărârii penale, au fost considerate ca fiind încadrabile în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., iar cele privind încălcarea competenţei de ordine publică, în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.

În cauză nu s-au formulat puncte de vedere la raportul de admisibilitate.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 15 mai 2019 a fost admis în principiu recursul, fixându-se termen în şedinţă publică pentru judecata acestuia.

În şedinţa publică din data de 6 noiembrie 2019 au fost respinse cererile de suspendare a judecăţii recursului şi a executării deciziei recurate.

II.Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse:

Într-o primă critică dedusă judecăţii se susţine, în temeiul art. 488 pct. 5 C. proc. civ., încălcarea principiului continuităţii completului de judecată, respectiv a dispoziţiilor art. 19 şi 214 C. proc. civ., întrucât deşi dosarul a fost repartizat unui complet, cu o zi înaintea termenului de judecată la care cauza a fost dezbătută, completul iniţial a fost schimbat.

Critica este nefondată întrucât, din actele dosarului, rezultă că decizia a fost pronunţată de judecătorii titulari ai completului A5, iniţial învestit. Faptul că la termenul de judecată din data de 16 mai 2018, în care s-a dispus ataşarea dosarului penal, unul dintre judecătorii titulari, aflat în concediu medial, a fost înlocuit cu judecătorul din planificarea de permanenţă, astfel cum rezultă din procesul-verbal aflat la dosar, nu echivalează cu încălcarea principiului continuităţii în condiţiile în care această înlocuire s-a făcut cu respectarea art. 110 alin. (8) din Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375/2015 din 17 decembrie 2015 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti.

Cum dispoziţiile art. 19 şi 214 alin. (2) C. proc. civ. prevăd, cu titlu derogatoriu de la principiul continuităţii, posibilitatea înlocuirii judecătorului care, din motive temeinice, nu poate participa la şedinţa de judecată, iar această situaţie a fost probată în cauză, nu se poate reţine încălcarea respectivei garanţii procesuale.

A mai criticat recurentul, tot din perspectiva dispoziţiilor art. 488 pct. 5 C. proc. civ., încălcarea de către instanţa de apel a principiilor contradictorialităţii şi oralităţii, reglementate de dispoziţiile art. 14 şi 15 C. proc. civ., întrucât pentru termenul din 16 mai 2018 pârâtul a fost citat cu menţiunea de a depune înscrisuri, judecata urmând a se face în lipsa acestuia. În acest mod, pârâtul susţine că a fost în imposibilitate de a formula concluzii orale, fiind încălcate şi dispoziţiile art. 16 C. proc. civ. referitoare la nemijlocire.

Critica este nefondată având în vedere că susţinerile recurentului nu probează o încălcare a garanţiilor procesuale invocate. Astfel, se constată că recurentul a depus pentru termenul de judecată din data de 16 mai 2018 o notă de concluzii şi înscrisuri ataşate însă nu s-a prezentat în ziua judecăţii pentru a participa la dezbaterile din şedinţa publică. Cum partea adversă solicitase judecata în lipsă, în baza art. 223 alin. (3) coroborat cu art. 411 alin. (1) pct. 2 teza a II-a C. proc. civ., instanţa, constatând că apelul este declarat în termen şi apelanta are calitate procesuală, a procedat la adoptarea unor măsuri premergătoare judecării cauzei, dispunând ataşarea dosarului penal.

De altfel, potrivit art. 10 alin. (1) C. proc. civ., părţile au obligaţia să îndeplinească actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau de judecător, să-şi probeze pretenţiile şi apărările, să contribuie la desfăşurarea fără întârziere a procesului, urmărind, tot astfel, finalizarea acestuia. Prin urmare, nedovedindu-se că intimatul reclamant a fost în imposibilitate obiectivă de a se prezenta pentru a dezbate în şedinţă publică apelul şi probatoriul administrat, simpla absenţă a acestuia la termenele de judecată din apel nu a fost de natură a împiedica soluţionarea cauzei.

Nefiind dovedită nerespectarea unei dispoziţii procedurale, nu poate fi reţinută incidenţa dispoziţiilor art. 488 pct. 5 C. proc. civ.

Recurentul a criticat hotărârea instanţei de apel şi pentru modul în care a soluţionat acţiunea în regres, critică încadrabilă în dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

În acest sens a susţinut că plata despăgubirilor s-a făcut cu încălcarea Legii nr. 32/2000 şi a art. 9 din Normele privind FPVS aprobate prin Ordinul nr. 1/2008 A2, deoarece reclamantul nu ar fi notificat pârâtul în vederea participării la constatarea şi evaluarea prejudiciului şi nici cu privire la cuantumul despăgubirilor acordate. Susţine că plata a fost făcută din iniţiativa reclamantului, în lipsa unui titlu executor şi a constituirii de părţi civile, în condiţiile în care persoanele despăgubite nu au dovedit prejudiciul suferit şi care, astfel, s-au îmbogăţit fără justă cauză. Arată că prin Decizia penală nr. 362/2016 a Curţii de Apel Bacău acţiunea în regres a fost declarată inadmisibilă şi că, în lipsa titlului executor, creanţele nu erau certe, lichide şi exigibile, potrivit art. 664 C. proc. civ.

În completarea motivelor de recurs, pârâtul a reluat ultima critică, susţinând că, în situaţia în care părţile vătămate nu s-au constituit părţi civile, iar FPVS nu a avut calitatea de parte civilă în procesul penal, acţiunea în regres formulată de Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România este inadmisibilă, hotărârea penală având autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile. În acest context, consideră că hotărârea instanţei de apel a fost dată şi cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, instanţa civilă, prin fraudă la lege, soluţionând prezenta cauză, deşi nu avea această prerogativă, ceea ce atrage aplicarea art. 246 C. proc. civ. privind constatarea nulităţii absolute a deciziei pronunţate în apel.

Aceste critici se întemeiază pe situaţia juridică stabilită în procesul penal. Din această perspectivă, se constată că, prin Decizia nr. 362 din 22 martie 2016 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, instanţa penală a statuat că Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii, în calitate de parte responsabilă civilmente, deşi a achitat despăgubiri părţilor civile, nu poate alătura acţiunea în regres îndreptată împotriva inculpatului A., acţiunii penale. O atare acţiune, inadmisibilă în procesul penal, va trebui exercitată în faţa instanţei civile.

Aceste considerente au, într-adevăr, autoritate de lucru judecat însă nu în sensul reţinut de recurent, referitor la inadmisibilitatea promovării unei acţiuni în regres, ci, dimpotrivă, deschid posibilitatea Fondului de a exercita această acţiune în faţa instanţei civile competente, reclamanta conformându-se acestor dispoziţii prin promovarea acţiunii pendinte.

Prin urmare nu se poate reţine ca fiind fondat motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 7 C. proc. civ. referitor la încălcarea autorităţii de lucru judecat şi, strict legat de acesta, nici cel referitor la necompetenţa materială a instanţei civile, caz prevăzut de art. 488 pct. 3 C. proc. civ., ce a fost invocată, de altfel, omisso medio.

În ceea ce priveşte critica subsumată dispoziţiilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ., referitoare la modalitatea în care a fost soluţionată acţiunea în regres, recurentul a susţinut că nu a fost notificat la stabilirea despăgubirilor potrivit art. 9 din Ordinul CSA nr. 1/2008.

Înalta Curte reţine că instanţa de apel a apreciat în mod corect că nechemarea reclamantului în procedura administrativă de acordare a despăgubirilor către părţile civile nu atrage nulitatea convenţiei de despăgubiri ci conduce la inopozabilitatea acestei înţelegeri faţă de autorul prejudiciului, care îşi poate formula propriile apărări în instanţă, în cadrul acţiunii în regres promovată împotriva sa.

În consecinţă, instanţa de apel a analizat, pe fond, condiţiile în care s-a instituit răspunderea civilă delictuală în persoana pârâtului, statuând asupra îndeplinirii tuturor condiţiilor prevăzute de lege pentru declanşarea acestui mecanism. Plecând de la dispoziţiile art. 28 din C. proc. civ. penală, care prevede că hotărârea definitivă a instanţei penale are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile care judecă acţiunea civilă, cu privire la existenţa faptei şi a persoanei care a săvârşit-o, instanţa a făcut o analiză proprie cu privire la existenţa prejudiciului şi la cuantumul daunelor acordate, tocmai în considerarea faptului că acestea nu au fost stabilite în cadrul procesului penal, ci prin convenţia privată a părţilor, apreciind că acestea au fost corect stabilite.

Prin urmare răspunderea pârâtului şi întinderea prejudiciului au fost evaluate jurisdicţional, instanţa stabilind că există în sarcina acestuia o obligaţie de despăgubire.

Contrar susţinerilor recurentului, nu se pune problema caracterului executoriu al convenţiei de despăgubiri, cătă vreme reclamanta nu a pus în executare respectivul acord, ci s-a adresat instanţelor civile cu cererea pendinte, cadru procesual în care acestea au statuat cu privire la existenţa şi întinderea obligaţiei de despăgubiri în sarcina pârâtului în calitate de autor al accidentului rutier, situaţie premisă admiterii acţiunii în regres.

Dispoziţiile art. 51 alin. (9) lit. b) pct. ii şi alin. (14) din Legea nr. 32/2000 şi cele ale art. 13 din Ordinul CSA nr. 1/2008 în vigoare la data producerii accidentului, conferă Fondului de protecţie a victimelor străzii dreptul de acţiune în regres, întrucât el nu acţionează ca un asigurător de răspundere civilă, ci ca un garant al obligaţiei de despăgubire care înlesneşte victimelor posibilitatea reparării prejudiciului suferit în situaţia în care autovehiculul care a provocat accidentul nu era asigurat pentru răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de autovehicule, cu toate că, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, proprietarul acestuia avea obligaţia să încheie o astfel de asigurare.

Acest organism se subrogă în drepturile victimelor pentru despăgubirea încasată, dar aceasta se face cu observarea condiţiilor de declanşare a răspunderii civile delictuale în persoana autorului prejudiciului. Atribuţiile sale au fost preluate, potrivit O.U.G. nr. 54/2016, de către Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România, succesor în drepturi şi obligaţii al Fondului de protecţie a victimelor străzii, fiind menţinute şi Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie.

Odată stabilită această obligaţie în sarcina pârâtului, având în vedere rolul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România, de intermediar în procesul de dezdăunare şi nu de asigurător care să preia răspunderea autorului, corect s-a statuat pe calea acţiunii în regres, că persoana vinovată de producerea accidentului, neasigurată de răspundere civilă, este ţinută a restitui suma plătită pentru a acoperi prejudiciul material şi moral cauzat victimelor.

Faţă de aceste considerente, constatând că în cauză nu sunt incidente cazurile de nelegalitate invocate de recurent, în baza art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul A., cu domiciliul în Bacău, judeţul Bacău împotriva Deciziei nr. 609/20.06.2018 a Curţii de Apel Bacău, secţia I civilă în contradictoriu cu reclamantul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România, cu sediul în Bucureşti, str. x bis.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 6 noiembrie 2019.

GGC - LM