Territorial jurisdiction for restitution claims: defendant's headquarters vs. property location

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, la data de 03.12.2018, reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată pe pârâtele Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, solicitând constatarea calităţii acestora de persoane îndreptăţite la acordarea măsurilor reparatorii pentru imobilul construcţie, situat în Cluj-Napoca, judeţul Cluj, conform dispoziţiei nr. 870/04.02.2008, emise de Primarul Municipiului Cluj-Napoca. Totodată, au solicitat obligarea pârâtelor la emiterea titlului de despăgubire în Dosarul nr. x C. civ., prin acordarea de măsuri compensatorii sub formă de puncte, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti.

Prin Sentinţa nr. 1317/2019 din 10.06.2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a civilă, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Cluj.

În considerente, instanţa a reţinut că potrivit art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, astfel cum a fost modificat prin dispoziţiile Legii nr. 111/2019, competentă să soluţioneze cererea formulată în baza art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 este secţia civilă, a tribunalului în a cărui circumscripţie se află imobilul, iar imobilul în litigiu este situat în Cluj-Napoca, judeţul Cluj.

Prin Sentinţa nr. 465 din 4 octombrie 2019, Tribunalul Cluj, secţia civilă, a declinat, la rândul său, competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti şi, constatând ivit conflict negativ de competenţă, a suspendat judecata cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului.

În motivarea sentinţei, s-a reţinut că cererea de chemare în judecată ce face obiectul prezentei cauze a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 33, 34, 35 din Legea 165/2013, instanţa sesizată fiind Tribunalul Bucureşti, iar cererea a fost înregistrată la data de 03.12.2018.

S-a reţinut că prin prisma dispoziţiilor art. 35 din Legea nr. 165/2013, în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată, criteriul în funcţie de care se stabileşte competenţa teritorială a tribunalului este sediul entităţii învestite cu soluţionarea contestaţiei şi nu locul situării imobilului.

Faptul că ulterior sesizării Tribunalului Bucureşti, şi anume prin Legea nr. 111/2019, textul art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 a fost modificat, în sensul atribuirii de competenţă instanţei în a cărui circumscripţie se află imobilul, nu atrage modificarea competenţei în prezenta cauză, cât timp instanţa competentă la momentul sesizării rămâne competentă indiferent de modificările ulterioare intervenite în legislaţie.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Reclamanţii au învestit instanţa cu o acţiune formulată în contradictoriu cu Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, prin care au solicitat constatarea calităţii de persoane îndreptăţite la acordarea măsurilor reparatorii pentru imobilul construcţie, situat în Cluj-Napoca, judeţul Cluj, conform dispoziţiei nr. 870/04.02.2008, emise de Primarul Municipiului Cluj-Napoca, precum şi obligarea pârâtelor la emiterea titlului de despăgubire în dosarul nr. x C. civ., prin acordarea de măsuri compensatorii sub formă de puncte, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti.

În conformitate cu dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 165/2013, invocată drept temei al cererii introductive, " (1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării.(2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 şi 34, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor."

Corelativ, art. 33 alin. (1) din acelaşi act normativ prevede că entităţile învestite de lege au obligaţia de a soluţiona cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, înregistrate şi nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi şi de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora.

Prin art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 s-a acordat competenţa de soluţionare a deciziilor emise de entităţile învestite de lege cu soluţionarea cererilor formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată cu modificările şi completările ulterioare, înregistrate şi nesoluţionate până la data intrării în vigoare a acestui act normativ, în favoarea secţiei civile a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii.

Aceste prevederi legale instituie o normă de competenţă absolută, ce atribuie tribunalului în a cărui rază teritorială se află sediul entităţii, competenţa de soluţionare a contestaţiilor împotriva deciziilor emise de aceasta cu respectarea dispoziţiilor art. 33 şi 34 din Legea nr. 165/2013.

Se reţine faptul că art. 35 din Legea nr. 165/2013 a fost modificat prin Legea nr. 111/2019, astfel: deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află imobilul, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

Această modificare legislativă a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 418 din 28 mai 2019. În cauza de faţă, acţiunea a fost introdusă la 3 decembrie 2018, astfel încât, în conformitate cu dispoziţiile art. 24 din C. proc. civ., rămân aplicabile prevederile Legii nr. 165/2013, în forma în vigoare la data demarării procesului.

Din interpretarea dispoziţiilor legale sus-menţionate, rezultă că în privinţa litigiilor izvorâte din aplicarea Legii nr. 165/2013, legiuitorul a stabilit competenţa absolută în favoarea secţiei civile a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii.

Noţiunea de "entitate învestită de lege" este explicitată la art. 3 alin. (1) pct. 4 din Legea nr. 165/2013, iar printre structurile cărora aceste dispoziţii le conferă o astfel de semnificaţie se regăsesc şi "f) Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică" şi "g) Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, înfiinţată potrivit legii".

Cum pârâtele Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, au sediul în Bucureşti, Calea x, în considerarea dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, competenţa de a judeca pricina urmează a fi stabilită în favoarea secţiei civile a Tribunalului Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 noiembrie 2019.

GGC - OB